ORICE OM URCĂ PE SCARA IERARHICĂ PÂNĂ LA NIVELUL MAXIM AL INCOMPETENȚEI SALE! …
(… din Legile lui Murphy…) – IX –
– a patra parte-
„FRATE, FRATE…DA’ BRÂNZA-I PE BANI!… S-A ÎMPUȚIT BRÂNZA!…”
1. A rămas celebră fraza lui Marx în care spunea: „capitalismul este o uriașăn îngrămădire de mărfuri…” I.e., totul e de vânzare… Întrebarea este atunci: „Ce naiba este aia de-i spune <marfă>?” În ciuda faptului că mai toată lumea folosește acest termen, mă îndoiesc sincer că se și știe corect despre ce este vorba. Se folosește cuvântul respectiv, adesea, în mod necritic, de-a valma, unde trebuie dar, mai ales, unde nu trebuie…Mult-hulita orânduire „capitalistă” (imperialistă, anti-umană, exploatatoare ș.a.m.d….) e acuzată de toate relele lumii, uitându-se că producția de mărfuri și schimbul au apărut cu mult înainte de a pune pe „harta” istoriei respectiva formă de existență a societății omenești. Azi se vorbește mai „savant” de economia de piață, de liberalismul economic al societăților deschise, democratice etc. Apă de ploaie!… Prin urmare, să ne amintim povestioara următoare: Vânzătorul – „Cu cât luați mai mult, cu atât este mai ieftin!” Cumpărătorul – „Atunci, puneți-mi până este gratis…”
2. Pot eu să înstrăinez ca marfă un bun sau serviciu care nu-mi aparține? Evident că nu. De o fac, riscurile juridice sunt ale mele… Un exemplu: merg cu mândra într-o pădure – proprietate publică (adică, ce-i al/a tuturor, este a nimănui…). Nu m-am dus acolo ca să… degeaba vă gândiți voi la… Ea vrea să culeagă ciuperci, să mi le gătească… Nu contează de-s bolunde sau nu… Oricum voi muri de fractură de craniu…pentru că nu voi fi vrut să mănânc acele ciuperci. Problema e: pot eu să-i cer stimabilei ceva în schimbul ciupercilor pe care le culege chiar ea, „singuroaie”? Clar că nu. De ce? Ciupercile nu sunt ale mele, fac parte din flora spontană. Dar acum: merg eu „singuroi” în pădurea respectivă, culeg – eu ! – ciupercile, mă ostenesc – eu! – să le aduc mândrei acasă (facă ce vrea cu ele!…). Pot cere ceva în schimb? Da. De ce? Pentru că am depus o muncă – efort fizic și… intelectual… Ergo: pentru ca un bun material (serviciu) să fie marfă, înstrăinabil legal ca marfă, el trebuie să fie rezultatul unei munci omenești și în proprietatea celui care o înstrăinează ca atare. Asta, ca un fel de gen proxim! Apoi: pot eu înstrăina un bun ce-mi aparține, e rezultat al muncii cuiva (nu neapărat munca mea), contra a ceva în schimb, dacă nimeni nu are nevoie nicidecum de acesta? Persoana în cauză – dacă ar accepta tărășenia – ar trebui să fie defectă. Dacă ar fi vorba de vreun cadou, atunci e altceva; dar și atunci… de pildă, câte cadouri de nuntă nu au fost vândute sau date mai departe de „fericiții miri” după…? Prin urmare, nevoia determină cererea (demand) și atunci apare (dacă e posibil) oferta (supply), nu invers! Bine, bine, în societatea de azi, mai ales, există o teribilă manipulare – oferta induce cererea, inclusiv cererea, nevoia falsă – dau un singur exemplu: moda... Dar chestia respectivă e din alt film…
3. Să mergem mai departe: ați auzit vreodată ca două bunuri (servicii) – marfă absolut identice (ca utilitate, aspect, formă etc.) să se preschimbe cu sens între ele? Cred că nu. Dacă fac eu, de pildă, un schimb de stilouri identice cu cineva, în cazul în care știu că stiloul pe care-l vreau – de la celălalt – a aparținut cuiva faimos sau drag mie, reprezintă o „valoare sentimentală”, atunci e altceva… Nu mai există o utilitate identică – subiectiv vorbind – și acest lucru este extrem de important ! Rețineți: su-biec-tiv! Și apoi : nu orice (marfă) se preschimbă contra orice alt bun (altă marfă), chiar dacă sunt diferite, ca utilitate. Ați auzit, domniile voastre, să se schimbe un Rolls Royce contra o trotinetă (fie ea și electrică)?… Evident că nu!… nu toți sunt plecați cu vaca la păscut sau pe arătură…. Ce se întâmplă? Pentru ca două bunuri (servicii) să se schimbe între ele, atunci trebuie să fie diferite (dintr-un punct de vedere) și egale (din alt punct de vedere). Aici intervin niște noțiuni noi (nu neapărat de la Marx citire…). Un bun (serviciu) este dorit pentru că satisface o anumită nevoie concretă (nu o nevoie, în general). Acest lucru e posibil prin proprietățile sale concrete fizice, chimice, biologice,… estetice etc. Capacitatea acelui bun (serviciu) de a satisface o anumită nevoie (cerere – demand), denotă utilitatea sa. Dacă în discuție este marfa, atunci vorbim de valoare de întrebuințare sau, simplu, utilitate. În cazul trocului (na-ți-o ție, dă-mi-o mie), i.e. schimbul în natură, nu vorbim încă de marfa propriu-zisă, dar datele esențiale ale problemei nu se modifică. Faptul că două bunuri (servicii), diferite ca valoare de întrebuințare, se schimbă între ele, presupune o anume egalitate între ele: înseamnă că au valoare egală. Se mai numește și schimb pe bază de echivalent.
Ce este propriu-zis valoarea voi lămuri un pic mai târziu… Să tragem linie și să adunăm: două bunuri (servicii) se preschimbă (schimbă) între ele dacă au valori de întrebuințare diferite și valori egale. Ofertantul unui bun (serviciu) scos la schimb „atrage” (momește) prin valoarea de întrebuințare a bunului (serviciului) respectiv și este „atras” (interesat) de valoarea celui contra căruia se schimbă. Și… reciproc.
4. Să luăm deocamdată valoarea ca termen primitiv (nedefinit, luat ca atare – cum se face în logică și matematică). Problema ei se complică extraordinar, mai ales când va veni vorba de mecanismul exploatării capitaliste, recte crearea și însușirea plusvalorii, marele „of” al proletariatului (și ăsta un termen nebulos) și rațiunea „revoluției radicale” la Marx… S-a spus – corect! – că o marfă are două laturi fundamentale, valoarea și valoarea de întrebuințare. Pentru ca două mărfuri (bunuri sau servicii) se se preschimbe între ele, trebuie deci să aibă valori de întrebuințare diferite și valori egale. Dixit! „Expresia”/echivalarea unei mărfi x prin/cu o altă marfă y, atunci când are loc sau e posibil schimbul între ele, se numește valoare de schimb. În cazul nostru, valoarea de schimb a mărfii x este marfa y. Dar de ce nu orice schimb de bunuri (servicii) este schimb de mărfuri? (de ex. trocul, cum ziceam mai sus)? Pentru ca să fie schimb genuin de mărfuri, atunci trebuie să-și vâre coada „ochiul dracului” – banii! „SUNT OAMENI CARE AU BANI ȘI OAMENI CARE SUNT BOGAȚI” – „Coco” Chanel
5. Mda, banii n-aduc fericirea dar nici nu o înlătură…! Ca să vă mai descrețiți frunțile și mințile (bănuiesc că deja, obosite…), iată un banc cu valoarea de întrebuințare și valoarea: Cică, în anii glorioși ai socialismului multilateral dezvoltat, Ițic se hotărăște totuși să lase laptele și mierea ce curgea din abundență și să emigreze în Israel. Știa că la Otopeni este o vamă draconică și că nu va putea duce cu el mai nimic. Așa că… ia el cu sine un portret mare al lui Ceaușescu, prins într-o ramă tot atât de „mare”. La aeroport, la vamă: „Ce este ăsta?”; Ițic: „Vreți să spuneți, cine este acesta? Acesta este tovarășul Nicolae Ceaușescu, Secretar general al P.C.R. și Președinte al R.S.R.!”, Băieții cu ochi albaștri rămân muți și-l lasă să treacă… La sosire, pe Ben Gurion, altă vamă, probabil, tot draconică: „Cine este acesta?”; Ițic: „Vreți să spuneți, ce este ăsta?… Ăsta este un portret de bărbat înrămat în aur masiv… ” No, care-i valoarea de întrebuințare și care-i valoarea, dragi cititori? Ghiciți ghicitoarea mea… Ehei, money, money, money…
6. Omul este un animal dat dracului… Nu-l mai satură nimeni și nimic. Lăcomia nesățioasă l-a împins dincolo de limitele trocului, Mereu a vrut mai mult – cantitativ – și tot mai divers – calitativ… O altă mare diferență față de animal. S-a spus, de pildă, că pantera – la vânătoare – ucide mai mult decât are nevoie ca hrană; nu cred; probabil că acolo sunt alte mecanisme necunoscute… încă. „Vecina mea” – veverița, care „hălăduiește” prin copacii din preajmă, adună și adună toată ziulica. |Face provizii pentru iarnă. Și oamenii fac la fel. Dar asta nu-i lăcomie, e doar simț de prevedere… Deci, cu trocul... Acesta a fost un moment necesar în istoria societății. Vă dați seama ce greu era de făcut acest tip de schimb, până să se „potrivească”…până să se „cadă de acord” ș.a.m.d. Dacă deosebirile dintre valorile de întrebuințare „săreau în ochi”, nu același lucru se poate spune despre un schimb echivalent. În plus, aceleași valori de întrebuințare – în genere! – pot da grade diferite de satisfacție: spunem atunci că au și ele calități diferite – unele sunt superioare calitativ, altele nu. Și încă ceva … „piramidal”! (pace, Tudor Mușatescu!…). Pentru a avea loc un schimb de produse (servicii) sau, spus mai elevat, un schimb de activități, este nevoie de libertatea persoanelor în cauză. Este esențial! Dacă există dependență personală, deci diferite forme de constrângere din partea semenilor (tipic sclavagismului și feudalismului…dar nu numai!…), dacă nu există free will, cum zic englezii mei de pe aici, atunci nici măcar trocul nu mai poate avea loc în condiții socialmente normale. Ergo, o altă condiție esențială a existenței producției și schimbului de bunuri și servicii (mărfuri, la urma urmei…) este libertatea, independența agentului uman care face acest lucru.
Omul nu este liber (i.e. neconstrâns) în raport cu legile naturale, nu putem nega aici existența unui anumit determinism (fie el și probabilistic). Dar poate fi liber, într-o societate liberă. Dar și aici, în societatea liberă („deschisă” cum ar spune K.R. Popper), libertatea unui individ încetează la momentul sau în punctul în care limitează / lezează libertatea altuia. Dar ce ne facem cu schimbul („de activități”)? Pentru fluidizarea sa era nevoie de un „miracol”… Ei bine, acest „miracol” a apărut sau a fost găsit sau a fost inventat: o marfă specială, cu rol de echivalent universal. I.e., care să se poată „mula” – valoric – contra oricărei alte mărfi, să se micșoreze sau să amplifice, după caz. Și mai ales – a fortiori! – să nu-și piardă nici valoarea și nici valoarea de întrebuințare prin diviziune / secționare / mulare ș.a.m.d. De pildă, un kilogram de aur e totuna cu 1000 de grame din acel aur, că-i o bucată, că-i fărâmițat, tot aur este… Sau un kilogram de grâu, sau… (plăcerea mea!) 1 litru de bere e tot aceeași bere dacă-i turnat – să zicem – în 4 țapi de ¼ litri etc. Mai era o condiție de respectat: să se poată manevra ușor, i.e., să aibă volum mic, valoare mare, să nu se găsească în natură la tot pasul… înțelegeți, sunt convins… În actul de schimb, când contra-valoarea nu ajunge, se mai adaugă ceva, tot de același fel, până e destul… Dacă e prea multă contra-valoare, se primește… rest… E clar? Sper că da.
Dar, o oaie, de pildă, nu o pot desface în bucăți mai mici și nici nu pot să-i mai adaug vreo ciozvârtă, ca să o egalizez – valoric – cu altceva, nu va mai fi, veci pururi, oaie cu utilitatea de oaie…be-he-heee… În prima categorie de lucruri, întregul este egal cu suma părților; în cazul ultim, nu: aici, vorbim de sistem, unde întregul (sistemul) e mai mult decât suma părților. Ei bine, prima categorie de bunuri materiale – cash (sau scriptice – e.g., cardurile, știți voi care…) sunt tocmai „blestemații” de bani – money, money, money… Nu interesează – în discuția de față – cum s-a ajuns de la aur (alte metale prețioase), la moneda metalică ordinară sau bancnotă (= notă de bancă), cum s-a făcut etalonarea și alte tâmpenii abracadabrante ce ne dau atâtea dureri de cap azi.
7. Important de reținut este: (i) Banii sunt o marfă specială cu rol de echivalent universal, menită să faciliteze schimbul; (ii) Transformarea mărfii fizice (bun sau serviciu) în bani se numește vânzare iar transformarea banilor în marfă fizică (bun sau serviciu) se numește cumpărare; (iii) Economia marfară, sau de piață – deci, existența și circulația mărfurilor – se manifestă prin actele de vânzare cumpărare, i.e. prin mijlocirea banilor (abia acum putem vorbi de o marfă de marfă (în graiul miticilor…); (iv) Marfa este rezultat al muncii
omenești libere, la dispoziția agentului economic (i.e., în proprietatea sa) care circulă prin vânzare-cumpărare, mediată de bani și în contextul raportului obiectiv cerere-ofertă, în spațiul economic al pieței. „Banii nu sunt singurul răspuns, dar fac diferența”, zicea Barack Obama (Ex-
President of the U.S.A.). That’s all!
În capitalismul „copt”, proletarul este liber (politic și juridic) dar să și moară de foame…
Într-o lume în care totul se vinde și se cumpără (capitalismul), nu-i mai rămâne decât să se vândă pe sine, recte forța lui de muncă. Aceasta – în actul efectiv al muncii – este capabilă să producă o valoare mai mare decât propria sa valoare (plus-valoarea!), care este însușită de către capitalistul cumpărător al bietului proletar. Aceasta este exploatarea fundamentală, rădăcina cea mai adâncă a înstrăinării umane. Culmea e că are loc cu zâmbetul pe buze, nimeni nu este obligat să se lase exploatat. Deci Hai la lupta cea mare!… Să înlocuim o orânduire, în care are loc exploatarea omului de către om, cu o lume nouă, unde fenomenul este… invers… Totuși, să nu-l uităm pe Benjamin Franklin – „Nu uita:
Timpul înseamnă bani!”… Nu-i așa tavarisci Troțki-Scaraoțki?
Nota autorului: Mai am încă foarte multe de spus… în episoadele următoare.
Dacă am părut prea dăscălesc, îmi cer cu umilință iertare! Dar am pe cine să dau vina: Fuhrer-mujer (alias nevastă-mea!), profesoară de română, actualmente pensionară, este cel mai cumplit cenzor al textelor mele. Ea este convinsă că în Românica – conform statisticilor serioase – peste 55-60 % din cei ceva mai tineri sunt deja analfabeți-funcțional?!… Deh, experiența la catedră… De aceea îmi cere mereu să diluez textele mele spre a le face mai accesibile. Să fac cu adevărat știință popularizată (vulgarizată)… Bine că nu mi-a spus, pe șleau, „Scrie, bă, ca pentru Bulă !…”
Citește și:
- „HAI LA LUPTA CEA MARE!” sau „PROLETARI DIN TOATE ȚĂRILE,… UIMIȚI-VĂ!…” (3)
- „HAI LA LUPTA CEA MARE!” sau „PROLETARI DIN TOATE ȚĂRILE, … UIMIȚI-VĂ!…” (2)
- „HAI LA LUPTA CEA MARE!” sau „PROLETARI DIN TOATE ȚĂRILE, … UIMIȚI-VĂ!” (1)
- HALLOWEEN, HALLOWEEN, IA’ MAI TOARNĂ SÂNGE-N VIN!
- FALS TRATAT DE MOAȘTEOLOGIE (II)
- FALS TRATAT DE MOAȘTEOLOGIE (I)
- ȘOȘOCRAȚIE (coșmarul unui ardelean la KINGSWAY HOUSE)
- UN ARDELEAN LA KINGSWAY HOUSE (V). Despre muierea (englezoaică…) și alte belele sau lighioane
- UN ARDELEAN LA KINGSWAY HOUSE (IV). Despre muierea (englezoaică…) și alte belele sau lighioane
- UN ARDELEAN LA KINGSWAY HOUSE (III). Despre muierea (englezoaică…) și alte belele sau lighioane
- UN ARDELEAN LA KINGSWAY HOUSE (II) Despre muierea (englezoaică…) și alte belele sau lighioane
- Un ardelean la KINGSWAY HOUSE (I). BRITAIN IS DEAD, LONG LIVE BRITAIN!
