Ce ține la un loc sute de oameni care timp de aproape două ore nu clipesc, nu respiră? Totul pare un tablou din basmul cu pădurea înmărmurită de o vrajă… Spațiul imens al Bisericii Catolice „Sfântul Anton de Padova” devine insuficient. Se aduc scaune care umplu puținele goluri rămase. Peste zumzăitul inițial, aproape imperceptibil, se lasă curând tăcerea.
Maestrul Alexandru Tomescu își face prezența simplu, fără intrări teatrale în scenă. Pentru că mai important decât persoana însăși este ceea ce are ea de comunicat. Publicul descoperă (sau redescoperă) un vorbitor exersat, o prezență carismatică atât în cuvântare, cât și în interpretare. Alexandru Tomescu e și interpret, dar și prezentator desăvârșit al propriului spectacol.
Între piesele muzicale care prind încet viață, cuvintele dezvăluie adevăruri mai puțin cunoscute melomanului de rând referitoare la construcția muzicală a pieselor interpretate: acestea ascund „în țesătura din covor” un simbolism consacrat sau o filozofie care trebuie descifrată. Discursul rostit alternează momentele grave ale adevăratelor „lecții” de compoziție muzicală cu anecdote din viața personală a artistului ori cu povești din viața reală a compozitorului. Din toate se resimte direct sau indirect admirația interpretului față de creația monumentală a compozitorului la care se raportează.
Una dintre poveștile din viața reală relatează un context mai puțin obișnuit al exercițiului muzical.
Aflat într-o excursie mult dorită în Munții Himalaya, artistul își duce cu sine vioara la care nu poate renunța pentru că o pauză prea îndelungă din antrenamentul muzical e păgubitoare… Urcușul ajunge la punctul ultim al excursionistului care nu are pretenția escaladării vârfurilor, adică o tabără la 5000 de metri altitudine, unde aerul e rarefiat, iar pe lângă asta e foarte frig. Majoritatea excursioniștilor ajunși în acest punct se refugiază, pentru confortul termic, în sacul de dormit. Însă maestrul trebuie să repete, iar în contextul înghețat are nevoie de o oră doar pentru încălzirea mâinilor… Doza de umor cu care se face relatarea acestei aventuri la propriu și la figurat nu reușește însă să ascundă pentru publicul atent un adevăr rostit de Constantin Noica, legat de obsesia pentru cultură: acela care afirmă că s-au scris cărți și la lumina lumânărilor… Mutatis mutandis, un context înghețat (la propriu!) nu poate opri artistul din a rămâne un artist. Artistul rămâne artist în orice condiții…
Pe de altă parte, muntele pare a fi una dintre obsesiile maestrului, căci îl vedem cântând în Bucegi sau instruind viitoare talente tot în cadrul unor tabere montane… Să se datoreze oare acest lucru faptului că, prin înălțimea sa, această formă geografică e mai aproape de transcendență? Poate că Bach e mai ușor înțeles în asemenea contexte, pentru a fi interpretat în consecință, așa, ca un compozitor care a intrat în rezonanță cu transcendența.
Cuvântul spiritualitate se repetă de câteva ori în discursul maestrului,
în speță mai ales atunci când se explică sensul cuvântului care dă numele turneului, Metamorfoze: nu e vorba doar de transferul de la un instrument muzical la altul, dar mai ales de capacitatea de transfigurare a omului prin muzică, după cum afirmă Alexandru Tomescu:
„Atunci când am cântat Integrala Sonatelor și Partitelor pentru vioară solo de Bach, în urmă cu 11 ani, am simțit ceva special la capătul maratonului muzical de peste două ore și jumătate: parcă eram deja în altă dimensiune, în altă stare a spiritului și credeam cu tărie că, dacă Bach ar fi scris nu 6, ci 12 sau 24 de Sonate și Partite, le-aș fi putut cânta pe toate, fără întrerupere și fără ca eu sau publicul să ne simțim obosiți. Este ceva, ca o curgere, o energie pe care o simt de fiecare dată când cânt Bach în biserici sau în catedrale…
Metamorfoza sunetului de violoncel în cel al viorii este miracolul acestei transcripții semnate de Werner Icking. (…) Cred că, în cele din urmă, Metamorfoza din titlul turneului Stradivarius de anul acesta se referă și la schimbarea pe care muzica o produce în fiecare dintre noi…”
O altă poveste frumoasă pe care o spune maestrul e aceea relatată în cartea Anei Magdalena Bach, în care se evocă unul dintre momentele creatoare ale marelui compozitor.
Timp de mai multe zile artistul compune retras în camera sa, unde Ana Magdalena se decide în cele din urmă să pătrundă cu o tavă cu mâncare. Compozitorul era la masa lui și compunea (se pare Matthäus Passion) plângând. Reacția doamnei a fost că s-a așezat pe prag fără să-l deranjeze pe acesta și a început de asemenea să plângă…
Există opere artistice, indiferent de natura lor (literare, muzicale, picturale etc.) care sunt cu evidență create în preajma unei realități care te umple, te desăvârșește și te inspiră. Mai exact, o supra-realitate care își caută drum spre lumea noastră și se exprimă prin intermediul celui care are urechi de auzit sau ochi care să o vadă…
Astfel, dincolo de materie, imponderabilul de natură spirituală al muzicii lui Bach a inundat, prin intermediul interpretării maestrului Alexandru Tomescu spațiul catedralei și sufletele ascultătorilor.
Concertul la care publicul arădean a asistat săptămâna aceasta a constituit un moment muzical care face parte din Turneul Internațional Stradivarius, aflat la cea de-a XVII-a ediție, și organizat anul acesta în 18 orașe ale țării. În cadrul acestui turneu violonistul Alexandru Tomescu interpretează șase suite pentru violoncel semnate de Johann Sebastian Bach, transcrise pentru vioară de Wener Icking.
Alexandru Tomescu a câştigat în anul 2007 dreptul de a cânta pentru o perioadă de cinci ani la faimoasa vioară Stradivarius Elder-Voicu 1702, în urma unui concurs organizat de Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional. Instrumentul a fost cumpărat în 1956 de statul român pentru violonistul Ion Voicu, la preţul de circa 70.000 de franci elveţieni, care în 2007 s-a ridicat la suma de 1,2 milioane de dolari.
Alexandru Tomescu este solist concertist al Orchestrei Radio România de 20 de ani. În octombrie 2023, ca semn de apreciere pentru întreaga activitate concertistică și pentru promovarea în rândul publicului larg a marilor creații muzicale, i s-a conferit Ordinul Național „Pentru Merit” în grad de Cavaler.
