„Condiția umană ar trebui să fie un subiect esențial al oricărei educații.” (Edgar Morin)
Ne-am amintit de acest text fundamental al lui Edgar Morin în contextul disputelor actuale de pe terenul sistemului educațional românesc. Dacă insistăm să prezentăm liniile esențiale care stau la baza cărții este pentru că ea reflectă un mod de gândire exemplar, care ar trebui să constituie baza oricărei reflecții despre a gândi și a construi la modul sistemic (și sustenabil) educația.
„Șapte lecții complexe despre educația viitorului” este o lucrare apărută sub egida UNESCO în anul 1999. Prestigioasa instituție l-a invitat pe Edgar Morin, considerat unul dintre cei mai mari gânditori contemporani, să se exprime cu privire la fundamentele educației viitorului. Regândirea fundamentelor educației de către UNESCO s-a realizat în cadrul unui proiect transdisciplinar intitulat „Educația pentru un viitor sustenabil”.
Cartea lui Edgar Morin (netradusă, după știința noastră cel puțin, în limba română), reprezintă una dintre cele mai pertinente eforturi de a regândi educația ca proces destinat omului de azi. Dacă, în genere, eforturile politicilor educaționale naționale configurează educația după principii „locale”, Edgar Morin gândește omul ca ființă complexă, având deopotrivă un destin individual și unul planetar. Prin urmare criteriile regândirii educației nu trebuie să vizeze doar inserția socială sau dobândirea de informații, respectiv de competențe pentru pregătirea profesională, ci omul regândit din prespectiva fundamentelor sale antropologice, psihologice, sociale și cosmice.
Câteva cuvinte despre Edgar Morin
Abia relativ recent cunoscut publicului român datorită lipsei traducerilor operei sale în limba română, Edgar Morin este un filozof și sociolog francez a cărui activitate s-a extins aproape de-a lungul unui secol. Cărțile sale, apărute în limba franceză în anii 80 și 90 ai secolului trecut, au fost traduse la noi abia după 2020, culminând cu efortul uriaș al Editurii Cartea Românească Educațional (Iași) de a traduce monumentala operă intitulată „Metoda”.
Cu o gândire copleșitoare prin puterea de cuprindere și în același timp de pătrundere, de sesizare a relațiilor dintre diversele domenii ale cunoașterii, Edgar Morin face parte din categoria intelectualilor de mare calibru ai culturii europene. Este cel care, obsedat de a gândi lucrurile pînă la capăt, de a răspunde marilor întrebări, a impus conceptul de complexitate, născut pe terenul rupturilor generate, la nivel științific, de teoreia relativității și, mai apoi, la nivelul fizicii cuantice, de principiul incertitudinii enunțat de Heisenberg (teorii științifice au determinat nașterea unei noi paradigme nu doar în plan științific, ci în cel cultural în ansamblu).
Enciclopedismul lui Edgar Morin se naște, așadar, din dorința de a reorienta cercetarea spre a găsi răspunsuri la aceste întrebări, însă nu prin simpla cuprindere a cunoștințelor din diversele domenii ale cunoașterii, cât prin sesizarea legăturilor, a corelațiilor dintre discipline, pentru a recupera coerența care stă la baza lumii. (mai multe în articolul nostru https://www.criticarad.ro/o-carte-de-pe-raft-edgar-morin-metoda/)
Așadar, paradigma complexității propune o adevărată mutație metodologică și epistemologică în abordarea cunoașterii, gânditorul pledând pentru (inter)conectarea disciplinelor în abordarea problemelor lumii reale.
Un alt concept introdus de Morin este acela de policriză, care se referă a faptul că într-o societate fenomelele de criză manifestate la diverse niveluri (social, economic, politic și al mediului) sunt interconectate, amplificându-și reciproc impactul.
Contextul redactării cărții
Nu este întâmplător așadar faptul că acestei personalități care a marcat gândirea unui secol i s-a cerut să se exprime într-un domeniu atât de sensibil, dar mai ales vital pentru societate, acela al educației.
De notat faptul că, în Prefața cărții gânditorului francez, directorul general al UNESCO de atunci (Federico Mayor) menționa că ea apare în contextul necesității de a regândi educația în termeni de durabilitate. Acest lucru s-a realizat prin elaborarea unui proiect care urma să articuleaze prioritățile aprobate de statele membre, împreună cu ONG-urile, mediul de afaceri, industria și comunitatea academică, instituțiile financiare internaționale, astfel încât să se ia rapid măsuri pentru a implementa, printr-o reformă semnificativă a politicilor și programelor educaționale naționale, noul concept de educație pentru un viitor sustenabil.
Întrebarea care s-ar putea pune este în ce măsură viziunea lui Edgar Morin despre educație propusă în cartea menționată mai poate funcționa astăzi, când trecerea câtorva decenii de la elaborarea ei a adus noi provocări ale lumii în care trăim.
Rămâne ca cititorul să răspundă singur la întrebare, după ce vom fi realizat o succintă prezentare a modului de a reflecta asupra educației al gânditorului francez, rezumând ideile care configurează acest mod de a gândi așa cum sunt ele prezentate în prefața cărții de autorul însuși.
Șapte lecții în șapte capitole
1. Educația nu se preocupă de ceea ce este cunoașterea
Deși scopul ei este de a transmite cunoașterea, educația nu se ocupă deloc de ceea ce cunoașterea este. Cunoașterea nu trebuie tratată ca instrument gata-făcut, fără a-i studia natura. Scopul cunoașterii cunoașterii este acela de a pregăti mintea să se confrunte cu provocările constante ale erorii și iluziei care parazitează mintea umană: „Este vorba despre a a înarma mințile în lupta vitală pentru luciditate.” Mai concret, de a dezvolta studiul proprietăților culturale, intelectuale și cerebrale ale cunoașterii umane, al proceselor și modalităților sale, precum și al dispozițiilor psihologice și culturale care ne fac vulnerabili la eroare și iluzie.
2. Principiile unei cunoașteri pertinente
Principala problemă este aceea de a realiza o intersecție între ceea ce e general, fundamental și ceea ce e particular, contextual în cunoaștere. Întrucât sistemele de învățământ sunt (am zice: încă!) bazate pe o învățare divizată în discipline, acest lucru ne face incapabili de a realiza legături între părți, respectiv între părți și întreg. Ea trebuie înlocuită cu un tip de învățare care poate înțelege subiectele în contextul lor, în complexitatea lor, în totalitatea lor. Astfel, ar trebui să predăm metode de înțelegere a relațiilor reciproce și a influențelor reciproce dintre părți și întreg într-o lume complexă.
3. A preda/a învăța despre condiția umană
Oamenii sunt ființe complexe, care integrează în construcția lor aspecte fizice, biologice, psihologice, culturale, sociale, istorice. Această unitate complexă a naturii umane a fost atât de complet dezintegrată de educația împărțită în discipline, încât, afirmă Moorin, „nu mai putem învăța ce înseamnă ființa umană”. Această conștientizare ar trebui restabilită, astfel încât fiecare persoană, oriunde s-ar afla, să poată deveni conștientă atât de identitatea sa complexă, cât și de identitatea sa comună cu toate celelalte ființe umane.
De aceea „condiția umană ar trebui să fie un subiect esențial al oricărei educații.”
Capitolul în care Edgar Morin dezvoltă această idee sugerează cum putem face trecerea de la disciplinaritate la o recunoaștere a unității și complexității umane prin asamblarea și organizarea cunoștințelor dispersate în științele naturii, științele sociale, literatură și filosofie, pentru a demonstra legătura indisolubilă dintre unitatea și diversitatea a tot ceea ce este uman. Această idee este în completă rezonanță cu conceptul de transdisciplinaritate, lansat pe planul cunoașterii științifice mai întâi, iar apoi în plan educațional, de către Basarab Nicolescu, întemeietorul metodologiei transdisciplinare, cu viziunea căruia gândirea lui Edgar Morin rezonează pe deplin.
4. Cetățenia planetară
Viitorul speciei umane este acum situat la scară planetară. Aceasta este o altă realitate esențială neglijată de educație, care ar trebui să devină un subiect major. Configurația complexă a crizei planetare din secolul XX ar trebui elucidată pentru a arăta cum toate ființele umane se confruntă acum cu aceleași probleme de viață și de moarte și împărtășesc aceeași soartă.
5. Confruntarea incertitudinilor
Evoluția cunoașterii științifice a făcut ca omul să dobândească multe certitudini, dar știința secolului XX a dezvăluit și multe domenii de incertitudine. Concepțiile deterministe despre lume au fost din ce în ce mai mult infirmate de accident și de imprevizibil. Iar dacă mersul lumii include imprevizibilul, acest lucru ar trebui să ne incite să ne pregătim mintea să așteptăm neprevăzutul și să-l înfruntăm. De aceea educația ar trebui să includă, afirmă autorul, și „studiul incertitudinilor care au apărut în științele fizice (microfizică, termodinamică, cosmologie), științele evoluției biologice, științele istorice. Ar trebui să predăm principii strategice pentru gestionarea întâmplării, a neprevăzutului și incertitudinii și modalități de modificare a acestor strategii ca răspuns la achiziția continuă de noi informații. Ar trebui să învățăm să navigăm pe o mare de incertitudini, navigând în și în jurul insulelor certitudinii.”
6. Înțelegerea reciprocă
Înțelegerea este atât un mijloc, cât și un scop al comunicării umane, afirmă autorul. Planeta noastră necesită înțelegere reciprocă în toate direcțiile. Și totuși, noi nu predăm înțelegerea. Având în vedere importanța predării înțelegerii la toate nivelurile educaționale și la toate vârstele, dezvoltarea acestei calități necesită o reformă a mentalităților. Înțelegerea reciprocă între ființele umane, fie ele apropiate sau îndepărtate, este o necesitate vitală pentru a duce relațiile umane dincolo de stadiul neînțelegerii. Prin urmare, neînțelegerea trebuie studiată în sursele, modalitățile și efectele sale. Acest lucru este cu atât mai necesar cu cât ea stă la baza rasismului, xenofobiei, discriminării. O înțelegere îmbunătățită ar forma în același timp o bază solidă pentru educația pentru pace de care avem atât de multă nevoie în ziua de azi.
7. Pentru o nouă etică a speciei umane
Educația ar trebui să conducă la o „antropo-etică” prin recunoașterea calității ternare a condiției umane: o ființă umană este un individ-societate-specie. În acest sens, etica individului /speciei necesită controlul societății de către individ și controlul individului de către societate; cu alte cuvinte, democrație. Iar etica individ-specie impune ideea de cetățenie mondială în secolul XXI.
Etica nu poate fi predată prin lecții morale. Trebuie să prindă contur în mintea oamenilor prin conștientizarea faptului că o ființă umană este în același timp un individ, un membru al unei societăți și un membru al unei specii. Fiecare individ poartă în sine această triplă realitate. Orice dezvoltare cu adevărat umană trebuie să includă dezvoltarea comună a autonomiei individuale, participarea la comunitate și conștientizarea apartenenței la specia umană.
Din această perspectivă, cele două mari finalități etico-politice ale noului mileniu sunt: stabilirea unei relații de control reciproc între societate și indivizi prin intermediul democrației; împlinirea Umanității ca o comunitate planetară. Iar educația nu ar trebui să contribuie „doar la conștientizarea Mamei Pământ ca Patrie a noastră, ci ar trebui să ajute această conștientizare să își găsească exprimare în voința de a ne realiza cetățenia planetară.”
Scrisă la trecerea dintre milenii, cartea are meritul de a fi o construcție vizionară, pe de o parte prin puterea de a configura coordonaltele fundamentale ale construirii omului (a omului ca ființă universală) prin educație, iar pe de altă parte din perspectiva contextualizării procesului educațional la problemele cu care societatea se confruntă în ultimele decenii, probleme valabile și astăzi.
Citește și:
