Odată cu pasagerii, tramvaiele duc povești. Fiecare din ele reprezintă realități, narate în viu grai, live și fără (auto)cenzură, așa cum s-au întâmplat ele… frânturi de viață.
Țara câinilor cu covrigi în coadă
În stație la UTA, o cerșetoare bătrână vorbind cu un bărbat de cam 40 de ani:
— Ești căsătorit.
— Da.
— Aici sau în Germania?
— Aici. Am soția lângă mine. Face semn spre femeia așezată pe bancă lângă el. (Da, în stația de tramvai au pus o bancă, vai de capu’ ei)! Bătrânica cerșetoare stătea în picioare, ținând de căruciorul său mobil.
— O, dar de ce nu mergeți acolo în Germania? Acolo e mai bine, primești multe! De toate primești. Apoi se adresează femeii. Du-te cu soțul tău acolo în Germania, să-ți crești copilul. Ai acolo alocație mare, sănătate.
Află că femeia e însărcinată, apoi insistă.
— În câte luni ești? Ce ai?
— Băiețel.
Femeia îi răspunse, încercând să se echiveze. Și după urcarea în tramvai s-a așezat lângă ei și i-a stresat cu întrebări.
Cunoștințe comune
—Unde lucrați în Germania?
—La o măcelărie. Dar sunt mulți români acolo. Eu sunt din Sebiș, dar am un coleg de la Bocsig, Tavi.
— Îl stiu. E băiatul preotului din sat. Tatăl lui a murit acum câteva săptămâni.
— Da, bietul de el! Dar e băiat fain, foarte de treabă.
— Preotul avea trei copii, iar pe unul dintre ei îl cunosc, e deodată cu mine. E fratele mai mic al celor trei.
(În acest sfârșit de săptămână se vor implini 40 de zile de când preotul din Bocsig a trecut la cele veșnice.)
Incoerentă
Dimineața devreme, în stație la Confecții. Afară era rece și bătea un vânt izbitor. În stația de tramvai, două doamne așteptau. Se apropie un om al străzii, bătrân, murdar, cârn de spate, sprijinit într-un baston.
Merge spre cele două femei, întinde mâna, iar una dintre ele, agasată, îi dă paharul cu cafea, apoi pleacă în grabă, cu sacoșele care flutură în vântul puternic și rece.
Cealaltă, după o vreme vine și se așează pe banca alăturată, cu o țigară fumată de-un sfert. O blondină mică de statură, cu un jerseu galben de nuanța berii, rujată cu roșu.
— Vaiii, ce rece e afară! Doamne ce mă enervează boschetarul ăla, de fiecare dată vine și cere și eu îi dau, dar nu pot să-i dau în fiecare zi banii câștigați de mine! Doamne ce frig mi-e!
Încuviințez. Ea își continuă monologul.
— Am pe mine sub pantaloni ciorapi, că nu mai suport. Și la un picior am 5 șosete, că am o boală la picior. Am umblat prea mult pe jos, am și fugit. Eu umblu pe jos, că soțul n-are carnet, doar copilul, iar el e ocupat.
Ar trebui să mă duc să mă operez, dar încă nu știu când. Eu am umblat, mult am umblat pe jos. Și acum îmi moare fie mâna, fie piciorul, dar dacă le las îmi revine.
Vorbea o română spartă, asemănătoare cu cea a străinilor care se stabilesc la noi. Am întrebat-o dacă e ucraineancă și mi-a zis că nu.
Îngrijorare
În tramvai, 3 tineri pe la vreo 17 ani. Unul din ei, mic de statură și blond, îi întinde celuilalt ceva.
— Ține asta la tine, că mai târziu vreau să facem o bâtă.
— Țin odată, că și eu mi-am făcut una, uite atâta era. Zise altul, și arată semn cu mâinile.
— Doamne, era odată, și acuma țin minte, eram pe drum, mă duceam pe drum și era o mașină dinasta de la Silentium Aeternum.
— Zici că-i incantație!
Ceilați încuviințează și râd. Pronunția lor în latină e cam proastă… Cel blond continuă.
— În fine, eram pe drum, și din spate de la mașina asta, pică un sicriu, frate! Și m-am uitat de două ori în spate să văd dacă mortu-i bine…Mi-am făcut griji…
Aceiași tineri de mai sus:
—Am fost odată-n Checheci, eram cu mai mulți. Și mă vezi pe mine așa mic de statură! Se ridică în picioare.
Vine unu’ la mine, un ditamai țiganul. Ioi, ce m-am speriat de el, zici că era luptător de sumo. Nu zice nimic, dar se uită drept în ochii mei. Așa m-am speriat… apoi povestește cum bărbatul a plecat și l-a lăsat în pace.
Unul dintre ei, la un moment dat scuipă și-și bate joc de una dintre femeile din tramvai, cea cu șoricioaica. În fața și în spatele ei avea două fete, una dintre ele sigur era minoră. Individul, un băiat de vreo 17 ani și el, gras, avea pantalonii scurți de trening lăsați prea jos și i se vedea o porțiune de posterior.
Individul se ridică, se duce În fața pasagerelor uitându-se insistent la ele într-un mod miștocăresc, apoi face o față de satisfacție. Apoi vine la loc, ceilați râd și unul dintre ei exclamă.
—Schema Ț!
Cel slăbuț, continuă, căindu-se parcă…
— Nu e frumos să-ți bați joc de omeni, mă. Fiecare are fizicu’ lui, ce treabă ai tu de cum arată doamna?
Ceilalți doi au râs. Femeia nu i-a băgat în seamă.
Furie
O femeie pe la vreo 50-60 de ani, căruntă, îmbrăcată în geacă de fâș bej și o rochie lungă, tot bej. Niște colanți groși ca izmenele și mocasini maro din piele în picoare. Își spune ofurile la telefon, având o conversație cu interlocutorul său nevăzut.
—Vai, cât de mult lucrez, nu mai pot să mă tot duc la serviciu 12 ore stau în fiecare zi! Iar acum băiatul meu de 10 ani e acasă singur! Nu, nu are nici calculator, nici telefon. A avut două telefoane dinalea cu 4 milioane și le-a spart amândouă, și calculatorul! Nu știu ce are, poate o fi văzut ceva el, pe internet, pe jocurile video!
Citește și:
„Aiurea-n tramvai (1) | Cerșetorul, buna samariteană, mușamalizarea și accidentul din UTA”
„Aiurea-n tramvai (4) | Teologi și e-girls. Pițipoanca cu unghii lungi și cuvântul Domnului”
„Aiurea-n tramvai (5) [Ediția de Seară] | Securistul wannabe, Mowgli & ceata, Eroul și Absurdul”
