Am scris despre multe volume care purtau inscripția „Poezii”. Unii autori fac din scrierea versificată o formă de terapie, alții resimt vocația de a mărturisi sentimentele ce se revarsă peste marginile gândului. Unii scriu pentru orgoliu, aspirând să devină poeți de elită, alții își exteriorizează sentimentele în cuvinte frumos tâlcuite în imagini de balcon sub care cântă în surdină vreo chitară, liră sau glas ademenitor de iubire. Mai sunt și alții, iar inflația contemporană de poezie/ versificare complică dorința cuiva de a ordona valoric înfățișările lirismului. Mulți analiști literari susțin că se scrie mai mult decât se citește, că discursul poetic a recurs la un limbaj tot mai sucit, că experiențele lirice tind să devină tot mai dificile de înțeles și priceput. Fără o autoevaluare, izvorâtă din cultura poetică și din exigența cunoscătoare a evoluției lirismului, amestecul de „poezii” versificate cu „poezii” fără lirism face dificilă discernerea valorilor reale de diletantism. Sute de plachete, apărute la tipografii economice, mii de „poezii” în reviste, zise de cultură etc. aduc deservicii literaturii contemporane, dacă cineva le bagă în seamă și le admiră. Voi pune „un etc.”, pe care un cititor onest îl poate dezvolta, scutindu-mă de a trece la exemplificări nepotrivite.
AUREL USCA publică un „caiet de lecturi poetice”, pe care îl întitulează „Poezii pentru totdeauna” (Ștef, Iași, 2025). El nu scrie, dar citește, iar dacă găsește un text liric plăcut sufletului său îl copiază cu grijă. Are vreo cinci asemenea caiete, primul datând de prin 1970, chiar de când era școlar, iar mâna sa inspirată, însoțită de un gust fasonat pentru poezia de calitate, a copiat texte din peste 75 scriitori „consacrați” prin plăcerea proprie de a citi poezii din presa culturală ori în volume dedicate. A tipărit o „colecție lirică din punctul său de vedere”, care dă seamă de gustul său pentru estetică. A selectat texte devenite clasice: Aruncarea în valuri, Oameni de zăpadă, Dulce osândă, Ar trebui, Lasă-mi toamnă, Au înnebunit salcâmii, Nedormite nopți, Poezii pe pâine, Să fii mireasa unui plâns de tei, Mulțumesc, iubită mamă, Te-am așteptat în colțul unei fotografii, Cântec naiv, Cântec de nucă verde, Frumoasă mai fusese, Bună seara, iubito, Ia-mi, Doamne, ce vrei, dar nu-mi lua iubirea, Cântec în doi, Dorul, Ultima scrisoare, Fantezie cu Maria, Pe strada Mețianu, Cântecul nebunului de dragoste, Emoție de toamnă, Să ne facem daruri, La o cafea cu Domnul, Doamne, dacă-mi ești prieten, La cules de pistrui, Cântec șoptit și multe altele.
Între semnatari, remarcăm pe Blaga, Bacovia, Blandiana, Păunescu, Avramescu, Țărnea, Isanos, Beniuc, Cassian, Sp. Popescu, Doinaș, Carianopol, Mitroi etc. Criteriul care a stat la baza selecției este recitabilitatea, frumusețea expresiei, farmecul textualizării, fascinația lirismului de a zgândări plăcerea estetică. Sau poate toate la un loc, cuprinse în gustul său dedicat poeziei.
O colecție de versuri, adunate în strofe de sufletul talentaților poeți devine mărturie a unui cititor mirat, cum este Aurel USCA, de pofta cuvintelor de a încânta sufletul omului îndrăgostit, a unui cititor uimit că versul poate așeza fericirea în sânul frumuseții. „Setos îți beau mireasma”, scrie Blaga, „Bună seara, iubito”, rostește Avramescu, „Ce dacă vine primăvara” se întreabă Păunescu, „Trupul tău cu gust de miere luminează-n încăpere”, declară Crăsnaru, „Vreau să mă iubești ca și pe un prinț”, solicită Brumaru, „Privește cum zburdă iubirea în cuib de ninsori” îndeamnă Maftei, „E frumos, e prea frumos la tine-n suflet”, mărturisește Țărnea, „Ia-mi, Doamne, ce vrei, dar nu-mi lua iubirea”, se roagă Lucian, „Te voi iubi mereu fără cuvânt”, declară Beniuc, „Mamă, ești mai frumoasă ca o Duminică fără sfârșit” (M. Micu), „și de-aș putea și-mi rup din ochii tăi privirea” (Nichita), „o păsăruică verzuie a țâșnit brusc din gândurile mele spre stele” (Mitroi), „Au înnebunit salcâmii…” (Cibotaru).
„Nu vând cartea, ci o ofer elevilor și iubitorilor de frumos. În fiecare pagină, în fiecare metaforă, în fiecare poem am rânduit dragostea mea de o viață pentru creatorii de suflet îndrăgostit de cuvânt. Iar eu, în serile romantice, citindu-le, îmi deschid poarta inimii ca o icoană să privesc cerul luminat de frumusețe. Nu creez poezie, dar mă bucur de ea, ca de o minune dumnezeiască”, declară Aurel USCA. Iar eu am dorit să mărturisesc tuturor că un om din Sintea Mică își lasă privirea să i se scalde în metafore poleite cu arome de cuvânt.
- Citește mai multe articole ale autorului – AICI și AICI
1 comentariu. Leave new
Aprecieri criticarad!!!!