DOMNUL PROFESOR TOHĂNEANU

prof. gheorghe i tohăneanu
Distribuie:

O valoare care a întreținut coerența morală a umanității a fost Profesorul, învățătorul, părintele copilului, cel care i-a deschis orizontul cunoașterii și câte alte epitete aș putea înșirui despre Domnii Trandafiri și Doamna Învățătoare. Dascălii au rămas modele pentru elevi, iar aceștia îi păstrează în amintirea lor ca pe niște icoane. Or fi având și aceștia păcate, dar Respectul față de profesura didactică și-a păstrat coerența, iar elevii și-au întreținut demnitatea de a vedea în dascăl o valoare, față de care și-au arătat recunoștința. 

Personal, am adus omagiu permanent celui mai exigent, dar drept, director din școlile arădene, cărturarului Vasile Popeangă, fără ca vreun fost elev și-mi reproșeze câte ceva. Pentru toți absolvenții Preparandiei arădene, Domnul Profesor și Director Popeangă a rămas un model și exemplu de dăruire, un intelectual și un părinte de înaltă ținută și referință. Cred că dacă cineva i-ar aduce post-mortem o ofensă, contingentele de învățători și educatoare, de profesori și-ar exprima revolta și ar sări să apere imaginea Dascălului, prototip al celor care asigură educația și dă învățătură copiilor și tinerilor noștri.

Mâhnirea mea este determinată de intervenția (lipsită de reverență) a lui MIRCEA MIHĂIEȘ (România literară, nr. 6 din 10 febr. A.c.),

care în „contrafort” prezintă Cazul Tohăneanu, ironizând – prin grafia unei sticle, în care plutesc câteva fițuici și o cuconetă – „povestea” profesorului universitar de la Facultatea de litere a Universității din Timișoara, defunctul GHEORGHE I. TOHĂNEANU. Profitând de comentarea volumului Continentul gri. Timișoara culturală în dosarele Securității (Editura Ariergarda, 2022), semnat de Regretatul Daniel VIGHI și Viorel MARINEASA, se opintește, parcă emanând o plăcere diabolică, la „mlaștina morale, socială și politică” în care „s-a complăcut” profesorul de stilistică de la Universitatea din Timișoara, Gheorghe Tohăneanu: „În fruntea listei celor a căror activitate ca turnători m-a luat prin surprindere a fost Gheorghe Tohăneanu”.

„Nu i-am urmat niciodată cursurile, deoarece preda la română, iar eu, mărturisește M. M., eram student la engleză…”

Recunoaște că profesorul avea prestigiu, fiind cotat printre „personajele de vază ale instituției”. Dar „stima călduță” i s-a stins văzând titlul volumului O samă de cuvinte românești, semnat de profesor și „un trepăduș din pepiniera Partidului Comunist”, un mărunt publicist înregimentat etc. A fost oripilat de „nivelul jalnic al articolelor”, în care „marele stilistician” (cuvinte ironice marcate cu ghilimele) „bătea câmpii într-un discurs tern”, „cam la nivelul unui elev de liceu ambițios”. Apoi, criticului de la contrafort i-a fost dat să citească „sute de articole indigeste”, la o rubrică în „Orizont”, ca după Revoluție, să găsească alimentate edituri anoste cu articole, între care și culegerea cu „inubliabilul titlu Neajungerea limbii…”.

După această bălăcărire a intelectualului, (indirectul) fost student trece la comentarea modului în care Profesorul „a prăjit” generații întregi de „viitoare doamne cu coc și de famelici flăcăi tomnatici” care purtau „torța limbii și literaturii naționale prin bălăriile învățământului românesc”. Intelectual era găunos, respingător ca prezență umană, poza pe savantul inabordabil, ascunzându-și chipul după lentile puternice etc. 

Un asemenea monument de securist alcătuit cu arta criticului literar viza condiția de turnător și de delator, care „își scruta victimele prin filtrul neliniștitor al lentilelor întunecate ale ochelarilor”.

E adevărat că profesorul Tohăneanu, stilist și latinist, a murit fără vedere. Revolta (indirectului) fost studentul față de Profesor capătă accente demne de o spălătoreasă de cămin studențesc. A fost racolat, fiind atins de „patima beției”, avânt, până în mormânt, ”amici care iubeau bodega și sticla cu alcool”. A fost robit și de alte „patimi lumești”, astfel că „a murdărit spațiul universității decenii în șir”, fiind „un odios instrument în mâinile pătate de sânge ale securiștilor” și „un abject colaboraționist”. Așa este prezentat autorul Studiilor de stilistică eminesciană, care a fost adulat, totuși, de studenți și a făcut parte din elita profesorilor universității timișorene.

Profesorul GHEORGHE TOHĂNEANU (1925, Galați – 2008, Timișoara),

licențiat al Universității din București, unde a predat, până în 1956, când Tudor Vianu îl aduce la Universitatea din Timișoara. Obține doctoratul cu lucrarea Limba și stilul poeziilor lui Eminescu (coord. Iorgu Iordan).
A publicat vreo 15 volume despre stilistica eminesciană, stilul artistic al lui Ion Creangă, arta evocării la Sadoveanu, alte volume de eseuri, traducând din Virgiliu și Macrobius. Este laureat al Academiei, premiat de Uniunea scriitorilor, iar bustul său este amplasat (2014) pe Aleea Personalităților din Timișoara.

gheorghe.tohaneanu 640x853 1

Cine este fără păcat să arunce primul cu piatra, spune Iisus.

Deja piatra a fost aruncată. S-a deschis o Cutie a Pandorei? Câți Profesori pot fi vulnerabili? O fi având vicii Profesorul. Modul murdar de prezentare, terfelirea intelectualului și evidențierea preponderentă a omenescului, opiniile subiective despre cărturarul universitar, limbajul nedemn pentru erodarea vădită a imaginii unui Profesor, care și-a oglindit chipul în sufletul atâtor studenți nu ține de demnitate. Mircea Mihăieș, stimulat de cotrobăiala altor doi arădeni prin documentele securității, a aruncat cu piatra într-un Profesor. Profesorul nu mai poate să se apere. Dar el „trăiește” în fiecare din studenții săi și, prin aceștia, are posibilitatea să facă mărturie.
Așteptăm.

Categorie: Opinii
Etichete: anton ilica, Cazul Tohăneanu, Limba și stilul poeziilor lui Eminescu (coord. Iorgu Iordan), Mircea Mihaies, O samă de cuvinte româneșt, prof. GHEORGHE I. TOHĂNEANU
Distribuie:
Articolul anterior
Eficiența energetică, numărul de camere și tipul de sticlă ale tâmplăriei PVC
Articolul următor
Percheziții, ridicări și confiscări în Arad și alte 9 județe într-un dosar de trafic de migranți din India, Pakistan, Bangladesh, Nepal și Sri Lanka

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Din aceeași categorie

anton ilica

Ciocoii noi sunt tot cei vechi

NEVOIA ORDINII „CEA NOUĂ” ÎN MORALITATEA PUBLICĂ A TRECUT VREME de la estomparea discursului elevat. Retorica elegantă suferă de sfidare, iar sfidarea retoricii, după cum spune Eugen Simion, dovedește absența…
virgil florea

CONTROL PARLAMENTAR

 Teoretic sună foarte bine. Republica parlamentară se bazează pe acest tip de control. Este definitoriu. Dar ia să vedem ce înseamnă el mai exact în republica noastră? Prin legea fundamentală…
alexandru v. mureșan

UTOPIA DISTOPICĂ vs. DISTOPIA UTOPICĂ (III)

Victoria fascismului asupra fascismului! sau Victoria secerii și ciocanului asupra fasciilor! 0. Nota preventivă a autorului la adresa „organelor de salubrizare națională, i.e., membrii „Cooperativei <<OCHIUL, URECHEA ȘI MINTEA ÎMBÂCSITĂ…