Eminescu. Din nou Eminescu. Un nou Eminescu. Temelie a culturii literare. Prin El, spiritualitatea românească a căpătat identitate. Poet, Prozator, Filozof, Publicist. Textele sale sunt expresia înaltei ținute intelectuale, afective și morală.
Fotografia de tinerețe: un Făt Frumos, un zeu – tânăr, candid și frumos, imaculat și demn. A devenit mit. Întemeietor de limbă românească literară. Lirica sa – început al cugetării sensibile, model de metaforizare și de expresie a limbajului românesc.
A cuprins idealurile noastre culturale, visele și aspirațiile generațiilor. Întrupare a sensibilității naționale românești. El a dat cuvintelor aspectul lamurii, a crengii de aur, iar verbului – frăgezime și prospețime.
Textele lui Eminescu îndeamnă spre o permanentă lectură. Ne odihnim în textele eminesciene. Cititorii îi dau respirația necesară pentru a trăi deplin în sufletele lor. Versurile sale înflăcărează, purtând în sine căldura dumnezeiască a începutului. „Omul deplin al culturii naționale” (C. Noica). Așa a hotărât Dumnezeu, să fim, noi, românii, binecuvântati.
EMINESCU
Atât să nu uitaţi:
că el a fost om viu, viu,
pipăibil cu mâna.
Atâta să nu uitaţi:
că el a băut cu gura lui,
că avea piele îmbrăcată în ştofă.
Atâta să nu uitaţi:
că ar fi putut să stea la masă cu noi,
la masa cinei celei de taină.
Atât să uitaţi! Numai atât,
că El a trăit, înaintea noastră…
Numai atât,
în genunchi vă rog, să uitaţi! (Nichita STĂNESCU)
Fiecare nouă lectură eminesciană, pe care o faci și Dumneata, Cititorule, e o respirație prin care prelungești vigoarea scrisului celui ce este homo universalis: MIHAI EMINESCU.
Citește și:
