Cu o aroganță specifică și dovedită, Ministru învățământului în guvernul actual, Sorin Cîmpeanu respinge propunerea celor 100 de intelectuali români de a prelungi dezbaterile din jurul proiectelor și să se demareze o consultare reală și constructivă asupra Legilor (?) educației naționale.
Între semnatari, se regăsesc Liiceanu, Manolescu, Platon, Preda, Armanca, Babeți, Maci, medici, jurnaliști, scriitori, sociologi, cercetători, artiști plastici, profesori preuniversitari (dar nici un pedagog sau psiholog universitari). Ministrul consideră că acești intelectuali s-au constituit „într-un grup de interese” și respinge prelungirea dezbaterii, dincolo de 24 august, ora 20.
Ei, atunci? Există responsabilitate ministerială în continuarea sacrificării tinerei generații?! Cine va pedepsi vreodată abuzurilor și iresponsabilitatea unor miniștri, altfel decât de a fi „remaniat”.
Am publicat numeroase articole prin care mă împotriveam, ca pedagog, așa ziselor corectări ori adaptări ale vechii legi a învățământului.
Acest ministru al educației naționale – provenit din rector și specialist în pajiști n-are vocație, n-are cultură pedagogică, n-are amplitudine intelectuală și nici viziune. Dispune, în schimb de angajarea unor interese de grup, cum ar fi acela de protejare a plagiatorilor, în rândul cărora au fost identificați colegi de partid (care partid, aș întreba, întrucât onorabilul ministru s-a perindat prin vreo patru!), rectori și înalte fețe galonate, purtători de vipușcă și beneficiind de favoruri în detrimentul scăderii în avalanșă a calității școlii românești și a moralității educaționale întreținută prin amatorism, minciună, viciere de perspectivă și protecție meschină a fraudei și inculturii.
Poate că două legi ale învățământului (de ce două?) sunt răspunsuri date proiectului
prezidențial „România educată”,
el însuși conceput fără coerență și cu o serie de confuzii terminologice, inclusiv acelea dintre „educație” și „învățământ”, „competență” și „cunoștințe”, „evaluare” și „interdisciplinaritate”, „reziliență” și „reformare”, „formare inițială” etc. (analizate de noi în volumul Derapaje în educația românească, Editura Ideea europeană, București, 2022).
Ca să pară un proiect, susținut democratic,
cu consultarea specialiștilor în domeniu, a presei, Sorin Cîmpeanu a solicitat o lună de zile pentru dezbaterea proiectelor, deși la elaborarea legilor, afirmă Cîmpeanu, au participat „mii, zeci de mii de specialiști”. Au fost opinii oneste, constructive, dar cele mai multe au vizat renunțarea la adoptarea acestor legi, având grave erori de viziune, care nu va contribui la oprirea degradării calității învățământului și la restabilirea/ reconstrucția educației naționale.
Nu s-a pornit de la identificarea derapajelor care au condus spre eșecul evoluției normale a societății, la degradarea infrastructurii mentale și morale a cetățenilor, la mimarea, din pricina sistemului de învățământ, a activității școlare, liceale, universitare, prin vascularizarea permanentă cu exemple negative, grație implicării politicului, a bâjbâielilor cu plagiatele, a ignorării temeiurilor care au stat la configurarea programelor școlare ori universitare, a falsei înțelegeri a „autonomiei universitare”, a validărilor promovărilor colegiale și a intereselor de partid, deci o politizare vizibilă a educației și învățământului.
Opinia mea este că actualele Legi ale educației (învățământ preuniversitar și învățământ superior) au nevoie de o altă filozofie în alcătuire.
Afirmând că actuala situație a școlilor a coborât la „un minim istoric”, Sorin Cîmpeanu își recunoaște incapacitatea ministerială de a gestiona (în ciuda faptului că desele sale apariții televizate l-au făcut un fel de purtător de cuvânt al instituției sale) problematica învățământului și a educației.
Sensul unei legi a educației focalizează spre un IDEAL EDUCAȚIONAL,
formulat simplu, esențializat, exprimând voința societății privind tipul de personalitate pe care să-l construiască sistemul școlar. Așa ar arăta mâine (adică peste 18 ani) cetățenii României, fiind proiecția unei generație (de la grădiniță până la Bacalaureat).
Actualul „ideal de personalitate” are 66 cuvinte, e amplu, greu de urmărit,
iar mijloacele puse la dispoziția școlii sunt inadecvate (planuri de învățământ fără elementele de identitate națională, fără Limba și literatura română, Istorie, Geografie turistică etc., cu discipline studiate într-o singură oră etc.).
Pregătirea profesorilor, ca operatori efectivi ai educației, este extrem de superficială în
universități,
în formule de cenușărese ale Planurilor universitare. Cercetarea pedagogică, finalizarea studiilor prin lucrări plagiate, egalitatea universităților „ierarhizate”, practica studenților, calitatea cursurilor și seminariilor, internaționalizarea acestora, inflația de doctori universitari, a titlurilor înalte (profesori univ., dr. habilitați pe bandă pentru conducere de doctorate) au nevoie de intervenții pentru depășirea superficialităților existente, dar grijuliu mascate prin chiar complicitatea ministrului.
Cuvântul de ordine al legilor este „excelență” (foarte drag ministrului) dar, se ignoră,
ceea ce chiar dânsul puncta, „analfabetismul funcțional”, „abandonul școlar” ori „școlarizarea
gratuită pentru absolvenți recrutați în țări străine”.
Două grave erori (intenționate) vor continua să erodeze imaginea, dar mai ales
calitatea învățământului:
legea (?) protejează plagiatură (furtăciunea intelectuală nu mai poate fi sancționată, amnistiindu-se frauda după trei ani), iar Rectorii pot ocupa oricâte mandate doresc, creând premise pentru dictaturi de rectori, feude rectorale, astfel că Ministrul, dacă ajunge remaniat, va ocupa al patrulea fotoliu de rector și apoi altele, după cum și alții vor construi în jurul universităților ample imperii financiare și de falsă autoritate intelectuală și …managerială.
Sunt numeroase alte capcane ale legilor educației, inclusiv legate de evaluare, promovare, finanțare, bacalaureat, curriculum, valoarea disciplinelor școlare și universitare, depolitizarea școlilor, conversia inspectoratelor școlare în altceva și altele.
Dezbaterea a ajuns la final.
Profesorii de pedagogie nu s-au pronunțat și nu se regăsește vreunul printre semnatarii intelectualilor care solicită amânarea încheierii dezbaterilor. Rectorii au tăcut fiind complici la avantajele oferite. Decuplarea școlii de la ideea de cunoaștere, moralitate și educație reală devine un pericol care afectează profilul spiritual, cultural, intelectual și științific al dezvoltării sociale a cetățenilor.
Articole asociate:
