O NOUĂ ORDINE MORALĂ ÎNTRE POLITICIENII PĂCĂTOȘI
Vă reamintesc povestea lui Nechifor Lipan, personajul cel pierit, pe care o spunea la cumetrii și nunți, din romanul Baltagul al lui Mihail Sadoveanu. Așa începe romanul: „Când Dumnezeu a alcătuit lumea, a pus rânduială și semn fiecărui neam”. Pe unul l-a învățat să cânte cu cetera, pe altul l-a învățat să șurubărească, altora le-a dat porunci să scrie legi și să comită fărădelegi divine în schimbul banilor, pe unii i-a făcut fuduli și petrecăreți, altora le-a pus în mână sapa, celor proști le-a dat sabia și patima stăpânirii, apoi au venit cei bețivi și cerșetori, boierilor le-a dat huzur și ticăloșie. După ce toate cele au fost împărțite, au venit și muntenii, scuzându-se în genunchi de întârziere.
Dragi îmi sunteți, ar fi zis Domnul cu părere de rău, dar rămâneți cu ce aveți. Vă pot da o inimă ușoară să vă bucurați de ceea ce aveți… Să aveți femei frumoase și iubite”, le spune Domnul, sub privirile mirate ale lui Moise. Iar vorbele devin realități, astfel că poporul român rămâne cu rostirea divină impregnată în trăsăturile sale de comportament și de caracter. Vitoria, soția, frumoasa și înțeleapta lui ciobăniță, mai știa de la bărbat o zicală: „Nimeni nu poate sări peste umbra sa”. Adică, viața ne este predestinată.
Veți întreba, preabuni cititori, despre semnificația contemporană a acestei năstrușnice fabulații etnice? M-aș bucura dacă ați avea răbdare să chem în sprijin o afirmație a lui Eminescu, în care cred: „Sucul învietor al gândirii e patima. E vorba de patima care să aibă un obiect nobil și desigur cel mai nobil este adevărul” (Fragmentarium, EȘE, 1981, p. 88). Am intrat în zona relației dintre cinste și necinste, dintre corupție și corectitudine, dintre egalitate și inegalitate, dintre demnitate și nedemnitate, a conflictului dintre vorbe și fapte și multe alte atitudini opozante. Vorba lui Arghezi: „una spunem și alta fumăm”! Bănuiți, apreciez, la ce mă refer: la comportamentul clasei politice, a decidenților rezultați din voința de putere a acesteia și la absența responsabilității și devotamentului pentru cetățenii acestei țări. Declarăm că vrem o „Românie nor-mală”, dar mijloacele folosite de Președinție sunt „anormale”. Vrem o „Românie educată”, școlile zac într-o imobilitate „curriculară” cu efecte care ating ființa intimă a poporului român. Afirmăm că râvnim spre o „Românie sănătoasă”, dar corupția politică și părtinirea socială au devenit politici de stat. Declarăm că dorim o „Românie corectă”, dar justiția e părtinitoare și surprinzător de „legată la ochi”, după simbolul balanței adevărului.
Avem nevoie de o nouă ordine morală, deși nu observăm nici o soluție de a scăpa de implicarea „capetelor încoronate” în demnități înalte ori mai provinciale în decizii de îndreptare a moralității publice. Foști pușcăriași devin vedete și aleși, corigenți și codași școlari devin înalți demnitari, onești meseriași devin primari, consilieri, prefecți, universitățile dau licențe, masterate și doctori sub scutul autonomiei, televiziunile sunt îmbâcsesc cu știri false ori parțial adevărate, presa e partinică și câte nu se mai întâmplă, fiind prea multe ca să le mai țin minte.
Da, e nevoie de o ordine morală în educație, în sănătate, în justiție, în media, în societate, dar mai ales în comportamentul fiecărui cetățean român, demn de a purta acest nume. Cândva speram că schimbarea de generație și desprinderea de cei care s-au format înainte de 1989 aduce un nou tip de existență națională, bazată pe principii de corectitudine, cinste, dreptate și spirit umanist – echitabil. Din păcate, prea repede molipsirea răului a deprins „tânăra generație” de politicieni cu relele celor învechiți în păcate. Unii sunt chiar mai versați în animarea gesturilor de corupție, minciună, îmbogățire necinstită, falsitate verbală.
Cât de relevantă este povestea populară a ciobanului din Baltagul sadovenian (!): „să vă bucurați de ce aveți și să aveți femei frumoase și iubite”. Avem nevoie, în plus, o societate românească dominată de moralitate, de dreptate, de cinste, de omenie și de echitate.
Povestea e a majorității politicienilor din ultimele trei decenii. Nu folosesc nici cuvinte grave, copiindu-l pe A. Pleșu care tușează portretele unor „politicieni de prim rang”, săturându-se „de derbedei, de proști și de țoape”. Nu voi face vreun „apel către lichele”, după titlul cărții lui G. Liiceanu. Dar, după opinii din presă, angajații de stat sunt mai mulți cu 60 % decât s-ar cuveni, iar aceștia întrețin „clientela politică”, primind salarii atractive și sigure, chiar în vremuri tulburi. Alături de decidenții politici și administrativi, ei reprezintă „boierimea de azi”, care întrețin starea de anormalitate într-o țară care se vrea „normală” și „educată”. Ordinea morală în oameni și în societate începe cu ordinea administrativă și cu promovarea echității sociale. Ați putea spune, de unde (și cine) să înceapă curățenia și spălarea păcatelor? Să luăm, de pildă, situația din Arad! S-ar aștepta de la parlamentari și decidenți înalți ca să prezinte periodic ce au făcut concret pentru arădeni și punctual ce vor face pentru bunăstarea acestora. Promisiunile sunt vorbe saturate de logoree gramaticală și de cuvinte deșarte, față de care cetățenii au pierdut orice credibilitate. Etc.
Foto: https://www.elle.ro (coverul unui articol cu concluzii despre romanul sadovenian diametral-opuse acestuia)
