Recenta carte în patru volume publicată de Andrei Ando, cu titlul 1918. Formarea și deformarea opiniei publice. Agenda unui an istoric (2019) este o bogată sursă de documentare pentru reinterpretarea vieții politice și publice a Ținuturilor arădene. Autorul selectează informații din două ziare românești și traduceri din cinci ziare maghiare, oferind o documentată ”monografie” arădeană a anului de grație, care se încheie cu Marea Adunare Națională de la Alba-Iulia. Nu voi aminti de relatarea partinică a evenimentelor devenit istorie, ci de întâmplări care au dat/ dau cititorilor, de atunci și de acum, informații mai puțin prezente în memoria colectivă a istoriei oficioase. Personalități publice, evenimente, tragedii familiale, amantlâcuri, dificultăți administrative, viața culturală, certuri cotidiene și dispute politice etc. întrețin farmecul volumului, îndemnând la o lectură incitantă, cu o problematică de la margine beletristicului. Astăzi, vom scrie despre modul în care un jurnalist, vizitând „Castelul de la Șiria al familiei baronului Bohus”, impresionat de ceea ce vede, oferă curiozități care pot îmbogăți istoria Șiriei. Reportajul anonim, iscălit cu pseudonim, „este o incursiune în viața cotidiană a unuia dintre cele mai misterioase și mai importante reședințe nobiliare arădene”. Sunt cunoscute destule fapte istorice și civile din viața familiei Bohus la Șiria: familie nobiliară de origine slovacă, cu o intensă activitate de sprijin a culturii și artelor; a stimulat viața economică a localității, a avut demnități (procuror, prefect), a construit castele (Șiria, Arad, Budapesta), a găzduit semnarea armistițiului de înfrângere a revoluționarilor maghiari pașoptiști, a făcut filantropie, a înființat școli, societăți educaționale și a întreținut bune sentimente față de șirieni, prin sprijin și protejarea intereselor acestora.
Castelul șirian, stil neoclasic, a fost opera lui Bohus Ianos de Șiria (1801 – 1883). În 10 febr. 1918, duminica, vizita jurnalistului (anonim) la cele două Castele beneficiază de o descriere afectivă. Publicistul scrie despre „sălile boltite, camerele confortabile, pinacoteca, terasa largă susținută de coloane”; castelul de pe deal – în dreapta căruia se păstrează grupul statuar al Baronesei Antonia – aruncă ochiade „orgolioase” și „îndârjite”, măsurând „din priviri ca niște adversari înverșunați”, celălalt Castel, din stânga șoselei. Era proprietatea fratelui mai tânăr, Laszlo, cu care Bohus Ianos a ajuns în diferend, iar mezinul își construiește „în ciudă” Palatul de vizavi, dând „consecvență unei supărări fraterne”.
Deci prima vizită a jurnalistului este în Castelul bătrânului Bohus (azi, Muzeul ”Ioan Slavici”). În camere erau dulapuri înalte, scaune adânci și canapele confortabile, colecții de tablouri și oglinzi impunătoare, de pereți erau atârnate tablouri învechite și „podoabe încremenite, femeiești”. Sufrageria imensă, cu camere anexe, indică lustru estetic și instrumente bucătărești, specifice abuzului culinar. Sala ”domnească” este cea în care s-a semnat capitularea armatei revoluționarilor maghiari, aici se regăsește biroul (păstrat și astăzi) pe care s-a semnat armistițiul, cu înscrierea datei pe o marmură încrustată: Vilagoș, 1849, augusztus 13. Alte săli adăpostesc masa de biliard, biblioteca, antichitățile și alte cele care îmbogătesc ”amintirea unui nobil cu pregătire academică”.
Celălalt castel, de peste șosea, născut din orgoliu și adversitatea dintre frați, construit spre invidie și din răzbunare, este al fratelui mai mic, Laszlo. Camerele erau ”mobilate” după pasiunea vânătorească a proprietarului, adăpostind o „pădure bizară de coarne”, animale și păsări împăiate, cu piei pe podele în loc de covoare. În altă cameră, ziaristul este încântat de impresionanta colecție de arme de vânătoare, fascinat fiind deopotrivă de bijuteriile și calitatea serviciilor de masă ornamentate. De un fermecător lirism este cuprins autorul când pășește în sălile rezervate doamnelor, fiind ademenit de mirosul de tuberoze și de miasma „catafalcului logodnicei moarte prematur”; alte camere găzduiesc colecții de tablouri, imensa bibliotecă, spații de huzur și de bunăstare.
Deasupra Castelelor bohușiene domină Cetatea Șiria, fostă proprietate a Iancului de Hunedoara și a lui Matei Corvin, acum în ruină, adusă la viață prin luminarea sa, văzută misterios în toiul întunericului, loc de pelerinaj pentru relaxare și turism cultural. Pe aici, Ioan Slavici, născut șirian, colinda împrejurimile, admirând vulturii ce se cuibăreau în zidurile Cetății Șiria.
Există numeroase alte noutăți pe care A. Ando, prin traducerea din maghiară a unor articole din presa vremii, le readuce în actualitate ca ”trecute vremi de doamne și domnițe” și ca semn al unui timp ”ce vremuiește”, amintind totuși că trecutul a fost la fel de spectaculos ca și prezentul.
