A TRECUT DESTULĂ VREME DE CÂND A DISPĂRUT DOMNIA DISCURSULUI ELEVAT. Limbajul duminical și expresiv, care împachetează filosofii, idei, reflecții, este predominant descriptiv despre fapte, gesturi, întâmplări efemere. Societatea poate trăi și astfel, fără elevație în gândire, iar traiul îi este chiar mai puțin tulburat.
1. Dar nevoia prosperității intelectuale prin căutarea unor răspunsuri revelatoare, dă un alt sens ontologic măreției spirituale. În fața microfonului, nu se cotlonesc idei înalte, generoase, despre problemelor destinului, științei, raționalității, democrației, libertății, credinței. Conviețuim într-o epocă în care tăcerea zăbovește prea des la marginea curajului. Nu avem o intelectualitate seducătoare, pentru că nu există universitari influenți și nici retorici de măreție semantică. Discursul dezamăgitor și neizbutit crește dintr-o îndelungată zumzăială academică, de unde s-au scurs cohorte de licențiați, masteranzi, doctori în științe placizi și incapabili de a creiona idei proiective. Avem doctpri în științe (circa 70 de mii ???), dar n-avem știință. Contemporaneitatea nu evoluează într-un proiect coerent, ci prin mecanisme de supraviețuire ori prin gesturi politice aventuroase, specifice unor decidenți trufași.
Schemele stabile ale progresului se deconstruiesc prin întreţinerea incertitudinii şi relativizarea valorilor umaniste, atitudine mult mai confortabilă decât gravitatea dezamăgirii. Lipsesc idei, gesturi înălțătoare și fapte minunate, după cum lipsesc proprietar ai acestora.
2. Generația actuală se complace într-un climat de incultură și obscenitate. Eminescu ironiza ”mintea scurtă” a celor care merg la Paris spre a învăța ”cum se leagă nodul la cravată”. Insul se consumă în libertăţi verbale, comportamentale, atitudinale şi volitive, specifice ambianței cotidiene și, deci, nefasonată de vreo grijă morală. S-a integrat spațiului public virtual și stradal, ducându-și fără regret singurătatea între cei mulți. Autostrada informațională este dinamică, atractivă, vie, colorată, dar superficială și dezordonată,. Ecranul la purtător prezintă concomitența derulării evenimentelor, iar sistemul zapping încurajează ”OMUL RECENT” să disloce curiozitatea evenimenţială prin culoare, muzică, dinamism, sub blândă teroarea a „bombardamentelor” informaţionale. Notre Dame e în flăcări și instantaneu o întreaga lume plânge și se roagă până la dispariția ultimului fir de fum distrugător.
O provocare a efemerității este întreținută de show-urile televizate, cu un amalgam de improvizații, decoruri intens colorate, fese şi piepturi dezgolite, cu manele şi „vipuri” îndoielnice etc. Seriozitatea pare abandonată în favoarea bunei dispoziţii, întreaga facilitate, derulându-se cu cea mai insensibilă inocenţă intelectuală. Trecerea, prin butonare, de pe un canal tv pe altul, „surfing-ul cultural”, serialele, brief-urile informaţionale se alătură spectacolului oferit de facebook, un imens şi fascinant univers al lumii virtuale, dar vii, dinamice şi atrăgătoare. Este clar vorba de un nou tip de civilizaţie, de o lume în care se poate trăi cu adjuvante, cu imitaţii, în mijlocul ”satului global” excitat de știri calde, muzică şi evenimente proaspete și neapărat şocante. Fruntea nebrăzdată de vreo cută nu-și agonisește suficient timp de reflecții și meditații intelectuale. Mintea se lasă ademenită de spectacolul emoțional.
3. Aceasta e o generația efemeridă, a noastră. Omul grăbit nu mai lecturează temeinic despre ceea ce a fost, nu trage prea mult cu ochiul la istorie, ci se priveşte pe sine, un fel de selfie multiplicat. Nici timp nu mai are pentru proiecţii de viitor, pentru că timpul nu mai are trei dimensiuni. Există doar vremea unui prezent, ce include doar cioburi de clipe grăbite.
Generația actuală are în sintagma „libertate culturală” o justificare metafizică, producând o evidentă ruptură între cultura elitistă şi capacitatea majorităţii de a-i înţelege semnificaţiile. Indivizi inocenți devin autori de cărți, politicieni iluștri, plagiatori universitari ori decidenți parveniți. Sunt un fel de ”ciocoi noi”, obsedați de sclavia banului, singura măsură a calității vieții.
Confundându-se cu falsa amăgeală, Cultura a coborât în mulţimea isterizată și deplin dezinhibată (gen André Rieu, Goran Bregović ori Ady Minune). În pieţe şi parcări, pe site-uri şi prin „autostrada informaţională”, indivizii mimează creaţia, plagiază, cântă, dansează, improvizează, comunică la distanţă cu necunoscuţi, ignorând aproape toate canoanele etice şi estetice. „Valorile” moderne au fost sparte şi date spre consum mulţimii, obsedată de o glorie facilă și profitabilă. Vorbele frumoase şi noblețea modelelor îşi diluează efectele în furnicarul vânzolit al vieții publice. Isterizată, aceasta îşi devorează cu entuziasm idolii, imaginea acestora se voalează în fărâme şi se risipeşte în alcătuiri fără noimă. Colajul, glumițele, bășcălia, parodia culturală sunt numite ”manifestări artistice”. Nici o instanță estetică nu mai colorează această mentalitate, nici un intelectual autentic nu se revoltă, niciun gânditor nu caută răspunsuri ideologice. Se abandonează rigoarea, pudicitatea, ordinea, lăsând loc imposturii epidermice şi superficialității. Violarea – sau oricum nerespectarea – convenţiilor morale, retorice, gramaticale, educaționale nu se exercită ca o revoltă a nemulţumirii, ci ca o voinţă asumată de incertitudine şi haos.
4. Pariul generației contemporane este cât timp va putea să supravieţuiască fără idealuri înalte, fără valori mărețe, fără cultură elevată, fără modele virtuoase. Și-a creat idoli falși și figuri proteice/ nestatornice, având ambiguităţi, făţărnicii, paradoxuri. În lipsa năzuinţei spre valori (şi modele) universale, lumile actuale se privesc în oglinzi retrovizoare, văzându-se vii, schimbătoare, sentimentale, seduse de narcisism. Un fel de selfie postat zilnic pe facebook, în care imaginea maschează o minte vidată de idei mărețe. Figurile de ceară, personajele de tip manolean, aflate într-o lungă convalescenţă, indică mai degrabă o eroare de autopercepţie.
5. Concluzie: Societatea umană, ca și natura, are o structură autopoietică, adică se autoreglează funcțional și se echilibrează structural, intrând în propria devenire naturală. Avem nevoie de narațiuni înălțătoare și de genii inspirate de filosofia unei noi ordini în condiția umană. Calitatea vieții va recaligrafia mirajul superficialității, iar spiritualitatea derivată va pune întrebări incomode/ neliniștitoare și va găsi răspunsuri pozitive la ineditele probleme ale existenței. Suntem în așteptare. Vom aștepta clipele maturizării. Atunci se va ivi un geniu salvator, prin martiraj și înaltă conștiință umanistă, cum au mai fost în perioadele de criză: IIsus, Luther, Wilson, Gathes și Tim Berners-Lee ori Ioan Paul al II-lea. Mă încurajez prin apelarea la suficientă răbdare pentru o nouă ordine în mentalitate. Refuz să accept instalarea deplină a haosului intelectual, recunoscând deschis posibilitatea de a greși în reflecția noastră despre o generație contemporană.
……………………………………….
[1] Folosesc conceptual de generație cu alt înțeles decât cel determinat de vârstă. Generația contemporană se referă la configurația spirituală a epocii începute după restructurarea noului tip de democratizare a informațiilor publice, adică după anii 1990, și apariția unor guvernanțe populiste.
