Am primit de curând de la poetul și prietenul timișorean Marian Oprea, la ediția din acest an a Festivalului de literatură „Dorel Sibii” de la Săvârșin, o antologie lirică de Gheorghe Bălan (18.06.1947, Dealu Lung, județul Vrancea – 31.05.2003, Chizătău, comuna Belinţ, județul Timiş), poet, grafician, și pictor decorator. Cartea se numește Tratat definitiv și a apărut în acest an la editura Waldpress, cu sprijinul consiliului județean Timiș. Ediția este îngrijită de Marian Oprea.
Aflăm din prefața volumului că debutează literar cu două poezii la rubrica „Poşta redacţiei”, semnate Constantin Gh. Bălan, în România literară, II (1969), nr. 36 (48). Internat la Spitalul de Psihiatrie din Gătaia, județul Timiş, este descoperit în 1978 de Gabriel Liiceanu, care-l duce la Bucureşti, îl găzduieşte şi îl ajută să expună lucrările de grafică. Evenimentul, vernisat de Andrei Pleşu, are loc într-un hol al Institutului de Fizică Atomică de la Bucureşti-Măgurele. Este începutul unei perioade fecunde, cu expoziţii la Lugoj (1980, vernisaj: Coriolan Babeţi şi Silviu Creţu-Orăviţan) şi Timişoara (1981, vernisaj: Coriolan Babeţi şi Paul Eugen Banciu) și cu publicarea volumelor de versuri Ferigi (1979) şi Draperie şi beton (1983) la editura Cartea Românească.
Apoi, adâncindu-se într-un nefast radicalism religios, care-l determină să-şi schimbe viziunea despre rosturile artei, încetează pentru o lungă perioadă să se manifeste ca poet şi grafician, revenind parţial din această rătăcire abia în 1996, când expune din noile sale lucrări de două ori în Timişoara (vernisaje: Deliu Petroiu şi Şerban Foarţă).
Întreţinându-se în ultimii ani ai vieţii dintr-o pensie mică de boală şi un ajutor modest din partea Uniunii Scriitorilor din România, al cărei membru era, Gheorghe Bălan n-a reușit să-şi mai publice volumul al treilea de versuri. După moartea sa, revistele Banat, Reflex şi Coloana Infinitului i-au găzduit în paginile lor câteva poeme inedite. Tot poetul Marian Oprea i-a publicat la editura Brumar albumul Grafică. Poezie (2013), conţinând poeme din Draperie şi beton şi lucrări de grafică din ultima perioadă de creaţie.
Despre grafica lui au scris Gabriel Liiceanu, Andrei Pleşu, Radu Bogdan, Ion Arieşanu, Paul Eugen Banciu, Nora Jäger (luga), iar despre Ferigi, volum prefaţat de Ştefan Aug. Doinaş, s-au pronunţat Ion Caraion, Laurenţiu Ulici, Virgil Ierunca, Ion Arieşanu, Brînduşa Armanca, Adrian Popescu.
Să-i păstrăm, așadar, amintirea vie prin câteva poeme din antologia Tratat definitiv:
ferigi
nu mai pot face deosebire
între un cal și un copac
între o piatră și un câine
între lună și plop
între mine și tine
mă îndepărtez
într-un aer cu ferigi
numai pe ele le recunosc
numai pe ele
o ferigi cum vă respir
ferigi pe care dorm
ferigi din care s-a născut
pământul
ferigi din care curg râurile
din care curg și eu
o ferigi
pe lângă voi
oceanul e nimic
o ferigi
îngerii de pe trup
pe brațul meu azvârlit peste o lagună mov te-am lăsat să treci în urechea sandalei tale iți vedeam
călcâiul din lemn aromat
rar
rupeai îngerii de pe trup
și-i aruncai
în unde
unu
doi
trei
număram eu
și ei își țineau sufletele
deasupra capului
să nu și le ude
și înotau
pe sub osul verde
al aerului
herghelie de flori
florile mă lovesc cu copitele
sunt trântit la pământ
și nu pot să mă apăr
o herghelie de flori
trece pe spinarea mea
potcoavele lor sunt de aur
parcă soarele se varsă
în sângele meu
pietrele de calcar sunt frumoase
îmi amintesc
o dar florile mă lovesc
mă lovesc acum cu mirosul lor
ca și cum cineva m-ar lovi
cu funii gros împletite
o florile
eram atât de înalți
eram atât de înalți
că arborii
abia ne ajungeau
până la glezne
cu degetele
pipăiam
aroma stelelor
așa cum pipăi lemnul
de mobilă nouă
bătând rar din aripi
planetele se așezau
pe umerii noștri
de fildeș
când luna trecea
printre noi
ii luam din mările verzi
prelungi scoici
și ne-mpodobeam cu ele
ca niște sălbatici
trupurile negre și unse
patinez
patinez pe gheață
patinează și arborii cu mine
și dealurile
patinez pe suprafața lucie
și albă
a unui ou
patinează și tu cu mine
dacă vrei
patinez pe degetul
care-mi face inele din păr
pe toată mâna ta
patinez pe un măr
pe un cal în alergare
patinez pe-un cal alb
și răsfățat
pe-un cal verde
înfrunzit
cântec
soldatul rănit
soldatul căzut
și-a aruncat
spre cer
privirea
sute de ani au trecut
cotul îl mai
doare și acum
genunchiul
a întârziat
într-o destrăbălare cu
o lance
apoi s-a lipit de pământ
iarba
din împrejur mare
şi verde
fiindcă era
primăvară
cred
că s-a spart primăvara de
roata
unui car
sau de copita calului
fiindcă și astăzi miroase pe pământ a primăvară
și a copită de cal arsă
lungindu-se pe garduri
ori pe lângă streașina
caselor
privirea soldatului
aruncată spre cer
a încurcat
un timp
și avioanele de cursă lungă
fructe aburoase
mâna uscată naşte o pădure umedă cu fructe aburoase arătându-i-o afară
veioza aprinsă preferă o alergare speriată
către bolnavii zăcând în paturi
singurătatea gurii deschisă lângă mare domnește peste
templul care a sfințit au
extazul oglinzii este geometrizat
dizgrația din umăr când izma mărul și chimenul
purtau săbii în teci de frunze
ultimele ziduri s-au adunat sub aripi
câinele roților de cauciuc va răsări pe cer în locul lunii
dacă mai rămâne o singură stea
să-și înfigă degetele în gâtul rafalei de mitralieră
viteza pe beton să nu fie iarna
nici într-o zi de sabat
puterea portocalei din noptieră nu poate fi o slujitoare
carul s-a risipit albăstrui în cameră
știm că ți-ai tras mâna după troia necucerită
Citește și:
- Mai mulți invitați ai rubricii CRITIC GUEST – AICI
- Mai multe RECENZII – AICI
