IONEL RUSU – POEMELE REGĂSIRII (Editura Mirador, Arad, 2021, 257 p.)
În Arad, Ionel Rusu s-a ivit după 1990 ca o figură exotică, fiind lider sindical pe la fostele Vagoane, iar mai apoi, după ce a luat înfățișarea unui patriarh, cu plete alburii și barbă dedată în culoarea zăpezii, s-a retras la Cuvin, unde distilează cuvinte în poeme și fructe aromate în țuică și dulcețuri. Vine în Omega Mureșului de prin părțile botoșănene, din apropiere de Ipotești-ul eminescian, adorând Doina lui Mihai, Rapsodia română a lui Enescu, discursurile lui Iorga. A făcut din casa de la Cuvin un spațiu cultural, tapetat cu cărți, tablouri, statui, însemne naționale, moștenind un pian dezacordat și un birou vechi încărcat cu stive de cărți, statuete și manuscrise.
Înzestrat cu plăcerea vorbei, bonom, dispune de o conversație aleasă, iar sentimentul său predominant este iubirea față de spiritul românesc, însoțită de prețuirea protectoare față de fiul său, Cătălin, al cărui nume, zice Ionel, l-a preluat din poemul luciferic eminescian. Își construiește noua sa condiție umană între cărți, ale căror idei au devenit poeme, precum și în cele două livezi cu pomi fructiferi, ale căror produse devin licoare de 52 grade și dulcețuri delicioase, după rețeta mamei sale din ținutul bucovinean.
La Editura Mirador, din Arad, cu finanțarea prietenului său Florin Deznan, publică POEMELE REGĂSIRII, volum de debut, având coperta inscripționată cu culorile drapelului românesc, încadrând imaginea tabloului Unirea Principatelor Române de Gheorghe Tătărescu. Sunt circa 60 de texte versificate (din păcate, editura a omis elaborarea unui cuprins!), inspirate din experiența contactelor sale cu viața și întâmplările contemporane și din ecoul regăsit într-un Astăzi, irigat de istorie scriu prefața, pe care o intitulez „Un om, în Poemele regăsirii, oftează cu grație”, pe care o închei astfel: „ Prin scris, autorul își guvernează capriciile și-și regăsește cadența existențială. Așteptăm ca elanul versificator al lui Ionel Rusu să se încropească într-o imagine statuară, la care să privim cu admirație și să ne opintim invidia în valorizarea înaltă a apetenței sale pentru glorie și împlinire scriitoricească”.
Debutul e debut, având aleanuri entuziaste și nesiguranțe stilistice. Deși optează pentru versificare clasică, armonia vocii sale se mai împotmolește în asonanțe, chiar și pentru că e dificil de a ține în ritmicitate trena unui vers de 13 silabe orânduite în picioare metrice alecsandriene, după modelul Umbrei lui Mircea, la Cozia, a lui Grigore Alexandrescu. E un stil aparte, ca poartă în sine aroma vetustității, prin insinuarea unei comparații între frumoasele „vremuri ale scripturilor române” și mizeria crescândă a comportamentelor politice contemporane, din care absentează demnitatea, morala și onestitatea.
Poemele regăsirii cresc sub zodia lui Eminescu:
„Nedreaptă a sa soartă, cuprinsă-n versul meu,/ El ce-a-nălțat poporul, trudind cu geniul său…/ Limba română, vorbită azi de noi – români -/ E rodul poeziei…lui Eminescu, crescute din bătrâni!// (La mormântul lui Mihai Eminescu).
Poematizează, cuprins de doruri pentru Ioan Slavici, Ion Creangă, Eminescu („Doamne, renaște-ni-l pe Eminescu, căci ne este-n dor”), versificând amplu despre „Umbra lui Eminescu în Arad”; Urmează „romanțe” (prin schimbarea ritmului metric), precum și Imne (cum ar spune Ioan Alexandru) pentru toate lunile anului. Dedică încondeieri poetice lui Arsenie Boca și lui Țepeș, lui Ștefan cel Mare ori bărbaților care au contribuit la înfăptuirea Unirii. S-a oprit deopotrivă asupra unor teme cotidiene, a elaborat pamflete politice, într-un limbaj caustic și acuzator.
Suntem ponderați în a afirma că în Cuvin a apărut un nou și autentic poet. E destul de ușor să dai tiparului un volum prin care cineva se botează cu apa sfințită a lirismului. Un debut are nevoie de confirmare valorică, prin susținerea începutului cu alte apariții editoriale. După modul în care își întreține pasiunea scrisului, Ionel Rusu dispune de talent, pentru de a deveni un scriitor, continuând să distileze cuvintele, să le dea forma dorită, topindu-le sensurile în focul cel sacru al sufletului său îndrăgostit de aroma gutuilor, devenite dulceață ori țuică rafinată. Căci poetizarea este puțin mai mult decât o distilare, este o purificare spre a
da îngerilor hrana și puterea de a veghea la alcătuirea unei lumi mai bune, cu oameni fericiți și cu lumină în suflet. Așteptăm ca Ionel Rusu să confirme valoarea și să-și aureoleze propriile sentimente în regăsirea de sine.
Poemele regăsirii este un volum încurajator care dă speranțe unei împliniri întru poezie poematică. În plus, Ionel Rusu „se regăsește” sufletește în echilibrul oferit de scriere, ca o terapie pentru deplina sa condiție intelectuală și modelatoare.
