De ce vă miraţi că nu mai e ca pe „vremea noastră”? Atunci nu se cultiva nepotismul afişat, nu erau crime odioase, nici violuri, jafuri, nici droguri, trafic de influenţă, falsuri, nici plagiate și comisioane. Atunci, fiecare avea câte ceva de mâncare, ceva televiziune, ceva de lucrat, ceva apartament şi ceva benzină pentru duminicile cu soţ. În schimbul acelui „ceva”, se risipeau aplauze, omagii, elogii scrise, admiraţii. Ce vremuri!? Ce de vagabonzi ai vieții?
Astăzi, societatea e alta. Numai voi spuneţi că vremea e pe dos. Dacă e aşa, atunci trebuia întoarsă, altfel rămâneam cu privirea îndreptată spre comitete şi cu palmele zgomotânde spre laude şi ovaţii.
Generaţia actuală şi-a alcătuit deja o identitate. Trăiește delirul nesiguranţei, al agresiunilor din jur, al jafurilor şi mafioţilor, convieţuiește între pulpe şi sâni televizaţi, suportă ameninţarea concedierii, a dobânzilor insolvabile, a preţurilor publice necontrolate. Se revoltă într-o înjurătură discretă către politicienii mincinoşi, se mâhnesc că proprii copii se simt excelent în mediocritate, că prietenii lor au percing-uri şi nu se miră că vecinul îşi aduce acasă, pe ascuns, câte un bărbat. Ispita imaginilor dinamice, epidermice, şocante nu ne slăbeşte. Agreăm tensiunea momentului, suportăm dinamismul evenimentelor, nu ne îngrijorăm decât de propriile noastre griji. Aceasta e vremea cea nouă, a celor ce nu mai ştiu mare lucru despre Brâncuşi, Eminescu, Dante, Goethe, Michelangelo. E vremea ce vremuieşte, iar faptul că pot trăi fericiţi fără cultură e un curaj demn și respectabil.
Vremea nu mai e a voastră, domnilor seniori! Treceţi voi binişor în muzee, ocupaţi-vă de grădinărit, plimbaţi-vă miraţi pe Corso şi povestiţi istoria tinereţilor voastre! Lăsaţi vremea nouă să se alcătuiască, aşa cum ştie ea, europeneşte, cu toleranţe şi intoleranţe, cu minciuni şi adevăruri, cu confuzii şi certitudini. Generația Net este dublată de generația Tatoo, generația Smartphone merge în tandem cu generația Next.
Doar timpul, cu perspectiva sa seculară, poate judeca vremea cea de azi. Şi cea de ieri. Istoria nu este a războaielor, ci a vieţii publice, a modului în care mulţimea are parte de fericiri. Căci până şi acest cuvânt („fericire”) are dreptul la numărul plural. Apoi, trebuie să vă îndemn la o credinţă cronicărească: „nu vremea e sub oameni, ci bietul om sub vremi”. Cronos, personajul mitologic, roboteşte etern în roata Timpului, fără să-i pese de lumea cea trecătoare a oamenilor. Cu atât mai puţin a arădenilor, care au avut nenorocul lor politic și administrativ, dar și norocul așteptării în răbdare.
Așteaptă răbdători, prea bunii arădeni, ca Cetatea să devină spațiu public, ca Mureșul să fie vizibil de pe ambele maluri, ca terenurile sportive să genereze sportivi, ca să avem ce face, zilnic, ca să existe o zonă de socializare civică, artistică și economică în acest „mândru și îngâmfat oraș de pe Mureș”, cum afirma Caragiale. Mi-aș dori un Departament de estetică, care să arate decidenților cu degetul spre fosta Librărie Ioan Slavici de pe Corso, spre Terenul de sport al unui liceu, spre luminile stinse ale Hotelului Parc, spre intrările în municipiu, spre un Monument al Unirii de pe Bulevard, spre…
A plecat Cezarul, trăiască Regele!
1 comentariu. Leave new
Două întrebari :
1.Îl citește „cine trebuie”?
2.”Cine trebuie” îl pricepe?
Părerea mea.