Arădenii au răbdare, iar autorităţile municipale le-o pun cam de mult timp la încercare. Aradul e un şantier de la un capăt la celălalt. Cetăţenii aşteaptă în autoturism minute în şir să mai facă nişte paşi. Nu înjură decât eventual zâmbind, cu speranţa că în curând va fi mai bine.
Aradul trăieşte într-o amplă și îndelungată provincializare. Avem piste de biciclete, n-avem pasaj la Centură de ocolire, avem Pod verde peste Mureș, n-avem parcări suficiente, avem „Monument al Unirii” (și parc de reconciliere!), n-avem toalete publice, avem aeroport internațional, n-avem curse de avioane, avem vocație, dar n-avem aspirație. Răbdare, arădenilor! Decidenții se gândesc (doar) la confortul vostru! Se gândesc, dar acționează pentru confortul lor.
Noi, oamenii grăbiţi, la rândul nostru, avem orgoliile personalizate. De pildă, vrem să parcăm chiar în faţa ușii unde avem treabă. Ne rotim în faţa acestuia până găsim un loc pentru parcare, cât mai aproape. Dacă ne plictisim de căutare, înghesuim autoturismul între celelalte ori pe spaţiul interzis. Aşa cum am deprins de la unele autoturisme cu înmatriculare B 99 postate pe trotuar, în intersecţie, paralel, cruciş! E din capitală, doar…
Răbdarea arădenilor este fără margini. Stăm la rând ca să fim la zi cu dările către stat, acceptăm infatuarea funcţionarilor și mojicia celor de dincolo de ghișee, tolerăm abuzuri etc., iar ca ingredientul din rețetă să dea gust mâncării ne răcorim în vreo înjurătură. Cam atât. Toate se reiau ca într-o piesă cu alți actori; aici, la noi, e locul unde schimbările sunt lente, prea discrete pentru o lume dinamică.
Avem nevoie de asertivitate – dar ce este asertivitatea? Este un comportament conform căruia dacă omul are un drept, își asumă libertatea să-l solicite, astfel ca nimeni să nu abuzeze de acesta. Ai dreptul la planificarea timpului, să ţi-l respecte autorităţile, adică funcționarii acestora! Ai dreptul să ştii ce se întâmplă cu banii tăi plătiţi statului, îl soliciţi! Ai dreptul ca şeful să te respecte, solicită-i-l! Ai dreptul la intimitate, la linişte, la aer curat, la construirea morală a celorlalţi: fii asertiv! Eşti un membru al opiniei publice, adică al unei societăţi arădene educate. Dar noi… Suntem răbdători (și îngăduitori), noi, arădenii, iar toate agresiunile asupra timpului şi spaţiului nostru se caligrafiază într-un test îndelungat de răbdare. Arad – locul unde nu se întâmplă (mai) nimic!
Răbdarea are margini în preajma alegerilor: noii aleşi „corectează” sau „dărâmă” ce-au construit „ceilalţi” şi-şi amprentează trecerea prin funcții cu un trai tihnit, preferențialisme, comisioane şi grandomanii. Un cititor optimist m-ar putea acuza de risipa de încredere investită în decidenții politici și… administrativi.
Până la urmă, iată ce-am dorit să spun prin această „pastilă jurnalieră”:
1. Administrația este susținută din banii cetățenilor, care au dreptul să știe cum sunt cheltuiți aceștia!
2. Funcționarii au dreptul de a fi amabili, modești, zâmbitori și răbdători față de cetățenii urbei noastre, care le asigură salariile.
E, în fine, vremea ca lumea să fie mai rușinată, trufia să lase loc decenței, iar metehnele fudule să iasă din ecuația acestei mentalități provinciale. Vreau un municipiu (mai) bine gospodărit, ca o grădină curățată de buruieni, inundată de mirosuri înflorate și de oameni care au plăcerea confortului. Vă întreb, dragi cititori, dacă e cazul să mă abțin să visez în exces sau să mărturisesc dezgustul pentru mediocritatea noastră publică? Spaima ratării face parte din aventura sufletului omenesc aflat într-o permanentă competiție cu aspirația spre trai tihnit.
