Cristina Chevereșan oferă în Mansardă la Veneția. Nouă săptămâni în lagună (Humanitas, 2021) o mărturie senină și captivantă a unei șederi de două luni la Veneția, în vara-toamna lui 2019, chiar înaintea pandemiei COVID-19 – nu ca turistă, ci ca universitară invitată, profesor la Ca’ Foscari, într-un jurnal sincer și empatic, care stă la confluența dintre memorie și eseu. Textul este dominat de privirea interioară – atentă la detalii subtile, de la liniștea podurilor înguste la viața pașnică din Dorsoduro și colțuri mai puțin frecventate – departe de zonele turistice clasice. Autoarea surprinde atmosfera uneori melancolică a lagunei, dar și efervescența culturală a orașului, cu sensibilitate poetică și reflexivă, susținută de fotografiile personale care îmbracă paginile.
Jurnalul atrage atenția și prin rafinamentul stilistic și delicatețea observațiilor. Autoarea scrie cu un ochi format nu doar de sensibilitatea estetică, ci și de o cultură literară profundă – referințele subtile la autori italieni și universali, de la Brodsky la Goldoni, Mendelsohn și Roth, înnobilează paginile fără a le încărca. Deși nu este un ghid turistic, cartea devine un ghid al trăirilor: fiindcă nu e vorba de un jurnal formal sau idealizat, ci de un text viu, scris în timp real, cu reflecții asupra singurătății, ritmurilor interioare și bucuriei redescoperirii lente a lumii. Mansarda devine un spațiu nu doar fizic, ci simbolic – loc al retragerii, dar și al deschiderii spre o Veneție tăcută, profundă, departe de clișee.
Veneția din paginile Cristinei Chevereșan e una vie, imperfectă, cu pisici lenevind pe trepte, cu zgomot de gondole în noapte și cu răpăit de ploaie pe lucarne. E un oraș care se trăiește prin toți porii – iar această carte este dovada că scrisul poate transforma realul în poezie fără să-l idealizeze. Pe măsură ce lectura înaintează, Mansardă la Veneția capătă tot mai mult aura unui jurnal afectiv, în care spațiul exterior – orașul – și cel interior – gândurile autoarei – se întrepătrund într-un echilibru fragil, poetic. Cristina Chevereșan reușește performanța de a vorbi despre Veneția fără emfază și fără artificialitate, păstrând mereu o distanță caldă, lucidă, dar și emoțională față de ceea ce descrie.
Jurnalul devine astfel și o meditație despre timp și despre cum orașul însuși pare să respire într-un ritm propriu, atingând teme precum singurătatea aleasă, detașarea de cotidianul grăbit și frumusețea detaliilor neobservate. Este, în esență, o pledoarie pentru prezența conștientă – o carte care nu se grăbește, ci îndeamnă la încetinire, la contemplare. Prin proza ei calmă, autoarea invită cititorul să vadă – nu doar să privească. Iar această Veneție, filtrată prin privirea ei, devine nu doar un loc, ci o stare de spirit.
„Fiecare canal, fiecare alee dezvăluie ceva: plante abundente decorând pasaje și porticuri ce pot oricând ilustra un album al Veneției secrete, zone unde pașii se pierd în propriul ecou (incredibil, nu?). Ateliere micuțe, ce se feresc de comerțul cu suvenire kitsch, evidențiind inefabilul sticlei de Murano, montată și prelucrată rafinat, sau prezentând creații de modă italiană: nu neapărat extravagante ca preț, dar notabile prin calitate. O doamnă simpatică, foarte bine instruită în domeniu, îmi povestește cu drag despre fiecare articol pe care-l ating în magazinul ei: producători, materiale, metodă de îngrijire. La plecare, îmi dă o carte de vizită și-mi strânge mâna, spunându-mi că e o bucurie să cunoască profesori ce trec prin Veneția, oameni speciali, care îmbogățesc comunitatea.
Către podul Rialto, mulțimea se-ngroașă. Gândul îmi fuge iar spre atâtea lecturi care nu bănuiam că vor converge într-o citadelă pe care o descopăr acum, în carne și oase, atât de bine conturată. Henry James, marele cosmopolit al trecerii spre modernism, obișnuit al orașului adesea vizitat, nota în eseurile din călătorie din Italian Hours: „Though there are some disagreeable things in Venice, there is nothing so disagreeable as the visitors“. Evit, deci, contactul direct cu mulțimea pusă pe imortalizări în serie după câteva instantanee de salut către faimosul monument, să nu fac nota disprețuitor-discordantă. Mă interesează mai mult piața de pește și legume din umbra celebrului punct de reper. Te poți pierde printre standurile încărcate de bunătăți, care de care mai tentante, fie pentru doritorii de suvenire gustoase, fie pentru cei mai așezați, ce se pot bucura de confortul unei mese preparate în tihnă, după gustul și obiceiurile proprii.”
Citește și:
- [CARTEA SĂPTĂMÂNII] Radu Paraschivescu: „În virtutea inepției. Nouă antologie de perle”
- Mai multe CĂRȚI – AICI
