Volumul Firul cu plumb (Editura Eubeea, 2022) semnat de Ion Oprișor (coordonatorul unei importante tabere anuale de literatură din Lugoj) se remarcă printr-un discurs poetic introspectiv, bogat în simboluri și imagini evanescente, în care poetul explorează subiectivitatea și spațiul interior, împletite cu o doză de melancolie și reverie, conturând o atmosferă densă și sugestivă. Versurile pun în lumină neliniștile autorului: gesturi care așteaptă ceva „nemaivăzut”, o oglindă împărțită în două, frica și îngăduința coexistând într-o singură privire. Imaginile – boabe de grâu, izvoare, umbre fosforescente, lilieci, lupi, semne în nisip, corăbii de hârtie – construiesc o realitate poetică ce pare să se scufunde în timp, spațiu și fantezie, purtând cititorul spre zone ale visului și ale conștiinței fragmentate.
Această poezie se remarcă prin forța ei imagistică, prin contradicțiile sale – frumoasă, dar înspăimântătoare; calmă, dar încărcată de neliniște; reală, dar tributară visului. Ion Oprişor jonglează cu sinestezia și simbolismul în imagini precum „păsări cu gheare mari/ scurmându-mi ochii” sau „moartea încă dă cu zarul”.
Eseistul Ionel Bota observă cum acest volum evită clișeele și automatismul frecvent întâlnite în poezia contemporană, creând o valoare durabilă în contextul literaturii române actuale. În poezie se împletește expresionismul cu abstracțiunea, iar eul liric aspiră spre o transcendere purificatoare, pornind din realități aparent prozaice, dar încărcate de potențial poetic: „O eliberare cum iniţierea travaliului transcenderii are drept ţintă fiinţa omului legitimat să se încânte în lăuntrul său. Or, purificarea forţei, e de acord şi autorul nostru, seamănă cu o duminică luminoasă şi poate începe de oriunde, fie şi dintr‑o realitate îndoielnică.”
Stilistic, Ion Oprişor recurge adesea la repetiții de imagini și ritmuri care oferă o muzicalitate discretă, aproape hipnotică. Poemele sunt marcate de imagini dense, neașteptate, puse în legătură cu stări profunde. Ritmul este fluid – are o muzicalitate discretă, ca o șoaptă intensă. Sinesteziile, alegoriile, simbolurile – toate sugerează o poetică a fragmentării și reîntregirii, a balansului între teamă și dăruire, între vis și trezie, între cădere și zidirea unei noi vieți.
Pe scurt, Firul cu plumb e un volum în care fiecare metaforă și fiecare simbol contează – nu doar pentru sugestie, ci ca parte integrantă a unei experiențe poetice fragile și necesare. Ion Oprișor nu se mulțumește să redea lumea, ci să o transfigureze, să o facă să „respire” între cuvinte.
***
aprind focul seara
mâinile aşteaptă ceva nemaivăzut
să-l cuprindă
tu priveşti ca într-o oglindă ovală
împărţită în două
jumătate se teme jumătate îngăduitoare
unul din ochi născoceşte boabe de grâu
dărindu-i-le celuilalt şi toate izvoarele lumii
se opresc la poarta stelelor fără să le aprindă
umbrele fosforescente ale pietrelor te înspăimântă
nu-ţi fie teamă
vei dezlega semnele
Dumnezeu lasă mereu o fereastră deschisă
***
uneori te visez
deschizi ferestrele şi în loc de aer
intră păsări cu gheare mari
scurmându-mi ochii
alteori se apropie de tine
cu firimiturile mâinilor mele în gheare
vor să te atingă
şi tresari
ţinând în palme clipa
din care mă nasc şi mor în acelaş timp
***
întotdeauna tu eşti alta
şi întotdeauna eu sunt acelaşi
asta mă intrigă cel mai mult
cum pot eu rămâne acelaşi
când tu îmi arăţi
cu unghia de la degetul mic
că lumea e alta
mai ales alta
de asta mă simt căzând pe gânduri
ca firul cu plumb
de la tine în jos în timp ce
alături chiar în palma ta
pe liniile norocului se zideşte
o viaţă nouă cum bine am citit pe-o frunză
ori pe-un zid?
eşti foarte greu de caracterizat succint
pentru că-mi vine să sar peste cuvinte
şi se creează vârtejuri
în golul acestor cuvinte
eşti tu punct absolut nesigur
eu sunt cel care
se aruncă în lună din larg
***
deasupra mea aleargă lupi
şi zvonuri
pe tarabele minţii
ne hrănesc dinţii lor otrăviţi
cheile gândului
legate în nisip
niciodată înţelese
niciodată perechi niciodată eu
capabil să-ţi pun în palme
taina ultimei iluzii
fiecare zi are alte ferestre
cu alte lumini şi cu alte drumuri
cu aceleaşi semne domoale toamna
prezice viitorul pe bucăţi de cer
crucile cimitirelor se vor aprinde
la focul lor veţi fi fericiţi
Citește și:
- [CARTEA SĂPTĂMÂNII] Gheorghe Schwartz: „Dinozaur muribund (O altă biografie)”
- Mai multe CĂRȚI – AICI
