[CARTEA SĂPTĂMÂNII] Silviu Gongonea: „Formele de bază. Eseu despre poezie”

silviu gongonea
Distribuie:
Mod ADHD - Activează-l ca punct de sprijin vizual pentru citit mai rapid și cu mai multă concentrare.

Silviu Gongonea este poet, eseist și lector univ. dr. la Universitatea din Craiova. A publicat volumele: Încălzirea mâinilor (Aius, 2009), Studiul monografic Gellu Naum: aventura suprarealistă (Aius, 2013), A doua natură (Aius, 2017) și O incursiune în cadrul avangardei literare românești (Universitaria, 2022). Colaborează cu studii și articole la revistele „Ramuri” şi „Mozaicul”. Anul acesta a publicat tot la editura Aius: Formele de bază, cu subtitlul „eseu despre poezie” și când am văzut coperta cărții am fost puțin derutat fiindcă am crezut că e vorba de articole sau studii despre poezia contemporană, autorul fiind de profesie universitar. Mare mi-a fost mirarea când am constatat că textele sunt poeme în toată regula, ori mai degrabă un manifest închinat Poeziei cu P mare, căci structura cărții îmi amintește de un volum al Simonei Popescu, apărut cu ceva timp în urmă (2006) la editura Cartea Românească, cu titlul Lucrări în verde sau Pledoaria mea pentru poezie. De altfel, corespondențele teoretice cu crezul poetic al Simonei Popescu sunt destul de pregnante în Formele de bază, volumul fiind o suită de eseuri poetice sau un tratat (în versuri) de poezie modernă şi postmodernă, proaspăt, viu şi inteligent alcătuit şi, nu în ultimul rând, un manual pentru orice aspirant la poezie, la creaţie. Pentru că în viziunea autorului, orice cititor împătimit şi autentic devine până la urmă, el însuşi, autor. 

Avem de-a face în Formele de bază cu un experiment de lectură şi interpretare creatoare, în care poetul improvizează, performează, parafrazează, citează, provoacă bunul simţ comun, conservatorismul, suficienţa, snobismul, pentru a reda poeziei statutul de fenomen viu şi tonifiant, revelatoriu şi mereu relaxat. E o compilaţie, ca în jazz, unde inspiraţia, talentul şi inteligenţa jucăuşe extrag din viaţă şi literatură argintul viu al poeziei neîntrerupte. Un spectacol care suscită şi pune întrebări, provocând spiritul. Adaptată la realitatea unui cititor inteligent şi greu de manipulat care nu mai crede în poezia instituţionalizată şi curriculară din programe şi nici într-o anumită manieră de a i se servi poezia, după vechi dogme şi obosite criterii, povestea poeziei devine o piesă cu scene şi personaje în care cititorul e implicat din greu. „Eseurile” lui Silviu Gongonea sunt, în ultimă instanță, o sănătoasă operaţie chirurgicală aplicată organismului viu al Poeziei. Și acum gata cu eseul, să dăm frâu liber poeziei:


Formele de bază. Eseu despre poezie

Să mă întorc la ceva care m-a marcat

sunt înfrânt deja de mica mea apocalipsă

pe care mi-am improvizat-o cu ce aveam, mici fire și nervuri legate de creier, iar tu știi foarte bine nebunia de acolo. suntem prinși din urmă de un suflu la care credeam că putem numai rămâne martori marginali. Îmi cad cărțile în cap de pe raft și mă trezesc din somn, pupu-le eu copertele lor de lucruri somnambule cu muchiile lor, pupu-le tata gurița lor tăcută

Îmi este rușine să vorbesc din nou despre durerea mea

până la urmă ca specie trebuie să acceptăm  

țigle pe coamă nimeni nu le poate opri

imagini în somn oameni pe care nu voi reuși să îi cunosc vreodată

mă joc cu mintea mea, efectiv mă joc, pentru că ea are această putere. Două epistole și aceeași moarte, îmi pare rău că sunt vetust: play again

orice experiență nu ar trebui să fie un teasc de stors literatura cum literatura nu trebuie, așa cum spuneai, ceva care să ne distrugă viețile. Avariile vin în timpul zborului nostru lent, dar așa de lent încât ne uimește când ne lovim cu capul de asfalt și noi atâta de mici, lipiți cu capul de ceva rece vedem ultima imagine și sângele nostru se scurge frumos, atâta de frumos pe acea suprafață (să fie gri, precum asfaltul pe care îl știm?), un cap, un păr răvășit și un ochi ce a vrut să vadă pentru ultima oară iar timpul nu ne-a fost nici prieten nici dușman

 

Două epistole și o moarte, promit

nimeni nu trebuie să se întoarcă în suferință, în moarte sau bucurie

 

Spunea băiatul acela care cică s-ar fi aruncat de la balcon suntem ceea ce suntem unde și cum suntem

 

Deci, cântă gură din haznaua noastră care se numește istorie


Eseu despre poezie. Lui Andrei Codrescu

Mi-am dat seama că nu știu să comunic

cu toate că unele din cărțile pe care le-am citit m-au învățat multe

te-am zărit într-o după-amiază liniștită

și atunci m-am gândit cum ar fi stat la o masă

poe sau eminescu rilke breton naum

și tu stăteai la o masă în fața mea

ca un om obișnuit

 

Îmi place poezia lui gherasim luca

și i-am admirat ontofoniile

îmi place poezia lui paul celan

dar nu le-am înțeles gestul

îmi place poezia în general

numai că nu pot accepta opusul vieții

M-am apropiat atunci de tine

pentru că vreau să înțeleg

un pic mai mult

poate din egoismul speciei

pe care îl numim fericire

Știu cum ai ajuns exilat numai că 

nu și de ce

din punctul meu de vedere

exilații au făcut ceva cu viața lor

dincolo de granițe și limbaj

cei adevărați nu s-au plâns

chiar dacă le-a fost greu

și au trăit cu moartea și memoria –

un crepuscul frumos

voi l-ați văzut peste mări și țări

dintr-un loc pe care noi

chiar dacă am pune piciorul

nu l-am putea apropia atât de mult

 

Mă tot întreb ce caută monsieur teste

printre rândurile tale

probabil că a oferit un model pe care

încercăm să îl punem în practică

Vezi, deja pot greși

culianu a spus ceva despre ideologii

cu înăuntru și afară

poate că așa e

nu ne putem găsi locul

Cu poezia nu e bine să te joci

fie ești jucător fie ești nimic

Ți-am zis că eu cred în poezie

cel puțin mie mi-a oferit niște răspunsuri

dincolo de contexte și istorie

Puteam să jur în același timp

am auzit șuieratul

unei locomotive în gara de nord

trecea un charter (mai mult ca sigur era o cursă din acelea)

deasupra unui rest de nor și cineva

putea privi în jos fără să ne vadă

 

Într-adevăr, poezia nu se poate încheia cu un click

și cu moarte

este nevoie de cronica simplă a filmului tău interior sau exterior

care poate fi fascinant

are frumusețea lui netrunchiată

Cred că este foarte greu să fii sincer

în literatura ta în general

Poezia nu este o religie

precum nici bilețelul amorului propriu

trimis unui destinatar public

are și ea legile ei

pe care dacă le deprindem ce bine ar fi

E greșit să rămânem în offside

poate că asta este scrisul de poezie.


A doua epistolă

Poezia Simonei Popescu funcționează deja ca o rețea, suficientă sieși, ceea ce nu înseamnă că nu comunică cu poezia lumii. Nu mă întrebați cu care, pentru că nu aș ști să numesc exact criteriul. Este o situație aparte, aproape ideală. Există suprafețe și suprafețe, iar undeva în centru, foarte clar, un text deloc îndrăzneț, numai că bine șlefuit, ce comunică instantaneu un mesaj neobișnuit. Nu este o geometrie imuabilă această poezie, totuși păstrează concretețea fiecărui plan, o idee reiterată, o amintire, o aluzie, un sfat, un intertext șoptit menit să te trezească și să citești cu mintea și cu inima ta. Dacă mi-a rămas ceva bine în minte din ce a publicat în ultimul timp Simona Popescu este vegetalul, dar deloc în sens doctrinar și labirintic, în care să te pierzi; se pare că lui i se acordă o mare crezare, el este cel ce orientează subtil cuvintele și le dă un sens pe zidurile decrepite, ce nu sunt altceva decât simultaneități ale literaturii și ale viețuirii noastre. Totuși, câtă cultură simbolizată astfel, atâta trăire este în poezia aceasta. Pe bucăți, ar putea să pară neputincioasă, o joacă de copil. Este o încăpere misterioasă, cvasi-întunecată sau cvasi-luminată, cum doriți, și pui mâinile la tâmple pentru a vedea pe geam, pentru că nu poți să observi detaliile. Și constați că toate ușile, absolut toate, sunt deschise.

 

Vă jur și am martori nevăzuți: i-am zis elenei zilnic să separe literatura de viață, să separe viața de poezie și în definitiv eu nu am putut

 

Nimic la superlativ

 

fără proiecții fără întoarceri

imagistică sinceră, cu oase rupte, cu suflete fracturate

 

formele de bază ale viețuirii noastre.


Citește și:


 

Categorie: Cultură
Etichete: CARTEA SĂPTĂMÂNII, poet, poezie
Distribuie:
Articolul anterior
[CARTEA SĂPTĂMÂNII] Costel Stancu: „Liniștea e un dar de la greci”
Articolul următor
[CARTEA SĂPTĂMÂNII] Sorin Smărăndescu: „blurat”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

taxe info
ULTIMELE ȘTIRI

Accident cu două victime, pe centura Aradului

0
Accidentul rutier a avut loc luni, în jurul orei 18.20, pe DN 69B, centura de S-E a municipiului Arad. A intervenit un echipaj SAJ Arad, două victime au fost transportate la spital. Conform SAJ Arad, victimele sunt două femei, una aflată la volanul unui autoturism implicat în accident, cealaltă fiind pasager pe scaunul din dreapta. Ambele au fost preluate și transportate la spital. femeie 45 ani, șofer – contuzie abdominală și toracică. femeie 50 ani, pasager auto față dreapta – agitație psihomotorie. (Foto – SAJ Arad)  

Un bărbat de 30 de ani este în comă de gradul 3 după ce a căzut de pe o schelă, în comuna Vladimirescu

0
Un bărbat de 30 de ani este în comă de gradul 3 după ce a căzut de pe o schelă, în comuna Vladimirescu. Incidentul a avut loc luni după=amiaza, când acesta executa lucrări la acoperișul unei case. „În jurul orei 15:40, prin apel la Numărul Unic de Urgență 112, dispeceratul SAJ Arad a fost solicitat să intervină în localitatea Vladimirescu, unde un bărbat în vârstă de 30 de ani a suferit un accident prin cădere de pe o schelă, de la o înălțime de aproximativ 4 metri” – a anunțat Serrviciul de Ambulanță Județean Arad, prin purtătorul de cuvânt, Director…

La Șiștarovăț s-au născut fluturi care să doboare vulturi… dar au ajuns în arest

0
Pentru trei bărbați, o petrecere organizată duminică, la căminul cultural din Șiștarovăț, s-a încheiat brusc. Doi dintre ei au ajuns în arest, unul la spital. Conflictul între cei trei a izbucnit de la o dedicație muzicală conținând un text pe care unii dintre petrecăreți l-au considerat ofensator. Piesa care a inflamat spiritele până la vătămare corporală a fost „Nu s-au născut fluturii să doboare vulturii”. Bărbatul care a făcut dedicația a fost transportat la spital cu fractură de piramidă nazală, iar ceilalți doi au fost reținuți pentru 24 de ore. ACTUALIZARE, ora 17.00 |  „La data de 18 octombrie a.c.,…

Atac cu cuțitul la o școală din Bistrița | O profesoară de matematică și un elev, înjunghiați în timpul orei

0
Un caz șocant a avut loc luni dimineața, în timpul unei ore de curs, la Școala Gimnazială „Ștefan cel Mare” din Bistrița. Un elev a înjunghiat o profesoară. Un alt elev, care a sărit în ajutor, a fost și el rănit. Un elev de clasa a VII-a, transferat de curând de la altă școală, și-a înjunghiat profesoara de matematică, în zona capului. În ajutorul cadrului didactic a sărit un coleg, care a fost și el înjunghiat. Profesoara a fost preluată de ambulanță și transportată la spital. Elevul rănit a primit îngrijiri la fața locului, iar apoi a fost și el…

Lucrări neautorizate la rețeaua de gaze pe o stradă din Arad | O firmă s-a ales cu dosar penal

0
O societate comercială din Arad este cercetată penal după ce a blocat traficul pe strada Milan Tabacovici pentru a efectua lucrări ilegale la rețeaua de gaze. Polițiștii de la Biroul Rutier au descoperit joi, 15 octombrie, că firma nu deținea avizele obligatorii prevăzute de lege, fiind deschis un dosar penal în acest caz. Dosar penal pentru lucrări neautorizate „La data de 15 octombrie 2026, polițiștii Biroului Rutier s-au deplasat pe str. Milan Tabacovici, pentru verificarea unor lucrări la partea carosabilă. Din verificări, a reieșit faptul că, o societate comercială din Arad efectuează lucrări de branșament la rețeaua de gaze, fără…

GALERIE FOTO Accident cu 5 autovehicule pe A1, în dreptul comunei Șagu | 7 din cele 12 persoane implicate au ajuns la spital

0
  În noaptea de vineri, 16 Octombrie, în jurul orei 01,30, pe A1 – segmentul de drum dintre Timișoara și Arad – sensul de mers spre Arad – în dreptul localității Șagu (km 530) – a avut loc un accident grav de circulație, în care au fost implicate cinci autovehicule. În accident au fost implicate 12 persoane, dintre care 7 au necesitat îngrijiri medicale, fiind transportate la spital. Cauza probabilă: un șofer a adormit la volan În accident au fost implicate două autoutilitare care transportau autoturisme și trei autoturisme. Efectul de carambol ar fi pornit de la unul dintre șoferi,…
Bodyguard Elite
DE LA ACELAȘI AUTOR

CRITIC GUEST Clara Marinescu: „Sunt o soție de fațadă”

0
Debutul literar al Clarei Marinescu a avut loc în anul 2017, când a început să publice în revistele online Ofranda literară, Curentul Internațional Magazine (publicația românilor de pe mapamond, cu sediul în SUA), Catchy, Business Talks, revistele Argeș, Ateneu, Ficțiunea OPTm, Agora Artelor, portalul cultural LiterNet. A continuat cu publicarea unor proze în antologiile Șotron pe zăpadă (2021) și De ziua ta, Femeie (2024) la editura Siono, în revista CSF (Colecția Science-Fiction, Gemini, 2022), A coborât din cer Crăciunul, editura Stef, coordonator Mariana Moga (decembrie 2023), Toamna pe sensul liric, editura Boem@, Asociația Scriitorilor pentru Promovarea realizărilor Artistice (ASPRA) (octombrie…

CRITIC GUEST Maia Loloiu: „Din inima călugăriței se nasc stele”

0
Mă numesc Maia Loloiu, am 19 ani și sunt studentă la Facultatea de Litere și Arte din Sibiu. Mă aflu la vârsta la care îmi este firesc să descopăr lumea prin colaje și întrebări, prin colaje de întrebări – de imagini, cuvinte, senzații; prin nuclee microcosmotice care, pătrunse sub pleoape, se deschid, ies din ambalaje și, parcă incompatibile cu ritmul inimii, construiesc ceva nou. Poate că aici începe poezia, în realitatea care se desface înăuntrul celui care o interiorizează și o recompune. din inima călugăriței se nasc stele  din gelatina ei păroasă  în proximitatea eclipsei  (eu, neobservat, pulsatoriu)  abdomen de…

CRITIC GUEST Firuț Mihuț: „Pașii tăi scriu poemul regăsirii”

0
Firuț Mihuț (n. 23.01.1971, Oţelu Roşu) este membru fondator și vicepreședinte al Asociației Culturale „Grănicerii Văii Bistrei” din localitatea Voislova, comuna Zăvoi, județul Caraș-Severin; redactor și colaborator al revistei „Glasul Voislovei”; membru fondator și vicepreședinte al Asociației „Ecouri Culturale” din localitatea Mal, orașul Oțelu Roșu; membru al Cenaclului „Lira” din Oțelu Roșu. Din 2021 organizează Tabără de literatură de la Poiana Mărului.  A publicat cinci volume de versuri: Periplu, Editura Mirton, 2015; Re…semnare, Editura Mirton, 2016; Risipire, Editura Mirton, 2020; Reverberații, Editura Castrum de Thymes, 2024, și Nomad, Editura Castrum de Thymes, 2025. FERMENTAȚIE În papilele gândului s-a sedimentat amintirea…

CRITIC GUEST Gabriela Feceoru: „Mă simt ca o navă naufragiată”

0
mă simt ca o navă naufragiată ca un milkshake emoțional nici măcar n-a început ziua și nu mai pot de oboseală ziua începe la 00:12 scriu cu mâinile care au fost în stare să nu se oprească peste zi din trebăluit aceleași mâini folosite la lucruri banale aceleași mâini care mă ascultă ca niște pisici întinse pe covor în sufragerie. Timpul curge în detalii Pe care nu le pot percepe Nu e secundarul cel care-mi joacă feste Sunt chiar bătăile inimii mele care-mi indică Viteza cu care boala s-a instalat în corp Și pleacă de acum singură Pe mine mă…

[CARTEA SĂPTĂMÂNII] Adrian Bodnaru: „Aici putem vorbi deschis – nici umbră de pin”

0
În Aici putem vorbi deschis – nici umbră de pin, volum apărut la Editura Charmides în 2025, Adrian Bodnaru își continuă demersul poetic deja recognoscibil, prin concentrarea extremă a expresiei, prin jocurile de limbaj și prin capacitatea de a transforma obiectele și situațiile cotidiene în mici revelații. Poezia lui pornește adesea de la gesturi și situații banale, pentru a le deplasa subtil într-un teritoriu în care realul începe să pară straniu.  Este, înainte de toate, o poezie a limbajului. Bodnaru pare să caute momentul în care expresia obișnuită își pierde caracterul familiar și începe să producă alte sensuri. Cuvântul este…

CRITIC GUEST Vali Șerban: „Dumnezeu fumează țigări pe ascuns”

0
Vali Șerban s-a născut pe 12 octombrie 1983, în Slobozia, județul Ialomița. Este licențiată în Filologie și are Studii postuniversitare de Biblioteconomie și Știința informării din cadrul Facultății de Litere din cadrul Universității din București. A publicat poezii, eseuri și diverse articole în revistele: Timpul, Regal Literar, Magazin critic, Planeta Babel, Arena literară, Actualitatea literară, Helis, Thymes și altele. Este prezentă cu proză scurtă și poezii în diverse antologii. A obținut mai multe premii literare printre care premiul I la Concursul Internațional Lucian Blaga – Domeniul Poezie (Sebeș, 2024), Premiul Valeriu Gorunescu pentru proză scurtă( București, 2024), Premiul Special Ioan…
Bodyguard Elite
Articolul următor Horoscop | Luna Nouă în Capricorn Apasă aici pentru a citi
Secret Link