Anunțăm apariția unui nou volum de versuri semnat de poetul și criticul literar Viorel Mureșan, Monede în aer, la Editura Caiete Silvane din Zalău, locul de obârșie al autorului. În noua lui culegere de versuri, expresia poetică e la fel de proaspătă şi violentă ca-n celelalte cărți, gata să slujească idealurile unei noi sensibilităţi, dincolo de bine şi de rău, de viaţă şi de moarte, de mitologii. Format la Universitatea clujeană şi la revista «Echinox», Viorel Mureşan a devenit, cu timpul, inconfundabil prin stilul său şi vizibil prin prezenţa sa sfioasă şi taciturnă. S-a remarcat în fața criticii literare drept un poet pictural, atent la forţa detaliului și la relieful miniaturilor. Pe lângă activitatea de poet, Viorel Mureşan desfăşoară o bogată şi serioasă activitate de critic de poezie. Cronicile sale de la revista „Caiete Silvane” (editată de Daniel Săuca) sunt o mărturie a disponibilității sale pentru lectura poeziei contemporane. De altfel, el a fost recompensat recent cu prestigiosul premiu „Principesa Margareta” la Festivalul de literatură „Dorel Sibii” de la Săvârșin, iar cartea sa de poezii Monede în aer a primit premiul filialei Cluj a Uniunii Scriitorilor din România. Iată ce spune pe coperta a patra a cărții regretatul poet Ioan Moldovan (din păcate plecat dintre noi de curând): „Viorel Mureșan reușește o formulă lirică în care expresionismul marilor cavaleri ai ruminației metafizice (Rilke, Trakl, Ștefan George, Paul Celan) se conjugă substanțial-alchimic cu suprarealismul mereu substanțial-poetic al lui Gellu Naum. Ca într-o «vecernie muzicală» în a cărei melopee profund elegiacă se intrică halucinante diaporame ale melancoliei caligrafiate parcă de un maestru al apusurilor milenare, Viorel Mureșan își etalează «tablourile obosite» ale scrisului său saturat deopotrivă de frumusețe și de combustie intelectual-senzorială.”
Reproducem pentru cititorii interesați câteva poeme din Monede în aer:
Scrisoare
și iarăși îmi încep ziua
privind capete de tauri
care acoperă cerul
și lei culcați pe orizont
îmi arunc ochii
la ghemele de întuneric
înșirate pe grindă
în somnul lor
e atâta gâlceavă
de dansatori pe frânghie
scriu pe colțul lăuntric al ochiului meu
fraze cu sânge mâncat de furnici
când o rază de soare
când o rază de lună
Pași din dormitor până în camera de zi
îmi scriu versurile numai la lumină de fulger
doar atunci se pot vedea în frunzișul întunecat
silabele cele mai coapte
gata să cadă
în hățișul de spini
unde mă aplec pe vârfuri să le adun
ar fi nedrept
să se piardă clipa
când perechi de ciocârlii
îmi ies din urechi
să-și scuture cerul greu de pe aripi
Clătinarea catargelor
vino să fim iarăși două raze de soare
care cad pe un banc de pești
și împreună cu ei
să săpăm rânduri de manuscris
să tragem cu urechea
să iscodim în sus și în jos
în cea mai tulbure apă
să privim clătinarea catargelor
din cortul de trestie
să ascultăm cele zece porunci
și cele zece hohote de râs
umblând în picioare pe apă
să punem norilor hățuri
Arhiva păianjenului
astăzi trebuie să-mi arunc în cuptor
mâinile
s-ar cădea să le și cert
că în lipsa mea acolo departe
aprindeau chibrituri în sloiurile de gheață
părea că mătură podul unei biserici
când se hârjoneau
aruncându-și lovituri de Ciocan
azi-noapte le-am aflat
trimițând cu praștia stele în apă
le aștept să tacă
să fie perne purtate de vânt
din care cad viermi
Poezia
ca dintr-o superstiţie scriu poezii
numai cu creionul
ştiind că solzii grafitului
au înmugurit şi au crescut pe fundul oceanelor
cine şi-ar putea închipui vreodată
o colonie de cucuvele
urcând pe coşul vulcanului
în jurul mâinii mele când scriu
se strânge ţipătul lor
O rostogolire de stânci
observ că în locul frunzei smulse de vânt
rămâne o gâscă albă pe cer
din ea cad ouă
precum o rostogolire de stânci
după ce le clocește mai multe zile
pasărea îmi umple bătătura de boboci
pe care nu mai prididesc să-i alerg
toată noaptea frământ împreună cu ei
noroiul care îmi acoperă geamul
Citește și:
