[CARTEA SĂPTĂMÂNII] Viorel Mureșan: „Monede în aer”

viorel mureșan
Distribuie:
Mod ADHD - Activează-l ca punct de sprijin vizual pentru citit mai rapid și cu mai multă concentrare.

Anunțăm apariția unui nou volum de versuri semnat de poetul și criticul literar Viorel Mureșan, Monede în aer, la Editura Caiete Silvane din Zalău, locul de obârșie al autorului. În noua lui culegere de versuri, expresia poetică e la fel de proaspătă şi violentă ca-n celelalte cărți, gata să slujească idealurile unei noi sensibilităţi, dincolo de bine şi de rău, de viaţă şi de moarte, de mitologii. Format la Universitatea clujeană şi la revista «Echinox», Viorel Mureşan a devenit, cu timpul, inconfundabil prin stilul său şi vizibil prin prezenţa sa sfioasă şi taciturnă. S-a remarcat în fața criticii literare drept un poet pictural, atent la forţa detaliului și la relieful miniaturilor. Pe lângă activitatea de poet, Viorel Mureşan desfăşoară o bogată şi serioasă activitate de critic de poezie. Cronicile sale de la revista „Caiete Silvane” (editată de Daniel Săuca) sunt o mărturie a disponibilității sale pentru lectura poeziei contemporane. De altfel, el a fost recompensat recent cu prestigiosul premiu „Principesa Margareta” la Festivalul de literatură „Dorel Sibii” de la Săvârșin, iar cartea sa de poezii Monede în aer a primit premiul filialei Cluj a Uniunii Scriitorilor din România. Iată ce spune pe coperta a patra a cărții regretatul poet Ioan Moldovan (din păcate plecat dintre noi de curând): „Viorel Mureșan reușește o formulă lirică în care expresionismul marilor cavaleri ai ruminației metafizice (Rilke, Trakl, Ștefan George, Paul Celan) se conjugă substanțial-alchimic cu suprarealismul mereu substanțial-poetic al lui Gellu Naum. Ca într-o «vecernie muzicală» în a cărei melopee profund elegiacă se intrică halucinante diaporame ale melancoliei caligrafiate parcă de un maestru al apusurilor milenare, Viorel Mureșan își  etalează «tablourile obosite» ale scrisului său saturat deopotrivă de frumusețe și de combustie intelectual-senzorială.”


Reproducem pentru cititorii interesați câteva poeme din Monede în aer:

Scrisoare

și iarăși îmi încep ziua

privind capete de tauri

care acoperă cerul

și lei culcați pe orizont

 

îmi arunc ochii

la ghemele de întuneric

înșirate pe grindă

 

în somnul lor

e atâta gâlceavă

de dansatori pe frânghie

 

scriu pe colțul lăuntric al ochiului meu

fraze cu sânge mâncat de furnici

când o rază de soare

când o rază de lună


Pași din dormitor până în camera de zi

îmi scriu versurile numai la lumină de fulger

 

doar atunci se pot vedea în frunzișul întunecat

silabele cele mai coapte

gata să cadă

în hățișul de spini

unde mă aplec pe vârfuri să le adun

 

ar fi nedrept

să se piardă clipa

când perechi de ciocârlii

îmi ies din urechi

să-și scuture cerul greu de pe aripi


Clătinarea catargelor

vino să fim iarăși două raze de soare

care cad pe un banc de pești

și împreună cu ei

să săpăm rânduri de manuscris

să tragem cu urechea

să iscodim în sus și în jos

în cea mai tulbure apă

 

să privim clătinarea catargelor

din cortul de trestie

să ascultăm cele zece porunci

și cele zece hohote de râs

 

umblând în picioare pe apă

să punem norilor hățuri


Arhiva păianjenului

astăzi trebuie să-mi arunc în cuptor

mâinile

 

s-ar cădea să le și cert

că în lipsa mea acolo departe

aprindeau chibrituri în sloiurile de gheață

 

părea că mătură podul unei biserici

când se hârjoneau

aruncându-și lovituri de Ciocan

 

azi-noapte le-am aflat

trimițând cu praștia stele în apă

 

le aștept să tacă

să fie perne purtate de vânt

din care cad viermi


Poezia

ca dintr-o superstiţie scriu poezii

numai cu creionul

ştiind că solzii grafitului

au înmugurit şi au crescut pe fundul oceanelor

 

cine şi-ar putea închipui vreodată

o colonie de cucuvele

urcând pe coşul vulcanului

 

în jurul mâinii mele când scriu

se strânge ţipătul lor


O rostogolire de stânci

observ că în locul frunzei smulse de vânt

rămâne o gâscă albă pe cer

 

din ea cad ouă 

precum o rostogolire de stânci 

 

după ce le clocește mai multe zile 

pasărea îmi umple bătătura de boboci 

pe care nu mai prididesc să-i alerg 

 

toată noaptea frământ împreună cu ei 

noroiul care îmi acoperă geamul


Citește și:


 

Categorie: Cultură
Etichete: CARTEA SĂPTĂMÂNII, poeme, poet
Distribuie:
Articolul anterior
Școala Kunsthalle Bega, ediția a 3-a 
Articolul următor
[195 de țări,195 de filme] Tur prin cinematografia globală | Partea a XV-a

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Bodyguard Elite
ULTIMELE ȘTIRI

Accident cu două victime, pe centura Aradului

0
Accidentul rutier a avut loc luni, în jurul orei 18.20, pe DN 69B, centura de S-E a municipiului Arad. A intervenit un echipaj SAJ Arad, două victime au fost transportate la spital. Conform SAJ Arad, victimele sunt două femei, una aflată la volanul unui autoturism implicat în accident, cealaltă fiind pasager pe scaunul din dreapta. Ambele au fost preluate și transportate la spital. femeie 45 ani, șofer – contuzie abdominală și toracică. femeie 50 ani, pasager auto față dreapta – agitație psihomotorie. (Foto – SAJ Arad)  

Un bărbat de 30 de ani este în comă de gradul 3 după ce a căzut de pe o schelă, în comuna Vladimirescu

0
Un bărbat de 30 de ani este în comă de gradul 3 după ce a căzut de pe o schelă, în comuna Vladimirescu. Incidentul a avut loc luni după=amiaza, când acesta executa lucrări la acoperișul unei case. „În jurul orei 15:40, prin apel la Numărul Unic de Urgență 112, dispeceratul SAJ Arad a fost solicitat să intervină în localitatea Vladimirescu, unde un bărbat în vârstă de 30 de ani a suferit un accident prin cădere de pe o schelă, de la o înălțime de aproximativ 4 metri” – a anunțat Serrviciul de Ambulanță Județean Arad, prin purtătorul de cuvânt, Director…

La Șiștarovăț s-au născut fluturi care să doboare vulturi… dar au ajuns în arest

0
Pentru trei bărbați, o petrecere organizată duminică, la căminul cultural din Șiștarovăț, s-a încheiat brusc. Doi dintre ei au ajuns în arest, unul la spital. Conflictul între cei trei a izbucnit de la o dedicație muzicală conținând un text pe care unii dintre petrecăreți l-au considerat ofensator. Piesa care a inflamat spiritele până la vătămare corporală a fost „Nu s-au născut fluturii să doboare vulturii”. Bărbatul care a făcut dedicația a fost transportat la spital cu fractură de piramidă nazală, iar ceilalți doi au fost reținuți pentru 24 de ore. ACTUALIZARE, ora 17.00 |  „La data de 18 octombrie a.c.,…

Atac cu cuțitul la o școală din Bistrița | O profesoară de matematică și un elev, înjunghiați în timpul orei

0
Un caz șocant a avut loc luni dimineața, în timpul unei ore de curs, la Școala Gimnazială „Ștefan cel Mare” din Bistrița. Un elev a înjunghiat o profesoară. Un alt elev, care a sărit în ajutor, a fost și el rănit. Un elev de clasa a VII-a, transferat de curând de la altă școală, și-a înjunghiat profesoara de matematică, în zona capului. În ajutorul cadrului didactic a sărit un coleg, care a fost și el înjunghiat. Profesoara a fost preluată de ambulanță și transportată la spital. Elevul rănit a primit îngrijiri la fața locului, iar apoi a fost și el…

Lucrări neautorizate la rețeaua de gaze pe o stradă din Arad | O firmă s-a ales cu dosar penal

0
O societate comercială din Arad este cercetată penal după ce a blocat traficul pe strada Milan Tabacovici pentru a efectua lucrări ilegale la rețeaua de gaze. Polițiștii de la Biroul Rutier au descoperit joi, 15 octombrie, că firma nu deținea avizele obligatorii prevăzute de lege, fiind deschis un dosar penal în acest caz. Dosar penal pentru lucrări neautorizate „La data de 15 octombrie 2026, polițiștii Biroului Rutier s-au deplasat pe str. Milan Tabacovici, pentru verificarea unor lucrări la partea carosabilă. Din verificări, a reieșit faptul că, o societate comercială din Arad efectuează lucrări de branșament la rețeaua de gaze, fără…

GALERIE FOTO Accident cu 5 autovehicule pe A1, în dreptul comunei Șagu | 7 din cele 12 persoane implicate au ajuns la spital

0
  În noaptea de vineri, 16 Octombrie, în jurul orei 01,30, pe A1 – segmentul de drum dintre Timișoara și Arad – sensul de mers spre Arad – în dreptul localității Șagu (km 530) – a avut loc un accident grav de circulație, în care au fost implicate cinci autovehicule. În accident au fost implicate 12 persoane, dintre care 7 au necesitat îngrijiri medicale, fiind transportate la spital. Cauza probabilă: un șofer a adormit la volan În accident au fost implicate două autoutilitare care transportau autoturisme și trei autoturisme. Efectul de carambol ar fi pornit de la unul dintre șoferi,…
Bodyguard Elite
DE LA ACELAȘI AUTOR

CRITIC GUEST Clara Marinescu: „Sunt o soție de fațadă”

0
Debutul literar al Clarei Marinescu a avut loc în anul 2017, când a început să publice în revistele online Ofranda literară, Curentul Internațional Magazine (publicația românilor de pe mapamond, cu sediul în SUA), Catchy, Business Talks, revistele Argeș, Ateneu, Ficțiunea OPTm, Agora Artelor, portalul cultural LiterNet. A continuat cu publicarea unor proze în antologiile Șotron pe zăpadă (2021) și De ziua ta, Femeie (2024) la editura Siono, în revista CSF (Colecția Science-Fiction, Gemini, 2022), A coborât din cer Crăciunul, editura Stef, coordonator Mariana Moga (decembrie 2023), Toamna pe sensul liric, editura Boem@, Asociația Scriitorilor pentru Promovarea realizărilor Artistice (ASPRA) (octombrie…

CRITIC GUEST Maia Loloiu: „Din inima călugăriței se nasc stele”

0
Mă numesc Maia Loloiu, am 19 ani și sunt studentă la Facultatea de Litere și Arte din Sibiu. Mă aflu la vârsta la care îmi este firesc să descopăr lumea prin colaje și întrebări, prin colaje de întrebări – de imagini, cuvinte, senzații; prin nuclee microcosmotice care, pătrunse sub pleoape, se deschid, ies din ambalaje și, parcă incompatibile cu ritmul inimii, construiesc ceva nou. Poate că aici începe poezia, în realitatea care se desface înăuntrul celui care o interiorizează și o recompune. din inima călugăriței se nasc stele  din gelatina ei păroasă  în proximitatea eclipsei  (eu, neobservat, pulsatoriu)  abdomen de…

CRITIC GUEST Firuț Mihuț: „Pașii tăi scriu poemul regăsirii”

0
Firuț Mihuț (n. 23.01.1971, Oţelu Roşu) este membru fondator și vicepreședinte al Asociației Culturale „Grănicerii Văii Bistrei” din localitatea Voislova, comuna Zăvoi, județul Caraș-Severin; redactor și colaborator al revistei „Glasul Voislovei”; membru fondator și vicepreședinte al Asociației „Ecouri Culturale” din localitatea Mal, orașul Oțelu Roșu; membru al Cenaclului „Lira” din Oțelu Roșu. Din 2021 organizează Tabără de literatură de la Poiana Mărului.  A publicat cinci volume de versuri: Periplu, Editura Mirton, 2015; Re…semnare, Editura Mirton, 2016; Risipire, Editura Mirton, 2020; Reverberații, Editura Castrum de Thymes, 2024, și Nomad, Editura Castrum de Thymes, 2025. FERMENTAȚIE În papilele gândului s-a sedimentat amintirea…

CRITIC GUEST Gabriela Feceoru: „Mă simt ca o navă naufragiată”

0
mă simt ca o navă naufragiată ca un milkshake emoțional nici măcar n-a început ziua și nu mai pot de oboseală ziua începe la 00:12 scriu cu mâinile care au fost în stare să nu se oprească peste zi din trebăluit aceleași mâini folosite la lucruri banale aceleași mâini care mă ascultă ca niște pisici întinse pe covor în sufragerie. Timpul curge în detalii Pe care nu le pot percepe Nu e secundarul cel care-mi joacă feste Sunt chiar bătăile inimii mele care-mi indică Viteza cu care boala s-a instalat în corp Și pleacă de acum singură Pe mine mă…

[CARTEA SĂPTĂMÂNII] Adrian Bodnaru: „Aici putem vorbi deschis – nici umbră de pin”

0
În Aici putem vorbi deschis – nici umbră de pin, volum apărut la Editura Charmides în 2025, Adrian Bodnaru își continuă demersul poetic deja recognoscibil, prin concentrarea extremă a expresiei, prin jocurile de limbaj și prin capacitatea de a transforma obiectele și situațiile cotidiene în mici revelații. Poezia lui pornește adesea de la gesturi și situații banale, pentru a le deplasa subtil într-un teritoriu în care realul începe să pară straniu.  Este, înainte de toate, o poezie a limbajului. Bodnaru pare să caute momentul în care expresia obișnuită își pierde caracterul familiar și începe să producă alte sensuri. Cuvântul este…

CRITIC GUEST Vali Șerban: „Dumnezeu fumează țigări pe ascuns”

0
Vali Șerban s-a născut pe 12 octombrie 1983, în Slobozia, județul Ialomița. Este licențiată în Filologie și are Studii postuniversitare de Biblioteconomie și Știința informării din cadrul Facultății de Litere din cadrul Universității din București. A publicat poezii, eseuri și diverse articole în revistele: Timpul, Regal Literar, Magazin critic, Planeta Babel, Arena literară, Actualitatea literară, Helis, Thymes și altele. Este prezentă cu proză scurtă și poezii în diverse antologii. A obținut mai multe premii literare printre care premiul I la Concursul Internațional Lucian Blaga – Domeniul Poezie (Sebeș, 2024), Premiul Valeriu Gorunescu pentru proză scurtă( București, 2024), Premiul Special Ioan…
unfollow society
Articolul următor Sabin Demea, candidatul Forței Dreptei pentru Camera Deputaților în județul Arad: „România are nevoie de investiții consistente în Sănătate” Apasă aici pentru a citi
Secret Link