Mă numesc Dragoș, m-am născut în data de 3 mai 2009 și învăț la Liceul Teoretic
„Onisifor Ghibu” din Sibiu. În general, mă prezint ca fiind o fire haotică și îmi place să împrietenesc artele cu științele – îmi pare că aproape se îmblânzesc unele pe celelalte. Cu scrisul am început recent, când m-am lovit de o nouă latură a literaturii, una care contrazicea toate tiparele învățate până atunci. Această evadare din convențional m-a fascinat și, treptat, de la banalele peisaje primăvăratice, am trecut la o oarecare revoltă împotriva cotidianului și împotriva sinelui. Scriu, pentru a capta, ca într-o fotografie, anumite trăiri pe care să le pot lua cu mine, în buzunarul gecii, și să le port peste tot. Riscând să sune clișeic, pot spune că, prin poezie, reușesc să exprim tot ce am de zis, într-o generație în care ceilalți nu prea mă mai ascultă.
Dragoș Drăghici a câștigat „Marele Premiu Apolodor” la Festivalul de poezie „Gellu Naum”, ediția 2024, etapa națională, secțiunea gimnaziu.
![[CRITIC GUEST] Dragoș Drăghici: „Scrisoare către Ileana Cosînzeana”](https://www.criticarad.ro/wp-content/uploads/2024/06/Dragos-Draghici.webp)
sambucus nigra
miroase a țigări slim în cutie albastră
și a pahar de carton îmbibat în cafea.
nu îți mai simt parfumul.
e frig.
m-ai legat de o strelitzia nicolai
cu ghirlanda ta de becuri galbene.
***
vreau să-mi pictezi o floare în jurul ochiului
și din el să răsară rădăcini,
să-ți strângă trupul de statuie, atât de tare
încât să te împrăștii în aripi de fluture gigant
la picioarele mele.
(să te adun în punga de covrigi)
să te iau acasă și să îți presar rămășițele
în ghiveciul cu trei frunze de monstera adansonii uscate,
pe care încerc să le trezesc cu apă
de două luni.
***
socul este utilizat pentru tratarea laringitei, faringitei, rinitei, bronșitei,
dar eu îl usuc, îl păstrez în pungi de hârtie cu zahăr și făină pe fund
și îl scot când mi-e dor de tine.
iau un ibric, îl umplu cu apă, o pun pe ochiul mare de la aragaz,
bag înăuntru trei flori, le las să fiarbă cinci minute,
iau ibricul de pe foc
și mă scufund în el.
câteva minute de baie
în ibricul cu ceai de soc și te revăd.
pielea mea înflorește în culoarea arsurilor de gradul trei.
vremea socului trece, mă întorc cu spatele,
te urci în mașina gri
și ne ofilim.
(îmi scutur florile de soc pe asfaltul tău)
scrisoare către ileana cosînzeana
îmi număr pașii cu fiecare pasăre moartă
lipită de asfalt.
ajung la 20 și mă opresc.
îmi aduci aminte de sticla de cola
în care se zbate acidul carbonic.
(de ce nu îi oprești?)
te aștept să vii acolo unde miroase a ciment ud
și a betonieră necurățată
cum mirosea atunci când erai doar a mea
și nu trebuia să te tai pe verticală,
ca să te împart cu zmeul.
(sau trebuia cu făt frumos?)
ești un cireș roz pe strada cu iarbă
proaspăt tunsă.
(de ce ai plecat?)
ai întors ursuleții de pluș cu spatele
și le-ai acoperit ochii cu poalele rochiei tale albe.
n-ai vrut să îi lași să vadă puzzle-ul
din felii de roșii cherry dezbinate.
(de ce îi lași să o insulte?)
credeam că o să ne ajuți
dar fumezi trabuc pe canapeaua voastră
cu imprimeu floral și dai scroll
prin postările care te ridică în slăvi.
(de ce nu faceți nimic?)
ileana cosânzeana & făt frumos
s-au tatuat cu sângele meu.
arzi, ileano, și spală-ți rănile în marea moartă,
să-ți pătrundă sarea în corp și să te întoarcă pe dos,
cu spatele-n față.
(nu te mai iubesc, ileana cosînzeana,
vreau să te uit)
(și să te strâng în brațe)
no offense, dar nu.
te așteptam pe banca rotundă
lângă singura brândușă albă
și vorbeam cu o păpușă despre albastrul cerului.
ochii ei
de culoarea lui octombrie
plângeau cu noroi.
doi pui de acvilă de munte înfometați și blocați în cuib.
unul începe să dea în celălalt
și să îl rupă în bucăți,
așa cum le rupea acvila-mamă șoarecii de câmp.
aceeași acvilă-mamă care stă și se uită la puii ei
romulus și remus.
(mi-e frică de tine)
***
femeia în roz calcă frânele și toți iasă le geam,
sperând că o să li se ceară mărturie.
păsările de pe liniile de înaltă tensiune
atârnă ca liliecii și privesc cum trece ambulanța
pe lângă balenele ucigașe care doboară blocuri.
rămân încuiat într-un magazin de peruci
vizavi de spitalul de oncologie.
știu că am reușit să mă strecor
printre gratiile de la geam
dar mi-e dor de captivitate
și de libertatea restrânsă pe care mi-o ofereai.
(și mi-e frică de toate paginile ținute captive
între coperți negre și elastice)
revin la carnetul negru, ca un câine care caută cadavre.
post-scriptum
un păstrăv curcubeu alunecând în tigaie
cu mâinile și picioarele unsuroase & lipicioase, ca la grădiniță.
cineva vine și îmi împunge ochiul cu furculița,
și bila prăjită se rostogolește în farfurie.
înot pe masa de hockey și încerc să țintesc
cu corpul de pește patruped în ochiul clownului.
încep să mă rostogolesc în interiorul
unei mingi de bowling pe pista aeroportului
și nu mă opresc, până nu aterizez ca un bob de orez
pe fundul fântânii astupate din grădină.
te trag după mine și ne târâm prin ruină, spre
încă o gură de aer real,
ca niște gândaci de colorado,
în cana cu ulei ars.
(totul e și mai unsuros acum, și miroase a chibrituri)
mă șterg pe cămașa ta albastră
și mi se ștampilează pielea albă
în aceleași locuri în care te ating
& căldura ta începe să îmi fiarbă apa din urechea internă.
(îmi imprimi o floare pe piept
cu coastele tale din fier încins & roșu)
clack.click.
sunt un cărăbuș de mai închis într-o cutie de chibrituri.
oscilez între patru pereți înguști
și îmi număr zilele în clopotele vacilor înșiruite
pe partea laterală a cutiei.
girafa cu aripi de fluture privește
toate cele 43 de drumuri:
de pe pasajul spitalului, până în camera cu biciclete
pe tavan și înapoi în cutia de chibrituri.
***
toți din jur se joacă statuile muzicale
pe un fond sonor cu unde radio.
timpul se comprimă într-o nucă verde
pe care o bag în buzunarul pantalonilor, lângă chei.
mă întorc pe dealul verde.
(înapoi în aglomerația de oameni albaștri)
mi-am învinețit picioarele, ca să mi se permită
să vorbesc de două ori despre frica mea de câini
și despre jucăria chițăitoare
cu picioarele de plastic îmbrăcate în blană cafenie.
***
mă lovește în tibie și mă sfărâm la picioarele lui
în bucăți de ciocolată expirată
și albicioasă pe exterior.
acum 43 de minute, cu un etaj mai jos
înapoi în cutia de chibrituri
zgâriind pereții
din camera cu televizor.
- Citește mai mulți invitați ai rubricii CRITIC GUEST – AICI
