Smaranda Kafka s-a născut în Șofronea, a dobândit titlul de profesor de limba și literatura franceză la o instituție de învățământ superior din Franța, s-a căsătorit cu inginerul de la care a preluat numele și s-a stabilit în Australia, într-un orășel, nu departe de Sidney.
A revenit, cuprinsă de dor, în țară, înzestrată cu două volume de proză:
ABC-ul unei vieți, două volume despre „romanul unei vieți având o puternică tentă autobiografică” (peste 1000 pagini) și un mănunchi de povestiri despre voia destinului, intitulate Alb și Negru (2022). Aici a avut loc prezentarea volumului de către A. Ilica, I. Tuleu și F. Cândea.
Alb și Negru cuprinde șase povestiri în care personajul principal este EU, sub diferite
înfățișări și nume.
Despre naștere și întâmplările copilăriei, despre zborul și adaptarea în Australia, despre un candidat perfect pentru îmbolnăvirea în pandemiei, despre experiența profesorală în noul Stat-Continent, despre o vizită la Cascada cailor de lângă Borșa maramureșeană și pita cu unsoare și, în fine, o altă referință turistică în Fiji, țara cu 300 de insule.
Povestirile sunt aranjate într-un mănunchi de alte descripții, frumoase, care i-au marcat memoria și i-au activat nostalgia.
Spune romancierul Gheorghe Schwartz următoarea pățanie, care se potrivește cu
întâmplările/ soarta scriitorilor, aflați „în voia destinului”.
Cică Omul își trimite feciorul la băcănie să cumpere lapte. La ieșirea din magazin, de teamă ca laptele să nu fie stricat, copilul destupă sticla și trage o dușcă, apoi pe drumul spre casă mai verifică de câteva ori calitatea laptelui, iar acasă sticla se golise deja. Este trimis din nou după o sticlă de lapte, repetând aceeași experiență de îndoială privind calitatea laptelui din sticlă. Un asemenea sentiment trăiesc scriitorii. Oare ce e bun și ce e rău în ceea ce scriu și concep?
Cât mesaj pozitiv transmite ALB-ul și cât mesaj negativ ascunde NEGRU – ul.
Sunt sigur că Smaranda Kafka are revelația temătoare a unei asemenea evaluări. Pe cine interesează, ar zice, viața mea, întâmplările prin care am trecut, fericirile și necazurile mele? Cum scriu, cum convertesc simplele mărturisiri în operă literară, astfel ca să pot bate la porțile gloriei literare. Inutil să mărturisesc faptul că niciun scriitor nu se satură de glorie. Și-o caută cu grație și generozitate, și-o afișează cu orgoliu ca să-și descopere vocația de scriitor citit. E ceea ce face Smaranda Kafka, după cum fac toți cei care se îndeletnicesc cu scrisul și bat la porțile consacrării literare, dobândind numele de SCRIITOR.
Textele Smarandei Kafka se citesc cu plăcere.
Ademenesc prin prospețimea întâmplărilor, prin farmecul lor, prin calitatea dialogului, a amestecului narațiunii cu descrierile. Are calități de narator, de descriptivist, dispune de farmecul dialogului și risipește frumusețe de limbaj prin amintirile cele mai vii și mai virile.
Există, în acest volum, un amplu fragment care atinge cu aripa marginile analitice ale valorilor subtile, specifice literaturii psihologice. Am citit fragmentul de mai multe ori, l-am răsucit în diferite nuanțe ca să-i găsesc cusururi. Are rotunjime și trăire introspectivă, are frumusețe lugubră, care luminează partea cea strălucitoare a sufletului. E reflexivitatea despre „limitele rezistenței fizice” (p. 132), despre „frica”, despre raportul confuz și contradictoriu dintre minte și inimă, în situațiile dramatice ale condiției noastre existențiale.
Frica derivă din absența fericirii. În liniștea camerei, auzi un fâlfâit de aripi și o voce suavă:
„Nu mai suferi, Neli. Toți avem păcate. Iartă-te, suflet bun. Iartă-i pe cei ce ți-au greșit. Ai grijă de sufletul tău. Iubește-te. Iubește pe cei din jurul tău. Bucură-te de fiecare clipă din viața pe care ți-a dat-o Domnul să o trăiești pe aceste noi meleaguri”. Apoi ”Caută-ți dragostea în cei ce te nconjoară. Caută Lumina cea adevărată. Caut-o într-un strop de apă. Caut-o în sufletul copilului. În cântecul ciocârliei și în gânguritul porumbelului. Cuprinde neantul în căușul mâinii. Trăiește eternitatea în îmbrățișarea clipei. Stai mai des cu tine de vorbă. Întreabă-te ce vrei. Întinde mâna și cere. Cere și vei primi.” (p. 147.). Apoi, viața își reluă cursul normal.
E o superbă și matură vibrație de analiză psihologică, mărturisită ca o meditație despre
viață, despre existența tulburată de umbre, despre căile de schimbare a omului în drumul său
de căutare a fericirii.
Sunt sigur că Smaranda Kafka și-a găsit fericirea în terapia scrisului.
Scriind, s-a eliberat de angoase, de frică, de umbre, de gânduri negre. Mărturisindu-se, a scăpat de fobia întunericului și de presimțirea inutilității. Cartea e terapie și, de aceea, ar putea fi vândută de pe rafturile farmaciilor.
O carte își găsește semnificația printre cititori. Iată o parabolă, rostită de romancierul Eskhol Nevo (n. 1971, Ierusalim), referitoare la destinul cărților.
După lansarea, la Paris, a romanului Simetria dorințelor, elogiat unanim de prezentatori și aplaudat (frenetic) de asistență, resimte că și-a dovedit valoarea supremă ca scriitor. În drum spre casă, iscodește pe toți cei care citesc, în autobuz, la cafenea, în librării, pe tren, sperând că mulți au în fața ochilor romanul său. Niciunul nu avea spre lectură cartea sa, ceea ce i-a produs o mare amărăciune. Neliniștit, în gară, dezgustat de sine, pune pe o bancă liberă cele cinci exemplare pe care le avea în geantă și pleacă trist și amăgit. Întorcând privirea, observă că volumele se aflau deja în mâna unor adolescenți, bucuroși de „cadoul” oferit. Aceasta e bucuria cea mai mare a scriitorului, de a fi citit de tineri, de adolescenți, viitorii clienți ai experiențelor intens trăite de către generația anterioară.
Smaranda Kafka scrie frumos, atrăgător, plăcut,
împărtășindu-ne din sufletul său, așa, sincer, curat, drept, cinstit și liniștitor. Cunoaște aproape bine subtilitățile limbii române. Prin împărtășirea gândurile unei vieți așa cum este ea, în ALB și NEGRU, aflată la voia destinului, așa cum este viața fiecăruia dintre pământeni, autoarea și-a pus viața la vederea tuturor și spre analiza acesteia, fără secrete și fără ascunzișuri. Cine vrea să devină scriitor, se află la dispoziția destinului, a norocului și a șansei. Debutul e promițător, iar prezentarea mea devine astfel ecomiastică.
