Oare cine își mai amintește de poeta Minerva Chira, plecată dintre noi în urmă cu 3 ani, în preajma Floriilor? (19 februarie 1953 Negreni/ Cluj – 13 aprilie 2022 Negreni/ Cluj). Poetă solitară, dar harnică, din Negrenii Clujului, Minerva a debutat după revoluție cu volumul Manual de târâre, prefațat de Ana Blandiana. A publicat o duzină de plachete de poezie, pe propria ei cheltuială, din venitul de învățătoare. Figurează în numeroase antologii de versuri, dicționare sau volume ocazionale ale filialei Cluj a Uniunii Scriitorilor. Poezia ei a fost remarcată de Mircea Iorgulescu, Alex Ștefănescu, Constanța Buzea (cu care a avut un frumos schimb epistolar) și au scris recenzii sau cronici literare despre cărțile ei Ioan Moldovan, Mihaela Ursa, Ion Davideanu, Dan-Silviu Boerescu, Dorin Serghie, Doru Mareș, Mircea Popa, Ștefan Borbely, Vasile Spiridon, George Vulturescu, Dumitru Aug. Doman, Victor Cubleșan, Eugen Evu, Irina Petraș, Marin Chelu, Mariana Filimon, Gheorghe Mocuța și mulți alții. Poezia ei, publicată în revistele din întreaga țară, se înscrie pe linia tradiției ardelene și își așteaptă, în continuare, confirmarea.
A urmat şcoala elementară în comuna natală, apoi Colegiul Pedagogic Gheorghe Lazăr din Cluj-Napoca, absolvit în 1973. A fost învăţătoare în satul Dealul Răşinarilor şi la școala generală din satul natal, Negreni. A debutat în revista „Steaua”, în anul 1986, cu poezia „Ca o mână apărându-se-n vis”, iar debutul editorial a avut loc în 1985, cu volumul colectiv Cărări spre oameni. Primul volum personal de versuri, Manual de târâre, îi apare în 1992. A colaborat la revistele România literară, Tribuna, Transilvania, Familia, Suplimentul literar-artistic al Scânteii Tineretului, Dacia literară, Excelsior, Minerva (Bistriţa). A fost membră a Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Cluj.
Să ne amintim, așadar, de ea, prin notele inconfundabile ale versurilor sale.
Vântul
Bocet de apă disperată –
marea aprinde ruguri în adâncuri
întind mâna după o rază
Păianjenul crede că e pentru urzire
Se-aude respiraţia oglinzilor
înfiorate de nori purtaţi
cu privirile tale
Peste Panorama Borodino
Mă atinge cineva care a stors seve
în Piaţa Roşie
sau sunt instalaţiile electrice
care au folosit firele de păr
în locul sârmei?
Templul Sera
Ca și mine la pragul ce nu l-am putut trece
zăceau în grămezi la baza statuilor obosite de priviri
eșarfe albe, acel alb purtat cu demnitate pentru a deveni
toaca mănăstirii de fulgi
fiind prinse și-n pomi, pe ziduri, sârme, stânci
împreună cu stegulețe în vopsele cu asfințit
Cu sfiala undei iau o mantra cu incantații
14 boluri cu apă (multiplu de 7)
Le voi umple – clopoței plâng în vene
M-ai înviat moartă
Heraclea din Macedonia
Insomniacă harpă
urzeşte între plopi şi nori
Încerc să descifrez
visul cu ochii deschişi
ca harta Imperiului Macedonean
din muzeu
Portretul făcut în oglinda lamei
îl expun pe mozaicul din Bazilică
În dialogul cu gheţarii
aflu că din gândurile mele
e întunericul Sălii de reanimare
Sângele negru în simfonie albă dirijată
de musoni ce poartă năluci la adrese
Colivia mă strigă pe nume
Ce duşman îmi sunt eu, mie! –
constat lângă Fântâna Înţelepciunii
Uită râsul şi dorinţa
Priveşte la vârful picioarelor
să nu te împiedici
Mulţumeşte-te cu atât
Înaltul
Copil fiind
când tata urca în pod
mă lua în braţe
O, gâtul strâns de frică
precum într-un cleşte
Am păstrat ecoul acelei lacrimi
Privită de sus
prăpastia îngrozeşte mai mult
decât când îi aparţin
Nu înaltul
de unde căderea va fi simţită
din plin
Şi furtuna loveşte mai tare
Câtă pace când simt
pământul copilăriei sub tălpile goale!
Mai multă când
privind lumea din rouă
o floare mă scrie cu umbra
Ce magnet atrage spre adânc?
Întind morţii mâinile după mine?
Nu m-ar smulge nici cel mai mare vânt?
Dacă aş avea şi deasupra pământ
Poem peruan
Fuga de oglinzi din Biserica Sf. Clara
când am surprins perechea de fluturi
îndreptată spre Monumentul Discului Solar
Cu ce se aseamănă
cine se ține cu umbra de mână
voi afla în Templul Zeului Wiracoccha
Gură fără surâs peste care
s-a așternut pudra de oase
a indienilor executați în Plaza de Armas
Pansament din fâșii de beznă
pentru lunatici când deslușesc
în case din epavele navelor
șoaptele păpușilor cu leagăne
în Basilica de la Merced
Succesiune de valuri negre și roșii
iscate cu un iatagan de amintiri
la Observatorul Astronomic
Ușa prin care mireasma ta
a intrat și n-a mai plecat
e la mormânt
pe un străin pământ
Poem ecuadorian
Mă invidiezi pentru călătorii
dar cel făcut marinar
îmi deșiră fluvii, oceane
Ay, cum își pierd valurile
iar eu îi spun basmul din scoică
Când mă înalță într-o picătură
peste pliurile muntelui Fecioarei cu aripi
el e aviator
Ay, cum soarele îngheață deasupra
iar eu devin prăpastia speriată
de țestoasele, iguanele și leii de mare
din insulele Puerta Ayora și Santa Isabela,
de rechinii din canalul de tuf vulcanic
din Insula Tintoreras
Bot de fiară pe bot de victimă
parcurg terasele dintr-un blestem
până la Mitad del Mundo
M-am dezis de tine
precum de polen
la gura stupului
naive albine
Poem african
Gardul de fier pe care îl revopsesc
m-a despărțit de mine
în anii de școală și ai dăscăliei
Prin romburile lui ardeau
ochi care nu pot plânge
încât nu am reușit să descifrez
cărțile în alfabetul gotic din Muzeul pretorian
Ora ieșirii din groapa comună
era anunțată de corb
Cu fiara în brațe
sângele nu se jena
să facă spumă ca Blood River
în bătălia dintre buri și zuluși
Ascuțișul pietrelor din care
e temelia căsuțelor mele
împiedică să fie deschise
N-am în tavan loc pentru soare
ca Monumentul
Băută din vasul de lemn
pe trei piei de iezi cu cap
apa pornea furtuni interioare
Trăsurile pentru călătorie și cea de-o zi
din Casa Memorială P. Kruger
nu se împrumutau
Pumnul coborât deasupra capului
s-a deschis lăsând ceva nevăzut
Poem victorian
Când fluviul o învăluie
în aburi panicați
cum a descoperit-o și Livingstone
splendoarea ei rămâne o taină
ca a femeilor ce poartă voal
Eu i-am tors argintul fuioarelor
la începutul sezonului ploios
cu o sete și foame de tine
încât mătasea ei a cules fleacuri
inventate de lama cuțitului
În orașul, hotelul și parcul
cu numele reginei
înaripate au aflat legi
după care respectă locul în stol
Înflorire de dorințe
risipea scântei în focuri de artificii
iar pustiul înfiase
ochiul ce nu vede lumina
gura care nu poate rosti
Cataract View, Danger Point
Izbiri de oglinzi care înghit
eliberând singurătatea
de dinaintea morții
Poem argentinian
Eu am curs ca pârâul colinei
cu mormintele părinților
Eu am învățat să curg ca pașii
la Gala Tango (Restaurantul La Ventana)
Eu știu să curg ca Iguazu
cu toate hergheliile în Cascadă
dar zidul pe care
tot eu mi-l înalț înainte
de teamă că mă voi pierde
în apa cea mare
îmi îngheață undele, valurile
Ay, cum le trag după mine apoi
ca o trenă
renunțând la vărsare
și strădania de-a intra cu ea cu tot
în izvoare
Poem japonez
Ca și cum aș admira
Portul Internațional sau Esplanada
ori Hotel Continental în formă de aripă
mi-am privit sângele în timpul golirii
din seringă în eprubetă
mirându-mă de ce e atât de negru
Am reprodus atât de rapid
parcă aș număra secundele staționării
Expresului în Gară
lista micului dejun
Știam cu ochii închiși locul plantelor
și cred că m-aș fi descurcat
și la Pietrele Destinului
spălări pe o podea – privighetoare
din Castelul Nijo
Sângele meu e doliul strâns
de pe Aleea Filozofilor
după sufletul târât de sub ferestre zen
de ultima clipă
pe vârfuri de stânci
în frânghii cu noduri din gât
Poem mexican
Rândul făcut să-ți strângă mâna
mi-a amintit de arteziana unde așteptau
cei care și-au privit chipul
în oglinzile tăișului piraților la Fort
Era șirul de copii încropit
la fluieratul primului sosit
în palma căruia ardea moneda
Desprinși din stolul orb se lăsau
purtați de curenți ca spre Piramida Magicianului
Aveam imaginea domnului
din orașul alb – Merida
care avea la picioare
o plasă însăilată din firimituri
La părăsirea băncii
împovărau calota și borul
brațele, umerii părând balanțe cu aripi
În urmă – o trenă hărțuită
de frumos și adevăr
pe care eu nu reușeam s-o ating
Poem siberian
36 de ore în Transiberian
Solii neantului s-au retras lăsând
sfâșieri fără întoarcere
Aveam sub pleoape
merele verzi zăcând în iarbă
nedesprinse de creanga ruptă
jenate că nu și-au împlinit misiunea
Am povestit vântului din taiga
ce forță interioară au dobândit
După un timp prinseră
gustul și culoarea celor coapte
Nu și mărimea
După răul de la Naushki
mă studiez ca pe o boală
Deschid fereastră în perete de gheață
Îmi închipui că nu mai sunt
Poem mongol
Îmi cară trupul în spate
peste o îngrămădire de abisuri
ca peste Dunele Elsen Tasarkhai
Îl pune jos pe șira spinării
confundată cu o alee
spre Mănăstirea Aryabala
cu învățăturile lui Budha
scrise pe panouri
Cresc șireturi pentru piele
Le-aș agăța la Statuia Șamanului
sau mai bine la Fântâna de Argint
a Muzeului din Karakorum
Recunosc greața mea în furtună
Stăpân nici măcar în visele din iurte
sclav și cu floarea de colț în piept
culeasă din Parcul Gorhi Terelj
Promisiunea de unduire
în cimitir fără plâns
2 comentarii. Leave new
Mulțumim, Andrei Mocuța, pentru evocarea poetei Minerva Chira.
RIP, Minerva! Sunt sigur că vei scrie și ACOLO.