Să determinăm semnificația acrostihului din titlu în numele căruia se organizează manifestații zgomotoase. LGBTQ+ vine de la seria de cuvinte „lesbiană, gay, bisexuală, transsexuală, transgen, queer, persoanele intersex, aliați cisgen heterosexuali, persoanele asexuale, demisexuale, autosexuale, pansexuale, polisexuale, poligame, poliamoroase, persoanele non-binare, persoanele care practică travesti, BDSM (sadomasochism – n.n.), fetișisme, swing, persoanele bi-curioase, non-heterosexuale, persoanele heterosexuale care practică sex cu persoane de același sex, persoanele care practică munca sexuală, dar și alte minorități care nu sunt minorități sexuale”, după cum menționează articolul de pe net, bazat pe 40 de surse bibliografice. Unele documentări sunt oneste, altele onorabile. N-o să umplu spațiul intervenției mele cu explicații pentru fiecare dintre cele 25 de „deviații sexuale sau de gen”, dar și de comportament (nici nu știam de existența unor practici menționate, dar…).
În loc de etc., definiția citată se încheie cu mențiunea „alte minorități care nu sunt sexuale”. Dizabili, dereglați psihic ori rasiali. Rasismul trimite la BLM (Black Lives Matter – „Și negrii au dreptul la viață”), o mișcare declanșată de evenimentul american în urma căruia un negru a fost ucis, pentru nesupunere, prin excesul de zel al unui polițist alb. Înmormântarea lui George Floyd a fost un eveniment cu multe fațete ale unor omagieri naționale, fiind organizată cu fast, cu alocuțiuni mortuare pătimașe, cu mesaje politice ale unor înalte personalități politice, deși ucisul a fost „un infractor”, pușcăriaș, fiind violent față de cei trei polițiști care, din întâmplare (în poliția americană există numeroși negri angajați!), erau albi. S-au declanșat mișcări antirasiale, gesturi simbolice, demolări de statui (inclusiv a eliberatorului din sclavie), remanieri de titluri (de cărți, filme) etc. Efectele au fost importate în Europa (și mai discret la Tokyo); echipe de fotbal îngenunchează înaintea începerii partidelor, piloții de formula I procedează la fel; artiști și sportivi (Neymar jr, Mbape, Osaka, Hamilton etc.) s-au simțit jigniți de anumite expresii considerate ”rasiste”.
În ciuda faptului evident, că cetățeni „afro-americani” sau „africani” sunt tratați echitabil și incluși în formații sportive, artistice, cluburi intelectuale, în joburi bine remunerate, fiind cuprinși în echipe de decidenți oficiali și în diferite organizații internaționale. „Mișcarea revoluționară BLM” s-a raliat voinței publice a minorităților sexuale și de gen, participând împreună la recâștigarea prestigiului „șifonat” de excesele majorității. Chestiunea este fals pusă. A început ca o manifestare discretă, dar acum „egalitariștii” minoritari solicită legalizarea condiției lor. Vor fapte concrete și garantate din partea majorității. E o discriminare pozitivă, o formă de plusare a drepturilor cetățenești. Cerințele nu au justificare pentru că nu ura, respingerea ori disprețul public întreține ecuație diferențierii. Aceste minorități sexiste și rasiale doresc o legitimitate (chiar constituțională).
Din păcate, manifestările publice se multiplică, iar comportamentul de grup sporește șansa de a devia în violențe, distrugere de bunuri și în derapaje sociale. Mai mult, anumite partide politice le susțin, nu atât din convingere, ci din interesul de a atrage spre sine un eșantion de simpatizanți ori susținători. (Istoria ne oferă evenimente de intervenție implicată a majorității, animată de vreun partid, ajungându-se la șovinism, rasism fundamental, talibanism ori semitism). Sociologii au constat că atunci când minoritățile au depășit un anumit prag de decență și de agresiune, la nivelul celorlalți s-a creat o grupare majoritară, menită să pondereze asemenea comportamente și care s-a soldat cu acte criminale, măceluri, pogromuri, întrecând limita legalității și a umanismului.
Dumnezeu a făcut oamenii diferiți, iar spațiul geografic i-a modelat, astfel ca diferențele să fie mai accentuate. Chiar aberațiile de gen/ sex sunt percepute, în cel mai rău caz cu ironie și indiferență, deși o societate civilizată poate considera aceasta ca „o boală nativă sau achiziționată”, putând interveni medical pentru însănătoșire și integrare lor în normalitate. Cele mai importante frontiere dintre comunități sunt cele culturale, dar acestea, prin politici interculturale coerente, pot asigura o congruență de bună conviețuire.
O societate aflată în decădere morală acceptă manifestarea unor gesturi de autopsiere a limbajului, pe care le justifică prin teorii lingvistice, sociologice ori politici sociale. O anumită cultură a discriminării minorităților pare un puternic stimulent pentru activarea lor publică pentru legalizarea condiției biologice. Sub acest scut, conducători de partide, guverne, președinți de țări, președinți de organizații, proprietari de resurse își ascund mediocritatea, păcatele tinereții, prostiile decizionale, mediocritatea, incultura, macularea, gesturile amorale ori tarele psiho – biologice. Un președinte amorezat în adulterin și mincinos, un prim-ministru își șterge/ uită condamnarea și-și vopsește părul în negru, falsificându-și imaginea, un rector plagiator ori un diletant director slugarnic devin prototipuri ale faunei politice instalate la cârma societății.
Pardon, Monșer! Un organism sănătos (cum este o societate umană) are capacitatea de a extirpa răul și a reinstaura starea sa de bine. Așteptăm o nouă generație care să modifice conceptul de educație, să așeze la temelia acesteia decența și moralitatea și să promoveze o altă condiție umană. Superficialitatea diletantă, moftangii, bâlciul deșertăciunilor, impostura trivială politică pot fi extirpate și izgonite din viața și activitatea unei societăți normale și educate. Avem nevoie de o speranță pentru un viitorul demn al omenirii.
