LUCIAN BLAGA: „CONTIMPORAN CU FLUTURII, CU DUMNEZEU” – 9 Mai, aniversare și comemorare
Lucian Blaga este unul dintre marii creatori de metafore din lirica universală. Adeseori în cărțile mele despre scriitor – Încercări filosofice (1977), Metafora iubirii (1999) precum și eseurile dedicate din Restituiri literare (2019) – am capacitatea sa metaforică folosind revelația poetică din versul „Soarele, lacrima Domnului/ cade în mările somnului”. Numeroși alți interpreți ai operei lui Blaga i-au regăsit o filosofie originală în Trilogia culturii, Trilogia cunoașterii, Trilogia valorilor, impunându-se în cultura românească drept o personalitate complexă și reprezentativă pentru specificitatea „spațiului mioritic”, al „cenzurii transcendentale”, al „Marelui Anonim” și al „psihologiei inconștientului”.
În 9 mai, s-a născut și în 9 mai, a fost înhumat în cimitirul Bisericii din Lancrăm (de lângă Sebeș), unde se află mormântul bunicului Simion și al tatălui, preotul Isidor Blaga. Din 1895 până în 1961, au trecut 64 de ani, timp în care drumurile scriitorului l-au călăuzit prin Brașov (licean), Sibiu (studii teologice), Viena (studii filosofice), Arad (debut liric și eseistic), Lugoj (căsătoria), câteva capitale europene (diplomat), Cluj (profesor universitar) și din nou Lancrăm, „la obârșie, la izvor”.
În acest an, la 9 Mai 2020, amintirea sa trasează 125 de ani de la naștere și 59 de ani de la înmormântare. Lucian Blaga a fost preocupat de a-și alcătui o imagine proprie, pentru ceilalți și pentru sine. Volumul Hronicul și cântecul vârstelor (1968, postum) cuprinde amintiri din copilărie și din adolescență, în romanul autobiografic Luntrea lui Caron este personaj, iar câteva poeme sunt explicite: Biografie, Cântec din palmă, 9 Mai, Autoportret, Cântec pentru anul 2000, după cum întreaga sa lirică îi caracterizează starea sufletească aflată într-o supremă emoție eterică.
„Lucian Blaga e mut ca o lebădă”, scrie în Autoportret, dar sufletul lui e în căutarea apei „din care curcubeul își bea frumusețea și ființa”. Despre Lancrăm, pomenește în lirica 9 Mai 1895: „Sat al meu ce porți în nume/ sunetele lacrimei” ești „prag de lume și poteca patimei”.
În volumul „Nebănuitele trepte” (1943), înaintea Epitaf –ului final, așează un splendid „Cântec pentru anul 2000”, conceput în zece versuri, organizate în distih:
„Vulturul ce rotește sus
Va fi atunci demult apus
Lângă Sibiu, lângă Sibiu, prin lunci
numai stejarii vor mai fi şi atunci.
Mai aminti-mă-va un trecător
Vreunui străin, sub ceasul lor?
Nu cred să mă vestească cineva
Căci basmul ar începe-așa:
Pe aici umbla și el și se-ntorcea mereu
Contimporan cu fluturii, cu Dumnezeu”.
Astăzi suntem contemporani cu toate înfățișările creatoare (poezie, teatru, romane, eseuri, articole, rapoarte diplomatice, fișe bibliografice), elaborate de Lucian Blaga. Se întoarce mereu și de fiecare dată anual, amintindu-ne că a fost „contimporan cu fluturii, cu Dumnezeu”, că Poemele Luminei sau Zamolxe (mister păgân), așișderea drama Meșterul Manole sunt exemple ale virtuților sale creatoare și a sensibilității turnate în cuvinte aromate de frumuseți trainice.
****
Începând cu 01 Decembrie 2006, BNR a pus în circulație bancnota de 200 de lei care are pe avers portretul lui Lucian Blaga, iar pe revers statuia Gânditorului de la Hamangia
Foto principal – via adevarul.ro
