LUMEA CA O VOMĂ sau GREAȚA VOIOASĂ A COTIDIANULUI (LVIII) | „ADIO, DAR RĂMÂN CU TINE…” sau „MORTU’ DIN CĂRUȚA GOALĂ…”
- Atenționarea autorului: Poate că posibililor cititori acest material o să le apară dezlânat, sărind de la o ideea la alta. Nu este așa! Există un „fir roșu” ascuns deliberat. Nu vă strofocați prea mult, vi-l dezvălui eu: APOLOGIA LENEI…
1. O întrebare de 1 milion de puncte: oare, chiar ne-am obișnuit, iremediabil, cu scandalurile zilnice din politikia românească?
La prima vedere, pare-se, cele două titluri alternative ale acestui episod nu „se pupă” nici poi-marți și nici pe „lumea cealaltă”… Fals!, boieri dumneavoastră…
Primul titlu este o „preluare” din filmului american (melo-comedie) din 1977 [în original, „The Goodbye Girl”], dar n-are nicio legătură cu pelicula respectivă… pur și simplu, mi-a plăcut cum sună și, mai ales că oglindește perfect ce se petrece la nivelul Guvernului (quadri-partit!) actual al Românicăi…
Al doilea titlu – vine dinspre creația noastră populară (nu „folklore”, ci „pop”), unde oximoronul e la loc de cinste – și oglindește aceeași situație: fiecare partid de la actuala guvernare visează să le vadă pe celelalte trei („co-participante”) pe năsălie sau deja în dric; numa’ că „mijlocul de transport pe ultimul drum” e mereu …gol… Ciocli, în schimb, sunt destui…
Utopia este un „vis”, o iluzie, i.e., ceva nerealizabil. În schimb, distopia, nu! Nu e chiar atât de irealizabilă…; eventual, „ceva”… puțin probabil, dar… De aceea, boieri dumneavoastră, vă fac o „propunere indecentă”: încercați să vă închipuiți următoarea situație distopică: (a) „Ciudatul” de Gică a lu’ Simion reușește „să-l dea jos” pe Nicușor al nost’ (cică, a adunat deja numărul minim-necesar de semnături); apoi – pe încercate, ca la lubenițe – reușește să-i tragă un șut în cur și lui Iliuță al nost’… până la urmă, o moțiune, poate-poate, tot biruie… (b) „Gică” cade la pace cu Șoșo-Coaia-euro-parlamentăroaia, bașca, grăsana noastră națională mai obține și umile scuze din partea CCR sau a ÎCCJ pentru că a fost nedreptățită prin interdicția de a fi „aleasă” în 2024 (la Cotroceni, desigur!)… (c) Urmează un „pupat piața Endependenței (nu în fund!)”: (tăți!), recte, Gică, Șoșo-Coaia, Găvriloaia von Deva și… miracol (!), Călin-File-din-Poveste… (d) „Trădătorul” de Sorin Grindeanu facilitează alegeri generale anticipate, în care AUR și PSD deja dețin majoritatea covârșitoare a opțiunilor prostimii (pulimii), măcar, deja exprimate prin tot felul de sondaje și pseudo-sondaje… PNL-ul, mereu oscilant, USR-ul, mereu confuz și UDMR-ul, mereu „pe fază!” … devin istorie…
Consecințe: Călin…în loc de file… „filatul”!…, din acuzat de chestii foarte grave, devine președinte (Box populi!); Gică este numit premier; Șoșo-Coaia ajunge și Președintă de Senat și Ministru de Externe (sic!) dar și la… Justiție – tot „s-a flendurit” ea pe la Bruxelles și a învățat cum devine „cestiunea”… „coniuctura”, apoi, „studii” la SRL-ul fabricant de diplome, „Universitatea româno-americană”; Gavriloaia von Deva preia Sănătatea (nu numai cea mintală!…) dar și Învățământul (și… Educația…?), că tot este ea inima oamenilor tineri. La „Interne” și „Apărare” vor veni probabil zombies din cimitirul dinozaurilor ofuscați că au fost trași pe linie moartă… Restul?… poate se trage la sorți!…
Ei bine, dragilor, dacă n-o tuliți tăți „afară”, vă puteți imagina cum s-ar petrece lucrurile în țărișoara noastră… numa’ pe timp de o lună? (Ex-pe-ri-men-tal???). Că mai mult,… ferească-ne D-zeu!… Faceți totuși un „mic” efort de imaginație, sau de coșmar… Înainte ca, ultimul când „pleacă”… să stingă lumina…
Când magicul Lucian Blaga vorbea de matricea stilistică a poporului român, i.e., alternanța armonioasă deal-vale (nu „munte-prăpastie”!…), deci „nici prea-prea, nici foarte-foarte”, știa bine ce vra să zică: noi ne certăm, ciondănim, ne scoatem ochii molcom (!), da’ nici chiar așa, cum vedem la „alții”… importantă e „continuitatea”, „stabilitatea” ciorovăielii! Chiar dacă cei „implicați” habar n-au despre ce este vorba; important este „să se exprime”! Românașul nu s-a născut poet, ci clevetitor și cusurgiu…
Iată, la yankei (acasă, nu în „cuvenita” lor zonă de influență), „arde”: la Minneapolis, poporul vrea să-i tragă-n țeapă pe cei de la ICE pentru pasiunea lor tipică, ghidată de „dictonul” „First shoot. After ask!” (în fapt, o mistificare a zisei lui Lee Van Cleef, în filmul `The Good, the Bad and the Ugly” – „When you have to shoot, shoot, don’t ask”…). „Focul” se extinde necontrolat, cam pe tot teritoriul Unchiului Sam. Apoi, revenirea în forță a scandalului Epstein, unde sunt amestecate și capete pseudo-încor(N)onate (prinți britanici…) și foști președinți la Casa Albă… ba, chiar și Putin (???)… Ce vreți, e cazul ca o organizație celebră – Medicins sans frontieres – să cedeze „franciza”, sub denumirea „Prostituate fără frontiere”… nicio aluzie la curvele din „spațiul mioritic”!… Apoi, priviți la franțuji, unde Marine Le Pen vrea să-l jugănească pe Monsieur le President, E. Macron… Mai departe, la nemți, AfD-ul vrea „să-i tundă” cancelarului Friedrich Merz „bărbița” din fruntea / mijlocul cheliei… Dar cea mai veselă „veste” vine de la frații noștri macaronari… «Scandal în Italia, după ce un înger dintr-o bazilică din Roma a fost restaurat să semene cu Giorgia Meloni.[titlu, n.n.](…) Într-un articol publicat pe prima pagină, cotidianul La Repubblica a fost primul care a remarcat că unul dintre cei doi îngeri dintr-o capelă a Bazilicii San Lorenzo in Lucina a fost modificat pentru a semăna cu liderul în vârstă de 49 de ani, prima femeie prim-ministru al Italiei., relatează Reuters, citată de News.ro. Articolul a fost însoţit de imagini ale picturii înainte şi după restaurare. Îngerul arăta anterior ca un „heruvim generic”, potrivit publicației.» [DIGI 24.ro, 31ianuarie, a.c.].
Ș’atonci… noi, românașii, putem să ne vedem de treabă, privind la buzunarul gol sau chiar rupt (în fund !)… dar murmurând ”Rău cu rău, dar mai rău fără de rău…”
2. De la criza de sub-comunicare la criza de supra-comunicare
Cu toții am învățat – pe diverse trepte de școlarizare – că omul este, printre altele, și un animal social. Nevoia de „viață comunitară” – dictată de slăbiciunile ființei umane individuale și de nevoia supraviețuirii – nu exclude, ci chiar incumbă și latura de homo predator. Iată cum calitățile pot deveni defecte și virtuțile pot deveni vicii. Invers, niciodată!… Oare?…
Antropologii, dar și analiștii politici se întreabă de un amar de vreme: ce naiba se întâmplă? De unde vine această furie conflictuală interminabilă între oameni? Căci toate scenele existențiale (și la noi și aiurea) au, ca decor obligatoriu, starea conflictuală… Ei bine, nu e nicio „minune”; uităm, pur și simplu, dimensiunea animală a omului; prea mult l-am proslăvit ca ființă superioară, „civilizată”, creatoare de cultură… Nu scap nici o ocazie spre a reaminti această virtute (animală) devenită viciu! Evident, din multitudinea de explicații cauzale, fiecare cercetător, cum află o nouă „explicație” a felului paradoxal de a fi al omului, o ridică la rang de „unică și fundamentală cauză”. Nu este ceva de neînțeles; mai greu de priceput este persistența unora în a se crampona de aceste viziuni reducționiste.
Și la noi, în „spațiul nostru mioritic” (destul de îngust, de altfel!), explodează jdemii de întrebări, chiar perplexități… De pildă, mai nou, ne spargem capetele cu găsirea explicației la o serie de evenimente pe care le conștientizăm abia acum: criminalitatea infantilă ce se apropie de vârstele jucatului cu puța în nisip (deocamdată, ne-am oprit la vârsta de 14 ani ‹?›); molima drogurilor (naturale și sintetice) pare să scape de sub control, mai ales în lumea „prichindeilor”…; violența (concret, bulling-ul din școli dar și sindromul burned out – pentru cei mai în vârstă etc.). Toate cer analize tot mai complexe. În „Vest” – se spune – că asemenea evenimente „s-au fumat” deja de mult… E rândul nostru acum… Interogația obsesivă este legată de: ce anume alimentează / supra-alimentează aceste „evenimente”? Hic et nunc, în Românica noastră dragă…
În anii ’60-’70 ai secolului trecut se vorbea de o criză a „incomunicării” (existențialismul – la modă în acele vremuri – a excelat la acest capitol). S-a plecat de la o constatare justă: cu cât oamenii sunt mai mulți (îngrămădiți) la un loc, cu atât mai mult ajung să fie însingurați; cu cât comunitatea (de oameni) e mai mare, cu atât și însingurarea, izolarea individuală (chiar alienarea!) e mai mare. Controlul micro-comunității asupra individului (e.g. zonele rurale sau micile „târguri”) însemna și asigurarea unui spațiu de securitate existențială pentru individul respectiv. Boom-ul economic post-belic (adus și în Europa de către yankei) i-a îngrămădit pe oameni în orașe unde, paradoxal, ajung și mai înstrăinați, unii de alții… Era un film (pe mine m-a impresionat): într-un cartier din New-York (se pare zona Great Cental Park) într-un apartament dintr-un bloc luxos (evident, un „quasi”- sky scraper), un tânăr (evident, bogat!) aude, zile la rând, bătăi puternice în peretele ce-l despărțea de apartamentul vecin (la fel de luxos). Este intrigat, dar doesn’t care… Apoi, „zgomotele” au dispărut. Ulterior va afla că „acolo” se afla o tânără care s-a sinucis. Din motive de singurătate, lipsă de comunicare (pe care o căuta, măcar prin bubuituri în pereți…). Filmul e „tare”! Nu mai intru și în alte amănunte; ideea contează!
Ei bine, în ziua de azi, asistăm la fenomenul invers: exces de posibilități de comunicare (supra-comunicare!). I.e., „revoluția comunicațională” (mai ales din primele decenii ale veacului de față) n-a oferit „cancerul social al epocii”: rețelele de social media. Recte, oricine poate „borî” toate cretiniile care-i trec prin tărtăcuță! Evident, la o astfel de „înghesuială comunicațională” îi va corespunde o nouă însingurare, izolare și mai pernicioasă. Ca să nu mai pun la socoteală capacitatea de influențare / manipulare malignă, mai ales asupra celor mai „necopți”… Iată o explicație (categoric, NU unica!) pentru ce se petrece și în societatea noastră și în domeniul „comunicării politice de masă” (ha, ha, ha!). N-ați băgat de seamă că fiecare eșec, tâmpenie, „elucubranță” care va da „chix” în lumea noastră politică va fi justificată prin „eroare de comunicare”? (horribile dictu!). Ș’atonci, vă mai miră ceva, boieri dumneavoastră?. Nu susțin nicidecum că racilele lumii noastre se datorează exclusiv acestui nou flagel, dar va trebui să ținem cont și de această „nouă realitate”. Ea nu explică totul, dar foarte multe… Dacă voi avea timp (și chef…) am să mă „ocup” (în viitorul destul de apropiat) de această „cestiune”… Iată ce am vrut să spun – destul de firav! (deocamdată…) – despre „criza de sub-comunicare” și „criza de supra-comunicare”… În ambele „tronează”… cine oare? Ceva mai academic spus: Co-mo-di-ta-tea!
3. „Munca l-a creat pe om” [Fr. Engels] și, apoi, i-o zîs: „Bă! Eu te-am făcut, eu te omor!…”
…Și D-na (pardon, „tovarășa”) ”muncă” i-a arătat cu degetul spre orizont: A.I.! „Iată cum pot eu omorî «omenirea muncitoare»! ”.De fapt, lucrurile sunt un pic mai complicate: Biblia („Geneza”) ne învață că „păcatul originar” stă la baza tuturor relelor. Adam o ducea „bine-merci” în Eden, dar… de prea mult bine, se plictisea. Dumnezeu i-a creat – dintr-o coastă (a sa!) – un obiect de divertisment: Eva. Nu degeaba, peste secole și secole, se va spune cu amărăciune: „Omului, când i se urăște cu binele,… se însoară!”… Eva noastră l-a ispitit pe Adam și așa s-a comis „păcatul originar”. Dumnezeu i-a pedepsit pe amândoi; nu numai prin alungarea din Rai, dar și cu povara chinului / caznelor veșnice ale muncii grele (Adam) și cea a chinurilor deflorării / feminizării, apoi, al facerii de prunci (Eva). De aceea, nu-i de mirare, când, după Fr. Engels, „tata”- Freud va decreta (nu prin spusa directă, ci prin interpretare globală) că „Sexul l-a creat pe om”. Iată de ce, boieri dumneavoastră, munca este o nesfârșită corvoadă chinuitoare (excepție: „nebunii” care o fac dintr-o pasiune sau alta, fără să simtă „apăsarea”…); divertismentul este adevăratul scop al ființării lui homo sapiens – sapiens (?)… și așa se explică multe…
Căci omul, din dorința de a munci cât mai puțin, s-a scremut, cu mintea ce-o mai avea, să găsească mijloace prin care să se ostenească cât mai economicos: uneltele. După Marx, omul este „a tool-making animal”. Uneltele sunt cele care se perfecționează și se multiplică neîncetat: de la așchia de silex… la computer & A.I. Ce vreți? Metoda „mini-max”: cu minimum de efort, în condițiile date, să obțină maximum de rezultat, în condițiile date. Iar, printre unelte, campioane, au fost armele… Iată de ce, primul obiectiv existențial al omului a fost distracția / divertismentul (unii spun jocul…) iar munca a fost mereu privită cu oroare, ca fiind un chin, un rău necesar. Ar fi vrut el să-i spună muncii „adio” spre a se putea destrăbăla în plăceri de tot felul, dar n-a avut de ales: s-a împăcat cu idea „dar… rămân cu tine…”. Ăsta da, stoicism! Dar azi, odată cu A.I., se profilează la orizont un alt fenomen ciudat: munca să-i spună omului „adio” și apoi, milostivă la gândul că l-ar putea lăsa muritor de foame, să-i zică, blazată… „dar… rămân cu tine”. Recte, generoasă, îi va lăsa omului exercitarea creativității, inventivității unde acest homo sapiens-sapiens (?) va perverti munca-trudă / corvoadă în sursă a tot felul de năstrușnicii… (E.g. A.I.!). Ce frumos! Nu-i așa? … Și ce fals!
O astfel de utopie și-o doresc, mai ales oamenii politici. Ei sunt primii care-i încurajează pe nelipsiții „clienți” ai lor să nu facă nimic altceva decât să-i susțină (prin orice mijloace, mai ales… materiale… nu numai prin vot), să ajungă „la butoane” (=putere). I.e., acolo unde nici „aceștia” (politicienii) nu mai trebuie să facă nimic, doar să culeagă roadele statutului și rolului dobândit și, apoi să mai lase să picure și pentru prostime (= clientela politică) „câte ceva”. Latinii n-au fost tâmpiți inventând sintagma „panem et circenses”… Căci, această prostime (pulime) nu va găsi, la o adică, decât „mortu’ din căruța goală”… Prea mult timp liber (lăsat / visat!)? … prea multe infracțiuni!… Iată la ce poate fi bun și… biciul! Nu toți muritorii de rând sunt la fel de creativi încât să ajungă la elaborarea de automate-roboți, dotate cu A.I tot mai performantă. Omul va fi, treptat, înlocuit de „munca” sistemelor artificiale. Pesimiștii văd în asta o dublă amenințare: ce va face omul? Din ce își va mai câștiga existența? Iar dacă va sta să pice para mălăiață în gura lui nătăfleață, atunci oare, „forța de muncă artificială” nu se va întoarce împotriva sa? Vorba yankeului, „I don’t buy it!… Asta da, distopie! Noroc cu „mortu’ din căruța goală”… Pricepeți acum unde bat?!…
Și să încheiăm cu una din poruncile / axiomele fostului „Decalog al cumuniștilor”: Munca înnobilează pe om, dar noi nu avem nevoie de nobili!…
* * *
Și, a propos de muncă:
– Nu ştii unde mi-e creionul?, îl întreabă un funcţionar pe colegul său.
– Ba da, după ureche.
– Omule, nu-mi complica viaţa. După care ureche?
– Anunţurile în ziare dau rezultate?
– Bineînţeles! Ieri am dat un anunţ în ziar că suntem în căutarea unui paznic, iar azi deja eram jefuiţi.
Din „puțul gândirii” autorului: Cea mai nobilă trăsătură a omului este lenea… Ce-mi mai rămâne dragi boieri dumneavoastră? Un SERVUS CU SKEPSIS…
Citește și:
- seria LUMEA CA O VOMĂ sau GREAȚA VOIOASĂ A COTIDIANULUI
- mai multe articole ale autorului: AICI – Reportaje și AICI – Opinii
