Gheorghe HODREA se risipește în pasiuni diverse, menite să-i întrețină orgoliul și să-i motiveze creativitatea.
A scris poezii, a oralizat la radio texte în graiul zărăndean din Sintea Mare, a publicat volume umoristice cu Unchioaia Persida, femeia care „zgodește vremea”, are un brand oficializat cu numele Bace Toghiere, a dospit „clipe de viață” cu profesorul Sălcuță, iar acum (2022) tipărește două cărți într-o carte cu titlul Povești din Arad (din Parcul Bătrânilor și din Tramvaiul Nr. 7).
La Sintea Mare, în casa natală a încropit un foarte bogat Muzeu etnografic, iar, în Arad, într-o sală din curtea ziarului Românul (1911), a amenajat o sală de clasă primară, reconstituind atmosfera anilor ‘950, cu principalele elemente didactice folosite în Clasa Profesorului Sălcuță.
Absolvent de teologie, îndeplinește atribuții de diacon la Catedrala ortodoxă veche, și-a dobândit doctoratul cu o teză, publicată, despre Darul la românii ortodocși, a încropit monografia Bisericii din Sintea Mare, scrie necontenit, are inițiative culturale și întreține interesul pentru vorbirea în graiul popular. Solicită colaborarea unor artiști plastici, cum ar fi caricaturiștii Ștefan Popa POPA’S ori Ioan Kett-Groza.
Poveștile din Arad (Editura Gutenberg Universal, Arad, 2022) se citesc la fel de interesant dinspre început spre sfârșit și dinspre sfârșit spre început.
N-aș putea recomanda cum să procedeze un cititor, întrucât tramvaiul nr. 7 poate duce sau aduce pe oarecine în Parcul bătrânilor. Poate nici nu are vreo semnificație modul în care cititorul se „aventurează” în conținutul „poveștilor”, fiind vorba de o copertă dublă, iar după ce ți-ai lăsat zâmbetul, distins cititor, în tramvai, ți-l deschizi spre alte întâmplări la mesele de șahiști ori tablagii din parcul din spatele Primăriei. De altfel, susține autorul, recomandă ca tratament terapeutic, plimbarea cu tramvaiul nr. 7 și chibițarea în jurul meselor de șah din parcul Veteranilor.
Fiecare „carte” are câte o prefață.
Despre călătoria cu tramvaiul în Arad, scrie prof. Floare CÂNDEA, care pomenește de „harul și hazul” de a „declama pontos, poante cotidiene”, autorul făcând din scris ”un mod de a călători prin cuvinte”. Fiecare povestioară e „un crochiu pictural”, o caricatură scrisă, sugerând un umor melancolic, dat de situațiile relatate, de limbaj, de numele personajelor.
Sunt 20 de întâmplări gustate de oricine si-a făcut obiceiul unei călătorii cu tramvaiul nr. 7, spre și dinspre Micălaca. Aici se întâlnesc fel de fel de „țăcăniți”, o lume pestriță, vatmani agitați, fermoare descheiate, hoți de buzunare, „femei bine hrănite”, oameni cu fasole-n sufertaș, „bărbat în șalopetă fumegândă”, trombonistul Căciuloiu, apoi „domnu cheferist cu fluierița”, femeia cu cocoș și „gogoșari” etc. Nu lipsește nici întâmplarea cu Curcanul, cu Nea Baboi, pescarul și organele și alte câteva întâmplări hazlii, cărora autorul le dă o notă de ironie discretă, învelită într-un limbaj cu iz de parfum prin care să îmbete starea de bine a cititorului. Se observă plăcerea teatrală a lui Gh. Hodrea de a alcătui poveștile pe baza unor scenarii dinamice, provocatoare, prin intermediul unui dialog zâmbăreț și a unor comentarii înfipte în realitatea faptelor povestite.
Participăm împreună la întâmplările schițate din Parcul Bătrânilor,
acolo unde alte personaje intră în atenția ironică și zeflemitoare a autorului, acolo la mesele devreme ocupate de șahiști. Prefața este scrisă de prof. Sandu UNGUREANU, vicepreședinte Șah Club Vados Arad. Acesta compară lectura poveștilor spuse pe platoul meselor de șah cu savurarea unei cafele, având calitate, aromă, ambalaj, îndemnând la degustare ”nu oricum și nu oriunde, ci cu răbdare, la loc de pace și ceas de liniște”. Sunt 64 de povești atât câte pătrățele are o tablă de șah și … câte pagini are cartea.
Cum afirmam, chiar doctorul Mănușă recomandă pacienților săi „plimbări și socializări prin Parcul Bătrânilor”. Aici, la mesele pătrate sau chibițând în jurul lor, autorul ne îndeamnă la cunoașterea unor personaje cum ar fi: Tov. Ciocărloiu, Țeposu Surcel, zis Ciocan de foc, Pătruțel Încerc, Domnu Smintitu penumele Calnegru Terentie, Domnul Nucu Tololoi, zis Clănțău, Domnu Iojifinu, zis Fugitivo, Maestrul Titirel Meticlos, zis Chițibuș, Doamna Dulcineea Gâlceavă, mai vreo Femeie rotunjită ori vreun copil frumușel.
Când iarna, „aerul stă țeapăn în aer”, în locul din spatele Primăriei, acolo „unde toată lumea mai că se știe cu toată lumea”, medicul de familie recomandă pacienților să socializeze în Tramvaiul nr. 7. Întâmplări simple, unele ciudate altele firești, ajung subiect de lectură plăcută. G. Hodrea dispune de o capacitate inventivă, inducând credința că cele relatate s-au întâmplat în prezența cititorilor, având prospețime și farmec gazetăresc.
Povești din Arad sunt răsuflări imaginate, scrise cu un farmec umoristic, schițat în ironii savuroase de un autor dedat cu mirodenii exotice.
Inventivitatea narativă face lectura plăcută, la care se asociază poreclele personajelor, puse în situații repetitive și înzestrate cu ticuri verbalizate și gestuale. Gheorghe HODREA este un ins seducător, dovedind plăcerea de a optimiza zâmbete și zeflemea, să a ironiza vicii și comportamente inocente, de a alcătui scrieri serioase, asemenea schițelor caragialiene, pentru îndreptări morale și conduite civice. Poveștile din Parcul Bătrânilor și Poveștile din Tramvaiul Nr. 7 fac din scris o modalitate de terapie, putând fi distribuite farmaciilor pentru însănătoșirea prin râs ori prin inducerea unei bune dispoziții pentru cititorii îmbufnați.
