DRUMURILE UNUI PROFESOR DE LA ȚARĂ
(Anamaria JITEA, Drum, volumul 1, Arad, 2022)
- Lansarea a avut loc luni, 12 iunie, la Biblioteca județeană Arad, în prezenta Înalt Preasfințitului Timotei
Utilizând un limbaj binevoitor, un elegant amestec de exprimare literară cu oralitatea facebuchistă, Anamaria JITEA scrie cu farmec și încântare despre drum. Drum la figurat și
drum la propriu.
Coperta o înfățișează pe profesoara de religie, pe un DRUM, șerpuind de la o școală la alta, lăsându-și zâmbetul să-i fie luminat de razele soarelui, iar dincolo, pe coperta patru, privind înapoi din habitaclul unui Lancer, dar nu cu mânie, ci cu un surâs amplu, ornamentat de părul său răvășit de vânt și de strălucirea unei stări sufletești, înnebunită de timpul ce macină entuziasmul.
Drumul alunecă spre biserica din sat, poate Petriș, Conop, Târnova, Chier, Dud; Conop, Milova ori Odvoș, localități înșirate pe Valea Mureșului, acolo unde profesoara se perindă pe la copii spre a le vorbi de Dumnezeu și Iisus în orele de religie ortodoxă.
![[RECENZIE] Drumurile unui profesor de la țară](https://www.criticarad.ro/wp-content/uploads/2022/06/Drum-Jitea.webp)
Înaintea considerațiilor despre textul cărții, un fel de jurnal fastuos și încărcat de neprețuită dragoste pentru copii, vom reproduce mărturisirea profesoarei:
„Nu am început să scriu DRUM ca pe o carte, ci ca o dorință de a împărtăși celorlalți din ceea ce eu descopeream zilnic în sufletele copiilor mei, bucuriile mele erau prea mari ca să le pot păstra doar pentru mine”.
Numai un dascăl de vocație, cu un devotament total și desăvârșit față de profesie și beneficiarii acesteia, putea rosti asemenea vocabule. Simte profesoara bucuriile copiilor răsfrânte însumat în Bucuria sa, care, iată, este inscripționată într-un text despre fericire.
Nu are Anamaria JITEA nici aspirații aureolate de a ajunge să-și depășească starea profesorului de țară, nici dorința mascată de a se ocupa de elevii unei singure școli. Autoarea e înfrățită cu drumul, alternând diferite clase și sate răzlețite pe multe leghe, descoperind în
fiecare clasă elevi minunați, scrutând aventura uimitoare din sufletele acestora.
Drept pentru care, continuă autoarea, „sunt recunoscătoare lui Dumnezeu pentru acest dar uriaș nesperat, acela de a fi profesoară de Dragoste (s.n) pentru toți acești copii absolut minunați pe care i-am primit întru iubirea lui”.
Profesoară de Dragoste!
Mă amăgesc sperând că dragostea pentru a fi profesoară iubită de copii a împărtășit-o de la profesorii săi, între care mă enumăr, profesorii de la Pedagogicul arădean. Îmi amintesc de o liceistă foarte serioasă, preocupată de cunoaștere, curioasă, interiorizată, măreață în grija pentru limbaj și cultură.
Deși are doar doi ani de „profesorat în dragoste” („intră în învățământ în anul pandemiei, 2020”), stările afective sunt atât de puternice încât i se revarsă, zilnic, în cuvinte meșteșugite pe facebook, prin intermediul „întâmplărilor de zi cu zi din școală”.
Cum se zbate sufletul unei profesoare
în prezența emoțională, determinată de „râsul sau lacrima, amărăciunea sau bucuria, trăite la maximum zi de zi”. Acestea sunt fapte și gânduri, dar mai ales sentimente. Aparent, par banalități ale unor relații obișnuite dintre un dascăl și elevii săi, cu lecții predate, teme, verificări, dar și citiri ale comportamentelor unor copii încărcați de gânduri și suferințe mascate.
Am spus „aparent”, întrucât Anamaria JITEA, profesoara de Dragoste, are talentul unui destoinic psiholog, citind pe chipul copiilor bucurii, fericiri, supărări, mâhniri, suferințe, emoții ori satisfacții. Limbajul, în care sunt postate impresiile zilnice pe site, pare desprins dintr-o imensă poezie.
Sunt compătimiți copiii, sortiți să stea prea multe ore în școală, apoi să învețe conduite pandemice, să răspundă unor decizii ale adulților, luate împotriva existenței naturale a vârstei, să învețe „multe inutilități” și să uite de copilărie.
Alteori, profesoara de Dragoste își revarsă iubirea înspre sufletele copiilor din clasa 0 (pregătitoare) până în clasa a opta, descoperind „aur” în copiii nebăgați în seamă ori etichetați ca ”răi”.
Pachetul emoțional se coagulează într-o fremătătoare iubire curată dintre profesoară și elevi, dând împliniri umane și clipe frumoase de existență. În loc de comentariu, iată un exemplu: „Ups! Îmi cer, umilă iertare și purcedem: copiii, familia lărgită, ci o mai fi fost pe acolo, se roagă cu patos, iar eu ador sunetul vocilor lor amestecate, cu delay ori fără, cu interferențe sau plânsetul fratelui mai mic în fundal, dar acest amestec al stropului nostru de rugăciune îmi face inima să bată și mai tare” (p. 83).
Ore sub nucul bătrân din curtea unei fetițe, despre online cu dragoste, + infinit, 2 de 10, Hristos la Milova și multe alte texte, împânzite de emoticoane, animate într-un dialog denivelat și popular, sunt sursă de atractivitate și îndemn la lectură.
Nerăsuflarea nu poate pune stavilă iureșului de a te împărtăși, ca cititor, dintr-o experiență didactică pasionantă și de a degusta din dragostea pe care o profesoară o răspândește printre așteptările copiilor.
Drum – jurnalul unui profesor de la țară – (2022) este o carte atipică prin limbaj și
problematică.
Ademenește prin întâmplări simple, trăite de o profesoară de Dragoste cu iubire pentru elevii cei mici și adolescenții căutându-se pe sine. Un foc lăuntric emoționează în fiecare cuvânt, frazele se savurează prin bogăția poetică a cuvintelor, textele au o mare cantitate de entuziasm înșăuat în jurul fiecărui emoticon, iar paginile excelează prin frecvența lui „D” de la Dumnezeu și de la Dascăl. Anamaria JITEA are har poetic și o imensă capacitate de risipire a dragostei printre cuvinte.
