Cum a ajuns scriitorul Ștefan MITROI să acumuleze atâta simpatie în Arad? Originar din satul Siliștea, de lângă Alexandria, comuna Vitănești, creează „povești ale cerului și ale pământului” din zariștea teleormăneană, găsind acolo personaje fermecătoare, așa cum au găsit Bănulescu, Preda, Stancu, Neagu, Istrati, toți provenind din câmpia dunăreană. Literatura prozelor scurte ale lui Mitroi devine un fel de poiană a lui Iocan, unde, seara sau în sărbători, țăranii dezbat probleme, bârfesc, comentează, adeseori se ceartă ori se împacă prin vorbe răstite ori îndulcite. Și-a risipit talentul în publicistică, scrieri pentru copii, teatru, dar excelează în proze scurte cu metaforizări poetice și cu dulcegării verbale ademenitoare. Titlurile acestor „proze scurte” posedă aroma publicisticii, știind că un articol se citește dacă titlul intră în spectacol și atrage lectura spre risipă. Amintim titluri de volume formulate atractiv: Războiul de după război (1987), Somnul verde al copacilor (1989), Ce iei cu tine în mormânt (1996). După experiența prozelor scurte, trece la scrierea volumelor de poezii, cum ar fi Bolnav de înserare (1992), Adio, îngere păzitor (2001), Buzunare cu grâu (2001), Memoria fumului (2023), ajungând la scrieri de amploare, cu o plajă narativă întinsă și personaje complexe, cum sunt romanele Cădere în cer (2003), Gaura (2004), Dulce ca pelinul (2008), Ziua înmormântării lui Gheorghe (2024). În ultimul timp, revine la „prozele scurte”, cum ar fi Poveștile cerului și ale pământului (2021), Noi povești ale cerului și pământului (2025), iar acum, foarte recent Mamă, pe mine nu vrea să mă muște nici un câine (2025).
Cantitatea de simpatie a arădenilor a dobândit-o grație lui Aurel USCA, pasionat iubitor de literatură, devenit fan al unor scriitori, pe care-i cultivă cu relevanță și deplină onestitate. Între aceștia se află Ștefan MITROI, căruia i-a elaborat un amplu dosar cu toate recenziile cărților sale apărute în presă, cu articolele publicate în Lumina a Patriarhiei ortodoxe române, cu orice fel de referință despre personajul său. Relația celor doi este reverențioasă, iar, la lansarea unor cărți, Ștefan Mitroi s-a întâlnit într-o veche prietenie și tacită prețuire cu Gheorghe Schwartz, autorul romanului evoluției umanității prin intermediul unor personaje din genealogia lui Schwartz von Schwartz. Personal, am prezentat volumul de poezie Memoria fumului (2023), romanul Ziua înmormântării lui Gheorghe (2024), Alte povești ale cerului și pământului (2025), precum și succinte considerații despre cărțile silișteanului de Vitănești.
Recent, Editura Junimea îi publică lui Ștefan MITROI treisprezece proze scurte cu titlul Mamă, pe mine nu vrea să mă muște nici un câine, însoțite de un studiu temeinic, semnat de Adrian Dinu RACHIERU: Ștefan MITROI, un „Povestitor al sufletului”, cu motoul „Totul e între o naștere și o moarte”.
![[RECENZIE] ȘTEFAN MITROI, PROZE SCURTE PENTRU CITITORI CURIOȘI](https://www.criticarad.ro/wp-content/uploads/2025/06/Stefan-Mitroi_proza-scurta.webp)
În esență, prefațatorul scrie despre „cordonul ombilical al amintirilor”, rezultate din satul mitologic (devenit personaj”), descoperind „fața nevăzută a întâmplărilor și scriind despre „încărcătura afectivă”, ca un fel de „autobiografie imaginară, fragmentarizată”. A. D. Rachieru îl consideră „inventiv, ludic, fantasmatic și poematic”. apoi „un însingurat meditativ, sentimental, vibratil și confesiv”. Observația Rodicăi Lăzărescu despre „fulgurații lirice mustind de tristețe” intră în ecuația înzestrărilor lui Mitroi ca scriitor. Realizează un „epos poematică-fantasmatic, arondat Teleormanului” (A. D. Rachieru), iar acestea afirmații nu pot fi contestate. Ștefan MITROI e un narator liric, „prozopoematic”, care și-a încrustat imaginația în amintirile viguroase păstrate în memoria satului său natal și a persoanelor devenite personaje de întâmplări adeseori ciudate.
De ce-ar fi dorit copilul să fie mușcat de câine? De ce-ar încerca un bărbat spânzurătoarea? De ce un doctor sănătos ar dori să se căsătorească cu o mireasă distopică? De ce un șef din servicii dă ordin ca locotenenții săi să se căsătorească în același timp, fără știrea mireselor? Etc. Întâmplările nu mai sunt preluate din amintire, ci se petrec în prezent, pomenind de Ucraina, de drone, de vânătoarea pe fășiile de pe graniță, de turul Franței, de ofițeri de anchetă, de strada mireselor fără mirese, de nașteri distopice (un copil cu două capete, „sănătoase”, inteligente, cu sentimente și speranța căsătoriei). Prozele scurte din acest volum nu se inspiră din amintiri și nu sunt sprijinite de memorie. Parcă știe că sunt tot mai puțini cititori zeloși și tenace, scrie scurt și condensat, cine să mai aibă dispoziția de a parcurge cinci sute de pagini și cu atât mai mult texte greoaie, contorsionate, dar plicticoase în lipsa unei educații pentru lecturi temeinice. Astfel că ultimele „povești” și „proze” ale lui Mitroi se pot citi de la prânz și până seara, ademenește cititorul cu punct culminant atractiv și cu deznodământ, rezultat dintr-o intrigă inedită. O altă ancoră se regăsește în stilul dialogat, capacitatea de narare esențializată, o subtilă inteligență de a da narațiunii „acel sclipici” care să atragă cititorul în capcana curiozității.
Moartea este un motiv literar. Un procuror anchetează. Altul e un mort norocos. Dacă volumul a primit titlul unei proze, e semn de valorizare dată de autor: Mamă, pe mine nu mă mușcă nici un câine. Dobre a fost mușcat de un câine turbat. A sosit ziua înmormântării lui Dobre pădurarul. Toate cele, casa, familia, mormântul, copiii erau ferite de oamenii satului. La școală, copilul e ocolit de ceilalți colegi. Apoi clasa rămâne goală. Într-o astfel de situație, băiatul de școală rostește cuvintele ciudate, cum că pe el nu vrea să-l muște nici un câine. Turbat, evident. Rițu, copilul, se preface nebun. Personajele prozelor au comportamente afectate și mintea rigidizată.
Cea mai viguroasă narațiune este totuși Născute văduve. Într-un orășel, s-a născut un copil cu două capete. Medical, este vorba de o distopie, o anomalitate congenitală. Pe strada Miresei, se nășteau din relații întâmplătoare doar fete. De această dată, într-un corp se regăsesc două capete și două inimi. Fetele cresc, merg la școală, sunt foarte inteligente, iar una se îndrăgostește de doctorul de familie. Una dintre fete îl cere în căsătorie, iar el promite răspunsul peste două zile. Bărbatul moare în accident. Fetele se îmbracă mirese și pier de dragoste neîmpărtășită. Gemenele devin prea devreme văduve.
Multe subtilități literare se pot dosi dincolo de textul prozelor. Încercările cuiva de a depista gândurile ascunse ale autorului sunt posibile eșecuri. Cine poate știi ce subtilități psihice tulbură, întâmplător sau cu intenție, comportamentele personajelor? Subtil, cum îl știm, ironic și amăgitor, Ștefan Mitroi lasă cititorului curiozitatea de a cotrobăi prin cotloanele întunecate ale cuvintelor spre a găsi, dincolo de poveste, semnificații tulburate de ambiguitatea situațiilor narative. Întâlnindu-ne curând cu autorul, îl vom convoca la un dialog, spre a-l readuce la condiția sa de procuror, care și-a ratat profesiunea licențială în favoarea scrierii creative.
Cartea, cu cele treisprezece proze și-a câștigat dreptul de a avea o după-amiază pentru o lectură instructivă și problematică. Ștefan Mitroi este un viguros prozator contemporan, care a înțeles în mod corect relația sa cu cititorii. Fără cititori, gloria e deșartă, iar un scriitor viguros de valoarea lui Ștefan Mitroi degustă gloria pe nesăturate.
Citește și:
- mai multe întâlniri cu scriitorul Ștefan Mitroi – AICI
