Am scris multe cronici literare despre romanele lui Gheorghe SCHWARTZ, iar prima, despre Martorul (1972), a fost publicată în revista România literară. Recent (vezi foto), am primit din partea scriitorului două volume: CE AM SPUS (Editura Mirador, Arad, 2019) și PROBLEMA (Editura Hasfer, București, 2019). Întâia carte este dedicată „tuturor scriitorilor frustrați din România și de aiurea”, cuprinzând o parte din „multele interviuri, răspunsuri la anchete”, de la debutul său în presă „în urmă cu jumătate de veac”, făcând, după propria afirmație, din „Gheorghe Schwartz propriul personaj”. A fost tentat să intituleze volumul Itinerar idealist, dar oricum, la un loc, însumarea intervențiilor într-un prim volum (vor urma și altele, spune autorul), conturează evoluția, „itinerarul”, unui prozator de succes, prolific, a cărui zilnică și densă preocupare este numai și numai scrisul. Sunt publicate răspunsurile solicitate de diferite publicații (Tribuna, Luceafărul, Scânteia tineretului, Flacăra, Orizont, Apostrof, Ateneu, Contemporanul, Observator, Familia, Discobolul, România literară, Steaua etc.). Punctele de vedere exprimate, sub formă de răspunsuri la întrebări incitante și de actualitate literară, precum și zvâcnirile de opinii critice dau imaginea unei conștiințe vii, a unui scriitor talentat, iscoditor și ispitit de condiția „bietului scrib” așezat în fotoliul nobleții literară și al senioriei artistice.
Ca să facem trecerea la următorul volum, Ce am spus se încheie cu o conversație confidențială, intitulată „Nu știu dacă sunt evreu sau român” (p. 408), incitantă, provocatoare și relevantă pentru viața unui scriitor care nu știe să facă altceva decât să scrie și „să se lamenteze” de rarefierea cititorilor de literatură contemporană și de „grave erori pe scările de valori”. Gheorghe Schwartz mărturisește că a scris 42 de volume, mii de articole, că provine din Lugoj, că în apartamentul său spațios nu are loc suficient din pricina cărților, că „nu merge la cărciumă” și nici nu face parte din vreo „gașcă” (literară), că „nu știu dacă sunt evreu sau dacă sunt român”, că se mândrește „cu mustața” (și de fotografiile cu pipă), că provine dintr-o familie bănățeană onorabilă de evrei, că citește necontenit și că „iubește oamenii” și altele.
***
Celălalt volum se intitulează Problema (toate titlurile cărților, ca și numele său, au opt litere scrise sau 8 sunete rostite), în care discută „problema problemei evreiești”, pornind de la ipoteza: „Unde trebuie să se situeze evreul – fizic și sufletește – în vremurile noastre, pentru a nu mai fi socotit de alții și de el însuși om problemă?” Gheorghe Schwartz comentează cu gentilețe situația scriitorilor evrei din țară și din lume, folosind argumente livrești, citate din propria operă, personaje (ex. evreul Țibor, personaj din romanul Cei o sută), fenomenul emigrației, studii de caz, documente istorice etc. Ura, antisemitismul, invidia, dezinformarea și altele au construit în jurul „evreului” o anumită mentalitate prin care principalele catastrofe ale lumii, ale oamenilor și ale comunităților, se regăsesc în „existența evreilor”, spune cu ironie autorul. În sfârșit, „de ce am rămas eu, evreul om-problemă Gheorghe Schwartz?”, rostește spre final autorul. Ca să găsească un răspuns care să transmită cititorilor un mesaj autentic, ia în calcul două aspecte: „problemele din grupul de adopție dat și problemele emigrării” (p. 263). Autorul face o analiză de psihologie transversală asupra comportamentului de grup (etnic), utilizând idei dintr-un text științific semnat de profesorul universitar dr. Gh. Schwartz, despre „psihologia comportamentului. Soluția emigrării pentru sine, ca evreu, spre „a scăpa de bobârnace”, nu a ales-o (deși avea atâtea alternative înainte și după 1989), crezând că România „poate să devină o țară extraordinară”, dacă s-ar însănătoși de trei mari ”tare genetice”: lipsa valorii cuvântului (1), ierarhiile aberante, în avansări, promovări în funcții decizionale (2) și „Totul începe, nimic nu se termină” (3). Concluzionează eseistul că evreii au fost salvați mereu de o minune, că nu vor dispărea cu toții din România, după cum „povestea omului problemă merge mai departe”.
***
Existența omului e adeseori condiționată de contexte independente de Omul însuși, după cum afirmă: „doar individul om, liber și sănătos, răspunde în spiritul psihologiei transversale la infinitatea de stimuli cu care este bombardat în mod permanent, fie că are sau nu analizatori pentru acei stimuli, fie că acei analizatori sunt interesați sau nu”. Cele de mai sus nu sunt recenzii de carte, ci scurte prezentări, care să îndemne la o lectură. Condiția scriitorului într-o societate tulburată și învolburată de decizii ciudate, condiția scriitorului evreu și a cetățeanului român de origine evreiască sunt chestiuni de analiză afectivă, psihologică și istorică asupra cărora se pronunță Gh. Schwartz. Ambele volume sunt surse de desfătare și au dreptul la o investiție de admirație pentru o scriitură fermecătoare în relatarea cu sinceritate a impactului social asupra sinelui.
