Notă: Baza romanului Unii plătesc pentru toți (2021) o reprezintă cazul judiciar real al doctorului Celus Ciobanu, s-a întâmplat la Arad și este sintetizat în articolul asociat Medicul CELUS CIOBANU – un destin făcut praf printr-un „șmen” de tip kafkian. Cazul doctorului Celus Ciobanu este doar un alt „curs mizerabil” predat de oameni din justiție despre „cum să distrugi cariera și viața unui chirurg ca să facă un interlop pușcărie mai puțină!” (Sasha Romanov)
***
Unii plătesc pentru toți (2021)
Caius Brăican, personajul principal din romanul semnat de Celus Ciobanu, cu titlul Unii plătesc pentru toți (2021), dispune de numeroase trăsături identice cu ale autorului. De aceea, încadrăm textul de 500 pagini în categoria romanelor autobiografice. Cunoaștem din presă că autorul (C. C.) este medic chirurg în Arad, a fost șef de promoție la facultatea de medicină și apoi obține licența în arte plastice, a desfășurat activitatea medicală la Arad, a suportat consecințele unei mituiri, urmată de interogatorii, fiind condamnat de instanță.
Caius Brăican este, la rândul său medic chirurg, cu aptitudini artistice (muzicale, arte plastice, sculptură), desfășurând activitatea la spitalul din Darbani, fiind victima unei înscenări judiciare, cu mită de 500 euro, în urma căreia este interogat, judecat și condamnat la câțiva ani cu suspendare. „Any resamblance or similarity with reality is pure coincidente” (orice asemănare cu realitatea este o pură coincidență). Nici nu e chiar așa. E realitatea adevărată, nu e similitudine, ci un anti-rechizitoriu (rechizitoriul este textul de acuzație al procurorului) prin care autorul/ personaj se disculpă și argumentează că a fost victima unei „farse juridice
cu final jenant”.
Autorul recurge la un truc literar: înlocuiește vocea sa cu vocea personajului principal, iar scrierea sa o atribuie unui prieten, care, cu cea mai elegantă discreție, schimbă nume de persoane și orașe, dar păstrează suficientă autenticitate spre a nu stârni controverse și dificultăți în identificarea acestora (medici, procurori, judecători, politicieni).
În continuare, ne vom referi la text, cu convingerea că autorul n-a dorit să fantazeze (prea mult), ci să relateze despre „o poveste inspirată din mediul spitalicesc”, să prezinte „istoria unui caz generator de controverse”, să atragă atenția asupra „disfuncționalităților sociale”, inclusiv despre „implicarea unei justiții corupte”, la manșa căreia se află „serviciile”.
În Cuvânt înainte, adresat cititorilor, Caius Ciobanu propune „o întâlnire cu gândurile mele”, cu „aventura mea” în pașii săi pierduți „în căutarea adevărului” (Ideea „pașilor pierduți” m-a călăuzit spre romanul avocatei – scriitor al Liei Alb, despre lumea Pașilor pierduți, cu justițiari încălcători de lege, cu articole juridice încâlcite și cu magistrați corupți, considerând că „Dreptatea nu se caută în tribunale ci doar la Dumnezeu”). Mai zice
autorul că și-„a lăsat fantezia spre imaginar”, generând „ficțiune cu dangăt de clopot”.
Deși Celus Ciobanu, se afirmă, inclusiv de către prefațator, că este „un roman social – politic – polițist”, opinia
mea este că subțirimea narativității irigată de fantazare este prea evidentă spre a nu susține că romanul de debut este mai degrabă un anti-rechizitoriu, o formă de apărare analitică și lucidă a discursului nerostit al victimei, atrasă într-o întâmplare scenarizate și regizate cu cinism și meschinărie de către colegi („mioritica rivalitate de breaslă”) și „ceata de funcționari publici, travestiți ai legii” (p. 11). Afirmă cu nervozitate că „justiția e la cheremul unor grupări de interese, străine de valori precum onestitate, adevăr și dreptate” (p. 12).
Ce a declanșat această meditație lucidă și analitică, fără de care nu s-ar mai fi scris „romanul”? Chirurgul Caius Brăican, cu o practică medicală reușită timp de 37 ani, este provocat de „un personaj dubios”, un client parșiv și manipulat, pentru o operație de subțiere a burții. Acesta insistă să-i ofere șpaga în avans, pentru ca imediat să fie preluat de agenții legii, conduși de procurorul Dârvoi, constatând flagrantul delict. În urma denunțului, este
urmărit penal pentru luare de mită, interogat, încarcerat și judecat, dându-i-se o pedeapsă penală. Doctorul consideră că e „o farsă juridică cu final jenant”, prilej de a analiza „realitatea ticăloasă, strâmbă, nemiloasă și agresivă”, a cărei victimă a ajuns, prin complicitatea magistraților, a mediului profesional medical, a avocaților jucând „la două capete”, a judecătorilor dependenți de „servicii”, a unor denunțători dubioși, aranjând din
pușcărie „scenariul incredibil”: „ Lumea e altfel acum, spune el, e întoarsă cu cracii în sus. Au dărâmat principiile, au distrus valorile, au rămas doar cumetria, impostura și veninul” (p. 23).
Înscenarea judiciară a fost declanșată de un pușcăriaș mafiot, găsind în procurorul Dârvoi un ins vulnerabil, situație din care amândoi aveau de câștigat: pentru Roibu Codrin însemna înjumătățirea pedepsei, iar pentru procuror promovarea.
Pe ce se baza înscenarea?
Se conta pe încătușarea unui medic vestit (oricare ar putea fi acesta!), folosindu-se de „un obicei pământean”, considerat „recompensă neortodoxă” pe care un pacient o oferă drept mulțumire unui doctor pentru practica sa reușită. L-au ales tocmai pe el, la sugestia unui coleg, Horia Șupeu, prieten cu procurorul și exemplu de invidie profesională. Punându-i se cătușe chiar în momentul găsirii mitei, considerat deci „pericol public”, doctorul a suportat umilințele, dar și satisfacția colegilor, dr. Samuel Novak (profesorul universitar la Universitatea privată), a grațiilor blonde (Blidar și Burnega), experte în „giumbușlucuri manageriale”, încurajând „viesparul, încrâncenare și patimă, vecină cu patologia” în secția medicală a municipalului. Relatarea punctului său de vedere despre un asemenea scenariu, a cărui victimă putea fi oricare dintre colegii săi, va fi un prilej de analiză critică a mediului medical arădean și a mediului judecătoresc arădean: „Oamenii în alb erau toți mărunței comparativ cu falșii cavaleri ai dreptății, îmbrăcați în uniforme și robe, duhnind de izul unor infracțiuni de corupție incomparabile…”.
Recunoaște că provocările pacienților sunt permanente și aproape fiecare vine cu întrebarea: „Cât mă costă, domnule doctor?”. Nici un procuror nu ia atitudine față de mituitor, ci doar față de „medicul corupt” și față de foloasele sale în raport cu pacienții, iar acestea poartă numele de ciubuc.
În final, din această „horă drăcească a justiției penale”, iese cu o condamnare de doi ani cu suspendare și interzicerea dreptului de a exercita profesia medicală pentru o perioadă de timp. De pe-acum, își dedică interesul să analizeze în liniștea sa artistică, fiecare personaj, să-i citească reacțiile și atitudinile, să le scaneze comportamentele și să concluzioneze asupra dezmățului social, a cărui victimă a fost.
Vinovat fără vină? Toți au o vină, dar, în această situație, doar unul plătește, adică El, pentru acei medici care acceptă mituirea. Vinovat este sistemul social și politic, alcătuit din persoane dubioase și superficiale, din personaje mioritice, sufocate de invidie și vicii, animând „o rețea a mafiei de stat”, găzduind „oportuniști, lacomi, lași și invidioși” (p. 139).
Societatea e asemuită cu o scenă, iar viața e o piesă de teatru, în care actorii dau un spectacol grotesc, regizat din umbră de rețele mafiote de partid și de stat, crede autorul. Oamenii cinstiți și demni conviețuiesc alături de lepre ascunse, au comportamente de lupi mioritici și de hiene lacome, hrănindu-se cu suflete naive și cu destine vulnerabile. Oricare om poate deveni victimă, întrucât societatea funcționează după principii preferențiale și impune criterii de evaluare părtinitoare, în funcție de decidenți și de sursele de putere politică ori administrativă.
De ce poate fi încadrat acest text în categorie artistică, trecând dincolo de un mesaj justificativ și de (dis)culpabilizare a unor categorii profesionale?
Personajul Caius Brăican, alias autorul Celus Ciobanu, are aplecări artistice, de armonie, creativitate spațial-simbolică și coloristică, după cum aflăm din ”biografia celor doi”. Deși recurge la o modalitate, care, dacă
i-am da crezare, ar trece drept plagiatură (atribuind scrierea unui prieten), Celus Ciobanu are talent literar și o bună știință a scrisului. Are câteva pasaje pline de farmec sentimental, care îndulcește neliniștea personajului și revolta sa împotriva semenilor din secția medicală, a delatorilor și a „gunoiului moral” din justiție. Menționăm câteva: viața de familie, plimbările cu bicicleta în natură, observarea unei viorele care înflorește între cărămizi, superbul basm al primăverii cu admirația primilor ghiocei, „cântecul mierlei în prag de Crăciun”, starea de
libertate resimțită în atelierul de sculptură, încântarea în fața frescei din subsolul secției („văgăuna”), „leagăn al gândurilor nelimitate și al viselor înaripate” (p. 315) și alte câteva. Totodată, are o capacitate artistică de a creiona personaje negative, supuse degradării morale, de a medita asupra configurației sociale și a meschinăriei omenești: „În marele ceaun social, mămăliga stătea să plesnească”.
Sculptează „un Nou Icar”, „Moara de timp”, „Fosila”, „Prizonierul și călăul” etc., ca și cum și-ar regăsi astfel echilibrul emoțional, prin refugiul în artă. Dar oricât ar încerca să deguste libertatea prin intermediul sculpturii (și această pare o formă de defulare!), este necontenit obsedat de înscenarea ce i s-a făcut, procesul, excluderea
sa din profesiunea medicală, mizeria umană. Obsesia „oamenilor sănătății bolnave”, a „oamenilor dreptății strâmbe” nu-l îndeamnă spre răzbunare, ci spre reconfortare prin scris: „Am povestit destul de frumos, poate doar cu ceva patimă”, se autoanalizează (p. 394).
Cu conștiința (oarecum) liberă, gândurile sale ating adeseori zone lugubre: „În toate domeniile de activitate, de la politic la administrativ și din justiție până la sănătate, magistrați, medici și polițiști încalcă legile în mod grosolan” (p. 431).
În scenariul romanului, mișună „tipologii perverse”, „pervertiți moral”, „mari ticăloși”, alcătuind doar „un braț al caracatiței”. Remarcabilă este sinceritatea relatării, ostentația afișată în deconspirarea imposturii și abuzurilor, toate adresate celor din „categoria grosolăniilor plebeiene”. Dialogurile, descrierile, evenimentele – ca moduri de expresie narativă – poartă în sine patima și ofuscarea autorului, determinând o lectură dinamică, implicată și ademenitoare. Deși roman de debut, Unii plătesc pentru toți dispune de suficiente elemente care să-l încadreze în epitetul de reușit, în ciuda intenției subtile de a da textului savoarea de a fi un pseudo-rechizitoriu (subiectiv) de justificare personală. Drama sa profesională are loc în contextul unei culpabilizări generale a condițiilor care favorizează manifestarea mizeriei morale a oamenilor. Sinistrele personaje și găștile lor mafiote construiesc o existență în care insul este vulnerabil și oricând „vinovat fără vină”.
Unii plătesc, cum a fost și el, pentru toți: „Plătesc doar unii, la întâmplare”. Când oare lumea va dori intens să se implice în eradicarea energică a mizeriei, ca „filozofie de viață”?
Articol asociat:
[ACTUALIZARE 1] Medicul CELUS CIOBANU – un destin făcut praf printr-un „șmen” de tip kafkian
