Bifrons (Editura Cartea Românescă, 2025) este, înainte de toate, o carte care pune sub semnul întrebării granițele dintre document și ficțiune. Volumul – ultima parte dintr-o trilogie începută de Daniel Vighi și Viorel Marineasa cu Plânsul bătrânului tenor dramatic sovietic. Memorator pentru tanchiști și continuată cu Pas de deux – se distinge printr-un procedeu narativ original: extragerea prozei din documente istorice și transformarea lor în texte literare mai degrabă imaginative decât strict istorice. Titlul însuși, Bifrons, este simbolic: derivat din imaginea cu două fețe — una orientată spre trecut, alta spre prezent — și sugerează dublul scop al volumului: recuperarea trecutului și reconfigurarea conștiinței istorice, prin prisma unei literaturi care nu se mulțumește să reproducă faptele, ci le reinventează în verdicte narative.
Cartea se deschide cu o introducere și un „Text pilot”, ambele semnate de Viorel Marineasa, care stabilesc tonul întregului proiect: un echilibru atent între rigurozitatea documentară și libertatea ficțională. Capitolul central, intitulat Bifrons incertus, este un spațiu în care texte paralele — „dublete narative” — reconstituie fragmente din istoria Banatului, pornind de la diverse surse. Aceste texte aduc în scenă personaje și episoade reale și le explorează nu doar ca fapte, ci ca narațiuni bogate în semnificații culturale.
Această abordare multiplă, în care fiecare episod istoric este reinterpretat din două perspective distincte, dinamizează trecutul: nu avem o singură versiune, ci un dialog între voci, între moduri diferite de a înțelege memoria. Este un demers care pune cititorul în postura de coautor, provocându-l să completeze, să compare, să negocieze sensuri.
Bifrons nu este o simplă colecție de povestiri istorice; este o carte despre relevanța memoriei într-o epocă a uniformizării culturale. Autorii pornesc de la documente despre Banat — o regiune adesea marginalizată în istoriografia națională — și construiesc din ele o narațiune epică de amploare, demonstrând cum fragmentele locale pot reflecta teme universale: diversitatea identitară, tensiunile dintre centru și periferie, dar și impactul evenimentelor istoriei mari asupra lumilor mici.
Unul dintre cele mai remarcabile aspecte ale cărții este tehnica „dubletelor narative”. Marineasa și Vighi își păstrează voci distincte în cadrul volumului, contribuind cu texte separate, unde perspectiva fiecăruia iluminează diferit aceleași subiecte. Această procedură nu diluează însă unitatea textului, ci o îmbogățește, evidențiind complexitatea evenimentelor prin diversitatea interpretărilor.
În partea intitulată Addendum, Marineasa continuă experimentul postmodern folosind pseudonime, având grijă să păstreze spiritul colaborativ cu Vighi, chiar și după dispariția acestuia. În fine, secțiunea Reset, scrisă împreună cu Alexandru Potcoavă, oferă un portret emoționant al lui Daniel Vighi ca om și scriitor.
Bifrons este o carte dificil de încadrat în limitele unui gen literar: nu este nici istorie, nici ficțiune pură, ci o fuziune poetică între cele două. Prin Bifrons, Marineasa și Vighi oferă un model de proză istorică care nu se subordonează convențiilor narative tradiționale, ci se aventurează în zone hibride, unde ficțiunea devine un instrument legitim de explorare și recuperare a memoriei colective.
Volumul este deopotrivă un omagiu adus locurilor și oamenilor care în mod normal rămân în afara marilor narațiuni istorice și o pledoarie pentru o literatură care să creioneze trecutul cu aceeași responsabilitate cu care construiește viitorul. Literatura nu este doar o oglindă a realității — ea este, în acest context, o forță de reconfigurare a modului în care înțelegem cine suntem și de unde venim.
- VEZI mai multe CĂRȚI – AICI
