Fiecare zi, de la începuturile Creației, a adus cu sine cel puțin câte o noutate sau o născocire a omului. De obicei ceva care să îmbunătățească starea lui de confort sau de supraviețuire. La cele perene nu s-au adus modificări. Chiar dacă, pe alocuri s-a încercat. Oamenii au procreat într-un singur fel, și așa a reușit omenirea să străbată cele circa șase mii de ani de existență.
Apoi, ei au fost nevoiți să-și asigure traiul zilnic, din cultivarea pământului pe care l-au avut la dispoziție.
Nu s-au născut cu pământ cu tot. El, (pământul) era deja acolo, așteptându-i pe oameni să fie răscolit). Mai întâi au experimentat cantitățile necesare pe unitatea de timp, apoi, în funcție de rata creșterii numerice a lor au socotit să mărească proporțional suprafețele cultivate. Totdeauna o făceau după un tipar bine învățat și însușit. Nu aruncau semințele la întâmplare pe orice suprafață. Și nici pe orice fel de sol. Știau că mai înainte de semănat era nevoie ca suprafețele rânduite culturilor să fie pregătite într-un anume fel. Dacă n-o făceau, mureau de foame.
Cu timpul s-a trecut de la munca manuală cu animale la cea mecanizată, automatizată și acum digitalizată. Niciuna dintre aceste noi tehnologii nu a inversat fluxurile inițiale. Le-a performat pe cele însușite din vechime. Doar pentru ca recolta să fie pe măsura cerințelor sporului natural global.
Dacă la începuturi majoritatea oamenilor erau angrenați în acest tip de muncă, cu timpul unii dintre ei, au înțeles că nu e nevoie chiar de toți și s-au calificat în alte domenii.
Lăsând ca de munca grea de sub arșița soarelui să se bucure tot mai puțini dintre ei, restul și-au ocupat timpul cu administrarea vieții acestora, adică a celor care nu mai prea aveau vreme de altceva decât de agricultură. Cu alte cuvinte administratorii devenind cu timpul politicieni și-au oferit cu reală bunăvoință disponibilitatea de a-și ajuta semenii programându-le restul de viață rămas după muncă, conform teoriilor din capetele lor odihnite.
Mai târziu s-au inventat societățile bazate pe schimburi comerciale.
Odată cu ele s-a pus capăt definitiv egalității inițiale. Unii erau nevoiți să producă iar alții, mult mai puțini stabileau prețul muncii lor. Ultima frază pare a fi una corectă, numai că realitatea dezvelită în cele șase milenii arată că de fapt este vorba de sclavie. De la care, spune istoria, majoritatea s-a îndepărtat încă de acum două mii de ani, alții au doar câteva sute și câțiva încă o au oficial. Neoficial însă, întreaga UE este o structură de tip sclavagist.
Cu toată clamarea ei democratică de la vârfuri UE se comportă exact precum faraonii Egiptului. Și nu doar UE, ci și organizațiile globale care strâng banii națiunilor în instituții pompos denumite ca națiuni unite ce deservesc popoarele lumii și le direcționează spre un mare bine comun.
În fapt ele în mod cinic prezervă un anumit traseu prin politici transfrontaliere națiunilor astfel încât nimic să nu se schimbe în ierarhiile stabilite după anul 1945. Când, cei mari au decis, măcar pentru o sută de ani, cum să arate lumea în ansamblul ei.
În altă ordine de idei, părinții UE creștin-democrate, n-au reușit să prevadă abandonarea principiilor constitutive ale uniunii de către cei ce vor fi apărut ca lideri în următorul mileniu. Este știut de altfel că, prea mult bine va aduce modificări de structură indivizilor.
QED:
Educarea noii generații de după cel de-al Doilea Război Mondial s-a făcut abrupt către o societate care renunță la valori perene. Și așa se explică azi lipsa de valori morale a generației de 50-60 ani care a crescut fără a cunoaște nimic din ceea ce părinților lor le-a lipsit.
Ba, din contră, explozia progresului din partea a doua a secolului XX la care se adaugă libertatea totală și tipul de educație au creat cu adevărat un om nou fără empatie și mai ales fără valori morale. De aici la permisivitatea cvasi totală a oricăror manifestări anormale și atipice n-a mai fost nici măcar un pas. Așa explicăm apariția curentelor de gândire minoritare dar cu multă obrăznicie în eclozarea lor pe scena globală.
Aproape că ne impun o acceptare fără condiții a modului lor de viață. Chiar încearcă să ne pedepsească prin legi discriminatorii. Este ca și cum niște maimuțe sosind din spațiu pretind să trăim cultura și viața lor în ciuda celor șase mii de ani în care ne-am derulat viața noastră normală pe pământ. Și noi să tăcem, altfel riscând închisoarea.
O astfel de lume vrea UE să ne aducă în case? Sau una în bucătăriile noastre din care să lipsească proteină din animalele care, (abia acum descoperim) ies prea multe gaze și, ca o concluzie, riscăm să dăm foc la pământ.
Și noi încă mai stăm cu brațele încrucișate bâșnâind după un lider care să ne trezească din adormire?
Asta poate să facă din noi exact ceea ce și-au propus neoamenii din alianța antinormal de la Davos. Dacă vom analiza mai profund creștin democrația, vom putea constata că implementarea ei depinde foarte mult de calitatea umană. Or, în acest caz am avut după anul 1990 la vârful UE aproape fără excepție oameni de slabă calitate.
De cele mai multe ori impuși de către grupuri de interese economice sau de altă natură să administreze ceea ce se dorea a fi o uniune de state sub un steag unic. Numai că în tratatul de aderare nu s-a reușit să se impună o cedare completă de suveranitate, ceea ce a încurcat puțin intențiile lor. Doar că și-au păstrat unele condiții în eliberarea de fonduri de coeziune prin care statele mai slabe din punct de vedere economic ar fi trebuit să fie ajutate să atingă niveluri mai ridicate de trai și de consum. Niveluri apropiate celor din statele neatinse de comunism. De fapt democrația a devenit placă turnantă pentru dictatură. Datorită calității umane tot mai deficitară a celor împinși în față cu alte scopuri decât bunăstarea popoarelor.
