Odată cu progresul noi am dezvoltat și ideea că relele și crimele din trecut nu mai pot fi văzute în timpurile noastre. Acestea pe fondul schimbării în bine a oamenilor. Deci nu vom mai vedea arderi pe rug, spânzurători, răstigniri, fier încins pe piele, scoaterea de unghii și multe altele, asemenea acestora. Da, ne bucurăm de civilizație. Sunt tot mai puține state în care pedeapsa cu moartea se mai aplică. Și e foarte bine. Nu neapărat ca semn al civilizației cât mai degrabă ca dovadă a faptului că cei ce promovează legi au înțeles că viața omului nu poate atârna de balanța unei justiții. Și așa neexistând pedeapsă capitală nu vor exista nici opțiuni legale ca mijloc de aplicare a uciderii.
În ciuda acestui progres am rămas încă în urmă cu omorâtul oamenilor ca urmare a deciziilor eronate ale politicienilor. Acest tip de decizii nu duc imediat la moarte, ci se întâmplă treptat prezumându-se fapte menite a repara un rău sau în cazul războaielor, o pedeapsă cu scop de îndreptare. Așadar, războiul a rămas, în ciuda progresului, mijlocul cel mai eficient prin care oamenii să se omoare între ei fără a deveni acte justițiabile. În celălalt caz, de care chiar generația noastră a avut parte, declarativ s-a urmărit anularea efectelor unui virus care, din spusele unora a afectat întrega planetă, și politic am făcut cunoștință cu pandemia. De fapt cu efectele măsurilor datorate ei.
De obicei aceste desfășurări se proiectează cu multă vreme înainte de a fi declanșate. Nu apar spontan. Deși noi cam astfel le percepem.Nici vorbă. Sigur că aflăm despre ele mult mai târziu. Uneori însă „simțim”, nu neapărat extrasenzorial, că totul este o făcătură cu scopuri oculte, altele decât grija față de noi. Măcar că mulți dintre cei implicați direct în „făcătură” nu au habar de ceea ce fac considerând că își respectă meseria sau chiar jurământul. Deși lor, în primul rând le incumbă sarcina de a se informa minuțios și responsabil, în perioada nefastă numită pandemie foarte mulți au devenit chiar promotori ai tratamentului inventat peste noapte. Și, normal, neverificat. Acum avem date serioase despre acele timpuri și concluzia este că am fost „trași pe sfoară” oficial și legal de cei cărora le-am dat mandatul să aibă grijă de sănătatea noastră.
Pentru că am trecut prin acea perioadă noi nu uităm realitățile de atunci și nici pe cei care, la televizor blestemau pe toți împotrivitorii vaccinării. Care, ce să vezi, sunt cam aceiași care azi dau buzna în cămările pline de protecții ale globaliștilor.
Cred că e util să ne amintim fiecare de timpul când elevi în primele clase fiind, mai luam câte o bătăiță de la alții mai mari decât noi. De multe ori nevinovați. Ne amețeam cu promisiunea unei răzbunări dar timpul așeza diferit lucrurile astfel încât pedepsirea agresorului nu mai era o necesitate. Poate chiar deveniserăm amici. Și acel conflict, dureros la momentul încasării, nu mai conta în vreun fel. Deși nu-l uitam.
Acum, când timpul a șters amintirea restricțiilor și amenințărilor din pandemie, e normal că nouă să nu ne mai ardă de trecut. Doar că, rămân întrebări. La care avem o nevoie disperată de răspunsuri. Nu le voi scrie, nici pe unele cu atât mai mult nici pe altele. Cert este că ceea ce ni s-a spus până acum de oficiali, de la noi și din UE nu a avut darul să convingă decât pe cei cărora nu le mai pasă. În general pe cei care n-au pierdut pe nimeni atunci. Cât despre suferința lor? Bine că a trecut, d-aia suntem oameni, trebuie să mai și suferim. Nu-i chiar așa.
Dacă încă n-avem răspunsuri corecte, înseamnă că făptuitorii sunt pe mai departe capabili să repete astfel de acțiuni. Și, din nefericire, îi vedem azi pe aceiași că decid din nou în contra noastră la vârful UE.
Cine vrea război și cine vrea pace? Sau de ce unii vor război în timp ce alții vor pace? La aceste întrebări trebuie să răspundem. După putința și pricepera noastră.
Eu îmi fac aprecierile plecând de la istoria Europei începând din mijlocul mileniului trecut. Franța nu este o țară de la care să luăm lumină sau înțelepciune. Germania sau Anglia sunt pe același palier de nefrecventabilitate. Nu dezvolt aici, dar amintesc doar masacrele religioase, asmuțirea categoriilor sociale una împotriva alteia, asasinatele și comploturile politice sunt doar exemple care le țin departe de gazeta de perete cu: AȘA DA. Și nic măcar nu se potrivesc la rubrica cealaltă. Sigur va trebui inventată: AȘA NICIDECUM. Cum să ne spună azi Macron și Ursula că Europa are nevoie de o armată comună care să meargă să bată Rusia? Dacă unii sunt nebuni, nu înseamnă că noi trebuie să le facem jocul sau să intrăm alături de ei în nebunia lor.
În niciun fel de alianță noi nu am avut vreun avantaj. Întotdeauna am fost tratați precum, cel mult, fratele mai mic și mai sărac. Care contează doar cu căldura corpului său în încăpere. Așa că tuturor celor care le arde de război cu Rusia noi trebuie să le spunem: mergeți, nu vă stăm în cale. Dar vedeți să nu vă prindă iarna ca pe Napoleon. Vă putem ajuta mărindu-ne producția de șenile. Și cu ceai de dezmeticire.
Citește: mai multe OPINII ale autorului – AICI
