Termenul, știm cu toții sugerează la prima vedere o sinucidere a unui japonez care nu suportă umilința. Deci, e o chestiune de mândrie. Care are în final moartea voită a protagonistului. Ce legătură au acestea cu poporul nostru? Pentru că noi nu ne scoatem măruntaiele cu sabia și nici nu acționăm precum elefanții bătrâni. Stăm liniștiți în băncuțele noastre și așteptăm să se deranjeze madam cu coasa manuală să-și facă ea treaba. Așa e creștinește și asta ne e tradiția și cultura.
Totuși:
Facem mereu în așa fel încât să ne omorâm atât la propriu cât și la figurat pe aceia dintre noi care practică meserii vocaționale. Nu sunt multe dar sunt de importanță vitală, toate câte sunt. Mă refer acum la aceea de medic sau doctor în accepțiunea largă. Suntem martori chiar în aceste zile la o campanie împotriva unor medici din toată țara care au fost prinși că au luat mită. Reprobabil, dezgustător sunt cuvinte des auzite din gura formatorilor de opinie din media românească. Poate așa e, dar eu cred că merită discutat subiectul. Pentru că este posibil să nu fie mită. Nu iau apărarea niciunui doctor. Fiecare are capacitatea să o facă în dreptul lui. Numai că nu pot să nu remarc faptul că în prostia noastră ne tăiem singuri creanga pe care stăm.
A fost prins sau i s-a generat un flagrant unui medic că a luat bani pentru a opera pe cineva. În condițiile în care acel medic este plătit din bugetul statului tocmai pentru astfel de activități. Pentru a putea face un flagrant nu sunt necesare nici măcar două săptămâni din cele cel puțin 300 pe care un medic le petrece învățând. Acestea doar în anii de universitate. Apoi, admițând faptul că medicul este corupt, ce instanță din România ar avea capacitatea morală de a-i aplica vreo sancțiune? Pe ce s-ar baza ea? Pe o lege? Ce fel de lege ar fi aceea? Există cineva care are prerogative să stabilească modul cum funcționează un om cu vocație? Doar Dumnezeu poate da astfel de porunci. Sigur că într-o societate normală trebuie să ne încadrăm cu toții în norme și reguli. Chiar și doctorii trebuie să se încadreze în codul lor etic. Și, din fericire noi știm că o fac. Majoritatea. La noi când e prins unul cu „fofârlica” sunt anatenizați toți. E celebră replica dintr-un film (Balanța) cu Răzvan Vasilescu, a unui secretar de partid din cealaltă vreme: cum mă, noi avem aici un doctor de calibru cu rezultate excepționale și care nu vrea la București, și voi îl băgați la pușcărie că i-a dat un pumn unui securist? Cam astfel de probleme avem noi, printre multe altele.
Care sunt motivațiile pentru care acum cei din DNA s-au activat pe astfel de teme noi putem doar bănui.
Sigur n-o fac pentru că le-a venit rândul la registratură. Nu așa se „umblă” pe acolo. Dar despre asta nu vreau să scriu că oricum n-are rost. Cei de acolo nu-și vor schimba atitudinea decât dacă vom renunța la ideea de poliparitidism politic. În acest context (cum ar spune o guristă de la A3) se mai miră românii că doctorii aleg să profeseze aiurea prin Europa? Oare de ce nu fug și parlamentarii prin lume să profeseze?
Rezolvarea oricărei probleme existențiale din România este una pompieristică. Cauzele mereu sunt trecute cu vederea sau se inventează cu totul altele. Or, dacă acceptăm minciuna în detrimentul unui adevăr, fie el și dureros, atunci nu trebuie să avem pretenții de la oameni să se comporte normal. DOCTORII NU IAU ȘPAGĂ, ȘI NICI MITĂ. Pe astea le iau milițienii, procurorii și toți ceilalți care nu sunt în stare de altceva. Sunt chestiuni diferite. Chiar și acel doctor care cere bani pentru o operație nu poate fi încadrat la șpagă sau mită. El știe ce eforturi materiale, de timp și logistică a depus pentru a se pregăti să opereze oameni. Noi mergem la doctor pentru că, în general ne-am neglijat sănătatea în beneficiul divertismentului și vrem ca el (doctorul) să fie pregătit la maxim și să ne facă bine. Or, acesta cu doar cei 6 ani de facultate nu prea are cum să știe cum să ne facă bine. Are nevoie de mult mai multe informații. Care costă bani. Mulți. Și statul îi dă doar salariul. Mai puțin decât al unui polițist de la rutieră. (Nu intru în comparații discriminatorii)ș
Un doctor ia mită doar atunci când scrie un document medical neconfrom cu realitatea dar care îi folosește pacientului. Atunci când este plătit suplimentar pentru un act medical pacientul nu dă mită, el contribuie la documentarea doctorului. Poate că unii dintre cei ce s-au grăbit să înfiereze patriotic pe cei „prinși ” de DNA cu bani pe mese cred că doctorii ar trebui să vândă semințe la meciuri pentru a face rost de bani să participe la conferințe sau măcar să se aboneze la reviste de specialitate. NU. UN DOCTOR TREBUIE PREȚUIT. Și să mulțumim lui Dumnezeu că și-au făcut un rost în țară și nu pleacă să îngrijească bolnavi prin lume. Aproape aceleași considerații sunt valabile și pentru dascăli. De toate nivelurile.
Nu înseamnă nimic faptul că printre ei se mai află și indivizi imorali. Care cer bani dar nu fac ceea ce spun. Aceștia au și ei vocație dar nu de doctori ci de derbedei. Ei trebuie să stea pe lista celor de la DNA. Celorlalți, care își fac treaba nici să nu le trecem prin față. Și, sunt majoritari.
Citește și:
2 comentarii. Leave new
Foarte frumos…educativ…patetic s.a.m.d
Dar oare de ce nu merg medicii astia supermedici in privat?…Acolo,corect,cer cat vor pe actul medical!
Cine poate si vrea plateste,cine nu,nu.
In domeniul „la stat”,este un risc major de presiune pe pacient…Vrei sa fii vindecat,bagat in seama,sa beneficiezi de act medical in masura posibilitatilor?…Daca dai,ai.Daca nu dai…ai sanse sa nu…
Situatia asta vine din urma cu 30 si mai bine de ani si nu va disparea decat cu participarea si din initiativa personalului medical.Dar atata timp cat le si mai canta in struna…Slabe sanse.
Doar frica de urmari legale ar putea elimina aceasta meteahna.
Si ca sa fie clar.Cei carora scriu astfel de articole,le-as sugera sa incerce sa afle cati dintre cei ce se prezinta la facultatile de medicina pentru admitere,o fac din pasiune,fara interes material.
Vă înțeleg punctul de vedere. Doar că nu plecăm din aceleași start-uri. Eu scriu despre o profesiune vocațională în timp ce d-voastră faceți aprecieri cu privire la niște oameni. Cei despre care eu am scris nu se tem de rigorile unor legi, ei înțeleg viața puțin diferit de cum o facem noi. D-aia vorbim despre vocație. Pe de altă parte nimeni nu le cântă-n strună „șpăgarilor”. Ei nu-și fac loc în articolul meu. Aceia fac parte dintr-o altă poveste, despre care presa scrie zilnic. Și în final; nimeni nu desparte vocația, de om trăitor printre noi. Chiar dacă pun un preț mai mic pentru nevoile sociale ei tot au nevoi normale, și deci le sunt necesari banii. Încă o dată, nu-i apăr ( știu ei mult mai bine să o facă) eu doar încerc să atrag atenția cu privire la adevăratele pericole și la încercările unora de a le deturna către alte segmente ale societății.