Constantin BUDULECI (n. 1979, Cisnădie) a publicat proză în revista Iocan și versuri în revistele Oglinda literară, Revista de povestiri, Viața medicală, Revista Psyche și OPT motive (platformă online). A apărut în antologiile Aripile cenușii ale păsărilor pe liniile de înaltă tensiune. Antologie Mornin’ Poets II (Brumar, 2024), Ecouri din pădurea întunecată: evadări în Twin Peaks (Tracus Arte, 2024), Astra Poetic. Histories (ASTRA Museum, 2024), Antologeek II (Editura pentru Literatură și Artă, 2025). În 2022 a publicat la Editura Tracus Arte volumul de poezie Orașul covoarelor. Scrie cronică literară în revista Planeta Babel și pe site-ul citeste-ma.ro. De profesie este economist.
Pregătește un volum de proză cu titlul Viața cu Neluțu, în curs de apariție la Editura Polirom, din care ne-a trimis un fragment în premieră:
«mama s-a trezit singură cu trei copii într-un oraş plin de români. habar n-avea unde se află. la câteva zile după ce au sosit aici, soţul ei a plecat spunând simplu că o părăseşte. mama, când a auzit asta, nici nu l-a băgat în seamă. ştia că nimeni nu poate să facă aşa ceva. era o idee prostească a bărbaţilor, care mereu se întorceau, aşa auzise de la alte femei măritate. dar la ea nu s-a întâmplat asta. după câteva zile banii s-au terminat, mâncarea era puţină, copiii nu puteau sta flămânzi. trebuia să apeleze la mila celor din jur, să o ajute să-şi caute de lucru, iar „Postăvaru“ a fost singurul restaurant care a angajat-o. toţi bărbaţii din oraş, la terminarea programului de lucru, intrau acolo să bea o bere şi mai trăgeau câte o palmă peste fund femeilor de serviciu. aşa şi-a primit mama descrierea de „unguroaică a dracului“, când o halbă de bere a aterizat în capul unui bărbat împreună cu o înjurătură ungurească pentru că o plesnise peste fund. acesta s-a ridicat ameninţător ca să o bată. şeful restaurantului a venit repede şi a împins-o pe mama spre o uşă pe care scria „Intrarea persoanelor străine interzisă“. nu a mai lucrat o săptămână în salonul restaurantului, a lucrat după uşile unde nu aveau voie persoanele străine, şi ea chiar se simţea străină acolo, dar cel puţin putea plânge mai des. se uita pe fundul farfuriilor de inox şi se vedea pe ea. strângea buzele, îşi privea obrajii şi, în timp ce auzea glasul tuturor bărbaţilor din salon, vorbind, râzând, zbierând, ciocnind halbele de bere, ea se gândea în ungureşte la ceva. poate la copii. poate la mama ei. farfuria avea pe fund o fărâmă de pâine lipită acolo, muştar uscat în formă de semilună, zgârieturi de la atât de multă folosinţă, dar mama se vedea dincolo de ele. câteodată îi curgea o lacrimă pe obraz, care era atât de transparentă încât nici nu se vedea în imaginea ei pe farfurie, alteori zâmbea brusc, ridicând din umeri, de parcă se gândea la un făt-frumos care venea după ea călare şi o ducea spre o viaţă mai frumoasă. după un timp, a început din nou să lucreze în salonul restaurantului, unde nu putea să aibă ochii în lacrimi. treceau zilele la fel de repede cum treceau berile prin gâtlejul bărbaţilor transpiraţi şi plini de scame de lână de la covoarele pe care le ţeseau timp de opt ore în fiecare zi. mama ducea halbele goale în spatele barului, iar când erau prea multe, le mai şi spăla sau mătura cioburile halbelor de bere care scăpau pe jos, fără să certe pe nimeni, fără să scoată nici un cuvânt. seara pleca singură pe străzile Cisnădiei, mereu cu teamă de prăpădiţi, beţivi sau câini. privea des în jur, inclusiv spre cer, de parcă de acolo putea veni pericolul cel mai mare. erau puţine lucruri de care mama nu se temea, iar printre ele erau dracii. în rest, mergea tot cu teamă. asta până într-o seară, înainte de închidere, când tata a întrebat-o dacă o poate conduce acasă. era vară, afară se întunecase, iar mama nu observase că ochii tatei aveau culoarea florilor de nu-mă-uita.»
- Vezi mai mulți invitați ai rubricii CRITIC GUEST – AICI
