Ohara Donovetsky (n. 1969), absolventă a Facultății de Litere a Universității București (1994), are un masterat în Literatură Comparată și Teoria Literaturii (1995), este doctor în filologie și scriitoare.
Semnează Gramatica limbii române ca o poveste (Corint, 2013, 2014), cartea de eseuri pe teme frazeologice Vorbe la purtător în izmene pe călător. Despre cum folosești zicerile limbii române când ești departe și ți-e dor (Corint, 2021), volumele de versuri Meniu cu lupul în poală (CDPL, 2022) și Ce treabă are Gutenberg (CDPL, 2024), epistolarul Cozonac la patru mâini, în colaborare cu Doina Jela (2021) și volumul de proze Ceai de zahăr ars, în dialog cu picturile Iuliei Șchiopu (Editura pentru Artă și Literatură, 2024).
Este autoarea romanelor Casting pentru ursitoare (Polirom, 2018; nominalizat în 2018 la Premiile Uniunii Scriitorilor din România, secțiunea Cartea de debut, și la Festival du Premier Roman de la Chambéry; tradus în limba bulgară de Vanina Bojikova și publicat de Editura Paradox, în 2025; în curs de apariție a ediției a doua, revizuite, la EPLA), Întâlnirile unei profesoare rătăcite (CDPL, 2019) și Puzzle cu pețitoare (Trei, 2020), Vedere cu solzi (EpAL, 2025).
Este prezentă în antologii, cu eseuri în Prof de română I, III, IV (CDPL, pentru vol. III, Spațiul dintre punct și virgulă) și cu texte literare în Nume de cod: Flash Fiction (Paralela 45, 2019), Literatura la feminin (Seneca, 2021).
Ține rubrica Cuvinte-vedetă și cuvinte-doamne cu voaletă din Observator cultural.
Poeme din Meniu cu lupul în poală, CDPL, 2022:
repetenți
probabil rămânem des repetenți
de fapt
dar lasă
nu se vede
pe insta sau facebook,
lasă, îți spun,
putem trece clasa urmărind canale de youtube sau gândindu-ne la altceva
la cai verzi pe pereți
la cât flatulează vacile planetei
la puricii din blana ursului din pădure
la pământul plat
și la alt rahat,
ce mai tura-vura,
de rerum natura
nu-i greu de înțeles,
vrei însă să crezi baliverne,
nu știi sau te-ai plictisit de adevăruri eterne,
rezultatul e-același,
cădem toți în cap, o luăm la vale,
nu avem nici aripi din șindrile ușoare,
carpe diem scriem, carpe diem citim,
și nu isprăvim,
nicio mănăstire pentru pomenire,
socrate e mort, trăiască socrate,
poți să deambulezi și fără filosofie
și fără adevăruri științifice,
fără maieutică și hermeneutică,
poți să trăiești fericit până la adânci bătrâneți
fără să treci clasa
la urma-urmei
oricine poate rămâne repetent o dată
în viață
la urma-urmei
ce e rău să ajungi repetent o dată
pe viață
cum mi-am eliminat adversarii
la micul dejun am înghițit-o pe cenușăreasa,
avea gust de cenușă,
și oasele picioarelor mici.
te înghit, i-am zis,
dar nu-mi placi,
să știi,
aș vrea să te uit de îndată.
nu mai bine cauți tu altă cale, măi fată?
că asta,
cu bal, caleașcă și prinț,
e răsuflată
și gogonată.
la prânz am înghițit-o
pe frumoasa din pădurea adormită,
avea două capete, fusese altoită,
nu mai era una ca luna,
ci geamănă străină cu albă-ca-zăpada,
și nu țineam minte cine era cea cu obrazul dat cu pomadă.
nu era deloc bine,
apăruseră confuzii,
nu mai știam
cine are contuzii,
cine măr, cine pitici sau urzici,
cine adoarme și cine ce face,
cui i-a rămas mărul în gât și de ce
oricine
ai fi tu,
bicefalo,
mai bine te-nghit, am strigat,
piticii își țineau cușmele-n sus
și târnăcoapele afară din teacă,
perrault adormise, freud s-a crispat,
jung a-ntins un cearșaf nou pe pat,
am mâncat singură,
altceva era important
la cină am zis:
iubită scufiță,
ești o dezmățată
că ai acceptat să te lași mâncată,
sigur, nu știai,
te-a ademenit,
s-a schimbat în oma și te-a amăgit,
știi ce? bullshit,
uite, într-o versiune veche-veche și-uitată
te-ai prins mai devreme și l-ai păcălit,
ai fost curajoasă, ai avut free will,
când s-a dat la tine, ai plecat tiptil,
te-ai scuzat cuminte,
că faci pipi, sanchi, că te speli pe mâini,
ai scăpat prin chepeng.
o, rămâi, rămâi n-a funcționat,
ți-a venit și ciclul, nu te-ai dezbrăcat,
ai rămas virgină, ai ieșit din joc,
bravo, fată dragă, nu e rău deloc
(deși nu e fabulă, avem o morală)
așa era în arhipoveste,
nu știți, ziceți, zău,
păi, îmi pare rău,
dragi fete-fetițe, sorry,
search google red hood ancient story,
scufița nu trebuie să ajungă în lup,
fata, femeia, nevasta, bunica
nu trebuie să ajungă în lup,
nu trebuie să ajungă în lup
nici iezii, nici mieii,
lăsați-i pe zmeii,
paraleii, de vor,
curteni, părinți, farisei, dacă vor,
ei s-ajungă în/la lup,
voi, don’t worry,
learn the new or
the ancient story
nu judec, nu, dar zic că
lupul este prezent peste tot,
uite și tu, cică,
dacă frica e mare,
lupul e și mai spăimos,
eu nu mă lepăd de lup,
și nici lupul de mine,
năravul din fire n-are lecuire,
lupu-i lup și-n sculare și-n culcare,
nu judec, nu, dar zic
că lupul este peste tot,
pentru mine e chiar un hobbyhorse,
uite și tu,
cică lupul e parte importantă din imaginarul colectiv,
are foame de lup omul-lup,
și-și schimbă părul, homo homini lupus face gură de lup
când n-o face de șarpe,
suflă case de pe fața pământului și mănâncă iezi,
trei, șapte și alte numere prime,
nu judec, doar zic și eu,
că uite, lupul poate iubește și el, nu credeți?
aduce el noaptea, moartea, coșmarul, întunericul, hula, pericolul,
el trece dintr-o parte-ntr-alta,
din afară înăuntru,
e, adică, maestrul de ceremonii,
se ocupă cu rite du passage,
nu știu nici eu,
dar nu e miraj, nu e fata morgana, nu e zburător,
el e mâncător,
întâi mielul,
apoi barza,
apoi oaia,
de blana ei are nevoie
să se sinucidă cu stil.
Poeme din volumul Ce treabă are Gutenberg, CDPL, 2024:
Podul din Esslingen
Pe pod
în sus, în jos, în cruciș și-n curmeziș
trec oameni de sâmbătă,
și fata în rochie roz de balerină,
și amanta în pantofi cu toc cui,
și doamna cu mers de regină,
imigranți,
apatrizi,
integrați,
tolerați,
simpatizanți ai noii stângi,
militanți fără culoare,
ecologiști entuziaști,
bărbați pe tocuri,
cai mascați și câini bălțați,
vina se-mparte egal pe pod,
dar și misiunea în lume,
dar și întâmplarea că trăim laolaltă,
lumea trece la promenadă,
Gutenberg n-are nicio treabă,
doi tineri cîntă jazz,
ea cu pantaloni de mim și cap de albină,
el cu saxofon și pantaloni fistichii,
banii cad în cutia saxofonului
în timp ce pe pod trece
fata cu crinolină azurie
nu te speria, nu e alt timp,
e doar o ședință foto de rutină,
fotografiile
ne
înghit
flămânde,
oamenii trec pe pod,
zici că se duc la bal-mascat
și mie mi-e dor de acasă
ca de un țărm,
ca de o sirenă,
ca de un cititor
care să mă ia de mână, să mă treacă o apă
și să mă ducă la mal.
în siguranță doar la liman,
după vâltoare
și în poveste
aș fi acasă.
Trebuie doar să trec podul
sau să dau pagina.
Gutenberg doarme
Pe celălalt mal.
Dear Margaret Mead,
Azi bogații lumii fac cure criogenetice,
se retrag în bungalouri selecte,
fac terapii de grup,
țin diete selecte
cu un cartof copt pe zi
vizitează Alaska și Cercul Polar,
fac sesiuni de meditație sub aurora boreală
și excursii în deșert unde înnoptează socialmente corect politic cu beduinii sub cerul liber
beau apă filtrată, mănâncă alge
și își cumpără o planetă sau o stea abia descoperită,
plănuiesc retrageri galactice
pentru momentul când planeta va fi inhabitabilă
deplâng pierderea resurselor planetei,
e de bon ton
să îi preocupe istoria triburilor necunoscute, viitorul nesigur și aerul impur,
ignoră televiziunile de știri, dezbaterile politice și trepidațiile lumii urbane,
secretul e în pădure, în satul uitat, în plantele din medicina ayurvedică, în uleiuri esențiale,
în sanatorii regeneratoare,
frigul le conservă tinerețea,
chirurgia estetică fină îi face păpuși.
Chiar tu mi-ai spus, dear Margaret, dear Margaret,
Că primul semn de umanitate
A fost un femur vindecat,
dar al celuilalt, al celuilalt, al celuilalt.
But
There’s a hole în their bucket, dear Margaret, dear Margaret,
There’s a hole in their bucket, dear Margaret, a hole.
Calfă nedemnă
Călătoria e ucenicie întârziată,
anii de ucenicie,
târzii și necanonici,
se așază unul lângă altul,
în sensuri
și răspunsuri
unele
peste
altele.
O știu bine
cu mintea din spatele minții
(sau nu o să știu niciodată),
drumurile mă poartă ele pe mine.
Dar vă spun, ăsta e adevărul,
încerc să învăț îngerii protectori după miros,
să le aflu rostul.
Dar vă spun, ăsta e adevărul,
încerc să-mi găsesc după sete geamănul neștiut
sau calfele-tovarăși de breaslă
și sufletul zburătăcit printre clopotele de vecernie.
Adevărul este că habar n-am.
Sunt o calfă nedemnă.
Hălăduiesc cu păsări și duhuri de sfinți, pe rând sau deodată,
trăind viețile celor al căror duh mă învață ce sunt.
Am noroc.
Găsesc ce nu caut.
- Vezi mai mulți invitați ai rubricii CRITIC GUEST – AICI
