Educația, de orice fel, este, în primul rând, o chestiune de organizare. Deci nu te naști cu ea ci o cultivi în funcție de locul în care ai venit pe lume și mai ales de posibilități. Nimeni nu resimte, copil fiind, nevoia ei, responsabilitatea implementării ei revenind adulților din imediata proximitate. De beneficiile ei ne vom bucura însă la vârsta deplinei maturități când alte preocupări vor umple timpul și vom putea constata cât de ușor este să trăiești având elementele fundamentale asimilate. Și, de pe aceste poziții, vom aprecia instantaneu orice eroare de comportament. La ce ne folosește asta? Întrebarea are un sigur răspuns categoric: la alegerile pe care le facem cu privire la cei din jurul nostru. Dacă, spre exemplu, știind toate cele de mai sus, facem alegeri greșite, trebuie să excludem din start argumente care aruncă vina pe alții. Prieteniile rele strică obiceiurile bune scrie în Biblie, cu alte cuvinte, însoțirile împotriva firii, pe lângă imaginea exterioară defavorabilă, duc ireversibil la începutul falimentului. O altă veche zicere românească spune: mărul putred strică pe celelalte sănătoase. Invers nu se întâmplă.
Scriam la început despre responsabilitatea celor mari în privința educării copiilor. Trendul acestui timp încearcă să ne convingă de faptul că transferul acestei „slujbe” către instituții din societate va fi numai în beneficiul părinților, care astfel, au mult mai mult timp liber în care să-și trăiască viața după ceea ce societatea este în stare să ofere. Nimeni însă, dacă ar fi întrebat, nu ne poate spune cum va arăta această generație educată de module prestabilite și nici nu ne poate garanta că ea va transfera următoarei, elementele primare cu care se exprimă familia. Sau, poate chiar asta se urmărește dar din motive lesne de înțeles nu ni se spune în acest moment.
Când spuneam de educație nu mă refeream strict la acumulare de norme de convițuire, de respect, ci la întregul set de informații care permit o individualizare completă a celui ce își face intrarea în societate (profesie, talent lucrat, etc). În concepția cu care noi am fost crescuți, nimeni nu poate decide cu privire la altul, nici chiar părinții. Ei pot fi cel mult sfătuitori, îndrumători. În viitor acest lucru se vrea a fi dispărut complet iar instituția să spună în funcție de nevoia societății ce fel de loc va avea individul. Care, probabil prin lege nu se va putea opune. Educația presupune cum spuneam organizare. Toate informațiile primite își vor primi locul în funcție de fișierul deschis în timpul acumulării. Altfel, vor arăta precum o cameră unde, în lipsa dulapurilor, sunt aruncate toate hainele împreună cu ceea ce nu și-a găsit loc în altă parte. Cam așa este în mintea celor care au rămas cu elemente puține din școală.
Poate credem că acestea se vor întâmpla peste câteva generații, dar premizele introducerii lor le trăim chiar în aceste vremuri. Din păcate, pare că o mână nevăzută acționează în această direcție iar nouă ne este aproape imposibil să o identificăm ca persoană fizică. Cred că mai degrabă trebuie să fim atenți la cei ce acum încearcă să „„niveleze” terenul pentru sămânță. Să-l facă apt pentru cultura nouă. Nu e o chestiune cu care să glumim sau pe care să o luăm la preț de matineu. Depersonalizarea familiei prin acceptarea pretențiilor unei comunități nefirești la nivel global, agresiunea cvasi-totale a mediei tv, internet asupra copiilor, tendința de slăbire a codurilor penale astfel încât multe din infracțiunile actuale să nu mai fie culpabile, sunt doar câteva din semnele că cineva vrea altfel. NU sunt întâmplări izolate. O schimbare de acest gen necesită chiar o revoluție. Una globală. Cea franceză de la sfârșitul secolului 18 nu a pornit spontatn ci a fost pregătită din timp. Manipularea maselor a fost principala armă a ei, iacobinii având ascendentul unei bune pregătiri în domeniu.
Vom spune că: având în vedere această avalanșă care se coboară peste noi, avem noi oare arme să ne opunem? E chiar greu să răspundem acum, pentru că unei strategii construite „a la long” de oameni cu mintea bolnavă la întuneric trebuie să îi blochezi din început mișcările. Iar ei speculează tocmai pe starea actuală de neputință și propun cu mesaje pacifiste tot felul de politici drepte, care, de fapt, nu sunt decât chemări la anarhie totală. De fapt e o cursă întinsă întregii omeniri. Odată prins în ea, nu mai rămâne, pentru a supraviețui, decât să te supui noilor reguli.
Când se va întâmpla asta? Din nou e greu de răspuns, dar putem estima cu o eroare minimă. Este nevoie de o confuzie generală. Probabil că raportul dintre oamenii educați și profani nu a atins scorul critic, dar când institutele de sondare vor da un click, atunci se va prăbuși totul. Nimeni nu va ști exact ce se va fi întâmplat până când pe toate canalele va veni cineva să spună și va da și primele reguli. Atunci deja va fi târziu.
Așa după cum arată lucrurile ar părea că noi nu avem nici un fel de șansă. Doar că, putem totuși întârzia declanșarea planului prin proiecte educaționale inițiate de ONG-uri ostile corectitudinii politice, în așa fel încât să reușim să-i scoatem pe mulți din stadiul de amoebă umană. Sigur că e nevoie de resurse fizice, financiare și logistică care nu sunt la îndemână. Vor fi atunci când se va realiza riscul ascunderii acestor noi filozofii de pseudo-viață. Dar până atunci presa este un mijloc foarte bun și la îndemână pentru a încerca să îi dumirească pe cei nevoiași cu mintea să înțeleagă ceea ce trăiesc chiar acum. Cu condiția ca și ea (presa) să fie convinsă de acestea.
(Foto: www.brainyquote.com)
