Pare că din când în când pentru noi românii, această întrebare devine chiar serioasă, nu numai o repetare a unei replici deja devenită chiar glumă. Și, dacă bine ne gândim, răspunsul este unul foarte simplu. Avem de ales între doi oameni cu cetățenie română, bine cunoscuți de societate sau de electori. Considerând însă că electoratul nostru s-a maturizat suficient în cei 30 ani de când votează cât de cât liber, ceea ce va ieși câștigător după numărătoarea din seara de 24 noiembrie va deveni o tendință pentru cel puțin următorii 30 ani sau poate chiar mai mult. Cu alte cuvinte, ceea ce vom vota va excede persoana propriu-zisă iar votul va conta doar în vederea prezervării sau nu a unui sistem ce încă funcționează în imersiune. În astfel de circumstanțe sigur va trebui să luăm în considerare o altă paletă de criterii în ceea ce privește personajul pe care îl vom mandata să reprezinte statul român în funcția supremă. Nu atât de mult în atributul relațiilor externe cât în ceea ce înseamnă dezvoltarea unei păci sociale între hotarele noastre bazată pe cel puțin câteva direcții esențiale: bunăstare, solidaritate, dreptate socială. Sigur, ele sunt elemente concrete ale creștin-democrației și poate am avea așteptări de la un partid de centru dreapta să le asume dar având în vedere faptul că lipsa totală a interesului pentru aplicare de doctrine, confuzia fiind în acest caz scopul care s-a urmărit, astăzi le găsim (elementele) la orice tip de formațiune politică, indiferent de felul în care ea se definește a fi: de stânga sau de dreapta. Nevoia de construcție găsește oferte din absolut toate doctrinele politice. Nu e doar la noi, le regăsim peste tot, mai ales în UE, unde interesul este unul meschin. Dar asta chiar nu mai contează. Problema rămâne la ce vom face noi. Nu e o întrebare ci doar o constatare. Cum ziceam: spre ce dorim să ne îndreptăm? Chestiunea asta cu valorile europene este trâmbițată de mai bine de 10 ani încontinuu, ca semn al faptului că prinde greu la români. Pentru că nu prea se cunosc aceste valori și majoritar nici nu vrem a expune țara la necunoscut. Vorbind de ele, mai degrabă ne gândim la promiscuitatea morală decât la valori creștine, cele care au stat la baza edificării Uniunii Europene. Valori care astăzi au rămas doar în stadiul de enunț, altele luându-le locul datorită așa-zisei corecte politici. Ca și cum până la ele politicile au fost incorecte.Da, spre acea Europă cu valori moral-creștine, eclozate cu mare greutate, ne dorim cu toții. Cu o singură condiție. Reimplementați-le mai întâi. Nu le negați.
Apoi, ca urmare imediată reconsiderați, pe fond, ideea de UE, nu doar în formă scrisă. Vă asigurăm astfel de toată susținerea noastră și nu vom avea nici un fel de ezitare să-l votăm pe cel care vă reprezintă. Acum însă, ne fie cu iertare noi avem o cu totul altă treabă. Încă ne gândim dacă e bine sau nu să lăsăm altora destinul acestei țări. O predăm total UE în forma ei de azi sau regândim și ne așezăm pe o cale care să permită exclusivitate totală în decizie românilor ca nație. De fapt, pe fond și în principal, cam asta e întrebarea. Nicidecum, noi cu cine votăm? Oamenii, sau cei doi, sunt importanți într-o mică măsură în acest context. Mai exact noi ne confruntăm cu o problemă de identificare sau de identitate. Sigur că asta sună puțin mai elitist dar nu schimbă cu nimic datele. Acceptăm și faptul că avem conaționali mai gângavi la minte și vor vota ca urmare a stimulilor viscerali dar ei nu formează decât o nesmnificativă minoritate. Nici nu contăm în analize pe ei. Sunt acolo și atât.
Revenind. Cine dintre cei doi a avut sau are o agendă personală sau ascunsă de noi? Este un semn suficient de clar că omul ascunde lucruri din motive care chiar dacă ar părea că ne scapă noi tot le intuim. De cealaltă parte însă, avem o carte deschisă extrem de previzibilă de la care știm exact la ce să ne așteptăm. Ne dorim un autoturism de ultimă generație căruia îi lipsește elementul principal și suntem nevoiți să o ținem în garaj sau o Dacie în care după ce alimentăm pornim și plecăm unde avem de mers? Că, ne mai oprim pentru reglaje sau alte mărunțișuri, face parte din cultura noastră să ajungem când o vrea Dumnezeu, dar ajungem. E o imagine ale cărei detalii nu corespund întrutotul personajelor reale, dar rămâne mesajul ei. La ce ne folosesc formele fără fond? Uneori acestea produc și costuri mari. În timp. Nimeni, nici chiar cei din minoritatea amintită mai sus, nu hrănește un câine care nu e bun de nimic. Noi, în schimb, deși ne pretindem un popor inteligent am făcut-o și o parte dintre noi suntem încă dispuși să o mai facem. Argumentele că lucrurile stau astfel sunt atât de puternice încât mie îmi este chiar rușine să le mai amintesc aici. Că aceia care își mai doresc să hrănească animalul (referirea e la câine) nu vor să admită faptul că argumentele stau în picioare, nu am a le spune decât că aștept ziua în care câinele îi va mușca decisiv fără urmă de regret. Pentru că, la urma urmei e câine și asta e în natura lui. Să muște. A mai fost unul în istorie cu exact aceleași apucături, și culmea din același aluat, de la care poporul lui și-a luat „plăcuțe” la greu.
Închei cu un exemplu. Pe Insula Paștelui, undeva în sudul Atlanticului, un grup de turiști cercetau din priviri insula în ciuda faptului că ghidul îi îndemna să se uite la statuile de piatră enorme ce făceau ca insula să fie una cunoscută și remarcabilă. Ca și cum pietrele mari erau ceva ce ei vedeau zilnic, măcar că le vedeau pentru întâia oară, acești turiști se interesau de ce locul se numea Insula Paștelui? Evidențele uneori foarte aproape și ușor de deslușit nu sunt întotdeauna suficiente pentru mințile care nu sunt cuplate la prezent. Acestor oameni câteodată le e greu să înțeleagă și faptul că: prima soție este întotdeauna aceeași cu soția din prima căsătorie. Noi însă va trebui să conviețuim cu ei până la adânci bătrâneți. Și, mai grav, să admitem că nu am fost destul de parșivi să le descurcăm mințile. Spun parșivi pentru că neavând corespondent logic la modul cum își folosesc capacitățile care fac diferența dintre om și alte specii, ar fi fost singura cale de a-i bloca să nu facă prostii. Cu urmări.
