17 august 1925 – 17 august 2025. 100 de ani. La Șiria, se organizează, chiar în acest sfârșit de săptămână, o manifestare cultural – istorică dedicată Centenarului morții scriitorului IOAN SLAVICI. A fost înmormântat la Schitu Brazi de lângă Panciu. Acolo, locuia la una din fiicele sale. Dar sufletul i-a fost cuprins de dorul de Acasă, iar acest loc al nașterii a fost ȘIRIA.
( Foto – Muzeul Memorial „Ioan Slavici și Emil Monția” de la Șiria)
Multă vreme, poate prea multă, Ioan Slavici a vorovit în grai șirienesc, mai cu seamă când evenimentele familiale îi aminteau că s-a născut la poalele cetății Vilagos și că neastâmpărul copilului îl caracterizau ca un mic derbedeu curios, șturliubatic și pornit spre năzdrăvănii. Umbla el prin sat și asmuțea câinii sătenilor, urca în copaci și culegea ouăle ciorilor din cuiburi, spărgea căsuțele din lut ale rândunelelor, crăpa geamurile vecinilor, sărea din vârful pomilor în apa de scăldat și căuta cu săpăliga prin cetatea abandonată după comori. Mai urca pe creneluri să ia puii de vulturi, sub amenințarea ciocurilor acestor agresori nobiliari, păzitori ai zidurilor de piatră. Despiedica iepele și le încăleca noapte prin viile oamenilor, ajungând la oieri și ascultând, în preajma focului, poveștile acestora. Avusese Huțu o copilărie „înspăimântător de fericită”, iar din când în când în viața adultului se ivesc din memoria limbajului vorbirea șirienească și încâlcelile rostirii populare.
N-a fost „băiat bun și nici cuminte”. Păcat că i-o luase Creangă înainte cu Amintirile din copilărie. Ale lui ar fi fost la fel de fermecătoare, pentru ardeleni, fiind, firesc, împănate cu germanisme, maghiarisme și șirianisme. Eminescu, după ce s-au cunoscut la studențimea din Viena îi spune, haiducind împreună, „frakie gye gyncolo” (iar în replică Slavici îi zice „Turcule”).
Multe alte amintiri despre Tata Bătrânu deapănă Cristina Struțeanu, nepoata lui, pe care le publică, recent, în revista clujeană de cultură Tribuna (pe care Slavici a înființat-o în 1884). Dar mai sunt și altele necunoscute sau puțin cunoscute din viața atât de zbuciumată a autorului Morii cu noroc. De pildă puțini știu că întâia soție a lui Slavici, Katy Magyarosy, căreia Eminescu îi zicea Slăvicioaia, după divorț, a venit la Lipova și, aflând că are cancer, s-a îmbrăcat în rochie neagră cu dantele, și-a cumpărat un sicriu fălos și s-a spânzurat cu șnurul de la lampă. Katy a refuzat să-i facă copii, dar a doua soție, Eleonora Tănăsescu, olteancă din Râmnicu Vâlcea, nu mai puțin strașnică și fioroasă decât prima, îi naște șase copii. 
(Foto – Ioan Slavici cu soția Eleonora și fiul Titus după încarcerarea la Vacz foto din 1889 în Silezia)
Își făcea singur din pană de zburătoare instrument de scris chiar la bătrânețe, iar din camera lui se auzea „scâârț, scâââârț”. Când familia tăcea se auzea vocea lui: „Da’ vorbiți tare, vă rog, nu șopocăiți, că mă siliți să trag cu urechea și chiar că atunci nu mai pot lucra”. La un prânz cu majestatea sa, Regele, zice „că puiul se mănâncă cu mâna”. Și multe altele, încă aceea că „făcuse de cinci ori închisoare, când de-o parte când de alta”. Când la unguri, când la români. Zice Boia, istoricul: „dacă la unii scriitori … se constată un ușor deficit de caracter, necazurile lui Slavici se trag dintr-un surplus de caracter”.
Autorul Pădurencei pune în gura frumoasei fetișcane din Zimbru rostirea sa în grai moțesc: „Fac șie fac după cum mă povățuieșce inima mee șî mă povățuieșce gându mneu!”. Scrisul său stă la temelia literaturii române, așa cum am demonstrat în monografia pe care i-am dedicat-o lui Ioan Slavici (Timp și spațiu, Fundația Ioan Slavici, Arad, 2005). Argumentez că doar prozele sale inspirate din spațiul arădean (Șiria, Ineu, Lipova, Curtici, Zimbru) au valoare de referință, așa cum sunt reconstituite în Moara cu noroc, Pădureanca, Mara, Budulea Taichii, Popa Tanda, basmele culese și prelucrate (Doi feți cu stea în frunte, Florița din codru etc.). Celelalte (Ceas rău, Hanul ciorilor, Mitocanul, Gogu și Gogușor, Comoara părăsită) sunt texte artificoase, fără fior narativ și lipsite de virtuți literare.
Maiorescu, Eminescu, Creangă, Caragiale, Slavici au pus temelia valorică a literaturii române și au dat o direcție nouă, modernă, a culturii române. Șiria e întâiul spațiu spiritual al spiritului arădean care asigură întrarea toponimică a genialei proze romanești în cultura și literatura română.
Foto – Statuia din fața Colegiului Național „Moise Nicoară” (fost Ioan Slavici) Arad
Citește și:
- PEISAJ ȘI ATMOSFERĂ ÎN NUVELA „PĂDUREANCA” DE IOAN SLAVICI
- OMAGIU lui Ioan SLAVICI, om al școlii și pedagog
- Eveniment cultural – „Pași nemuritori de Ianuarie… Eminescu – Slavici”, organizat de Muzeul memorial „Ioan Slavici și Emil Monţia” si Școala Gimnazială „Ioan Slavici”
