Andreea Ciobanu are 20 de ani, este studentă, iubitoare de cafeluță și munte, iar poezia este spațiul unde locuiește când overreacting. Vorbește despre oamenii de care se îndrăgostește zilnic, singurătate și lucruri la care nu poate ajunge.
*
datorită ție am scris și eu ceva mai puțin apăsător.
n-am mai scris despre amor sau lucruri ce mă întristează
deși mereu când consum bere chiar și
cu aromă de fructe & 3,5% alcool
mă gândesc la tine
și parcă nu-i totuna dar țin să cred că ești frumos
și dacă te-aș pune la mine în poezie,
conținutul ar fi doar numele tău plus minus
dependențe ce mă apasă
și nu se tratează cu pilule leacuri băbești sau afecțiune.
vremea arată că în bucurești
va ploua trei nopți la rând și gata cu ieșitul
la miezul nopții în parc ascultând lorde
și dându-mă în leagăn, crezând că astfel viața
de adult nu mă va lua în surprindere din nou.
femeia din tramvaiul 21
își lasă greutatea pe sacoșele abia urcate
și își șterge lacrimile în timp ce
în mine se rupe ceva și mi-e teamă că o voi vedea pe mama
dacă intru pe sinonime.ro și scriu
cu majuscule
dragoste
îmi va arăta cuvântul mama
și numele tău.
*
visul meu e să fiu wikipedia
pentru plăcerile femeilor tinere
semi-independente ce nu știu dacă
cei 330 mililitri de vin afectează paracetamolul.
înghiți capsule cu multivitamine și stingi gazul,
cu precauție te adăpostești în colțul de unde
poți da click pe butonul de cumpără acum
și o persoană din spatele monitorului te asigură
că ți-ai cheltuit banii în mod iresponsabil pe lucruri de care nu aveai nevoie oricum,
dar cel mai probabil e un bărbat care nu va înțelege
girl math și că singurătatea asta nu e la fel de rea
ca relațiile amoroase cu ei.
visul meu e să fiu wikipedia
și să ofer răspunsuri personalizate precum
nu matei, nu mai căuta detalii despre cartea ei
preferată pe care nu o vei înțelege
iar matei va da click pe căsuța nou apărută și
va selecta
mai multe
pentru că nu are încredere în inteligența artificială
sau intuiție feminină,
nu are încredere iar eu mă deschid cu viața
sylviei plath pe tot fundalul
iar matei din fața monitorului, nu va înțelege nimic.
*
mâine nu o să fiu fericită,
nu o să mai vomit sau consum alcool ieftin
mâine o să arunc margarina din frigider
și o să fac curățenie în dulapul cu medicamente,
nu o să amân să citesc din nou cărți
care mă distrug emoțional și vor intra în mine
pentru următoarele 90 de zile,
voi șterge geamul din cameră și voi aplica
cremă pe tatuajul nou-născut
îmi voi spune de pe acum,
mâine nu voi fi fericită.
poate am să ascult același playlist melancolic
timp de trei ore în care
aș putea învăța pentru examenul de luni,
sau să mă prefac că citesc și gândul nu mi se duce
la serialele abandonate
la tot felul de lucruri neimportante
care nu-mi vor
defini viața
mâine voi fi productivă,
am să plâng dorm,
un fel de rutină zilnică.
*
toți cei pe care îi cunosc sunt bolnavi
ce nu te omoară, nu te face mai puternic.
prezența constantă a anxietății și a fricii
devin parte din tine
și exercițiile de respirație sunt acolo,
ca un chit de ajutor extra.
în liniște te întrebi dacă iei deciziile corecte,
dacă este o idee bună ca și mâine să stai în camera supraaglomerată
și să vorbești cu ai tăi pe video
care încearcă să-ți ridice moralul deși sunt triști,
te întrebi dacă o să stai de anul nou pe canapea
sau o să le dai o șansă prietenilor tăi
și poate te vei simți mai bine și vei mânca
salată de vinete și aperitiv,
în timp ce asculți playlist ul sfânt cu piese de crăciun.
dragostea și AZT nu se iau cu iluzii,
nedetectabil=netransmisibil
eu vreau să mă pot iubi (să te pot iubi)
vreau
să
nu
simt
teamă
când
mă
gândesc
la
iubire.
vreau să simți că te pot iubi cu toată ființa,
cu toată durerea
cu toate cicatricile
cu toată spaima ce mă îmbracă și îmi acoperă ochii,
vreau să ating și să nu simt durere
să nu simt niciun fel de presiune,
ci doar
l i n i ș t e
(poem scris în urma proiecției de scurtmetraje toți cei pe care îi cunosc sunt bolnavi & a discuției, cu ocazia Zilei Mondiale de combatere SIDA, 1 decembrie)
*
empowerment
corpul tău are nevoie de medicamente, uite,
scoate niște poezie din mine și înghite-o
cu puțină cafea
dacă vrei, ia și 125 grame de iubire
așa vom avea împreună o inimă sănătoasă de 250 grame
care nu va necesita terapie & pastile cardiovasculare
ia-o și joacă-te cu ea, cu jumătatea mea de inimă
n-am nevoie în întregime de ea,
extraiubirea este oricum ineficace pentru o persoană
extratristă ca mine, nu crezi?
eu am jumătate de tiroidă și aș fi obișnuită
și cu jumătate de inimă,
dar de tine îmi este milă să trăiești cu jumătăți,
să tânjești după afecțiune
după mâini priviri seri semiromantice
dependențe și alinări.
nu trebuie să afli câtă durere poți duce
nu trebuie să te sperie aniversarea de douăzeci
nu trebuie să plângi după nimeni
în special după persoane cu care ai avut
un schimb de replici pe insta și nimic mai mult
trebuie să-ți folosești și rațiunea,
trebuie să faci liste și liste și mai multe liste
cu locuri pe care ai să le vizitezi în următorii cinci ani
trebuie să-ți pui și astăzi alarma,
să te trezești înainte de deschiderea de la lidl
pentru a prinde foietajele fierbinți,
trebui să-ți prepari cafeaua și să reduci
consumul excesiv de tutun
știi doar cât de greu e să te descurci cu banii,
trebuie să înghiți poezie scrisă de oameni extratriști
ca doza să fie mai tare
și să reziști depresiei de sfârșit de vară.
*
nu mă atinge! risc ardere siguranță emoțională
cost nouăsprezece ani de răbdare – iubire necondiționată
unde sunt protejată în hârtie
genealogică de mândrie, iar la colțuri sunt lipită
cu ambiția femeilor din neamul meu
care n-au fost bibelouri comparativ cu orgoliul tău masculin.
nu mă desface! risc explozie cu lacrimi iuți
sunt așezată pe ultimul raion de tinere scriitoare amatoare
care n-au fost cumpărate de pe paisprezece februarie
deși tata a plătit taxele pentru vizionare și fotografii,
conținutul emoțiilor mele a îngreunat previzionarea
interesaților de artă contemporană care și-au pierdut controlul
cu achiziționarea tinerelor de la litere & filozofie.
nu mă depozita! risc de inimă rea că n-am fost
destul de bună
expoziția se va încheia în curând, eu primesc
doar o hârtie lipită aiurea pe sânul stâng,
în care misoginia și-a scuipat oful pentru ceva neînțeles.
am fost atinsă desfăcută depozitată
cu o violență dulce în numele poeziei
plâng singură în cutie.
- Citește mai mulți invitați ai rubricii CRITIC GUEST – AICI
