Născut în anul 1958 și domiciliat la Lugoj, Ion Oprișor este economist, pictor şi poet. Membru al Uniunii Artiștilor Plastici și al Uniunii Scriitorilor din România – filiala Arad, din anul 2017. A debutat cu volumul „Anotimpuri”, publicat în 2007, la Editura Nagard din Lugoj. Este coordonator al Cenaclului și revistei literare „Anotimpuri”. Laureat al Premiului de Excelenţă Literară (ex aequo), alături de poetul cărăşean Costel Simedrea, decernat de Fundaţia Culturală „Orient latin” din Timișoara. Dincolo de activitatea sa ca poet și pictor (lucrările sale au fost expuse la Galeria Armi din Lugoj), Ion Oprișor a fost ani la rândul animator al unor manifestări culturale, precum tabăra de creație de la Românești, cele peste 20 de ediții ale Festivalului de poezie „Dorel Sibii” de la Săvârșin (județul Arad), organizat în colaborare cu Casa Regală a României și Consiliul Județean Arad, precum și seria manifestărilor de prestigiu „Conferințele de vineri”, organizate sub egida Cenaclului „Anotimpuri”.
***
umbra își așteaptă noaptea
așa cum moartea își așteaptă de o mie de ani
sângele său zbuciumat
mereu te uiți după primăvara altora îmi spui
când toată bucuria altor mâini ți se întinde
să te întrebi
dacă totul este așa cum s-ar fi cuvenit
să plângi
să râzi
să alergi în vârful picioarelor să nu ți se audă pașii
numai așa atunci când iarna
se va crede nemuritoare clopotele ei
îți vor spune că ești
***
ne debarasăm de flacără
pentru o scânteie
de freamătul unei lumini
cu frică de ea
poate dincolo de presupunerea păcatului
ar trebui să citim în palmă
potecile ursitei
e singura cale de a trăi frumos
de a iubi
tăindu-ți din carne
mrejele libertății
***
îți va fi dor de lumină ca de un vis
în care n-ai să ajungi
se pare că doar în legende s-a plătit
de atâtea ori cu inelul pe care
nu l-a purtat nimeni
ascultă doar râul vuindu-ți pe trup
în inima celor singuri
cresc colivii pentru păsări și
flori de lut se prefac în lespezi albe
devenind ferestre de așteptare
***
ți-am visat umbra
cum dansa deasupra lunii
se făcea că urca tot mai sus
atingând lumina cu degetul
Dumnezeu
era cu o șchioapă mai jos
***
ascult tăcerea
e felul meu de a mă despovăra
prefă-te că uiți o poză în fața oglinzii
lângă ea
mergem pe rând și ne așezăm inimile
cândva aici era piatra pe care
mi-am scris numele i-am spus
și mii de oglinzi înfloreau cerul
a doua zi am privit orașul
de unde plecăm în fiecare seară
***
păsările încă se rotesc deasupra
cuiburilor de teamă să nu rămână
cerul gol
parcă niciodată nu a fost așa o toamnă caldă
poți auzi chiar acum cum șerpuiește printre noi
ai putea să-i numeri apele sau
să rupi un soare mic păstrându-l doar pentru tine
să așteptăm cuminți să vină seara îmi spui
atunci cerul aprinde fântâni dezlegând
povestea celor o mie de sori
parcă niciodată nu a fost așa o toamnă caldă
număr una câte una
fantasmele de la capătul zilei cu bucuria
de a le simți în palme păstrând cheile
celuilalt nume
pentru o clipă eu celălalt
întârziat la propria visare
- Citește mai mulți invitați ai rubricii CRITIC GUEST – AICI
2 comentarii. Leave new
SĂNĂTATE ȘI BUCURII, ION OPRIȘOR!
La mulți ani cu sănătate, satisfacții și noroc!