[CRITIC GUEST] Cristina Boncea: „Desculță pe marginea acoperișului”

cristina boncea
Distribuie:
Mod ADHD - Activează-l ca punct de sprijin vizual pentru citit mai rapid și cu mai multă concentrare.

Cristina Boncea (n.1 ianuarie 1998) a debutat la 17 ani cu romanul „Octopussy” care face parte din trilogia cu același titlu; au urmat alte două romane. A absolvit Facultatea de Filosofie și în prezent urmează cursurile masterului de Inovare Culturală din cadrul Universității Transilvania din Brașov. Preocuparea ei principală este poezia. 


enya

hai să aruncăm o privire 

așa infantil gândeam când am mers  

în vizită la colega noastră în cimitir

găsită cu greu printre zeci de coroane

n-ai fi zis că enya a fost așa iubită nici 

nu cred că știam atâția oameni 

până la 15 ani. 

 

i-am scris furioasă scrisori mi-a spus că 

mă iubește când am văzut-o înainte de

noaptea aruncării în gol de la zece etaje 

cum am aflat din reportaje la mec romană

și încă nu părea real. am văzut cum 

toată lumea avea ceva bun de spus 

dar eu nu.

 

era doar prima persoană care a comis actul 

la care ne gândeam și noi miruna ne-am 

supărat împreună când directoarea nu a 

menționat-o la festivitatea de deschidere 

în clasa a X-a. doar pe un alt fost elev care  

a murit încercând să salveze un copil de la înec 

pe el da. 

 

la noi în liceu s-a luat următoarea măsură:

 

pentru actele de auto-vătămare comise 

în incintă – un punct scăzut la purtare. 

 

mi-am imaginat de multe ori scena o visez

desculță pe marginea acoperișului am citit 

despre cum mai trăiești câteva secunde chiar 

și zdrobită de asfalt probabil a simțit 

impactul actului ei premeditat mi-am 

amintit cum a zis că va răspunde câinele 

la ușă când o mai caută cineva.

 

mă întreb ce face acum fratele tău 

mai mic nu l-am cunoscut niciodată

am doar câteva poze cu noi credeam

că ești urâtă ca mine din cauza acneei 

vreau să știu dacă a meritat dacă îmi 

poți păstra un loc just in case și cum 

recomanzi să procedez 

 

să mă scufund într-un lac înghețat ca aglaja veteranyi

sau în cadă ca hannah din 13 reasons why?

 

nici acum nu știu ce să cred despre fata

care ne-a arătat mie și mirunei

cum e să fii moartă. 

 

încă trăiești 

trăiești

trăiești

trăiești. 


ceva orice

păpușă confecționată 

din DVD-uri aruncate 

de millennials

fiecare așază un pahar

la perete 

șușotesc 

când îți aud vocea. 

 

se iau de mâini 

adolescente 

dansează pe trap englezesc

e mare crack house 

în plexul păpușii

când zici ceva 

orice.

 

chiloții lor atârnă

în semn de pace

fire de păr sintetic prind

viață ca șerpii Medusei

se încolăcesc de câte un stâlp

brațele păpușii sus jos sus jos

 

de buză îi atârnă un semn de întrebare

 

pun la cale o invazie

se reorganizează 

ca stolul de păsări

al cărui prim-rândunel 

a schimbat direcția

 

în declin până aterizează 

în realitate

fetița se așază în genunchi

mama, plânge!

zi ceva

orice. 


x. încredere

încrederea ca leagănul pisicii 

elasticul se trage înapoi și sângerezi

înduri 

încerci din nou

rănile supurau 

dinainte ca fire mai mari

să vă lege

 

ca siamezii într-un cocon

& unul vrea să plece.

 

cred într-unul instinctul meu

călăuzitorul

busola internă cu baterii de pe olx

care nu mai pornește

în contact cu sângele 

intoxicat. 

 

crezi în mine când am uitat de reguli

& m-am uitat la noul sezon

în solitudine.

& când am zis

că nu îți revine sarcina

de a te război cu demonii mei

să nu mă crezi. 

 

încrederea ca un hol cu oglinzi

în parcul de distracții. 


Citește și: 


 

Categorie: Critic Guest
Etichete: CRITIC GUEST, poezie
Distribuie:
Articolul anterior
[CRITIC GUEST] Sorin Voicu: „La capătul hărții”
Articolul următor
[CRITIC GUEST] Mircea Pora: „Ruga”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Revolut
ULTIMELE ȘTIRI

Accident cu două victime, pe centura Aradului

0
Accidentul rutier a avut loc luni, în jurul orei 18.20, pe DN 69B, centura de S-E a municipiului Arad. A intervenit un echipaj SAJ Arad, două victime au fost transportate la spital. Conform SAJ Arad, victimele sunt două femei, una aflată la volanul unui autoturism implicat în accident, cealaltă fiind pasager pe scaunul din dreapta. Ambele au fost preluate și transportate la spital. femeie 45 ani, șofer – contuzie abdominală și toracică. femeie 50 ani, pasager auto față dreapta – agitație psihomotorie. (Foto – SAJ Arad)  

Un bărbat de 30 de ani este în comă de gradul 3 după ce a căzut de pe o schelă, în comuna Vladimirescu

0
Un bărbat de 30 de ani este în comă de gradul 3 după ce a căzut de pe o schelă, în comuna Vladimirescu. Incidentul a avut loc luni după=amiaza, când acesta executa lucrări la acoperișul unei case. „În jurul orei 15:40, prin apel la Numărul Unic de Urgență 112, dispeceratul SAJ Arad a fost solicitat să intervină în localitatea Vladimirescu, unde un bărbat în vârstă de 30 de ani a suferit un accident prin cădere de pe o schelă, de la o înălțime de aproximativ 4 metri” – a anunțat Serrviciul de Ambulanță Județean Arad, prin purtătorul de cuvânt, Director…

La Șiștarovăț s-au născut fluturi care să doboare vulturi… dar au ajuns în arest

0
Pentru trei bărbați, o petrecere organizată duminică, la căminul cultural din Șiștarovăț, s-a încheiat brusc. Doi dintre ei au ajuns în arest, unul la spital. Conflictul între cei trei a izbucnit de la o dedicație muzicală conținând un text pe care unii dintre petrecăreți l-au considerat ofensator. Piesa care a inflamat spiritele până la vătămare corporală a fost „Nu s-au născut fluturii să doboare vulturii”. Bărbatul care a făcut dedicația a fost transportat la spital cu fractură de piramidă nazală, iar ceilalți doi au fost reținuți pentru 24 de ore. ACTUALIZARE, ora 17.00 |  „La data de 18 octombrie a.c.,…

Atac cu cuțitul la o școală din Bistrița | O profesoară de matematică și un elev, înjunghiați în timpul orei

0
Un caz șocant a avut loc luni dimineața, în timpul unei ore de curs, la Școala Gimnazială „Ștefan cel Mare” din Bistrița. Un elev a înjunghiat o profesoară. Un alt elev, care a sărit în ajutor, a fost și el rănit. Un elev de clasa a VII-a, transferat de curând de la altă școală, și-a înjunghiat profesoara de matematică, în zona capului. În ajutorul cadrului didactic a sărit un coleg, care a fost și el înjunghiat. Profesoara a fost preluată de ambulanță și transportată la spital. Elevul rănit a primit îngrijiri la fața locului, iar apoi a fost și el…

Lucrări neautorizate la rețeaua de gaze pe o stradă din Arad | O firmă s-a ales cu dosar penal

0
O societate comercială din Arad este cercetată penal după ce a blocat traficul pe strada Milan Tabacovici pentru a efectua lucrări ilegale la rețeaua de gaze. Polițiștii de la Biroul Rutier au descoperit joi, 15 octombrie, că firma nu deținea avizele obligatorii prevăzute de lege, fiind deschis un dosar penal în acest caz. Dosar penal pentru lucrări neautorizate „La data de 15 octombrie 2026, polițiștii Biroului Rutier s-au deplasat pe str. Milan Tabacovici, pentru verificarea unor lucrări la partea carosabilă. Din verificări, a reieșit faptul că, o societate comercială din Arad efectuează lucrări de branșament la rețeaua de gaze, fără…

GALERIE FOTO Accident cu 5 autovehicule pe A1, în dreptul comunei Șagu | 7 din cele 12 persoane implicate au ajuns la spital

0
  În noaptea de vineri, 16 Octombrie, în jurul orei 01,30, pe A1 – segmentul de drum dintre Timișoara și Arad – sensul de mers spre Arad – în dreptul localității Șagu (km 530) – a avut loc un accident grav de circulație, în care au fost implicate cinci autovehicule. În accident au fost implicate 12 persoane, dintre care 7 au necesitat îngrijiri medicale, fiind transportate la spital. Cauza probabilă: un șofer a adormit la volan În accident au fost implicate două autoutilitare care transportau autoturisme și trei autoturisme. Efectul de carambol ar fi pornit de la unul dintre șoferi,…
unfollow society
DE LA ACELAȘI AUTOR

CRITIC GUEST Clara Marinescu: „Sunt o soție de fațadă”

0
Debutul literar al Clarei Marinescu a avut loc în anul 2017, când a început să publice în revistele online Ofranda literară, Curentul Internațional Magazine (publicația românilor de pe mapamond, cu sediul în SUA), Catchy, Business Talks, revistele Argeș, Ateneu, Ficțiunea OPTm, Agora Artelor, portalul cultural LiterNet. A continuat cu publicarea unor proze în antologiile Șotron pe zăpadă (2021) și De ziua ta, Femeie (2024) la editura Siono, în revista CSF (Colecția Science-Fiction, Gemini, 2022), A coborât din cer Crăciunul, editura Stef, coordonator Mariana Moga (decembrie 2023), Toamna pe sensul liric, editura Boem@, Asociația Scriitorilor pentru Promovarea realizărilor Artistice (ASPRA) (octombrie…

CRITIC GUEST Maia Loloiu: „Din inima călugăriței se nasc stele”

0
Mă numesc Maia Loloiu, am 19 ani și sunt studentă la Facultatea de Litere și Arte din Sibiu. Mă aflu la vârsta la care îmi este firesc să descopăr lumea prin colaje și întrebări, prin colaje de întrebări – de imagini, cuvinte, senzații; prin nuclee microcosmotice care, pătrunse sub pleoape, se deschid, ies din ambalaje și, parcă incompatibile cu ritmul inimii, construiesc ceva nou. Poate că aici începe poezia, în realitatea care se desface înăuntrul celui care o interiorizează și o recompune. din inima călugăriței se nasc stele  din gelatina ei păroasă  în proximitatea eclipsei  (eu, neobservat, pulsatoriu)  abdomen de…

CRITIC GUEST Firuț Mihuț: „Pașii tăi scriu poemul regăsirii”

0
Firuț Mihuț (n. 23.01.1971, Oţelu Roşu) este membru fondator și vicepreședinte al Asociației Culturale „Grănicerii Văii Bistrei” din localitatea Voislova, comuna Zăvoi, județul Caraș-Severin; redactor și colaborator al revistei „Glasul Voislovei”; membru fondator și vicepreședinte al Asociației „Ecouri Culturale” din localitatea Mal, orașul Oțelu Roșu; membru al Cenaclului „Lira” din Oțelu Roșu. Din 2021 organizează Tabără de literatură de la Poiana Mărului.  A publicat cinci volume de versuri: Periplu, Editura Mirton, 2015; Re…semnare, Editura Mirton, 2016; Risipire, Editura Mirton, 2020; Reverberații, Editura Castrum de Thymes, 2024, și Nomad, Editura Castrum de Thymes, 2025. FERMENTAȚIE În papilele gândului s-a sedimentat amintirea…

CRITIC GUEST Gabriela Feceoru: „Mă simt ca o navă naufragiată”

0
mă simt ca o navă naufragiată ca un milkshake emoțional nici măcar n-a început ziua și nu mai pot de oboseală ziua începe la 00:12 scriu cu mâinile care au fost în stare să nu se oprească peste zi din trebăluit aceleași mâini folosite la lucruri banale aceleași mâini care mă ascultă ca niște pisici întinse pe covor în sufragerie. Timpul curge în detalii Pe care nu le pot percepe Nu e secundarul cel care-mi joacă feste Sunt chiar bătăile inimii mele care-mi indică Viteza cu care boala s-a instalat în corp Și pleacă de acum singură Pe mine mă…

[CARTEA SĂPTĂMÂNII] Adrian Bodnaru: „Aici putem vorbi deschis – nici umbră de pin”

0
În Aici putem vorbi deschis – nici umbră de pin, volum apărut la Editura Charmides în 2025, Adrian Bodnaru își continuă demersul poetic deja recognoscibil, prin concentrarea extremă a expresiei, prin jocurile de limbaj și prin capacitatea de a transforma obiectele și situațiile cotidiene în mici revelații. Poezia lui pornește adesea de la gesturi și situații banale, pentru a le deplasa subtil într-un teritoriu în care realul începe să pară straniu.  Este, înainte de toate, o poezie a limbajului. Bodnaru pare să caute momentul în care expresia obișnuită își pierde caracterul familiar și începe să producă alte sensuri. Cuvântul este…

CRITIC GUEST Vali Șerban: „Dumnezeu fumează țigări pe ascuns”

0
Vali Șerban s-a născut pe 12 octombrie 1983, în Slobozia, județul Ialomița. Este licențiată în Filologie și are Studii postuniversitare de Biblioteconomie și Știința informării din cadrul Facultății de Litere din cadrul Universității din București. A publicat poezii, eseuri și diverse articole în revistele: Timpul, Regal Literar, Magazin critic, Planeta Babel, Arena literară, Actualitatea literară, Helis, Thymes și altele. Este prezentă cu proză scurtă și poezii în diverse antologii. A obținut mai multe premii literare printre care premiul I la Concursul Internațional Lucian Blaga – Domeniul Poezie (Sebeș, 2024), Premiul Valeriu Gorunescu pentru proză scurtă( București, 2024), Premiul Special Ioan…
Bodyguard Elite
Articolul următor Merită și cârnatul un festival al lui | O experiență culturală și gastronomică de excepție, la Nădlac Apasă aici pentru a citi
Secret Link