Cui prodest?

băi, voi sunteți nebuni
Distribuie:
Mod ADHD - Activează-l ca punct de sprijin vizual pentru citit mai rapid și cu mai multă concentrare.

 

Cu toții știm că atunci când vrem să lucrăm în liniște dar unul dintre copii face gălăgie lângă noi, imediat ne gândim cum să-l potolim dându-i ceva de făcut sau îi facem rost de o altă jucărie mai silențioasă. Asta facem de cele mai multe ori în astfel de cazuri. Și, tot de cele mai multe ori, ne iese, ceea ce înseamnă că soluția funcționează și o vom repeta ori de câte ori este nevoie. Copiii nu înțeleg cauza pentru care jucăria gălăgioasă li s-a schimbat dar nici nu consumă timp pentru analize. O acceptă imediat pe următoarea și își vor continua jocurile. Arareori se întâmplă să revină la prima jucărie, dar minima și fragila lor experiență îi vor ajuta să înțeleagă că drumul spre ea le este definitiv în înprejurarea respectivă, închis.

Plecând de la acest exemplu, pot foarte bine să mă gândesc la faptul că lumea în care trăim, lispsită de conflicte majore în ultimii 75 ani și-a porpus (mai excat lideri ei) să ne ia jucăria( atenția asupra evenimentelor cu iz de globalism) și să ne ofere o alta care să ne preocupe plenar, mai cu seamă prin prisam prețului plătit. Deci:

În lume se moare într-un rtim amețitor. Există pe internet chiar un comparator de cifre la secundă care spune câți oameni mor și se nasc în timp real. În același comparator aflăm și raportări zilnice, lunare sau anuale ale sporurilor naturale. Mizând însă pe faptul că nu toată lumea este interesată de astfel de date, progresiștii au purces la măturarea minților noastre pentru a le remobila cu sufragerii și dormitoare inutilizabile. Adică ni se strecoară informații de care nu avem nevoie doar pentru a ne ține ocupați. Câți dintre noi în urmă cu un an aveam vreun interes cu privire la modul cum acționează virușii? Sau câți eram interesați de măști sau de ventilatoare? Și chiar de locuri în ATI-uri? Iată azi am devenit chiar experți în astfel de chestiuni. La ce ne folosesc, din moment ce controbuția noastră directă la stârpirea virusului este zero? Dar atunci, pentru ce mai exact, ne „muncim” cu toții să-i dăm de capăt Covid-lui? Dacă noi nu ne putem lupta cu el, ce rost are să ne consumăm energia? Poate cineva să dea un răspuns inteligent? Sau, dacă nu, ne plimbăm din nou în zona conspiraționistă, numai bună de scenarii fataliste. Și, pe aleea asta, suntem ca la fotbal sau la femei. Ne pricepem toți.

Războaiele nu se duc doar cu arme și soldați. Dacă ar fi așa, ele s-ar putea tranșa chiar de la început. În funcție de numărul soldaților și de al puterii de foc. Nu se întâmplă așa. Toți marii conducători de oști au avut nevoie pe lângă soldați și arme de o mare susținere din partea poporului. Atunci când, desigur, aceștia au ținut cont de ea. Susținerea echivala cu decizia guvrenului sau a administrației vremii. Fapt pentru care de obicei conducătorii de oști și-o asigurau forțând pe cei din politică să le ofere pârgiile prin care ei să-și ducă planuril de cucerire la capăt. Ei solicitau, tot ei își aprobau. Dictatură. Acceptată până la un punct. Și de francezi la începutul secolului XIX cât și de germani după 1934. Chiar și senatul roman a fost silit să accepte campaniile lui Iulius Cezar, devenit astfel primul om în stat. Astăzi e mai greu să se obțină( cu excepția Rusiei) un accept total pentru un război. Asta pentru că diferențele de înarmare sunt riscant de aproape iar efectivele nu mai sunt atât de determinante în succes. Așa că războiul a pornit pe o altă rută. Armele convenționale sunt inutile. Lovitura este încasată în plin de producătorii acestora. În schimb inamicul, unul nevăzut, dar existent în cele două milenii de după Christos, a fost resuscitat și redenumit. Un fel de „bau-bau” sau „vine țiganul cu sacul” niciodată real, dar foarte prezent în mintea copiilor neascultători.

De fapt în sumarizarea informațiilor din ultima vreme eu cred că: Covid-ul a fost inventat pentru a-i da un brânci lui Trump de pe cea mai tare poziție oficială și legală a lumii. Acesta s-a încăpățânat să reziste în 2016, ba mai mult, să ia „taurul ” de coarne și să se lupte cu el. Toate tendințele din ultimii 20 ani duc către un astfel de scop al lucrurilor. Cineva vrea altfel de cum a fost până acum. Consideră ei că normalitatea și-a atins sfârșitul și este nevoie ca omenirea să parcurgă o altă cale al cărei final ne este imposibil să-l previzionăm. Cât privește întrebarea, de ce? Nu cred că vom putea răspunde careva. Pur și simplu unii își doresc să conducă lumea după principii anarhice și anormale. Nu sunt majoritari dar mesajul lor prinde foarte repede la generația tânără. O generație lăsată de izbeliște de cei crescuți de noi prin creșe și grădinițe, apoi cu cheia la gât. E ceva de făcut în încercare de a normaliza societatea?

Nu spun în mod direct că acest virus nu există. Spun doar că redenumită o gripă severă cu acest nume, ea poate servi ca bau-bau tuturo acelora care se încăpățânează să nu-și folosească mintea pe de-antregul. Cui prodest?

 

Categorie: Opinii
Etichete: coronavirus, pledoarii, virgil florea
Distribuie:
Articolul anterior
Filmele cu proști se numesc astăzi „școală online”
Articolul următor
Plătim asigurare obligatorie de sănătate doar ca să fie siguri că MURIM

3 comentarii. Leave new

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

taxe info
ULTIMELE ȘTIRI

Accident cu două victime, pe centura Aradului

0
Accidentul rutier a avut loc luni, în jurul orei 18.20, pe DN 69B, centura de S-E a municipiului Arad. A intervenit un echipaj SAJ Arad, două victime au fost transportate la spital. Conform SAJ Arad, victimele sunt două femei, una aflată la volanul unui autoturism implicat în accident, cealaltă fiind pasager pe scaunul din dreapta. Ambele au fost preluate și transportate la spital. femeie 45 ani, șofer – contuzie abdominală și toracică. femeie 50 ani, pasager auto față dreapta – agitație psihomotorie. (Foto – SAJ Arad)  

Un bărbat de 30 de ani este în comă de gradul 3 după ce a căzut de pe o schelă, în comuna Vladimirescu

0
Un bărbat de 30 de ani este în comă de gradul 3 după ce a căzut de pe o schelă, în comuna Vladimirescu. Incidentul a avut loc luni după=amiaza, când acesta executa lucrări la acoperișul unei case. „În jurul orei 15:40, prin apel la Numărul Unic de Urgență 112, dispeceratul SAJ Arad a fost solicitat să intervină în localitatea Vladimirescu, unde un bărbat în vârstă de 30 de ani a suferit un accident prin cădere de pe o schelă, de la o înălțime de aproximativ 4 metri” – a anunțat Serrviciul de Ambulanță Județean Arad, prin purtătorul de cuvânt, Director…

La Șiștarovăț s-au născut fluturi care să doboare vulturi… dar au ajuns în arest

0
Pentru trei bărbați, o petrecere organizată duminică, la căminul cultural din Șiștarovăț, s-a încheiat brusc. Doi dintre ei au ajuns în arest, unul la spital. Conflictul între cei trei a izbucnit de la o dedicație muzicală conținând un text pe care unii dintre petrecăreți l-au considerat ofensator. Piesa care a inflamat spiritele până la vătămare corporală a fost „Nu s-au născut fluturii să doboare vulturii”. Bărbatul care a făcut dedicația a fost transportat la spital cu fractură de piramidă nazală, iar ceilalți doi au fost reținuți pentru 24 de ore. ACTUALIZARE, ora 17.00 |  „La data de 18 octombrie a.c.,…

Atac cu cuțitul la o școală din Bistrița | O profesoară de matematică și un elev, înjunghiați în timpul orei

0
Un caz șocant a avut loc luni dimineața, în timpul unei ore de curs, la Școala Gimnazială „Ștefan cel Mare” din Bistrița. Un elev a înjunghiat o profesoară. Un alt elev, care a sărit în ajutor, a fost și el rănit. Un elev de clasa a VII-a, transferat de curând de la altă școală, și-a înjunghiat profesoara de matematică, în zona capului. În ajutorul cadrului didactic a sărit un coleg, care a fost și el înjunghiat. Profesoara a fost preluată de ambulanță și transportată la spital. Elevul rănit a primit îngrijiri la fața locului, iar apoi a fost și el…

Lucrări neautorizate la rețeaua de gaze pe o stradă din Arad | O firmă s-a ales cu dosar penal

0
O societate comercială din Arad este cercetată penal după ce a blocat traficul pe strada Milan Tabacovici pentru a efectua lucrări ilegale la rețeaua de gaze. Polițiștii de la Biroul Rutier au descoperit joi, 15 octombrie, că firma nu deținea avizele obligatorii prevăzute de lege, fiind deschis un dosar penal în acest caz. Dosar penal pentru lucrări neautorizate „La data de 15 octombrie 2026, polițiștii Biroului Rutier s-au deplasat pe str. Milan Tabacovici, pentru verificarea unor lucrări la partea carosabilă. Din verificări, a reieșit faptul că, o societate comercială din Arad efectuează lucrări de branșament la rețeaua de gaze, fără…

GALERIE FOTO Accident cu 5 autovehicule pe A1, în dreptul comunei Șagu | 7 din cele 12 persoane implicate au ajuns la spital

0
  În noaptea de vineri, 16 Octombrie, în jurul orei 01,30, pe A1 – segmentul de drum dintre Timișoara și Arad – sensul de mers spre Arad – în dreptul localității Șagu (km 530) – a avut loc un accident grav de circulație, în care au fost implicate cinci autovehicule. În accident au fost implicate 12 persoane, dintre care 7 au necesitat îngrijiri medicale, fiind transportate la spital. Cauza probabilă: un șofer a adormit la volan În accident au fost implicate două autoutilitare care transportau autoturisme și trei autoturisme. Efectul de carambol ar fi pornit de la unul dintre șoferi,…
Krak
DE LA ACELAȘI AUTOR

VA FI SAU NU VA FI?

0
Cârmuirea unui popor se poate face doar în două feluri. Să-l slujești sau să-l stăpânești. Nu există o cale de mijloc. În istorie, cu excepția statului antic Israel slujit de împăratul David nu se cunosc alte națiuni care să fi fost slujite de cei rânduiți să le fie căpetenie. Cu toții, împărați, regi, dictatori sau în timpurile moderne, președinți nu au cârmuit națiunile decât prin stăpânire. Uneori s-a întâmplat ca ei să aibă teamă de Dumnezeu și, ca o consecință, stăpânirea a fost mai degrabă o administație și în folosul oamenilor. În vechime, liderii aveau drept de viață și moarte…

NEVOIA DE ADEVĂR

0
Chiar așa. Avem nevoie de adevăr sau ne place să trăim în minciună? Care dintre noi este capabil să-și definească ce tip de nevoie ne satisface? Mai înainte să ne răspundem poate că ar trebui să aflăm care sunt consecințele acestor opțiuni. Noi avem o oarecare percepție despre adevăr. Nu-l putem accepta ca fiind absolut. Pentru că ne vulnerabilizează înaintea societății. Ne naștem cu ascunderea realității. Știm deja de când suntem copii faptul că unele lucruri nu avem voie și totuși le facem. Nu din spirit de nesupunere sau neascultare neapărat, cât mai mult din dorința de a cunoaște argumentul…

 PROSTIE SAU TICĂLOȘIE?

0
Când eram copil, am auzit o istorioară scurtă cu privire la alegerile unui tânăr. „Prins” oarecum în menghina diavolului, acesta i-a prezentat trei opțiuni graduale de la ușor spre foarte rău: 1. Să devină bețiv, 2. Să-și violeze sora și 3. S-o omoare pe mă-sa. El, conform poveștii, a ales-o, normal, pe prima. Continuarea spune că, îmbătându-se, și-a pierdut mintea și le-a comis și pe celelalte două. Sigur că este folclor neasumat, dar tâlcul ei ne spune ceva foarte greu de evitat atunci când ne decidem să facem analize cu privire la alegerile noastre zilnice. Întodeauna avem alături un sistem…

Mai e mult?

0
Ne e dat nouă, generației născute imediat dipă război să nu avem parte de oameni serioși, bine pregătiți, cinstiți și patrioți la conducerea statului nostru. Putem înțelege că la începuturile guvernării comuniste, cei de atunci nu aveau cum să priceapă cum stau lucrurile la acel nivel. Știau doar că, „partidul rezolvă totul” iar ei nu puneau întrebări. Puțini dintre ei au mers atunci la școală. Le era suficient ceea ce decidea partidul. Nu aveau opțiuni. Iar ei n-aveau nici un fel de interes să iasă din rânduri. Le era bine acolo pentru că partidul, până la un nivel, se îngrijea…

REVOLUȚIE SAU SERVOLUȚIE?

0
REVOLUȚIE SAU SERVOLUȚIE? Dacă pentru primul termen avem definții concrete, clare și explicite, pentru cel de-al doilea nu avem nimic. Pentru că nu există și, deci, e inventat. Doar să sune bine în melodia textului următor. Ne apropiem de aniversarea ultimei revoluții a românilor. Cea începută în 16 Decembrie 1989. S-a scris, s-a vorbit, s-a arătat la televizor încât orice ar mai adăuga cineva ceva acum ar fi inutil și deloc productiv. N-o voi face nici eu. Voi încerca să scriu despre trăirile celor care se aflau atunci în preajma lui Ceaușescu și dețineau poziții de decizie în armată, Securitate.…

Despre altele…

0
Tipologia umană are foarte multe criterii de evaluare. Putem fi la fel după unele criterii dar suntem diferiți după multe altele. Reducând totul la formula bun-rău, nu vom avea un tablou foarte corect și exact. Pentru că bun sau rău nu sunt întotdeauna la fel pentru toți. Și nu am în vedere nuanțe. Poți fi foarte bun în spargerea seifurilor și apreciat de hoți pentru asta. Nu poți fi tot atât de bun și în felul în care societatea în ansamblul ei apreciază tipul acesta de talent și profesionalism. Subiectul meu este însă cu totul altul. Îndrăznesc să scriu despre…
Articolul următor „România e în stare de șoc! Din nou a trebuit să moară oameni… Se putea întâmpla, din păcate, în orice spital județean din țară. Și la Arad și în orice alt loc” Apasă aici pentru a citi
Secret Link