16 februarie 2014. Duminică. Seara. Un mesaj scurt pe mess. Prin care am fost anunțat că Dorel Popa este la UPU Arad în urma unui presupus infarct.
Instictual, ne-am suit în mașină și în câteva minute eram în fața ușii la UPU. Speram să nu fie decât o alarmă falsă, măcar că nimeni nu face glume de acest fel. Dar, nu, Doru era acolo supus manevrelor de resuscitare cu șanse tot mai firave de viață. Cu tot efortul medicilor, fostul primar al Aradului și-a lăsat ultima suflare pe un pat din secția de urgențe a Spitalului județean Arad. În jurul orei 22.00. Asta după ce întreaga zi de duminică am petrecut-o împreună. O zi cu un cer senin. O zi care nu dădea nici un semn că s-ar încheia astfel pentru cel ce o vreme a condus administrația locală a acestui mare și important oraș al României.
De obicei atunci când vorbim despre un om care nu mai este, o facem în tabloul acțiunilor sale.
Eu, prin aceste rânduri, voi evita să evoc realizări ale primăriei din vremea în care el a fost primar.
Voi încerca să spun, în fapt cine și cum a fost OMUL Dorel Popa.
Până în anul 2000, DP a fost cunoscut de o parte importantă a arădenilor. S-a hotărât ca în acel an să candideze ca independent susținut de PSD, ca primar al Aradului. A și câștigat competiția, lăsând în urma lui, prin voturile oamenilor alți competitori bine plasați în imagine. Căci până la urmă, după 1990 în România, doar imaginea a fost cea care a candidat, nicidecum omul care și-a depus intenția de a fi votat.
A înțeles mult mai bine decât alții, chiar de la început că el trebuie în noua lui funcție să convingă pe mulți că împreună sunt pentru a sluji o comunitate de câteva zeci de mii de oameni, ale căror taxe și impozite să-și găsească eficiența în investiții de calitate, menite să contribuie la calitatea vieții în oraș. Și preluând un oraș cu foarte multe probleme, cu un consiliu local doritor a sufla și în iaurt după o experiență nefericită ( de fapt un fel de : mult zgomot pentru nimic) DP a convins că atâta timp cât ești serios și responsabil lucrurile pot evolua în direcția proiectată chiar și în ciuda unor blocaje, în fapt, oponenții de sreviciu. DP a fost educat și învățat să slujească iar la Primăria Aradului tocmai asta a fost el. Un slujitor. Nicidecum un comandant. Diferențele le văd cel mai bine cei care au lucrat în instituție și înainte de 2000 dar și după 2004.
Dorel Popa nu a avut dușmani. Știu asta sigur. Știu tot atât de sigur că el a fost dușmanul unora.
Din diferite motive. Niciunul de remarcat în timp. Unora dintre cei care l-au dușmănit, DP, a fost nevoit să le simtă ura încă de pe vremea când Securitatea lui Ceaușescu din Arad și nu numai îl urmăreau pentru presupuse fapte de reacție la regimul cunoscut. Poate că experiența acelui timp a contribuit și ea la detașarea cu care el îi „procesa” pe aceia cărora sângele le era oricum fiert din motive care scapă oricui n-a fost trăitor prin regimul comunist. Este la fel de adevărat că DP, după câte o întâlnire foarte amabilă, chiar prietenoasă aș spune, cu un astfel de individ remarca, uneori amuzat, impertinența sau tupeul cu care era „abordat”. Am fost martor măcar la una dintre aceste „abordări” tupeiste.
Cum spuneam, realizările lui ca primar al Aradului pot fi scrise de cei care au la îndemână datele exacte din primărie.
Doru nu se lăuda cu nici o inițiativă personală. Chiar și atunci când proiectul său lua ființă el se substituia consiliului local, forul decizional. Mai știu că nu a refuzat nciodată presa, cu care a avut o relație de respect reciproc.
Așa a fost Doru, un om care nu s-a schimbat după anul 1990. Aș spune că a adăugat la valoarea lui ca om tocmai prin faptul că slujind a reușit să răspundă unora care, organic, s-au situat împotriva a orice nu înțelegeau. Poate că aceștia nici azi nu au reușit să înțeleagă faptul că Doru avea un comportament serios și rsponsabil nu doar pentru că era pastor la o comunitate de creștini din Arad ci pentru că a avut o atitudine față de Dumnezeu, care depășește cu mult starea de religiozitate atribuită lui ca membru al confesiunii creștine din care a făcut parte.
Apoi mai trebuie spus și faptul că Doru nu a făcut din funcția publică un mijloc de a parveni sau a se îmbogăți.
La 46 ani când a ajuns el primar era deja un om împlinit din multe puncte de vedere. A lucrat ca inginer în regimul comunist, deci nu era un om sărac. A avut aceiași locuință încă din anii 1980 când lucra la Combinatul chimic Arad și tot din acel loc a fost preluat de ambulanță în 2014 16 februraie. A trăit normal în ciuda faptului că unii s-au grăbit să expună minciuni cu privire la agoniseli oculte. Astfel de agoniseli le poți ascunde probabil un an, doi, dar foarte greu să o faci mai mult de 10 ani după ce ai ieșit din funcție. Și apoi încă 8 după ce nu mai exiști. Cu alte cuvinte, Doru a trăit la fel și înainte de a fi primar cât și în timp ce a deținut această funcție. Nu a avut nevoi mai multe decât au reușit el și soția ( la rându-i medic) lui să le acopere din surse legale și normale. S-a întins cât i-a fost plapuma de largă. Asta să știe și cei ce au luat pe nemestecat știri mincinoase despre Dorel Popa. Este adevărat însă că el a fost pocăit, ceea ce multora nu le-a căzut foarte bine. Dar, asta e altă discuție.
Și, cum spunea, el: „dacă m-ai cunoscut și s-a întâmplat să mă uiți, nu ai pierdut semnificativ, dar dacă ai auzit despre Dumnezeu și L-ai ignorat, sigur ai pierdut totul.”
Foto-cover: https://rodiagnusdei.wordpress.com/tag/dorel-popa/
