LUMEA CA O VOMĂ sau GREAȚA VOIOASĂ A COTIDIANULUI (XXXIII)
YOU, DONALD-DUCK-DICK, YOU’RE A RUDE GUY!
[… Adică, „Bă, Trump, ești un necioplit!” Mă’ta și tac’tu nu te-au învățat regulile elementare de politețe?…]
– Primul act al unei „Commedia dell’arte”… –
1. Moment de „încălzire”: În loc de o pălincă zdravănă de ‘Honț (arădenii știu prea-bine ce-i „aia”… peste 50 de grade!…), un banc-fabulă cu multe înțelesuri și, mai ales, „sub-înțelesuri”…
Cică, „Vulturul / Acvila cu cap alb” – proaspăt logodit și în curs de „însurătoare” cu „Ursoaica de Siberia”- are un accident de mașină, taman în Franța; destul de grav: medicii de „acolo” sunt nevoiți să-i facă un transplant de „parte utilă” a „părții inutile a…” și apelează la „instrumentul” „Cocoșelului galic”… Ultimul oricum avea o găină bătrână (pardon, muiere trecută de vârsta „aia”)… și… se ocupa de politică (nu de afaceri…). Pe deasupra, dacă „corb la corb nu-și scoate ochii”, tot așa nici „vultur / acvilă cu cap alb” la „cocoșelul galic”…Transplant reușit! La un control medical ulterior, le mărturisește acelorași medici că se simte perfect, totul pare O.K., dar – atunci când își „cocoșește” logodnica-muiere – are mereu dureri de inimă… La care, medicii „galici” îi răspund sec, placid: „Cum să nu te doară inima, ba chiar și sufletul, atunci când călărești muierea ta cu „instrumentul” altuia?”… Și, în completare (tehnico-medicală) mai trebuie să spunem că și „partea utilă”, galică, era importată (nu știm cum!…) din Ukraina…. Și mai mult: se pare că Căsătoria legală, oficială, se va „oficia” la Riad… taman acolo unde este mult, prea mult… nisip (carele, ultimul, se spune că asigură „senzații tari”, substitut la „pământuri rare”…). Mai rămânea ca „vulturul / acvila” noastră – mare fustangiu!… – să o împace și pe „ursoaica Panda” de la Beijing… o curta de multă vreme dar… Deci, precum legenda lui Siegfried din „Inelul nibelungilor”, eroul nostru – zis acum „Merz(an)”, i.e., versiunea mioritică la marca Mercedes Benz – trebuie să balanseze între o Brunhilde din lumea zăpezilor și o Krimhilde din îndepărtatul Orient… Morala „poveștii” noastre: Donald-Duck-Dick ar vrea s-o „încalece” pe Mat’i Rossia, luptându-se pentru „mâna” ei prin intermediul contribuției Cocoșelului galic, dar sacrificându-i pe Ukrainskii Soldatî până la ultimul… Zelenski… Între timp, își mai vâră coada și îndrăcitul King Arthur of Britain: dar să nu uităm că va fi trădat de cel mai apropiat „mesean rotund”, Lancelot du Lac (pare-se rudă bună cu Cocoșelul galic…)!… Faine povești, nu-i așa, boieri dumneavoastră?…
2. „Djaba’ ” a ajuns un om de afaceri de succes, miliardar ba, până și președinte-repetent;… cei 7 ani d’acasă… NEMA!
Văd siderat pe sticlă: 24 februarie A.D. 2025 – White House. Președintele Franței sosește intempestiv la Washington. Vizită „de lucru”. Scurtă. O conferință de presă bine regizată. Rezultat? Deocamdată, nul… Dar la poarta „Casei….” nu-l întâmpină „Gazda”, ci o muiere nedemnă de ranga unui urmaș al lui Gilbert du Motier, Marquis de Lafayette… Ce naiba, era totuși președintele Franței, nu un oarecare! Pe deasupra chiar în celebra „Casă….” tronează și un portret al lui Lafayette… Dar asta nu-i tăt… Vine la „Casa…” și președintele Poloniei – Andrzej Duda – și e obligat să „facă anticameră” o oră și 50 de minute (!)… spre a ajunge să fie „primit” de bine-educatul yankeu, care, de altfel, îl va și „expedia” doar după aprox. un sfert de oră… Eu știam că americanii nu-s prea „duși pe la biserica bunelor maniere”, dar nici chiar așa… Și iată, îmi mai amintesc: mai de demult, tot la „Casa…” – sosește în vizită oficială (să-i zicem, amicală!) tot M. Le President de la Republique Francaise, alias Emmanuel Macron… Ce văd? Iese în porticul de la intrarea în „sediu” Înălțimea Sa… Donald-Duck-Dick, garda – „țapănă” ca la Kremlin – limuzina aducătoare de înalt oaspete parchează, cei doi „se pipăie” în modul cel mai prezidențial cu putință, Macron zice ceva pe englezește (știe bine limba!), ține mâna în dreptul inimii apoi… stupoare! „Vulturul cu cap alb” îl poftește pe franțuz înăuntru, i.e., „în Casa…”, dar o ia înaintea oaspetelui… M. Le President – cam cu un cap mai mic – instruit cu protocolul, dă să intre, dar „matahala blondă-căruntă” îl obstrucționează: franțuzul se mulțumește să se „strecoare” în interior prin spatele „șefului”… Stupoare!… Chestia asta îmi amintește și de o „vizită” a „Marelui Alb” în Marea Britanie (prima „stagiune” la White House). Și atunci, oroare! Donald-Duck-Dick nu respectă nici un protocol: o ia înainte, o lasă în urmă pe Majestatea Sa Britanică, Regina Elisabeta a II-a și pășește ca pe „moșia lu’ tac’su”… O impolitețe ucigătoare… nu mă dau în vânt după protocol, fie el și britanic, de sute și sute de ani, dar să te comporți cu Majestatea Sa ca ultimul golan din periferiile yankee… asta NU! Mai ales că a fost una dintre uriașele personalități ale lumii (alături de Papa și de Dalai Lama…). Locuiam atunci în Perfidul Albion iar respectul meu pentru Regină era nemărginit; la fel cum se comportă majoritatea covârșitoare a sufletelor Arhipelagului Britanic… Ce ne spun nouă toate acestea? Că Donald-Duck-Dick este un necioplit! Nici măcar nu se străduiește, minimal, să-și mai estompeze delirul de grandoare. Ca să nu mai pun la socoteală imprevizibilitatea sa pernicioasă, felul în care se schimbă în opinii și decizii după cum bate vântul, de la ceas la ceas. Ce să mai zicem de „fanteziile” acestuia, mai că-l ajunge din urmă pe al nostru Călin-File-din-Poveste… Și un astfel de specimen este considerat „cetățeanul nr. 1 al lumii”?!… Ce dracu’ au păzit și păzesc consilierii săi? Asta-i „raționalizarea” aparatului birocratic-administrativ, ministerial peste care se lăbărțează bucile lui Elon Musk? Alt tip cu probleme serioase la „mansardă”, chit că e și el cineva: „miliardarul nr. 1 al lumii”… mai nou, „tipul care se falus-ește cu o drujbă” (primită cadou cu skepsis, zice-se, de la președintele Argentinei…).
3. „Bal mascat” (da’ nu de G. Verdi…)
Aici nu e vorba de povestea romanțată și tragică (unii zic, shakespeariană) a asasinării regelui Suediei – Gustav al III-lea. Libretul operei celebrului compozitor italian a fost scris de Antonio Somma (inspirat de piesa lui Eugene Scribe), dar din motive de sensibilitate politică a timpului (a se traduce – cenzură!), acțiunea se petrece în Boston Mass. (aprox. A.D. 1700) când yankeii erau încă supuși britanici…
Deci, tot un fel de mască… Al nostru „Bal mascat” se petrece în … Eurasia (sic!…) și încă, în zilele noastre (câte mai avem până la al treilea război mondial…). Personajele noastre au măști specifice: vulturul cu cap alb, șopârleul (corcitură între o șopârlă… veninoasă și un leu… cam năpârlit…) respectiv, uriașul Panda… Sper că ați ghicit, boieri dumneavoastră, ce „fețe” se ascund după măștile prezentate. Pentru că, evitarea unui al treilea război mondial ar presupune, după umila mea intuiție, un „menage a trois”… Unchiul Sam – Ex-Uniunea Sovietică (ex-bolșevică) – China (cu sau fără Taiwan…).
Înainte de a le „aplica masca”, priviți bine la fețele lor! Dacă se spune – metaforic – că „ochii sunt oglinda sufletului”, atunci să „privim”, în primul rând, cum arată irisul fiecăruia: Vulturul cu cap alb are în centrul globului ocular un iris în formă de „$”… Șopârleul dispune de un iris care are forma clară de rachetă balistică hipersonică… Uriașul Panda, un iris greu de pătruns, datorită configurației mongoloide a ochilor: aprox. cinci mii de ani de civilizație neîntreruptă, cam pe același teritoriu, se concretizează într-un enigmatic „X”… (aici enigma se amplifică și „onomastic”… doar în cheamă Xi!).
Pseudo-holteiul de Vultur cu cap alb (ajuns la a treia muiere cu „acte” în „regulă”…) vrea să-și mărească ograda muierească. De aceea a început să cadorisească Șopârleul de Ursoaică siberiană: refuză denumirea-i consacrată de „dictator” (și-a permis-o doar cu amărâtul de pion de sacrificiu, zis Zelenski), o copleșește cu laude goale, e gata la concesii (evident, pe spinarea pionului de sacrificiu), îi propune un voiaj de nuntă (sau o lună de miere) tocma’ între nisipurile deșertului Arabiei (ce vreți, nu pe acolo s-a născut povestea interminabilă a celor „1001 de nopți”?…). Știe prea bine că proaspăta logodnică (viitoare nevastă-concubină) și dorita amantă cu ochii migdalați se înțeleg între ele de minune… Și tare ar vrea să le mai „răcească” amiciția stranie. Oare va putea jongla, simultan, cu doi pepeni de calibru? Șopârleul (tot o „Ea”) dă semne vizibile de pace și prietenie, dar știm cu toții că e la fel de inconsecvent, ca „zburătoarea” de pradă a Unchiului Sam… Uriașul Panda ? Mai enigmatică decât niciodată, concurează cu Sfinxul, carele, ciudat, se afla tot în deșert… Balul mascat în acest visat „menage a trois” continuă… vom vedea în „chibițările” viitoare „ce” și „cum” devine lumea ca „nouă ordine internațională” tripartită…
Un „bal mascat” mai mic – ceva ce aduce a „serată dansantă”, poate un „five o’clock tea” – are loc în Apusul Europei. Cocoșelul galic, proaspăt întors de la vizita făcută necioplitului de Vultur cu cap alb, se consideră noul lider (politico-militar, nu și economic!) al U.E. Prin urmare, convoacă la un „rendez-vous”, probabil virtual, pe liderii „Europei libere”. Vrea „să dea raportul”… e un fel de a spune, căci miza e pregătirea summit-ului Consiliului European scontat pe începutul de martie A.D. Ceea ce e ciudat este că și aici se „coace” de un menage a trois… Dar de data aceasta între indivizi reprezentanți ai speciei „partea inutilă a…”. Recte (conotația!…), Cocoșelul galic, Sir Keir of King Arthur’s Camelot (brexit-ist) și Merz („Merțanul” posibil viitor cancelar von Berlin). Din nou, „vom trăi și vom vedea” (o spune pesimistul din mine)! Și, din nou, o „pâine albă” de presă pentru un viitor material publicistic…
Cine este oare „muierea” la care ambele menages a trois vor să-i facă / să-i tragă o „poștă” pe noua tablă de șah a Europei și a lumii? Este vechiul pion de sacrificiu, Ukraina… Cert este că toată lumea de aici și de aiurea s-a „zburătăcit” pe o fantomă numită „soros”-ism. Cel mai pornit pare să fie taman Vulturul cu cap alb & Co. După cât de multe înjurături am întâlnit în mass-media de la noi și de aiurea, toate „stuchind” pe bătrânul miliardar (iudeo-maghiaro-britanico-american), am ajuns la o confuzie totală: jur că nu mai înțeleg ce dracu’ atât de negru o mai fi și soros-ismul ăsta atât de hulit, mai ales de așa-zișii „suveraniști” într-o lume care se globalizează fatalmente… tragic-inevitabil (?)…
Și atunci, am apelat la analiza pertinentă pe care o face Andrei Marga (tot în presa on-line). Am încredere deplină în domnia sa; am fost „colegi” de facultate (când eu abia intrasem în anul I, Andrei era deja în anul IV). Evoluția sa profesională, politică, diplomatică a fost furtunoasă și, de mulți, controversată. Dar „să dăm cezarului ce-i al cezarului”. În primul rând, A. Marga citează – la rândul său – din Andreas von Retyi: << Cetățeanul normal pierde tot mai mult din drepturi și libertăți. Autodeterminarea și sfera privată sunt demult depășite de control și supraveghere în toate domeniile. Libertatea de opinie există numai pe hîrtie, realitatea este cu totul alta, plănuita înlăturare a corupției duce… la control total, cetățeanul nu mai este întrebat în nicio decizie esențială, alegerile devin farsă, căci marea politică nu mai depinde de partide, elitele își au popoarele lor în mână mai mult ca niciodată” (p.172, op.cit.). >>.
Apoi, autorul român vine cu un comentariu succinct, propriu: << S-a putut astfel spune că ceea ce rezultă din strategia pusă în joc de George Soros nu aduce cu „societatea deschisă”, ci cu altceva. Situația implică libertățile, drepturile și, în fond, viețile majorității oamenilor. (…) Nu este de pus sub semnul întrebării voința de democratizare a multor proiecte de pe scena zilelor noastre. Dar este responsabil să se vadă rezultatele și să se conceapă lucrurile altfel. (…) Trei pași sunt, în orice caz, indispensabili: reformularea juridică a controlului de către cetățeni a aleșilor, după alegere, căci acest control a devenit fictiv, iar derapajele frecvente; obligarea la recunoașterea instituțională nu doar a dreptului la cuvânt, ci și a opiniei argumentate a fiecărui cetățean; revenirea juridică și instituțională a democrației la meritocrație, de care ea era legată la origini. Doar o „democrație reflexivă” asigură azi deschiderea societății.>>
Subsemnetul, voi continua analiza (chibițarea) pe marginea unor probleme chiar arzătoare ale Europei de azi. Nu vreau să spun deocamdată – „Încheiere sau Concluzii”… Evenimentele se vor succeda și mai aglomerat… și mai accelerat… Apoi, nu uit că ținta mea este totuși Românica și nu doresc să o „scufund de tot” în contextual social-politic atât de confuz al lumii de azi. Este sărmana Românică suficient de confuză și intrigată la ea acasă… De aceea am și eu nevoie de un scurt timp de respiro spre a încerca să diger noianul de evenimente… Digestia va fi cam grea… probabil să va lăsa cu o nouă…VOMĂ…
Am început cu un banc-parabolă… să terminăm (deocamdată!) cu ceva asemănător:
În cadrul NATO, la un summit cu mult ștaif, reprezentantul unei țări-șef îl abordează, „meditativ” pe un subordonat, i.e. reprezentantul altei țări, dar „non-șef”… Pentru ilustrare, Franța față de România… știți de ce… suntem ambii în NATO… Deci, franțuzul către românaș: „Monsieur le <<Bulă roumain>>, dacă eu o „călăresc” pe Ukraina, asta se cheamă plăcere sau îndatorire?” La care „Le Bulă roumain” răspunde: „Oh, Mon general, c’est bien-sur, un Plaisir!… Dacă ar fi fost o îndatorire, un devoir, atunci m-ați fi chemat pe mine să execut… ordinul…
Vorba crupierului de la Caziono… „Rien ne va plus!”…
Citește și:
- LUMEA CA O VOMĂ sau GREAȚA VOIOASĂ A COTIDIANULUI (XXXII)
- Mai multe articole ale autorului puteți citi AICI – Reportaje și AICI – Opinii
