LUMEA CA O VOMĂ sau GREAȚA VOIOASĂ A COTIDIANULUI (XXXIX) | „S-O SUIT PURCEAUA-N POM?…” sau „CÂND O ZBURA PORCU!…”
– PARTEA A DOUA –
[LEGENDĂ. Cică, țâganu’ Pardailan (cu un singur „l”!…) avea și un ficior – Puradelu’ (poreclit și Bulișor). Altfel, famelie mare, „remunerație… după buget” … nulla (versiune în latina vulgară a onomasticului… Bulișor-major… , i.e., „nimic”… pentru adâncirea „sensului” căutați pe harta Croației un… anume oraș…). Ținea și Pardailanu’ o purcică pe lângă casă (palat cu multe turnulețe) și urma să o ducă la vier. Deh, famelie mare… „Transportul” viitoarei scroafe (dus-întors) era cam problematic. Așa că… cu chiu cu vai și cu ajutorul lui Puradelu’, urcau purceaua într-o roabă și… D-zeu cu mila… După vreo trei zile de cărat animalu’ la montă, cu caznele aferente, iacătă-poznă: dimineața următoare, vine Bulișor la tac’su și zice , cu mult entuziasm: „Dikto, tată, s-o urcat purceaua singură în roabă!”… MORALA?: NU FIȚI SCEPTICI, „NEVER SAY NEVER!”… ORICE PURCEA, FIE EA ȘI EX-MAGISTRAT, SE POATE URCA ÎN „POMUL” (JUSTIȚIEI), MAI BINE ZIS, POATE ADUCE JUSTIȚIA „ÎN POM”!… AUTORUL]
0. Preambul. „Viața bate filmu’!”?… „Realitatea depășește ficțiunea!”?… „Much Ado about Nothing” [= „Mult zgomot / tărăboi pentru nimic”]???
Mă aflu în fața unei alegeri (dilematice?): cursul furibund al evenimentelor din ultimele zile, la noi acasă, mi-a dat (din nou!) peste cap toate proiectele pe care le aveam pentru această „săptămână a nebunilor”, dinaintea „neo”-primului tur de scrutin prezidențial. Să „chibițez”, mai întâi, despre circul cu anularea / neanularea deciziei ÎCCJ sau CCR vis-a-vis de cazul „Lăcrămioara Axinte – Gheorghița Popescu – Alexandru Vasile” (despre care distinsul ex-ministru, prof. univ. Tudorel Toader, spunea că este ceva despre care se face prea mult „tărăboi”, prea multă vorbărie inutilă…, i s-a dat prea mult nas…)? Sau să „iau taurul de coarne” vis-a-vis de „furtunoasele” dezbateri televizate între „unii” dintre caTindații pentru Cotroceni (dar care abia au început luni seara și promit să ne „delecteze” și marți și miercuri <<tot seara>>)?… Caracterul dilematic al presupusei alegeri menționate este dat de faptul – absolut cert! – că ar conduce la aceeași concluzie, așa cum am formulat-o „metaforic” în chiar titlul acestui paragraf „preambulic” (pardon, pre-am-buric! sic!…).
Cum „circul” – de la Curtea de apel Ploiești – promite să nu se stingă cu una cu două, pare a se prelungi sine die (?), dar – LEGAL! – doar cu efectul unei „curiozități istorico-juridice”, e de presupus că poate să mai aștepte… Dar și „dezbaterile tv”, abia începute (luni) nu au ajuns (încă) la un final, deși par tot mai clar „Cronica unei morți anunțate”, deci, și-ar cere și acestea o „amânare” a „chibițării”…
Decizia luată de mine este (acum) fermă: „cămașa mi-e mai aproape de piele decât sacoul”, recte, 4 mai, A.D. 2025 (o nouă „duminică a orbului”?), este în orizontul imediat; chestia cu „a întors-o ca la Ploiești” pare a fi în orizontul infinit… Cele două televiziuni „știriste” (și … concurente!) – în fapt, totuși cele mai credibile – au luat-o („pe arătură”) foarte „americănește”…; numa’ că „djaba este dorința, de nu e și putirința”… Se confirmă zisa „La pomu’ lăudat, să nu te duci cu sacul!…”
Spre a ieși din metafore, parabole, a propos-uri etc., permiteți-mi, boieri dumneavoastră, să expun (selectiv!) – în prealabil și pe (foarte) scurt! – un text din Constituția României (pe înțelesul și reamintirea tuturor!):
<<Preşedintele României reprezintă statul român şi este garantul independenţei naționale, al unităţii şi al integrităţii teritoriale a ţării. Preşedintele României veghează la respectarea Constituţiei şi la buna funcţionare a autorităţilor publice. În acest scop, Preşedintele exercită funcţia de mediere între puterile statului, precum şi între stat şi societate. (Articolul 80 – Constituţia României) (…) Preşedintele României desemnează un candidat pentru funcţia de prim-ministru şi numeşte Guvernul pe baza votului de încredere acordat de Parlament.(…)
Președintele României va putea revoca şi numi pe unii membri ai Guvernului numai pe baza aprobării Parlamentului acordată la propunerea primului-ministru. (…)
Preşedintele încheie tratate internaţionale în numele României, negociate de Guvern, şi le supune spre ratificare Parlamentului, într-un termen rezonabil. Celelalte tratate şi acorduri internaţionale se încheie, se aprobă sau se ratifică potrivit procedurii stabilite prin lege. (Articolul 91 – Constituţia României) (…)
Preşedintele României este comandantul forţelor armate şi îndeplineşte funcţia de preşedinte al Consiliului Suprem de Apărare a Ţării. El poate declara, cu aprobarea prealabilă a Parlamentului, mobilizarea parţială sau totală a forţelor armate. Numai în cazuri excepţionale, hotărârea Preşedintelui se supune ulterior apărării Parlamentului, în cel mult 5 zile de la adoptare. În caz de agresiune armată împotriva ţării, Preşedintele României ia măsuri pentru respingerea agresiunii şi le aduce neîntârziat la cunoştinţa Parlamentului, printr-un mesaj. Dacă Parlamentul nu se află în sesiune, el se convoacă de drept în 24 de ore de la declanşarea agresiunii. (Articolul 92 – Constituția României) (…) >>.
DIXIT!…
1. GONG!… Actul I al neo-tragediei antice grecești, „prevenitoare” la Shakespeare’s << The Tempest >>…
Locul „actului teatral”: Sala Unirii din Palatul Cotroceni (loc pus la dispoziție de „interimarul” Ilie Bolojan, cu vădite intenții de creare a catharsis-ului…). Regia (pardon, moderatorii): Cosmin Prelipceanu & Liliana Ruse (cam depășiți de „apăsarea” evenimentului…). În tragedia antică greacă, de obicei, la început, apărea pe scenă (pardon, în fața amfiteatrului) un fel de țipțăr care făcea „introducerea în atmosferă”. Acum, în locul lui ar fi trebuit să apară „Zânul” și, în ritm de rock’n roll dâmbovițean, să cânte, cu vocea pițigăiată a „Zânei”: „Surprize… surprize… surprize!…”. Dar n-a fost să fie… Eu eram deja cutremurat de faptul că a trebuit să sacrific meciul Dinamo – CFR (ca un bun clujean, apoi vremelnic „britanic”, apoi și prin adopțiune, arădean…). Mai bine vizionam meciul…
Actorii (anunțați „americănește”, pe afișe, pe reclame ș.a.m.d.): Crin – Căcărău, Nicușor – „viclean copil de casă” [nașa de botez – E. Lasconi], Țața Leana of Câmpulung, Gică a lu’ Simion, Viktor-V. – „micul Titulescu”… Într-un „prolog” din mass-media, Daniel Funeriu (născut în Arad < N.B.!>, actualmente franco-român) a criticat dur „selecția actorilor”… trebuia să fie prezentă toată „floarea cea vestită” cu „11 petale”; astfel, din start, n-au mai existat șanse egale… „Subscriu!”…
În teatrul antic grec exista (spre final!) momentul – catharsis (i.e., <<purificarea spiritului cu ajutorul artei, prin participarea intensă la fenomenul artistic>> [apud diverse dicționare „explicative”]). În narativele polițiste moderne, ceva asemănător (i.e., momentul culminant) se producea cam tot spre final… Ei bine, în „show”- ul mult mediatizat din Sala Unirii, catharsis-ul s-a produs chiar de la început!… În două momente:
Întâi, – după o entuziastă acceptare a participării – Viktor-V. – „micul Titulescu” a „declinat” în ultimul moment prezența; se pare că mai important era să meargă să pupe-n poponeță pe Donald-Duck-Dick, reprezentat de fi’su ăl’ mai mare, Donald-Duck-Dick-Junior, aflat într-o scurtă plimbare de agrement și prin Bula lu’ Pândaru (unde a reprodus aceleași șabloane fade și enervante pe care le râgâia bătrânu’…).
Apoi – un „catharsis”<< și mai și! >> – generat de Gică a lu’ Simion: marele „patriot naționale”, varianta Mesia-File-din-Poveste (nu Nea Iancu!), cu figura lui de oligofren-schizmatic, pătrunde solemn în Sală, pășește așijderea, ține un buchet de flori, se instalează, pe două picioare, la pupitrul „pre-destinat”, dă florile Țaței Leana of Câmpulung, cu congratulările de rigoare pentru locul secund dobândit în defunctul tur I, și apoi, invocând dorința lui fierbinte de a-l imita pe „maestrul său”, i.e., de a se arunca cu capu’ înainte, în gloata patriotardă din țară… părăsește „scena”… „Ăia de acolo” nu erau de nasul lui. E urmat de un alai destul de pirpiriu, unde am remarcat prezența talentatului actor Mugur Mihăiescu, liderul de la ex-„Vacanța mare”. Apoi, o „ușchesc” cu toții… Vorba lui M. Eminescu – „Cum veniră, se făcură toți o apă ș-un pământ…” [Scrisoarea III ]. Mi-am amintit cântecelul din seminarele „clocitoare de popchi”: „Cei patru Apostoli sunt trei: Luca și Matei…”.
În fine, s-a pornit ceea ce s-ar fi dorit – americănește – un show de succes; – românește – un fiasco!…
Cu siguranță, boieri dumneavoastră, ați urmărit, cei mai mulți, tristul spectacol de „circ”; n-are sens să m-apuc să comentez „meciul, minut cu minut”… Dar câteva observații de „chibiț” tot voi face… Poate că acum veți înțelege de ce „am spicuit” din Constituție, câteva (!) din competențele prezidențiale…
Drept „încălzire”, voi reda scurte fragmente din articolul Ramonei Ciobanu [Hot News.ro, marți, 29 aprilie a.c.] cu privre la luarea de poziție a lui CTP – un autor pe care-l respect foarte mult. E vorba de textul „Sper”: << „Birul cu fugiții dat de V. Ponta. Sper să nu mai fiu nevoit să scriu vreodată despre acest ins”, scrie CTP, făcând referire la retragerea de la dezbatere a lui Victor Ponta, anunțată cu câteva ore înainte.(…) Despre George Simion, care a plecat chiar înainte să înceapă dezbaterea, CTP scrie: „Sper ca G. Simion să nu ajungă președintele României. Căci, dacă se va întâmpla asta, mă voi simți mai rău decât în ultimii ani ai lui Ceaușescu – măcar Ceaușescu nu era un derbedeu unsuros”. (…) „În legătură cu doamna Lasconi, aș zice «Țațo, mor!», dacă dânsa n-ar fi o pseudoțață. Adică până și rolul de Țața Națiunii îl joacă fals. Nicio speranță”, mai scrie gazetarul.>>
Aferim!
Așadar: acum când scriu ultima parte a acestui episod, apar zorii lui 30 aprilie. După „O noapte furtunoasă” (recte, dezbaterea în „format 11”, care s-a dovedit a fi „format 10”, grație fericitei ne-prezențe a sulfurosului Gică a lu’Simion), fac un efort serios să pun între paranteze „evenimentul” organizat de Televiziunea Română. Există un fel de „ireversibilitate epistemică” și totuși, nu voi pomeni – aici – de cele ce le voi reda, în episodul următor, consacrat „actului II” & „actului III”. Căci mai vine și „seara de miercuri” (ultima!). Deci, nimic deocamdată despre „formatul 11” și „formatul X – ce va urma la finalul aceste zile astronomice.
a) Dezbaterea în „formatul 5” – transformat în „formatul 3” – datorită acelui catharsis „contra naturii”, menționat mai sus, a dovedit că toți caTindații nu prea cunosc atribuțiile, competențele, sarcinile unui președinte. Mă mir de Crin – Căcărău: el „a respirat” – e drept, vremelnic – aerul Cotrocenilor… Probabil că o fi uitat în cei aproape 10 ani de „exil” asumat… Țața Leana of Câmpulung & Nicușor – „viclean copil de casă” sunt oarecum scuzabili: ambii păstoresc, ca edili (!), sufletele a două urbe (omițând deliberat disproporțiile). Și totuși, caTindează toți pentru un post complet diferit, ca natură; la fel ca toată prostimea, pulimea mioritică, și ei văd în președinte un fel de „tătuc”. Nu degeaba am dat scurte citate din Constituție…
b) Spre marea satisfacție a cetățeanului românaș – avid de senzaționalul grobian – cei trei „mușchi-tari” s-au bălăcărit, conform așteptărilor. Zoaiele pe care și le-au deșertat – fiecare în capul celorlalți doi – au vizat predominant trecutul. În nici un caz, viitorul… Parcă eram la o dezbatere (a se citi „scandal”, sic!) despre istorie și nu despre cum vor pune lumea la cale în următorii 5, poate 10, ani… Rare au fost momentele în care au creionat – timid – un „proiect prezidențial de țară”… Revin (A.V.M.), aruncând vina și asupra ambiguităților Constituției care ne cam lasă în ceață cu caracterul prezidențial sau ne-prezidențial al „republicii” noastre dragi… Nu era mai bine cu un rege sau cu o regină?…
c) Nu puteau să lipsească și momentele „melo”… Cei doi posibili viitori bărbați de stat (dar tot „părți inutile ale…”) și-au cărat cu ei și las mujeres-esposas. Una dintre ele – cu ochii umezi de sentimente familiste năvalnice – nu s-a putut abține să nu pomenească momentul „romantic” în care, la întrebarea fiicei, tatăl promite „să facă totu’ ” ca Românica să devină mai bună… Apoi, „ornamentul în jurul…” – în calitate de mamă iubitoare de toți copiii lumii – și-a dat drumul la alte noi sentimentalisme. To sum up: multe batiste sau șervețele s-au umplut de muci în casele gospodinelor (mai „trecute”) ce au adăstat în fața televizorului la acel „ceas de seară” (în fapt, 4 ore și…). Suficient să degradeze / uzeze un întreg sul de „cur-papir”…
d) Organizatorii „dezbaterii” s-au și pronunțat – în avanpremieră – că-și doresc ceva mai contondent, spre a verifica „rezistența la anduranța prezidențială (i.e., „stres de tătuc prezidențial”) în fața „provocărilor” posibile ale foncției… N-a fost deci de mirare că pregăteau un fel de „luptă” de cocoși sau câini răi (e.g. pitbulls) și, de aici, și o anume ațâțare a combatanților spre a ieși din țarcul manierelor civilizate… Nu știu dacă „le-a ieșit” (amatorilor de circ politic, uzual – în Bula lu’ Pândaru) dar evenimentele la care am asistat, pe mine m-au umplut de dezgust… Bine ziceam când afirmam că regret că n-am vizionat meciul de fotbal Dinamo – CFR!…
e) Întrebările pregătite de „organizatori”, felul în care s-au succedat (ordine, conținut etc.) au probat indubitabil amatorismul (jurnalistic?) în astfel de evenimente , ce se doreau copia fidelă a unui American style… A ieșit un epigonism lamentabil… întrebări călduțe, mai degrabă „clocite”, chiar puerile. Aș spune, răutăcios de felul meu, că se și potriveau cumva personajelor acestei „piese de teatru de bulevard”… Singurul jurnalist mai „răsărit” a fost Florin Negruțiu; nu ascund că-mi place tot mai mult, comparativ cu Cristian Pârvulescu ce mă dezamăgește, alunecând într-o oarecare rutină…
Cam asta a fost tot! Menționez: luni 28 aprilie A.D. 2025, seara…
CORTINA!…
Urmează să vedem ce s-a petrecut în actul II și III (marți și miercuri seara…). Anticipez (= auto-reclamă…): Unii, poate, își mai amintesc primul „Revelion- televizat live (in vivo)” de Televiziunea Română „Liberă”… după decembrie ’89… Atunci, la „pupitrul de comandă” fusese proaspăt numit dramaturgul Paul Everac (n. Petre Constantinescu; N.B.: absolvent al Colegiului „Moise Nicoară! – Arad!). Ce-a „ieșit” atunci… și acum constipația creată cere imperios o „clismă duioasă”!…
Acum, suntem în zorii lui 30 aprilie A.D. 2025… Noapte bună!… Pentru voi, boieri dumneavoastră, pseudo-critic de teatru…
