Partea întâi
Trebuie să ai o miză foarte tare pentru a susține o rețetă care ar părea să funcționeze tot mai puțin în condiții pe care nu reușești să le prevezi, dar nici să le stăpânești.
Nimic nu se poate menține fără un program bine întocmitt, sau, în alte cazuri, ticluit. O societate cum e a noastră, construită după un program complet inuman, cu un parcurs de cca 70 ani, deci o viață sau chiar o generație, ar avea șanse minime la o reconstrucție astfel încât să se aproapie măcar de societățile care au avut șansa echilibrului după 1945. În timp ce acestea „zburau”, noi scurmam, la propriu în chiar ființa noastră națională. Este un adevăr cu care trebuie să ne obișnuim și să lucrăm în condițiile anului 2019. „Lucrarea” noastră a avut ca efect un om cu apucături de cele mai multe ori detestabile, excepțiile fiind cu adevărat ființe de pe „alte planete”. Însușirile, astfel dobândite, au permis, în timp desigur, schingiuirea națiunii, până acolo încât adevărul a ajuns să fie în dezbatere publică. Asta, în timp ce minciuna a fost realitatea cu care s-a lucrat perfect. Fără a fi pusă vreodată la îndoială. Măcar principial.
Așadar:
Atunci când un interes vital îți este amenințat trebuie să te repliezi rapid din zona de confort zilnic și să încerci să găsești sursa amenințării. Ceea ce nu pare deloc a fi greu. Și nici nu este. Odată găsită sursa, următoarea fază este să stabilești strategia cu care vrei să lupți. Sunt doar două modele: pe față, legal sau în imersiune folosindu-te de terți, dintre cei mai diverși. În funcție de anvergura personală. Cum, la noi o luptă pe față este tot mai nesigură cealaltă variantă este valorificată la maxim. Strategia este una progresivă, în funcție de stadiul sau de locul unde este atacat „eșafodajul”. Când doar pionii sunt luați în vizor ei se înlocuiesc rapid. Dacă presiunea crește spre vârf atunci se vor declanșa operațiuni de mai mare amploare.Este nevoie chiar de sprijinul unor grupuri specializate în deturnarea adevărurilor spre ținte false, mizând pe infantilitatea opiniei colective. O infantilitate menținută voit de cei interesați.
Acum, la obiect:
Anul 2009. Alegeri prezidențiale. Un grup infracțional, respectiv PDL, ajuns prin manipulări grosiere la a decide în România, beneficiind și de o poziție de frunte prin Băsescu, au reușit în scurt timp să inunde instituțiile cu indivizi cel puțin ciudați. Malversațiunile lor au sărăcit și îndatorat țara în așa măsură încât oricine ar fi preluat după ei să nu reușească mare lucru în redresarea ei. Și, ca și cum răul nu ar fi fost suficient, și-au trimis în structuri europene oameni de același „calibru” spre a realiza într-un viitor nu prea îndepărtat o „contră zgomotoasă” următoarei echipe care s-a prezumat că îi va fi luat locul în preferințele românilor. Români, complet debusolați de faptul că alegerile lor nu conving nici pe ei dar nici pe europeni. Curba de sacrificii de la mijlocul anului 2010, o experiență utilă pentru cei din UE, n-a reușit să-i convingă pe români cu cine de fapt au ei de-a face. Și, unii dintre ei au dat votul în continuare, acelorași. Nu a contat deloc faptul că ei le-au distrus viețile. Apoi în 2009 în ciuda unei opoziții încropite pompieristic, Băsescu își asigură un nou mandat cu ajutorul unor servicii secrete plătite de noi. Nimeni nu uită votul de tip „platină în funcțiune” din ambasadele țării la Paris, Londra, Roma sau aiurea. ( A propos, nu există interes în cercetarea acelor fapte?) Un fel de „fără număr” cât e nevoie. Vot care i-au făcut lui Geoană bătături la călcâie făcându-l să nu mai poarte nici măcar șlapi de plajă. Opoziția a răspuns atunci cu USL. O dovadă a faptului că se poate. Când un pericol major este întrezărit oamenii normali, indiferent de opinii de moment, își înving reținerile și fac ceea ce omenește este posibil: se opun. Asta, doar în cazul oamenilor normali. Pentru că și atunci au existat unii care susțineau faptele pedeleilor. Lista cu numele și prenumele lor o puteți găsi dintr-o căutare cu Google. Construcția USL nu a fost deloc ușoară. Și nici funcționarea ei. S-a reușit totuși dărâmarea unui guvern de pitici cu pretenții de Brătieni în 2012, care a oprit parțial demența distrugerii țării. Numai că surpriza a venit de la Comisie unde exact celui care în USL fiind i s-au înmânat „faceri” în număr de 11, astfel încât alianței îi era imposibil ducerea dreptății la capăt. De aici, aproape sigur au început unii dintre liderii liberalilor a-și da seama de faptul că Ponta nu putea fi o soluție de viitor. Și USL devenea istorie. Chiar și referendumul de demitere a lui Băsescu nu a mai contat în noile circumstanțe. Pentru acea vreme jocurile erau terminate. Ieșirea totală din scenă a lui Crin Antonescu a mai rămas un obiectiv de etapă. Cu înlocuirea lui cu tot. Cu Ponta în continuare șef la PSD s-a reușit și acest obiectiv. Doar că următorul pe listă a început să mârâie agresiv la sistem. Îl lăsaseră singur într-un proces de mare jenă. Și condamnat pentru că și-a îndeplinit sarcini de partid.Din această cauză a devenit PENAL. Dar, omul nu se lasă. Pe bună dreptate. Și face un program de guvernare cu care iese înaintea românilor. Îi convinge și se apucă de treabă. Numai că unora le miroase greu acest program și decid să-l scoată din joc. Cu ajutorul celui cu care îl înlocuise pe Antonescu. Om cu foarte mari probleme în justiție, cu dosare penale închise la ordin, Klaus Werner Iohannis face exact cum i se spune. Doar că nu prea este convingător. În ciuda unei imagini relativ bune el reușește în scurtă vreme să arate ce este cu adevărat și de unde vine. Cum Dragnea și Tăriceanu și-au propus să scoată la lumină ceea ce se cheamă„statul paralel”, au devenit inamici ai acestuia. Care, prin lachei instituționali au scos din arhive dosare de urmărire nelucrate în scopul vădit de a-i mitralia decisiv. Doar că cei doi având o majoritate puternică în Parlament se dovedesc a fi pietre tari. Și atunci s-a apelat la conștiința colectivă. Prin ONG-uri activate la comanda cuiva a început o campanie animalică împotriva a doi oameni, care nu sunt și nici nu au fost îngeri. O întrebare este obligatorie în acest caz: de ce este Dragnea atât de rău? Ce a făcut el rău poporului? Oricine ar putea răspunde cum va voi, dar realitatea este că acest om nu a încurcat pe niciunul din cei 20 milioane de români din partea cărora se așteaptă, printr-o manipulare obsesivă, o repulsie totală. Poate că nici pe Ceaușescu nu l-au urât atât de mult românii cum s-ar aștepta securiștii să-l urască pe Dragnea. E adevărat că aceștia( securiștii) au motive întemeiate să-l urască, dar românii, nu. Așa că, sfatul meu e: mai ușor cu pianul pe scări, fraților. Este acuzat omul de faptul că atunci când a deținut o funcție locală a făcut rele și în urma acestora a adunat avere. Admițând că așa este, întrebarea normală și corectă ar fi: de ce nu s-au cercetat aceste fapte atunci când ele s-au descoperit?
Răspuns: pentru că în acel moment Dragnea nu conta, și deci era „bun” pentru partid. Care partid? PDL, desigur. Acum, însă lucurile fiind scăpate din mână, omul trebuie pedepsit pentru că a ieșit din rând. Întrebare pentru oricine care mârâie printre dinți în ură bezemtică: care dintre cei peste 40 președinți de consilii județene locuiește și azi în vreun apartament de măcar trei camere? Eu am convingerea că niciunul. De ce e așa? Simplu. Pentru că așa e construit la noi sistemul. Și nimeni nu vrea să-l schimbe. Pe fond.
