ORICE OM URCĂ PE SCARA IERARHICĂ PÂNĂ LA NIVELUL MAXIM AL INCOMPETENȚEI SALE!… (din „Legile lui Murphy”) [Serie nouă, România – Arad – 5]
PSEUDO-COMMENTARIO DE HYPOCRISI SAU „OMULUI I-A FOST DATĂ LIMBA SPRE A-ȘI ASCUNDE GÂNDURILE”…
1. Cuvânt înainte… „I am not what I am” [din monologul lui Iago, „Othello” de W. Shakespeare]
Țin minte aceste cuvinte, le port în minte ca pe un stigmat. „Proafa” mea de engleză dintr-a XII-a de liceu – distinsa D-nă Lea Mărgărint – era vrăjită de această replică din monologul lui Iago din „Othello” nemuritorului Will… Ne-a „molipsit” și pe noi…Traducerea – mot a mot – nu-i prea mare scofală („Eu nu sunt cel ce sunt”). Nici o interpretare mai liberă („Nu sunt cel ce par a fi”). Însă, în contextul semanticii și conotațiilor limbii engleze „sună”… bestial! Au trecut de atunci 55 de ani iar „acest” Iago mi se pare mai actual ca oricând… politicianul românaș – „cu osebire” – îmi apare drept „clonă perfectă” a perfidului personaj shakespearian… „Batista” celebră, „probă irefutabilă” a trădării muierii, a devenit acum instrument ajutător în smiorcăiala teatrală a politicienilor noștri patriotardiști, mai ales în plină campanie eRectorală… De aceea am ales respectivul titlu al acestui episod – „Fals eseu despre ipocrizie”. L-am dat în latină, să pară mai „savant”, dar sub-titlul mucalit lămurește totul…
Înainte de a purcede la „pseudo-eseistica” și glosarea despre ipocrizie, mai vreau să lămuresc o treabă… M-am întrebat de nenumărate ori care sunt deosebirile dintre mentalul occidental și cel „de la noi”. Sunt multe! Acum, i-a venit rândul uneia dintre cele mai semnificative: în timp ce occidentalul nu cere „statului” decât, în primul rând, să-l lase în pace să-și „exprime” inițiativa și creativitatea individuală, românașul a crescut de veacuri în cultura „statului-tătuc”. Întruchipat, mereu, de un om aflat „în frunte, colo-sus”!… „să ne dea… să aibă grijă de noi…” & tot tacâmu’… Conu Leonida – de data asta, cel al nemuritorului „nostru” Nenea Iancu – avea o replică usturătoare și… istorică: „… Treaba statului, domnule, el ce gije are? pentru ce-l avem pe el? e datoria lui să-ngrijească să aibă oamenii lefurile la vreme…”
Pe scurt: „emanciparea” românașului „sufraget” de efortul, inițiativa și – mai ales – responsabilitatea individuală. Exact acest „spectru” îl propagă, îl promit „catindații” noștri la „tronul” de la Cotroceni și la confortabilul fotoliu de dormit în Cotețul Poporului…
2. Nihilistul din mine se află acum în largul său: de ce „jermele” fiu sau fiică nu trebuie să fie educat de „jermele”-mamă ca să deosebească între bătăturică și ochișor, atunci când hălăduiesc prin cadavrele din cimitir?
Cred că știți bancul macabru: râma-mamă îi zice (în scopuri „educative”!…) râmei-fiică (amândouă „ronțăind” un cadavru): „Dacă nu mănânci bătăturică, nu capeți și ochișor!”…
La fel, cred că – în cultura noastră – s-a supralicitat „umanitatea” („spiritualitatea”) din om, în detrimentul animalității sale… Am accentuat prea mult discontinuitatea, în dauna continuității… În realitate, omul este un predator (și un individualist-ireductibil), până la urmă. Încastrarea lui în lumea socio-umană (pe care nu și-o alege el, la naștere!) se face, mai întâi, prin educație. Educația este un dresaj! Mai ales la vârstele foarte tinere. În timp, va deveni un fel de „auto-educație”. Dresajul / dresura se face după regulile arhi-cunoscute: „întărire pozitivă” (răsplată) și „întărire negativă” (pedeapsă) – ca în lumea „câinelui lui Pavlov” sau în teoriile behaviorismului… Reperele, în lumea omului, sunt „binele” și „răul”. Treptat, individul uman va trece la un fel de auto-educație: va începe să înțeleagă cum trebuie să-și exercite rolul în „piesa de teatru” care este lumea socială în care trăiește (în primul rând). „Transpunerea în pielea personajului” (ceva ca aduce a empatie) se „educă” dar, de data aceasta, prin factori endo-geni și tot mai puțin prin cei exo-geni. I.e., construirea comportamentului individual, personal se face pornind precumpănitor de la „resurse interne”: fiecare își construiește un „model de sine” relativ constant, pe baza unor valori asimilate (deci „digerate”) personal sau chiar „elaborate”, „inovate”, „descoperite” la modul personal-individual. De aici, accentuarea rupturii dintre cine sunt „eu”, în realitate” și ceea ce vreau eu să par în „ficțiunea socială” în care sunt obligat să trăiesc. Da, între gândire și limbaj există o strânsă unitate, dar nu identitate. Gândirea n-ar exista dacă nu s-ar construi, elabora, transforma, memora, comunica prin limbaj! (în primul rând, limbajul interior). Dar limbajul, la om (ca limbă naturală, simbolică etc.) capătă o virtute nemaiîntâlnită în lumea vie: capacitatea de a ascunde… (gândurile)!… Cel mai viclean animal (în ochii noștri) nu este deloc așa; doar în mintea noastră bolnavă de proiecțiile ei antropo-centriste! De aici, mai departe, putem vorbi de…
3. … Ipocrizie – forma cea mai perversă a minciunii… „Ipocrizie, distanța dintre tine și tine însuți” [splendida „zisă” a lui Valeriu Butulescu]…
Ipocrizia este o formă „perversă” a minciunii tocmai pentru că cel care minte (pe față, dar cu „mască”!), ajunge – de prea multe ori – să creadă chiar el însuși (pe dos, dar fără „machiaj”) în „adevărul” propriei minciuni… Și, chiar cu riscul de a vă obosi, voi mai reda trei scurte „vorbe de duh” care creionează perfect și omul politic („catindatul”) de la noi: „Ipocrit: omul care și-a ucis amândoi părinții… cerând milă pe motiv că este orfan” (Abraham Lincoln); „Ipocrizia este un omagiu pe care viciul îl aduce virtuții” (Francois de la Rochefoucauld); „Politețea, cea mai acceptabilă formă de ipocrizie” (Ambrose Bierce).
Dicționarele, lexicon-urile de la noi și de aiurea definesc ipocrizia cam în același fel: „Atitudinea celui ipocrit [<< cerc vicios! >>, urlă logicianul din mine…], prefăcătorie, fățărnicie, falsitate, duplicitate, minciună, perfidie, viclenie, fariseism, machiavellism, tartuferie etc.”, i.e. fără gen proxim și diferență specifică… Apoi, „care arată altfel (de obicei, mai bun) de cum este”… „simularea unei virtuți sau a unei atitudini favorabile”… Mai bine ne întoarcem la marele Will care, prin vocea lui Iago, a spun „I am not what I am”…
Cred că acum pot acredita o nouă sintagmă – democrația ipocrită (în loc de democrația liberală și alte forme perverse ale ei). Vom fi avut cu toții ocazia de a constata acest lucru. Cine va fi avut nervi de oțel, va fi urmărit marea „dezbatere” a prezidențiabililor din 18 Brumar a.c… Nu, nu e vorba de „Optsprezece brumar al lui Ludovic Bonaparte” – lucrare notorie, scrisă de Karl Marx între decembrie 1851 și martie 1852… Sau… cine știe?!… Acum, tandemul „UB-B” Cluj – Digi 24 tv. …
Este clar, pentru toată lumea interesată de subiect, că ceea ce se va întâmpla la „prezidențiale” (e vorba de primul tur!) va impacta imens „parlamentarele” (tur unic!). Deja – pe toate canalele mass media – (mai ales „pe sticlă”) asistăm la „magistrale recitaluri” de ipocrizie. Noroc, … „se mai dă” și fotbal (zilnic!) pe sticlă; altfel ne-am țăcăni de tot. Trebuie să ai un stomac de titan (nu oțel!) ca să poți digera ceea ce ți se servește la „ospățul” deșănțat al demagogiei… Și niște ochi și urechi de tipul sistemelor A.I. ca să poată suporta mai mult timp „recepția”…
N-am de gând să-i iau la răspăr pe toți „cei 14 magnifici”. Voi „chibița” numai pe cinci dintre ei…
„Sondajele de opinie” ale potențialilor sufrageți (poate „suferinzi”) românași sunt ca orice statistică, recte, o poți mânui cum vrei și nu vrei… Ideea celei mai stupide întrebări – „Dacă ați vota mâine, pe cine ați alege?” – nici nu mai merită comentarii. Orice cunoscător, cât-de-cât, al psihologiei sociale, știe ce vreau să spun… Apoi, bătutul „cap-în-cap” al datelor, răspunsurilor rezultate, nu face decât să toarne și mai mult smog „poluator” (aici, nu e pleonasm!) peste mințile noastre. Deocamdată singura „pseudo-certitudine”: cam 38% dintre potențialii sufrageți nu sunt încă deciși… Nu mai pun la socoteală parti-pris – ul celor care ordonă sau fac respectivele sondaje. De fapt, totul face parte din bine-cunoscuta strategie a manipulării; influencer-ii se simt ca peștii în apă…
- Premierul Ciolacu s-a aflat în prima vizită în Marea Britanie a unui personaj așa de „sus”-pus, după 17 ani și ceva… Premierul britanic Sir Keir Rodney Starmer l-a primit pe Downing Street 10 în cel mai pur stil englezesc (i.e., profund ipocrit): cu multă căldură, cu zâmbetul pe buze, în fine… cât mai „prietenește”… „Al nostru” nu s-a putut debarasa de obiceiul încetățenit la Bruxelles – pupăciunile! Modă foarte… franțuzească; de erau direct pe gură, ar fi fost o modă foarte… rusească. De fapt, a fost, mai degrabă o tentativă de „țucat”… englezul s-a eschivat, săracu’, cât a putut… deh… protocolul din perfidul Albion… Dar nu e cazul să facem aici un „proces de intenție”… a fost un gest reflex al unui personaj încă neșlefuit pentru acea highest society… Eu nu o văd ca o „gafă”. Am urmărit însă o parte din mass-media din țara în care am „rezidat” ultimii patru ani: „momentul” nu a făcut o „știre”, cel mult o „notiță”. Comentariile „lor” au fost puține și foarte „șterse”… sunt lucruri mult mai importante care se petrec peste Gârla Atlanticului… To sum up (vorba englezului), Ciolacu și-a făcut datoria formală și cu asta rămânem… Un singur lucru îmi place (mie!): felul în care ne raportăm noi, românacii (de la „aplaudaci” – citire!) la „parteneriatele strategice” cu marile puteri (îi am în vedere, în primul rând, pe yankei și pe urmașii lui Robin Hood…)… Suntem ca în bancul (deja menționat mai demult în Critic Arad): pe un pod (probabil de lemn) trece un elefant și… un șoricel – pe „lângă” pachiderm. Iar șoricelul, mândru-foc, se laudă „Băăă,… ce mai tropăim!”. În toată campania sa, tot ce „ipocrizează” Ciolacu se poate reduce la lozinca: „Să fie bine, ca să nu fie rău!”… Poate că și-a valorificat meditațiile private de engleză și o fi zis la despărțire, „Let it be better instead being worse…”
- Ex-premierul Ciucă (conform sistemului fifty-fifty cu „actualul”) m-a șocat de la bun început (vorbesc de viața lui civil-politică): nu se vede nicicum că are în spatele lui o carieră (zice-se, „strălucită”) de meletar… Nu am văzut nici urmă de „vână cazonă” în ieșirile sale publice sub stindard liberal (?). Contagiune de la Herr Iohannis, „care-le” se știa liberal de când o venit pe lume? Cert este că trebuie s-o „bunghească” mai bine pre limba lui Shakespeare, doar a fost în „teatrul de operațiuni militare”, unde? „Afară”! Eu, unul, rețin numa’ blândețea molcomă a graiului său. Oricum, pare ceva „mai șlefuit” – socialemente vorbind… Dar… „politiciamente”? De unde nu-i, nici D-zeu nu-ți cere sau nu-ți ia… „‘Geaba” îi înjură acum pe social-democrați; după cum „vorbesc augurii”, se pare că va fi nevoit să stea, și-n viitor, braț la braț cu Marcel… Ipocrizia celor doi nu înșală pe nimeni… Culmea e că ambii nu și-au dorit, cu adevărat – din „puțul gândirii” – să se trântească pe „tronul” de la Cotroceni. Partidele „aparținătoare” au impus-o… Ce-a ieșit recent pe gurile lui Rareș Bogdan și Emil Boc (ceva mitiguri eRectorale) mi-a amintit de serialul meu „Lumea ca o vomă…”
- „Ex-ucraineanu’ ” și „ex-republico-moldoveanu’ ” – Gică a lu’ Simion – se poate numi un ales al soartei: plouă cu acuzații de spionaj (meserie de „domni”), deocamdată, doar în favoarea rușilor… cică… Ei bine, lui i se potrivește perfect paradigma antinomiilor lui Kant. Nu poate fi spion al rușilor pentru că – în ciuda idiosincraziilor noastre – Ursul siberian ia în serios meseria de „agent secret”, mai mult, în istoria din ultimul secol, cel puțin, a avut performanțe notorii în această profesiune… tot notorie!… De ce s-ar încurca rusnacul cu progenitura unui țigan ursar (apud Mircea Dinescu!), care s-a dovedit și public, la noi în țară, că este doar un… circar? Poate fi spion al rușilor: tocmai pentru că nimeni nu-l ia în serios (exceptând o pătura subțire de refulați politic (e.g. Mihai Neamțu ???… uluire pentru mine!) sau de milogi mitomani într-ale prazului. Sub masca lui gălăgioasă, de circar patentat, versiune masculină (ca sex, nu ca…gen!…) a lui Șoșo-Bau-Bau-oaia, cine știe ce se poate ascunde? N-ar fi toate astea un camuflaj perfect?… Pe lângă toate aceste „drăgălășenii” (spion sau non-spion să fie!) el rămâne un (s / non-s)- pion pe tabla de șah al „eErectoralelor”: dacă i se creează „culoar” spre „turul II” în „campionatul” Cupa (pardon, Tronul!) Cotrocenilor, atunci e „lansat” ca pe vremuri, W.C. Tudor, spre a obliga alegerea unui I. Iliescu… Pe ultimul, până și Ana Blandiana a mărturisit că l-a votat… știm cu toții de ce …
- „Prostănacul” – prin botezul primului președinte al Românicăi post-comuniste – rămâne cel mai enigmatic personaj. Cum a ajuns el – în „acele vremuri” – ambasador al Românicăi la yankei, pe malurile Potomac-ului, rămâne o mare enigmă pentru mine (ca Puma Punku, din Anzii bolivieni…). Cum a ajuns el „ajutor de băgător de seamă” al „șefiei” NATO, altă enigmă „e.t.” (explicabilă, dacă și-a vârât coada Viorica-Vasilica, tot un „ex-”). Cum a ajuns el să fie – la rându-i – suspectat de „afinități pro-ruse”, ei, asta-i cam de „râsul curcilor”: înseamnă că, sau cei din staff-ul NATO sunt tăntălăi de „tătului”, sau (tot „ăia”) sunt vânduți Kremlinului… De data asta cam greu de acceptat. Rămâne doar ipoteza că vrea să-ți ia revanșa în ochii lui „Mihaela, dragostea mea”, mai ales după lansarea zvonurilor de prea-curvie cu ceva muieret din „arhivele” proprii… Cum în acest „sezon de vânătoare”, deschis la toate lighioanele junglei eRectorale, orice poate fi, nu posibil , ci cvasi-cert…, tot „zvonacii” au mai lansat – evident, „zvonul”! – că s-ar retrage până la urmă din „raliu” spre a nu se face complet de căcat…
- Țața Leana Lasconi! Am pus semnul grafic al mirării, „admirației” și … consternării… Boieri dumneavoastră, cunoașteți „orientarea mea sexuală” de misogin și sexist… De aceea am și lăsat la urmă „personagiul”. Muiere-politician? Contradicție în termeni! Marile „excepții” (Margaret Thatcher, Angela Merkel, chiar și „șoșocoaia franțuzească” – Marine Le Pen…) nu fac decât să întărească regula… Avem destul muieret cocoțat la vârfurile U.E.! A noastră primăriță de Câmpulung-Muscel se crede aidoma lui Herr Klaus, ex-primar von Hermannstadt. De s-a visat Kamala Harris, atunci… cu „visul” să rămână!… Păcat de ea… era mai bună la cratiță… chiar „domnia” sa declara că se pricepe de minune la „sportul culinar”… dovada: soțul ei este încă în viață! Este cel mai „paralel” personagiu cu d’ale politicii la nivelul cel mai înalt! Îl întrece – la „paralelism” – până și pe Gică a lu’ Simion… Și totuși, are adepți, mai precis… „adepte”… Cred că în cazul Țaței Leana am spus destul până aici!. Nu merită să mai consum curentul electric la computer…
Restul celor 9 „dragoni” (inclusiv „dragoane”). Cu exepția lui Cristian Diaconescu (singurul priceput, pe bune!, într-ale politicii de înalt nivel, dar care este, poate prea „vechi”), toți ceilalți sunt demni de „zisa” De mortibus… Ei pot juca, adevărat, doar pe post de figuranți într-un film prost, demn de „Zmeura de Aur”…
Dar să revenim la „sfânta” ipocrizie…
Ciolacu e ipocrit prin faptul că pretinde că va salva țara și ne va duce într-o nouă „epocă de aur”. Chiar bonomia lui, afișată cam strident, ne convinge de suspiciunea justificată. Ciucă e ipocrit prin susținerea „războiului total” cu PSD-ul (spaima de decenii a românașilor-aplaudaci anti-comuniști), când, de fapt sunt toate șansele să vedem o nouă scenă de „pupat piața endependenței”. Gică a lu’ Simion e ipocrit afișându-se drept românaș mai „verde” decât codrul „frate cu românu’ ”… O fi el „verde” (poate, brun -et!) pe dinafară, dar pe dinăuntru… „Prostănacu’ lu’ Iliescu” e ipocrit prin etalarea șchioapă a marilor sale competențe într-ale politichiei „enternaționale” când, de fapt, n-a făcut decât „să țopăie” prin preajma „foncțiilor” avute… Țața Leana (doamne, ce prenume „uriaș” moștenește!…) e ipocrită prin pretenția de a fi „spionată”, amenințată, șantajată murdar de „forțe obscure”. Ea nu vrea să înțeleagă – nici în ruptul capului! – că, de fapt, acele „forțe obscure” vor s-o protejeze: să nu primească și ea vreun glonț care să-i „șlefuiască” frumusețe de urechiușă dreaptă…
Pentru restul (excepție, D-l Diaconescu), D-zeu cu mila… Și să nu uite că drumul spre ipocrizie (ca și cel spre Iad) este pavat cu bune intenții…
Și iată, o mare părere de rău…acum… Ce fain circ ar fi ieșit dacă Șoșo-Bau-Bau ar fi fost „admisă” la prezidențiale! Cred că și sobrii mei clujeni de la „UBB” n-ar fi știut pe unde să scoată cămașa. Cu prezența ei, circul de doi bani, dar atât de gustat de românașii noștri, ar fi fost un „succes răsunător”. Că, doară, de așa ceva avem nevoie! Poate o vedem pe muierea-bărbată în circul cu „parlamentarele”… Deocamdată, încă, „ne-des-măritata” se consolează scabros în brațele unui individ care, după poza văzută, cred că a fost eliberat condiționat, din vreun centru de reabilitare a „oamenilor veseli”…
Ca să închei – en fanfare – îl voi pomeni din nou pe marele Will, poate și în amintirea țării de care m-am îndrăgostit: PUȚINI OAMENI AUD CU PLĂCERE DESPRE PĂCATELE PE CARE LE FAC CU PLĂCERE…
Citește și:
- DE LA „BLACK FRIDAY” LA… BLACK YEAR…
- Mai multe articole ale autorului puteți citi AICI – Reportaje și AICI – Opinii
