După ce încearcă o resuscitare a interesului pentru cultura scrisă a Banatului prin editarea mai multor antologii la editura Brumar: Poeţi din Banat – Cele mai frumoase poezii (2011), Bijuterii din Piața Abundenței. Poeți ai generației 90 din Banat (2011), Piper, scorţişoară, dafin, vanilie (2013) și Peisaj în devenire. O panoramă a poeziei din Banat (2017), unde (deşi e greu de găsit un fir roşu tematic sau o iconografie specifică, poemele trezesc multe nostalgii şi se potrivesc într-un puzzle cosmopolit, nu al aromelor, cum ne-am aştepta, ci al provocărilor gustului) poetul antologator intră în critica şi radiografia gustului bănăţean, dar şi al atmosferei şi toposului pe care le conturează poeţii; – acum – aventurile sale galante continuă cu acest volum erotikos, plin de amorași și fete cuminți și chiar dacă fanteziile personale nu mai merg atât de departe ca în prima tinerețe, el găsește în viața cotidiană surse de inspirație, transpirație și respirație, căci până și aerul pe care-l respirăm ar fi erotic. După opinia unui cititor specializat, consemnată pe coperta a patra: „Marian Oprea sparge tabuuri încă rezistente ale literaturii. Poeziile sale, chiar dacă spun lucrurilor pe nume, au o candoare și o grație de cea mai bună calitate.” (Robert Șerban)
În noul său volum, Singur printre femei (Waldpress, 2021), Marian Oprea continuă parada de scene tari și moi, cu notații cotidiene, de închipuiri și amintiri pentru uzul adolescenților naivi și a cititorilor avizi, cu inepuizabile resurse livrești și evocări care-i implică nu doar pe confrați, (care au/n-au treabă – se trezesc chemați la apel), fie și de dragul posturii scandaloase, ca martori ai crochiurilor sale egografice:
Timişoara a ajuns vestită prin palatele ţigăneşti
prin hoţii de buzunare de biciclete doream să fie prin poezie
prin femeile noastre revoluţionare cu poezia-n sânge
poliţia comunitară umblă cu carnetele de amenzi atât poa’
să facă în ţara asta bogată-săracă te-nvârţi ca titirezu până
găseşti un loc de parcare pe edilii oraşului într-un
prezervativ aruncat îi doare cu acordul larg al politicienilor
pădurile au fost rase de străini au rămas amintirile
pădurilor de brazi stejari molizi pini majoritatea poeţilor
scriu despre ceva ce nu există
oare cât o mai fi ţara asta tristă
Manual erotic și jurnal de bord, cu developări indiscrete și pe alocuri licențioase ale întâmplătilor și plăcerilor care-l prind din urmă, Marian Oprea provoacă și demască ostentativ ușurătatea moravurilor sau intimitatea unor personaje reale, lăsându-le mereu în offside, atras el însuși de un libidou, când divin, când prea omenesc. Fără să ne pregătească emoțional, eul iubăreț plonjează în miezul plăcerii sau al actului voyeurist, fără a ține cont de rasă, naționalitate ori frontieră, lăsându-se purtat de fluxul memoriei străzii spre orizontul sufletelor-pereche:
vibrator cu trei viteze faci suspinele mai treze lumea să
evolueze împlineşti dorinţa care nu are asemănare pe obeze
le adori pe urâte le cinsteşti pe bătrâne le-ntărești vibrator
cu apă caldă plăcerea în tin’ se scaldă strălucești ca și o
salbă vibrator cu apă vie tot ce-atingi pe loc învie vibrator
cu apă plată premiezi mamă și fată mai viril ca niciodată
vibrator pătat cu frișcă fata babii te tot mișcă fata moșului
cuminte te-a tocit să o ții minte plăcerea naște plăcere
vibrator cu ciocolată nu te termini niciodată as ești ai
puterea toată ce faci ne încurajează munca ni se ușurează că
dacă așa n-ar fi sexu n-ar mai povesti schimbi durerea-n
stări sublime ești cu mult mai bun ca mine vibrator regal cu
zimți de-ai spune ce vezi și simți lume-ar fi plină de sfinți
când ești tandru când ești hard tu ești cel mai mistic bard
(…) etc.
Ipostazele femeii: divă, odaliscă, gheișă, iubită, logodnică de-a pururi, diafană, carnală, provocatoare, jună poetă, visătoare, lascivă, muză, negresă, asiatică, – toate fac obiectul unei divinații și a unei resemnări textuale.
