Scurtă excursie ALB-NEGRU prin 100 de ani de (neo)comunism: de la Lenin la Iohannis

revolutie
Distribuie:

 

Nu peste multă vreme, unii vor aniversa iar alții vor comemora o sută de ani de când o haimana cu puțină carte a reușit să întoarcă lumea pe dos: Lenin, pe numele de scenă revoluționară, dopat până dincolo de limite cu filozofie marxistă devine criminalul de serviciu al celui de-al doilea deceniu din secolul trecut. Inițiază și dezvoltă lupta de clasă în așa fel încât pe unde aceasta se dezlănțuia, lăsa în urmă morți și multă, foarte multă ură. Comuniștilor nu le-a ajuns întinderea pe câteva meridiane și și-au extins otrava spre vest impunând crima, batjocura și umilința acelor popoare ce au avut neșansa istoric geografic să fie aproape de imperiul satanic, abia născut. Așa am avut și noi, românii, parte de binefacerile tovărășești  cedând cu regularitate din suveranitatea câștigată, în sute de ani, noului popor sovietic. Dar ceea ce a fost infinit mai dezastruos a fost modificarea structurală a mentalității colective. Am ajuns în câteva zeci de ani un popor de asistați, complet neajutorați.
Așa ne-a prins în viață anul 1989. Dezinformați, ușor de manipulat i-am considerat pe cei care s-au emanat atunci, egalii noștri, plecați dintre noi, creditându-i cu încredere. Am lăsat țara pe mâna lor înțelegând că „ei știu ce au de făcut”. Una din primele greșeli. Poate chiar cea mai mare. Pe de altă parte, nici nu aveam alte soluții viabile la îndemână. Deși, un glas răgușit dintr-un trup sleit de pușcăriile celor pe care tocmai i-am dat jos din fruntea țării, a încercat în repetate rânduri să ne avertizeze cu privire la traseul pe care emanații încercau să ni-l livreze ca pe cel mai corect drum posibil. La acea dată. Dar cine să-l ia în seamă pe Seniorul Corneliu Coposu, un hodorogit de vreme? Românii voiau FSN prin toate cotloanele minților lor. De aici încolo perfidia și cinismul au luat locul în strategia lui Iliescu și alor lui. Varianta cedării puterii în mâinile opoziției de atunci părea și era chiar imposibilă. Cei care o deținuseră timp de peste 40 ani aveau temeri întemeiate cu privire la socoteală și cel puțin din această cauză, necesitatea continuității lor la butoanele guvernării era clară. Doar pentru unii, nicidecum pentru majoritatea. Care credea că prin vot va reuși să schimbe ceva în țară. Primul Parlament a avut de toate. Până și cei din Europa sau aiurea au înțeles configurația și au acceptat-o cu răbdare și interes. Sigur că prezența țărăniștilor, chiar cu numărul lor redus în băncile celor două Camere, putea aduce un plus de credibilitate care să-i facă pe noii emanați, frecventabili. Și au reușit. Doar că nu ne-a adus bunăstarea așteptată. Ba, din contră. Sărăcia s-a instalat confortabil în ciuda transferului către o minoritate a economiei spartă în bucăți mici de cel cu pulovăr de la baricadă. Pentru că, nu-i așa?, un morman de fiare vechi nu mai folosește la nimic. Decât la vinderea lui ca atare în China.

Apoi primiți fiind în cercurile financiare internaționale am căpătat curaj și am sărit cu tot ce aveam pe banii lor. Ei ne-au dat iar noi le-am garantat cu vânzări ulterioare. A suveranității. Din nou. Între timp s-a reconsolidat cu ajutorul instituțiilor, conform unei Constituții rușinos acceptată prin vot de noi, o clasă de figuranți politici dintre derbedeii anilor 1995 care a servit direct intereselor din afara României, ajungând în anul 2005 să fim admiși în UE. De aici ne vin acum supărările pentru că nu mai avem voie nimic. Doar să achităm.  Clasa de care scriam mai sus a fost și este sprijinită de un nou sistem creat aproape pe aceleași criterii precum serviciile de informații sovietice. S-au inventat parchete și tribunale în detrimentul construcției unei țări funcționale.  Cu ajutorul lor s-a obținut tot ce era nevoie pentru un stat mafiot. Funcția de președinte așa cum este ea scrisă în Constituție este foarte importantă. În ciuda faptului că ne declarăm o republică parlamentară, președintele are puteri exclusive și este aproape imposibil să fie demis. Pe o astfel de funcție nu ajunge chiar oricine. S-a întâmplat o singură dată. În anul 1996. A fost a scăpare din partea sistemului. Nu aveau pe atunci pe nimeni pregătit în locul lui Iliescu. Și era greu să modifice din scurt Constituția. Așa că au pierdut asumându-și riscuri care în fapt i-au așezat în tranșee în următorii patru ani, Constantinescu recunoscând la sfârșitul mandatului că se declară învins. Nu a mai continuat cariera politică, preferând să rămână în afara jocurilor. Aidoma s-a întâmplat cu Antonescu Crin. Acesta, pe val, putea ușor să fie președinte în 2014, dar s-a retras cu inteligență, când  la Cotroceni în luna interimatului a înțeles și el ce se întâmplă cu adevărat. Acolo nu ajung decât oameni care fac ceea ce li se spune. Altfel, au „bucuria lui Aldo Moro”. Deci în funcția de președinte al țării noastre ajung doar oameni compromiși, ușor de șantajat. Iar într-o lume globalizată e greu să credem că marile puteri stau cu mâinile încrucișate atunci când sunt alegeri. Nu e greu să recapitulăm: Iliescu: dosarul Revoluției și cel cu minerii din 13 iunie umblau de capul lor prin Parlament, Băsescu: flota se închisese din exces de zel în preajma alegerilor. Hanți: coșmarurile cu casele îl fac să transpire. Pe Constantinescu nu l-au agățat cu nimic nici înainte, nici după. Au încercat se pare cu Antonescu ceva, dar acesta le-a dat cu flit.

Să nu se aștepte nimeni la surprize din partea lui Iohannis. Acesta face exact cum ar face oricine este așezat acolo. Curaj au doar oamenii de stat. Exact ceea ce România nu mai are. Ultimii s-au numit: Ion Rațiu, Corneliu Coposu, Crin Antonescu.
Restul? Ard și la un băț de chibrit.

 

Categorie: Opinii
Etichete: comunism, corneliu coposu, istorie, Lenin, revolutie, România, virgil florea
Distribuie:
Articolul anterior
Răchită e convins că a pierdut două puncte, Todea e mulţumit de un punct pe un teren greu
Articolul următor
Deputatul Adrian Todor:„Primarul Gheorghe Falcă doar mimează interesul pentru Cetatea Aradului”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Din aceeași categorie

virgil florea

HARAKIRI ROMÂNESC

Termenul, știm cu toții sugerează la prima vedere o sinucidere a unui japonez care nu suportă umilința. Deci, e o chestiune de mândrie. Care are în final moartea voită a…
emil vancu

[Profile în câteva linii] EMIL VANCU

L-am cunoscut pe EMIL VANCU în aprilie 1990, când regretatul scriitor arădean FLORIN BĂNESCU înființase împreună cu noi publicația „Sănătate și cultură”. EMIL VANCU era entuziast și vocal, vădind un…
uta vali viski

CRITICILOR MEI…

  Eu scriu la „Critic” și o fac cu aceeași pasiune ca peste tot unde am publicat de 30 de ani încoace. În „online” sunt doar de un an și…
virgil florea

CONFUZIE ȘI ÎNDOIALĂ

Două surori. Nedespărțite. Nu apar la bine. Doar la rău. Confuzia este doar un mijloc. O stare. Rareori un scop. Noi nu o căutăm în mod deliberat. De obicei, alții…